Papa Francisc a deplâns faptul că "atât de mulți tineri nu au curajul să se căsătorească" și i-a îndemnat să se grăbească să facă acest pas, relatează dpa. Suveranul pontif a declarat că multe mame îi cer să vorbească cu fiii lor care, de exemplu, la vârsta de 37 de ani nu sunt încă căsătoriți. El a spus că a sfătuit-o în glumă pe una din ele să "nu îi mai calce cămășile și să înceapă să-i trimită o parte din ele pentru a-l determina să părăsească cuibul". Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc la slujba oficiată la încheierea celei de-a zecea Întâlniri Mondiale a Familiilor, în Piața Sf. Petru din Roma, la care au participat credincioși și reprezentanți ai Bisericii Catolice. Papa Ioan Paul al II-lea a inițiat evenimentul de amploare cu prelegeri și sărbători bisericești, în 1994. În acest an, au fost așteptați circa 2.000 de delegați din 120 de țări. Cea de-a zecea întâlnire a fost, de fapt, planificată pentru 2021, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus. Subiectele discutate au inclus sexualitatea, căsătoria și migrația. Înainte de eveniment, au existat critici în legătură cu noile linii directoare trasate de Biserică privind căsătoria care continuă să pună accentul pe castitate, și anume fără relații sexuale înainte de căsătorie. Criticile s-au referit la faptul că acest lucru nu mai este în concordanță cu vremurile actuale, mai ales în ceea ce privește tinerii, notează dpa. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Papa Francisc a lansat miercuri un apel către oameni să se vaccineze împotriva COVID-19, afirmând că vaccinurile ar putea pune capăt pandemiei, însă acest lucru trebuie făcut de către toată lumea, relatează Reuters şi AFP.
"Mulţumită lui Dumnezeu şi muncii multora, avem acum vaccinuri care să ne protejeze împotriva COVID-19", a afirmat papa Francisc într-un mesaj video destinat susţinerii iniţiativei "It's up to you" (Depinde de tine), o campanie de promovare a vaccinării în Statele Unite şi în alte ţări de pe continentul american.
"Ele (vaccinurile) ne dau speranţă să punem capăt pandemiei, însă numai dacă sunt disponibile tuturor şi dacă lucrăm împreună", a adăugat el.
Papa Francisc s-a vaccinat şi el împotriva COVID-19 în martie, spunând la acea vreme că este o obligaţie etică.
"Vaccinarea este un mod simplu, însă profund de promovare a binelui comun şi a grijii unul faţă de celălalt, în special faţă de cei mai vulnerabili", a mai spus suveranul pontif.
"A fi vaccinat ... este un act de dragoste" şi "a contribui la asigurarea vaccinării majorităţii oamenilor este un act de dragoste. Dragoste pentru sine, dragoste pentru familie şi prieteni, dragoste pentru toată lumea", a mai spus papa Francisc, în vârstă de 84 de ani. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond