Unul dintre cele mai importante obiective ale omenirii de reducere a emisiilor de carbon printre care se numără şi reducerea emisiile din transportul rutier cu 90% în 2050 a determinat dezvoltarea pieţei de autovehicule electrice şi hibrid electrice plug-in, pe plan mondial, naţional, cât şi pe plan local.
Şi pe străzile din Galaţi se pot vedea din ce în ce mai multe maşini electrice (peste 500 în anul 2021), iar asta vine la pachet cu necesitatea extinderii numărului de staţii de încărcare.
Anul trecut, Galaţiul avea 71 de astfel de staţii, la care se adaugă permanent noi staţii de încărcare instalate de entităţi private precum supermarketuri sau alte companii.
În privinţa staţiilor de încarcare a vehiculelor electrice aparţinând Primăriei Galaţi, va fi stabilit un tarif de alimentare ce urmează a fi aprobat în următoarea şedinţă de Consiliu Local şi tot atunci va fi stabilit şi data de când va intra în vigoare.
Propunerea municipalităţii privind tariful de alimentare cu energie electrică prin staţiile de încărcare a vehiculelor electrice, amplasate pe raza municipiului Galaţi, va fi sub forma: ”preţ achiziţie energie electrică activă cumpărată (cu toate taxele şi T.V.A. incluse) care se majorează cu 1,5%”. ”Tariful de alimentare cu energie electrică prin staţiile de încărcare a vehiculelor electrice se modifică odată cu preţul de achiziţie a energiei electrice”, se arată în proiect.
”În vederea punerii în aplicare a acestei activităţi, este necesar şi oportun, aprobarea tarifului de alimentare cu energie electrică prin staţiile de încărcare a vehiculelor. Pentru a nu fi nevoie de modificări repetate în cadrul Consiliului Local a tarifului determinate de modificarea preţului de achiziţie a energiei electrice propun aprobarea tarifului pe KWh sub următoarea formă: preţ achiziţie energie electrică activă (cu toate taxele şi T.V.A. incluse) majorat cu 1,5%. Procentul de 1,5% reprezintă cheltuieli suplimentare efectuate cu prestarea acestei activităţi”, se arată în documentaţia aferentă proiectului de hotărâre.

Publicat în Știrea zilei

Modernizarea axei rutiere str. Siderurgiştilor - str. 1 Decembrie 1918 a avut, printre alte multe lucrări de regenerare urbană cuprinse în proiect, şi înfiinţarea a 5 staţii pentru alimentarea autoturismelor electrice. Numai că, deşi lucrările sunt gata, prizele încă nu funcţionează.

Cititorii noştri ne-au sesizat problema şi susţin că deşi au întrebat primarul, nu primesc niciun răspuns pe această temă.

”De cel puţin 5 luni de zile prizele electrice de pe bulevardul Siderurgiştilor nu sunt funcţionale. S-a reabilitat drumul, s-au montat prizele electrice, dar nu s-a drumul la staţii. Sunt 2 lângă Spitalul de Copii, vreo 2 la sensul giratoriu la General. Primarul a zis că se va drumul în octombrie... şi de atunci nimic. Eu l-am întrebat pe Facebook şi de atunci de nu-mi răspunde la întrebare când îl întreb de staţiile electrice. Pe alte teme îmi răspunde. Pe bulevardele Siderurgiştilor şi 1 Decembrie staţiile electrice sunt doar de muzeu”, ne-a sesizat Ştefan Lungu.

Reporterii Monitorul de Galaţi au solicitat Primăriei municipiului Galaţi un răspuns pe această temă, precum şi data la care se estimează că aceste staţii de încărcare a maşinilor electrice ar putea deveni funcţionale.

