Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări asupra unui cetăţean, care a prezentat autorităţilor competente, un test negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, fals.

"În data de 14 februarie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un tânăr cu dublă cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 29 de ani, ca pasager într-un mirobuz înmatriculat în R. Moldova. La controlul de frontieră, acesta a prezentat reprezentantului Direcţiei de Sănătate Publică care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, un înscris - test PCR - negativ pentru infecţia COVID-19, ce s-a dovedit a fi fals. Cu privire la cele constatate, persoana a declarat ca avea cunoştinţă că documentul în cauză nu este autentic şi că l-a folosit pentru evitarea carantinării pe teritoriul României", potrivit I.T.P.F. Iași.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism, deşi avea dreptul de a conduce suspendat.

„În data de 10 februarie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, conducând un autoturism, înmatriculat în România, un cetăţean francez, în vârstă de 38 de ani. La controlul de frontieră, bărbatul nu a putut prezenta pentru control permisul de conducere eliberat de către autorităţi, motivând faptul ca l-a uitat la domiciliul din Franţa. În urma verificărilor suplimentare efectuate de către poliţistii de frontieră a rezultat faptul că cetăţeanul francez are permisul de conducere suspendat“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi rutier efectuează cercetări asupra a două persoane care au prezentat autorităţilor competente teste negative pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, false.

"În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier - I.T.P.F. Iaşi, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasageri într-un microbuz, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 27, şi o femeie, cu cetăţenie R. Moldova, în vârstă de 22 de ani. La controlul de frontieră, aceştia au prezentat reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, care îşi desfăşoară activitatea în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi rutier, rapoarte medicale eliberate de o clinică din R. Moldova care atestau că deţin rezultate negative la testarea pentru detecţia infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 prin metoda RT PCR. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea înscrisurilor în cauză, au fost efectuate verificări suplimentare, în urma cărora s-a constatat că acestea sunt false. Cu privire la cele constatate, cei doi au declarat că au făcut testele PCR la un centru medical din Cahul - R. Moldova şi nu aveau cunoştinţă că documentele în cauză nu sunt autentice", I.T.P.F. Iaşi.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti  efectuează cercetări pe numele unui bărbat care a fost depistat în trafic conducând un ansamblu rutier format dintr-un tractor şi o remorcă, fără a deţine permis de conducere.

"În data de 09 februarie a.c., în jurul orei 08.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, pe DN26, în localitatea de frontieră Folteşti, un ansamblu rutier format dintr-un tractor şi o remorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 50 de ani. La controlul de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că bărbatul nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce autovehicule", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat în trafic un bărbat care emana o puternică halenă alcoolică în timp ce se afla la volan şi care nu s-a supus semnalelor regulamentare de oprire.

"În data de 07 februarie a.c., în jurul orei 02.00, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani - I.T.P.F. Iaşi aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a procedat la efectuarea regulamentară a semnalelor de oprire, pentru control, a unui autoturism înmatriculat în România, ce circula pe DN24C, pe raza localităţii de frontieră Mitoc, judeţul Botoşani, însă şoferul şi-a continuat deplasarea cu viteză înspre localitatea Horia, judeţul Botoşani. Ca urmare a cooperării dintre poliţiştii de frontieră botoşăneni, câteva minute mai târziu, autoturismul a fost interceptat şi oprit de o patrulă din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi-Prut, I.T.P.F. Iaşi. Cu ocazia controlului efectuat, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul era condus de un bărbat, cetăţean român, cu domiciliul pe raza judeţului Botoşani, în vârstă de 25 de ani, care emana o puternică halenă alcoolică. Şoferul era însoţit de proprietarul autoturismului, un botoşănean, în vârstă de 21 ani. În vederea testării cu aparatul alcooltest a fost solicitat sprijinul Secţiei 9 - Poliţia Rurală Vlăsineşti. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care cetăţeanul a fost condus la Secţia Săveni a Spitalului Judeţean de Urgenţe „Mavromati” Botoşani în vederea recoltării probelor biologice", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi încredinţarea cu ştiinţă a unui autovehicul unei persoane sub influenţa alcoolului sau a unor substanţe psihoactive.

Publicat în Regional
Luni, 07 Februarie 2022 11:56

Galați: Traficant de ţigări la 74 de ani

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit, ascunse în bagajele unui cetăţean român, 8.800 de ţigarete diferite mărci, de provenienţă  Duty Free.

"În data de 06 februabrie a.c., în jurul orei 14.15, pe timpul unei misiuni specifice desfăşurate în zona de responsabilitate, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi au oprit pentru control, pe raza localităţii de frontieră Măstăcani, judeţul Galaţi, un autoturism înmatriculat în România, în care se aflau conducătorul auto şi un pasager, cetăţean român, în vârstă de 74 de ani. În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care, colegii noştri au descoperit, ascunse în bagajele pasagerului autoturismului în cauză, 8.800 (440 de pachete) de ţigarete diferite mărci, de provenienţă Duty Free. Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat pachetele de ţigări dintr-o piaţă din municipiul Galaţi şi intenţiona să le comercializeze în localitatea de domiciliu, cu scopul obţinerii de venituri suplimentare", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării în vederea continuării cercetărilor a ţigaretelor, în valoare totală de 5.060 de lei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Publicat în Regional

În anul 2021, poliţiştii de frontieră - independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate - au constatat 307 infracţiuni de contrabandă şi au reţinut în vederea confiscării peste 302.000 de pachete ţigări de contrabandă, în valoare de peste 3,2 milioane de lei.

