Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Galaţi, în timpul activităţilor de serviciu, au oprit în trafic, la data de 05 septembrie 2022, în jurul orei 08.00, pe strada Henri Coandă, din municipiul Galaţi, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 66 ani, din Galaţi, care avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. La testarea alcoolscop a rezultat o concentraţie de 0,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în urma probatoriului administrat în cauză s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galaţi.
De asemenea, faţă de acesta au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale pentru săvârşirea mai multor abateri la regimul rutier, în valoare de 4.480 lei, totodată fiindu-i reţinute plăcuţele şi certificatul de înmatriculare de la autoturism. În cursul zilei de marţi, 06 septembrie 2022, persoana în cauză a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunerea luării unei măsuri preventive.

Publicat în Comunitate

În seara zilei de 22 august 2022, în urma unei acțiuni organizate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al I.P.J. Tulcea, în colaborare cu polițiști ai Biroului de Ordine Publică pe raza municipiului Tulcea, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, persoană bănuită de comiterea mai multor infracțiuni.
Astfel, ca urmare a activităților investigativ-operative desfășurate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, s-a reușit probarea activității infracționale a persoanei în cauză în 7 dosare penale, respectiv 21 de infracțiuni, din care 11 infracțiuni de furt calificat, 9 infracțiuni de tentativă de furt calificat și o infracțiune de furt în formă simplă, inițial rămase cu autor necunoscut.
La aceeași data a fost dispusă reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Tulcea, urmând ca în cursul zilei de 23 august 2022 să fie prezentat Judecătoriei Tulcea cu propunere de arestare preventivă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și circumstanțelor producerii infracțiunilor și a recuperării prejudiciului.

Publicat în Regional

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti au descoperit şi ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri provenite din braconaj piscicol.

"În data de 04 mai a.c., în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti - I.T.P.F. Iaşi, pe timpul desfăşurării unor misiuni specifice, au observat pe râul Prut o ambarcaţiune, în care se aflau doi bărbaţi care desfăşurau activităţi de pescuit. Lucrătorii noştri s-au deplasat în zona respectivă, unde au fost identificaţi doi cetăţeni români, în vârstă de 52, respectiv 57 de ani, care aveau în ambarcaţiune un vintir şi peşti din speciile crap şi somn. În cauză, colegii noştri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit în perioada de prohibiţie, deţinerea, comercializarea,  utilizarea uneltelor de pescuit neautorizate şi nedeţinerea autorizaţiei de pescuit pentru persoane fizice", potrivit I.T.P.F. Iaşi.

Bunurile folosite în activitatea infracţională au fost ridicate in vederea continuării cercetărilor. Întreaga cantitate de peşte a fost redată mediului natural, fiind sub dimensiunile legale.

Publicat în Regional

Celor doi, anunţă reprezentanţii IPJ Galaţi, deja le-au fost suspendate raporturile de serviciu pe durata măsurii controlului judiciar sub care au fost plasaţi de procurori. Cei doi ofiţeri sunt acuzaţi de comiterea unui şir lung de infracţiuni, care au fost comise ani de zile.

Totul a început cu plângerea făcută la M.A.I. direct de unul dintre poliţiştii căruia nu i s-a părut în regulă deloc ce este pus să facă. A durat însă până ca lucrurile să ajungă la efecte clare. Astfel, în 2018 un ofiţer reclamă la M.A.I. multe nereguli grave. „În 2018, am făcut o petiţie către M.A.I. având în vedere faptul că nu ni s-a acordat sporul de la 175 la sută aşa cum prevedea cadrul legal şi ajunsesem în postura în care eram obligaţi să minţim în documente, ca să nu zic să falsificăm centralizatoarele, precum că noi am recuperat acele ore, dar în realitate nu erau recuperate. De ce cred că am fost obligaţi să facem aceste lucruri? În principiu pentru limitarea cheltuielilor”, crede Alin Marian Radu, ofiţerul care a făcut prima plângere în acest caz.

A urmat apoi autosesizarea Corpului de Control al M.A.I. și în cele din urmă un dosar s-a deschis la Parchetul Curţii de Apel Galaţi. Acum un an, după ieşirea unui procuror la pensie, dosarul a fost preluat de procurorul Paula Tănase și ieri s-au luat primele măsuri. Întâi procurorul explică păienjenişul acuzaţiilor. „În baza probelor administrate am dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Miron Daniel, adjunct al inspctorului şef al IPJ Galaţi, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni în concurs real, mai multe infracţiuni de instigări la fals intelectual în formă continuată, uz de fals în formă continuată, o infracţiune de abuz în serviciu în formă continuată raportată la 123 de acte materiale, o altă infracţiune de abuz în serviciu în formă continuată raportată la un număr de 223 acte material. Pe o perioada de 4 ani, efectiv din 2015-2018, inculpatul Miron Daniel, ca adjunct al inspectorului şef al IPJ Galaţi, având în subordine directă Serviciul de Invesigaţii Criminale, i-a determinat direct, şi prin şeful SIC, pe subordonaţii săi să întocmească în fals centralizatoarele lunare prin atestarea ca fiind recuperate orele suplimentare efectuate de poliţiştii din cadrul SIC, în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, în condiţiile în care acestea fie nu erau recuperate în termenul legal de 60 de zile, fie erau recuperate peste termenul legal de 60 de zile printr-o practică vădit ilegală impusă de către inculpatul Miron Daniel, plata orelor suplimentare efectuate de poliţişti realizându-se doar 75 la sută în loc de 175 la sută, prin această manoperă, prin această modalitate, inculpatul a cauzat prejudicierea subordonaţilor săi, sumele fiind de ordinul zecilor de mii de lei. Totodată, am dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de inculpatul Surugiu Ionuţ Nelu, şef al SIC, pentru participaţia la infracţiunile descrise mai sus şi alte infracţiuni de fals şi uz de fals şi inducerea în eroare a organelor judiciare, pe o perioadă mai scurtă de timp cât a fost împuternicit şi şef al SIC”, a precizat procurorul de caz, Paula Tănase, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Ieri s-au luat şi primele măsuri în acest caz. „Am dispus faţă de cei doi inculpaţi luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, am instituit o serie de obligaţii conform legii, interdicţia de a părăsi ţara, de a comunica cu ceilalţi suspecţi, interdicţia de a-şi exercita profesia, fapt care, subsecvent, va conduce, a condus, la punerea la dispoziţie a celor doi şi suspendarea din funcţie pe perioada controlului judicar”, a mai precizat procurorul Paula Tănase. Cei doi ofiţeri acuzaţi nu au dorit să facă deocamdată comentarii în acest caz. Reprezentanţii IPJ Galaţi confirmă că deja s-a dispus suspendarea raporturilor de serviciu, pentru cei doi ofiţeri acuzaţi, pe toată perioada măsurii preventive a controlului judiciar.