”Referitor la solicitarea dumneavoastră vă comunicăm că lucrările la cele 5 staţii pentru alimentarea maşinilor electrice pe străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918 sunt încheiate, iar în momentul de faţă se derulează procedurile legale privind încheierea contractului cu furnizorul de energie electrică. În paralel, facem demersurile şi pentru asigurarea serviciilor de operare, mentenanţă şi gestionare a sistemului de tarifare pentru aceste staţii. În aceste condiţii, estimăm că în cursul lunii mai vor putea fi utilizate cele 5 staţii”, ne-a transmis Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Publicat în Comunitate

Ritmul de creştere a vânzărilor de vehicule electrice este rapid. 1 din 5 autovehicule vândute în Europa în anul 2021 a fost electric. Accelerarea acestui ritm va continua, mai ales că, în contextul încălzirii glogale şi a reducerii amprentei de carbon, sunt încurajate achiziţiile acestor vehicule. Numai că acest lucru depinde de asigurarea unei experienţe de consum optimizate prin intermediul unei infrastructuri de alimentare solide, care să permită tuturor o încărcare rapidă şi eficientă, arată un nou raport realizat de EY şi Asociaţia industriei europene de energie - Eurelectric, potrivit Agerpres.
Creşterea masivă anticipată a numărului de vehicule electrice, de la aproximativ 5 milioane de autoturisme, vehicule comerciale uşoare şi vehicule grele în prezent, la 130 de milioane de vehicule până în 2035 va avea impact asupra reţelei, iar raportul EY constată că operatorii sistemelor de distribuţie (OSD) joacă un rol de o importanţă critică în succesul eMobilităţii şi al infrastructurii de alimentare necesară sprijinirii acesteia.
„130 de milioane de vehicule electrice sunt aşteptate în Europa până în 2035, susţinute de aproximativ 65 de milioane de puncte de încărcare. Creşterile rapide şi imprevizibile ale cererii de încărcare pot cauza probleme reţelelor electrice, cum ar fi fluctuaţiile de tensiune şi chiar întreruperi în alimentarea cu energie electrică. Operatorii de distribuţie locali au mai multe soluţii disponibile pentru a transforma aceste costuri suplimentare într-o investiţie cu potenţial de finanţare prin programele UE”, susţine Mihai Drăghici, Director, Consultanţă, EY România.
Specialiştii EY susţin că apariţia preconizată pe piaţă a 130 de milioane de vehicule electrice reprezintă o provocare enormă pentru reţelele electrice ale Europei. Potrivit calculelor realizate în cadrul raportului, creşterea anticipată a numărului de vehicule electrice va face necesară instalarea a cel puţin 65 de milioane de puncte de încărcare, dintre care 9 milioane publice, faţă de cele 374.000 de staţii existente în prezent. Şi cererea de electricitate pentru alimentare este aşteptată să se majoreze cu 30% pe an, ceea ce înseamnă o creştere de 200 TWh până în 2030.
Cu toate acestea, potrivit raportului, un eventual efect destabilizator nu ar urma să fie provocat de creşterea cererii, ci mai degrabă de faptul că mii sau chiar milioane de vehicule electrice vor fi alimentate simultan.
Analiza EY relevă că reţelele, care sunt deja extrem de solicitate în numeroase zone, s-ar putea transforma în puncte de blocaj, dacă perioadele de vârf pentru alimentarea vehiculelor electrice ar coincide cu intervalele de solicitare maximă în general.
Potrivit unei analize a celor şase cele mai comune scenarii de utilizare în materie de alimentare a vehiculelor electrice (rezidenţial rural, rezidenţial urban, la locul de muncă, autobaze, în timpul nopţii şi pe autostrăzi), majorarea sarcinii maxime va fi între 21% şi 90%. „Din acest motiv, o abordare de tipul "instalare şi atât" în ceea ce priveşte punctele de încărcare riscă să exacerbeze congestionarea reţelelor deja suprasolicitate”, avertizează experţii EY.
Raportul sugerează că alimentarea gestionată va fi un element crucial, care îi va ajuta pe operatorii sistemelor de distribuţie (OSD) să transforme vulnerabilitatea reprezentată de alimentarea necontrolată a milioane de vehicule electrice într-o resursă de valoare.
„Instalarea de reţele inteligente va oferi operatorilor informaţii în timp real cu privire la reţelele pe care le exploatează, precum şi posibilitatea de a analiza necesarul curent şi viitor. Aceste date îi vor ajuta să stabilească dacă sunt necesare investiţii în consolidarea reţelei sau soluţii de flexibilitate pentru a susţine alimentarea vehiculelor electrice. Totodată, înglobarea soluţiilor digitale le va permite OSD să controleze capacitatea disponibilă, momentul şi durata alimentării şi să faciliteze alimentarea vehiculelor electrice la ore la care energia din reţea este abundentă şi ieftină, preîntâmpinând astfel prăbuşirea reţelelor din cauza suprasolicitării”, se arată în raport.
Nevoia critică de a accelera substanţial instalarea de infrastructură de alimentare în concordanţă cu adoptarea vehiculelor electrice va impune o colaborare la scară largă între autorităţile municipale, autorităţile naţionale, urbanişti, operatorii punctelor de încărcare, furnizorii de servicii de eMobilitate, producătorii de autovehicule şi operatorii sistemelor de distribuţie.
„Prin această cooperare, sistemul de transport rutier conceput astăzi trebuie să îi deservească pe toţi consumatorii pentru o perioadă lungă de timp în viitor”, concluzionează raportul EY „Pot companiile de utilităţi să transforme vehiculele electrice în resurse de valoare pentru reţele?”, care se bazează pe date puse la dispoziţie de Eurelectric şi de membrii asociaţiei. Raportul cuprinde informaţii obţinute în urma discuţiilor cu lideri din domeniile care formează întregul ecosistem al eMobilităţii, printre care industria auto, utilităţi, administrarea flotelor, planificare urbană şi infrastructură de alimentare.