Traficul cu ţigări de contrabandă continuă să reprezinte una dintre principalele manifestări ale infracţionalităţii la frontiera cu Republica Moldova şi Ucraina. Ţigările de contrabandă au fost depistate atât în punctele de trecere ale frontierei, ascunse în mijloace de transport, cât şi în zona de competenţă, pe comunicaţiile din apropierea frontierei.

Tendinţa de introducere în România, în mod ilegal, de ţigări şi produse din tutun se manifestă relativ uniform pe toată zona de competenţă, atât la frontiera verde, cât şi prin punctele de trecere a frontierei de stat.

Modul de operare şi tipologiile infracţionale manifestate ca fenomen al contrabandei/evaziunii fiscale îl constituie:
- introducerea în ţară a ţigărilor disimulate în mijloacele de transport în locuri special amenajate;
- introducerea în ţară de ţigări prin alte locuri decât cele destinate controlului vamal;
- comercializarea ilegală a ţigărilor nemarcate sau marcate cu timbre false.

În punctele de trecere a frontierei, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi acţionează pentru combaterea fenomenului infracţional transfrontalier împreună cu lucrători vamali ai Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

În punctele de trecere a frontierei, tendinţa este de a introduce ţigările în România, disimulat, ascunse în interiorul altor produse permise la intrare sau pentru care există documentele necesare, urmând a fi distribuite şi comercializate în oraşele limitrofe frontierei de stat sau în diferite zone din ţară.

În toate situaţiile când sunt descoperite spaţii special amenajate în care sunt ascunse ţigarete cu scopul de a fi introduse in ţară, mijloacele de transport folosite sunt confiscate, indiferent de cantitate.

La frontiera verde există în preocuparea unor grupuri infracţionale colectarea din zona de frontieră şi ulterior scoaterea acestora din zona de competenţă a poliţiei de frontieră, fiind transportate în centre urbane aglomerate pentru comercializarea ilicită a acestora. Astfel, acest fenomen este prezent în zona de competenţă manifestându-se transfrontalier, cantităţile de ţigări de contrabandă fiind introduse, de regulă, prin trecerea ilegală a frontierei de stat, pe timp de noapte, de către cetăţeni ai R. Moldova. Ulterior, acestea sunt preluate de către cetăţeni români care îşi justifică prezenţa în zonă prin locul de domiciliu sau prin desfăşurarea unor activităţi diverse (pescuit, munci agricole), fiind transportate în diverse locaţii aflate în zona de frontieră.

Pentru prevenirea şi combaterea contrabandei şi a traficului ilicit cu ţigări poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi vor continua să întreprindă, atât independent cât şi împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în zona de competenţă (intensificarea acţiunilor informativ-operative, cercetarea calificată a cazurilor înregistrate, fără a se limita doar la captura propriu-zisă, implicarea mai activă a tuturor factorilor responsabili, monitorizarea continuă de către factorii de conducere a tuturor aspectelor ce au legătură cu fenomenul contrabandei) în vederea depistării şi sancţionării persoanelor implicate în contrabanda cu ţigări, precum şi reţinerii în vederea confiscării ţigaretelor, precizează I.T.P.F. Iaşi în bilanţul pe anul 2021.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări asupra unui cetăţean cu dubla cetăţenie, română si Republica Moldova, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu insemnele autorităţilor din Republicii Moldova, care s-a dovedit a fi fals.

„În data de 03 februarie a.c., în jurul orei 17.00, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Corni, judeţul Galaţi, un autoturism înmatriculat in Bulgaria, condus de un cetăţean cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 46 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, persoana a prezentat la control, un permis de conducere având însemnele autorităţilor din Republicii Moldova, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind susceptibil a fi fals total. În urma efectuării verificărilor suplimentare a reieşit faptul că persoana nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Publicat în Regional
Vineri, 04 Februarie 2022 07:54

Pericol pe șosea, la Ijdileni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat în trafic, conducând un autoturism, deşi nu deţinea permis de conducere.

"În data de 02 februarie a.c., in jurul orei 16.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Ijdileni – judeţul Galaţi, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism, înmatriculat în România, condus de un bărbat în vârstă 34 de de ani. Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare,în urma cărora au constatat că acesta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la un cetătean român, asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Polonia, care s-a dovedit a fi fals.

"În data de 01februarie a.c., în jurul orei 12.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Viile, judeţul Galaţi, un autovehicul înmatriculat in România, condus de un cetăţean român, în vârstă de 28 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, persoana a prezentat la control, un permis de conducere emis de către autorităţile din Polonia, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind susceptibil a fi fals total. Aceasta a  declarat ca a obţinut permisul de conducere în mod legal, în urma susţinerii unui examen pe teritoriul Poloniei. Din verificările efectuate a rezultat faptul ca persoana nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Depistat la volan, cu dreptul de a conduce suspendat

Totodată, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule, suspendat.

"În data de 02 februarie  a.c., în jurul orei 00.40, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localităţii Viile, judeţul Galaţi, un autoturism, condus de un cetăţean român, în vârstă de 20 de ani. Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări in bazele de date, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a comiterii unor abateri la regimul rutier", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Publicat în Eveniment
Pagina 6 din 13