În localitatea Cudalbi, seceta face ca apa potabilă să fie insuficientă. De aceea, societatea APA CANAL SA a decis demararea lucrărilor de forare a unui puţ astfel încât cantitatea de apă necesară localităţii să fie suplimentată. „Au început lucrările de forare a unui puţ, care sa suplimenteze cantitatea de apă din perioadele secetoase”, a anunţat primarul comunei Cudalbi, Grigore Gheonea.
De la reprezentanţii societăţii APA CANAL SA am aflat că în curând aceste lucrări vor fi finalizate, iar racordarea se va face în doar câteva zile, astfel încât locuitorii comunei să aibă apă potabilă fără restricţii. Imediat după ce va fi finalizată această lucrare, societatea va începe lucrările de forare a unui nou puţ de apă şi la Frumuşiţa pentru a creşte cantitatea de apă din rezervoare. *sursa foto: Primăria Cudalbi

Publicat în Eveniment