Publicat în Mapamond

În unele zone ale oraşului au început să apară, în parcările rezidenţiale, unele locuri de parcare marcate cu însemne ce semnifică rezervarea pentru încărcarea maşinilor electrice.

Astfel de marcaje au apărut şi în parcarea din zona IREG, însă locatarii se plâng că nu sunt suficiente locuri de parcare şi că astfel de locuri stau, în cea mai mare parte a timpului, neocupate.

„Stau în zona IREG, unde parcările sunt cum sunt. Domnii de la Electrica au chemat pe cineva de la Primărie să le traseze pentru încărcare electrică. Dar doar au desenat. Cei de la Electrica trag un cablu din sediu şi încarcă. E ok treaba asta? Mai fac şi panaramă dacă parcăm în locul dumnealor. Am sunat şi la Poliţia Locală şi ni s-a spus că nu au voie“, ne-a scris un gălăţean revoltat de marcajele trasate.

Reporterii noştri au solicitat un punct de vedere din partea municipalităţii pentru a clarifica această situaţie.

„Primăria municipiului Galaţi susţine amplasarea de staţii pentru încărcarea maşinilor electrice şi rămâne consecventă demersurilor concrete pentru un oraş prietenos cu mediul. Astfel, la solicitarea Electrica s-a realizat şi marcarea acelui loc de parcare pentru încărcarea maşinilor electrice“, ne-a transmis Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi.

Publicat în Eveniment

Au fost montate staţii pentru încărcarea maşinilor electrice pe străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918, anunţă primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pe Facebook. „Continuăm acţiunile pentru un oraş prietenos cu mediul. Pe străzile Siderurgiştilor şi 1 Decembrie 1918 vor funcţiona în curând 5 staţii care vor permite alimentarea a 10 maşini electrice în acelaşi timp. Staţiile au fost deja amplasate şi urmează să fie racordate la sistemul electric“, se arată în postarea edilului.

Publicat în Eveniment