În ultimele zile focarele de pestă porcină se înmulţesc în localitatea Corni din judeţul Galaţi. În mai puţin de o săptămână s-au luat măsuri pentru la suspiciunea sau confirmarea a unor focare de pestă porcină în localitatea Urleşti, comuna Corni, şi pe fondul de vânătoare Adam.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat Planul de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cea de supraveghere ca urmare a focarului de pestă porcină, Decizie de instaurare a zonelor de protecţie şi supraveghere, precum şi Decizia de distrugere a carcaselor şi cadavrelor de suine prin metode alternative incinerare/îngropare.

Publicat în Știrea zilei

Ultimul focar apărut a afectat secţia Chirurgie plastică a Spitalului de Urgenţă Galați. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi confirmă focarul, dar şi luarea măsurilor.

„Există un focar la Spitalul Clinic Judeţean Galaţi, în secţia Chirurgie plastică. S-au restricţionat internările şi se efectuează triajul pacienţilor, a personalului medical, investigarea contacţilor, a personalului incomplet vaccinat sau netrecut prin boală, precum şi dezinfecţie terminală”, a spus Liliana Iordăchescu, purtător de cuvânt DSPGalaţi.

33 de persoane, cadre medcale şi pacienţi, au fost depistaţi a fi bolnavi.

„Am avut un nou focar în secţia de Chirurgie plastică, format din 33 de cazuri confirmate, pe parcursul a două săptămâni. Din cauza contagiozităţii foarte mari a acestei noi tulpini de SARS-CoV-2, ne confruntăm cu focare pe care încercăm să le limităm. 18 cazuri din acestea au fost în rândul personalului medico-sanitar şi 15 în rândul pacienţilor. Faptul că aceste focare apar atât de des este o caracteristică a noului val al pandemiei, ca urmare a contagiozităţii foarte mari a noii tulpini virale. Pacienţii vin la spital, unde prima testare pentru SARS-CoV-2 iese negativă, iar la o distanţă de 24-48 de ore, ei devin pozitivi. Din cei 18 angajaţi infectaţi, 15 erau vaccinaţi, iar din rândul celor 15 pacienţi, doar 6 erau vaccinaţi. Personalul medico-sanitar a fost asimptomatic”, a declarat dr. Violeta Şapira, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Galaţi.

Spitalul de Boli Infecţioase Galați şi Spitalul de Urgenţă Galați sunt unităţile sanitare unde au fost focare până acum în cel de-al 5-lea val al pandemiei.

Publicat în Comunitate

Patru focare active de COVID-19, în două spitale gălăţene. Ultimele două au fost confirmate ieri, 20 ianuarie. Vorbim de 17 cadre medicale şi 20 de pacienţi.

Astfel, două focare sunt la Spitalul de Boli Infecţioase, secţiile Boli Infecţioase 1 şi Dermato-Venerologie, iar celelalte două sunt la Spitalul Judeţean, secţiile Oncologie şi Medicală 2.

La Spitalul Judeţean focarele sunt de pe 20 ianuarie, iar la Spitalul de Boli Infecţioase, de pe 17 respectiv 19 ianuarie.

În ambele spitale au fost aduse din turele libere, sau din concedii, cadre medicale pentru a le înlocui pe cele bolnave.

Publicat în Eveniment

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a raportat Instituţiei Prefectului-judeţul Brăila evoluţia focarelor de pestă porcină africană (PPA) în judeţul Brăila. Din acest raport reiese faptul că, de la începutul acestui an şi până în prezent, medicii veterinari au confirmat 27 de focare de PPA depistate pe raza judeţului Brăila, respectiv 4 focare depistate în ferme şi 23 în gospodăriile populaţiei.
În total, este vorba despre un efectiv de 3.341 de porci morţi, dintre care 17 la micii crescători de animale şi restul în fermele din judeţ. În ceea ce priveşte numărul de animale sacrificate din cauza PPA în acest an, potrivit raportării DSVSA Brăila, este vorba despre un efectiv de 49.052 de capete, din care 482 de porci în gospodării şi restul de 48.570 în ferme.
În raportul DSVSA Brăila, transmis Instituţiei Prefectului-Judeţul Brăila se mai arată că din cele 27 de focare confirmate în acest an, pe raza judeţului Brăila, au fost închise până acum 8, acestea fiind în gospodăriile populaţiei. Referitor la situaţia PPA la mistreţi, în acest an, nu a fost confirmat niciun caz în judeţul Brăila.

Publicat în Regional

Trei focare de pestă porcină africană au fost confirmate, în judeţul Galaţi, de la începutul lunii noiembrie şi până în prezent.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat planurile de măsuri la confirmare în zona de protecţie şi cele de supraveghere ca urmare a confirmării focarelor de pestă porcină africană şi s-a luat decizia de distrugere a carcaselor şi cadavrelor de suine prin metode alternative incinerare / îngropare.
Cele trei focare au fost confirmate la o exploataţie situată în marginea nord-vestică a localităţii Munteni şi alte două focare la două exploataţii din municipiul Galaţi.

Publicat în Eveniment

În secţiile Medicală 1, Cardiologie şi Neonatologie ale Spitalului de Urgenţă Galaţi au fost depistate trei noi focare de infectare cu noul coronavirus. Unul dintre ele vizează şi cadre medicale. „Avem un focar de 8 pacienţi în cadrul secţiei de medicină internă 1, focarul pornind de la 2 pacienţi testaţi pozitiv la 24 de la internare, la 24 de ore de la internare, al doilea focar în secţia de cardiologie cu patru pacienţi, fiind depistat un pacient COVID pozitiv la 8 zile de la internare“, a precizat dr. Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.
Al treilea focar este în secţia Neonatologie şi este primul din acest val 4 al pandemiei în care sunt cadre medicale bolnave, un medic şi 2 asistenţi. „Mai avem  un focar în secţia de Neonatologie cu trei cadre medicale, un cadru medical era vaccinat şi 2 erau nevaccinate, două persoane au fost cu simptomatologie de la domiciliu şi cea de-a treia a fost contact“, a mai precizat dr. Şapira.
Simultan în secţie au depistat şi o mămică cu simptome care a fost transferată alături de copil la alt spital. „Ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare în momentul actual, iar măsurile care s-au luat privesc izolarea contacţilor în spaţii special destinate, dezinfecţia terminală, investigarea personalului nevaccinat sau care nu a trecut prin boală şi triajul epidemiologic al personalului“, a precizat Liliana Iordachescu, DSP Galaţi.
În acest moment, de la începutul valului 4 al pandemiei, la cel mai mare spital din zonă, Spitalul de Urgenţă Galaţi, numărul focarelor a ajuns la 5 în 5 secţii ale spitalului. Două dintre focare sunt închise.

Publicat în Știrea zilei

Au reapărut şi în județul Galati primele focare de COVID-19, după luna mai 2021, când au fost închise ultimele. În total, sunt două focare: unul la Cavadineşti, cu 4 persoane, care au luat virusul de la asistentul social din sat, iar altul în municipiul Galaţi, cu 6 persoane, care au luat virusul de la cineva de la Bucureşti. Niciuna dintre persoane nu a fost spitalizată. Din cele 10 persoane, doar una a fost vaccinată.

„Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la nivelul judeţului, au fost înregistrate două focare familiare de SARS-CoV-2, care au totalizat 6 cazuri (municipiul Galaţi), respectiv 4 cazuri (comuna Cavadineşti). În ambele cazuri s-au efectuat anchete epidemiologice şi s-a dispus izolarea la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie, pentru toate persoanelor confirmate“, precizează Prefectura Galaţi.

Publicat în Știrea zilei