Articole similare: Adjunctul IPJ Galaţi alături de alţi şefi din Poliţia Judeţeană, cercetaţi penal

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Trei bărbaţi daţi în urmărire au fost prinşi de poliţiştii gălăţeni în aceeaşi zi.
Astfel, la data de 14 februarie a.c., poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri au depistat şi reţinut doi bărbaţi pe numele cărora instanţele de judecată au emis mandate de executare a unor pedepse privative de libertate. Este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, şi un altul, de 40 de ani, ambii din municipiul Galaţi, condamnaţi la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la furt calificat, respectiv 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cei doi au fost conduşi şi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au depistat un bărbat, de 47 de ani, din oraşul Târgu Bujor, pe numele căruia Judecătoria Luduş a emis mandat de executare a unei pedepse de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Şi acesta a fost condus şi încarcerat în Penitenciarul Galaţi.

Publicat în Eveniment

Peste 25.000 de sancţiuni contravenţionale în sumă de aproximativ 6 milioane de lei, 14.500 de puncte de penalizare, bunuri confiscate în valoare de 16.600 de lei, numerar confiscat de peste 1 milion de lei şi 244 de infracţiuni în flagrant, este bilanţul anului 2021 pentru Poliţia Locală Galaţi.

Pentru perioada analizată, cele mai multe amenzi au fost date pentru încălcarea prevederilor următoarelor acte normative: OUG nr. 195/2002 (7.000 de sancţiuni), Legea nr. 61/1991 (5.822 de amenzi), HCL 339/2021 (4.610 sancţiuni), Legea nr. 349/2002 (318 contravenţii), Legea nr. 50/1991 (174 de sancţiuni) etc.

Faptele cu caracter infracţional constatate de către poliţiştii locali se ridică la 244. Dintre acestea menţionăm: furt, distrugere, lovire sau alte violenţe, contrabandă, înşelăciune, încălcarea OUG 195/2002, încălcarea Legii 50/1991 – executarea de lucrări de contrucţie fără autorizaţie, alte infracţiuni.

În cele mai multe dintre aceste situaţii, persoanele identificate, documentele întocmite şi bunurile ridicate/folosite la comiterea infracţiunilor au fost predate pentru cercetări la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi, precizează Poliţia Locală Galaţi.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat şi predat autorităţilor competente o femeie, pe numele căreia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii, emis de autorităţile din Austria.
„În data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea - I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, o femeie cu dublă cetăţenie, română şi Republica Moldova, în vârstă de 45 de ani. La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat faptul că pe numele acesteia era emisă, de autorităţile din Austria, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni contra proprietăţii“, potrivit I.T.P.F. Iaşi.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galaţi, în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Galaţi au depistat, în zona cartierului Micro 19, o femeie, de 48 de ani, pe numele căreia Judecătoria Braşov a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an şi 6 luni, pentru complicitate la comiterea infracţiunii de înşelăciune. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii Biroului Urmăriri, din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, au depistat şi reţinut doi bărbaţi, de 47 şi 37 de ani, ambii din municipiul Galaţi, condamnaţi, primul la 3 ani închisoare, pentu complicitate la furt, cel de-al doilea la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier. Persoanele depistate au fost conduse şi încarcerate în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, în vederea executării pedepselor.

Publicat în Eveniment

O nouă politică privind imigraţia în SUA anunţată luni va extinde accesul la permise de muncă pentru imigranţii care sunt victime ale unor infracţiuni şi ale căror cereri de viză sunt în analiză, relatează Reuters.
Serviciul pentru cetăţenie şi imigraţie din SUA (USCIS) a precizat că va crea un proces care ar putea permite unui număr de zeci de mii de solicitanţi ai vizei pentru victime ale infracţiunilor să obţină permise de muncă dacă cererile lor sunt considerate a fi de bună credinţă şi fără intenţia de a frauda sistemul de imigraţie.
Preşedintele democrat Joe Biden a promis să facă mai îngăduitor sistemul de imigraţie şi a anulat multe dintre politicile restrictive ale predecesorului său republican Donald Trump. În mandatul lui Trump, autorităţile de imigraţie din SUA au facilitat expulzarea solicitanţilor de viză aflaţi în această situaţie, fiind criticat de organizaţiile de apărare a imigranţilor.
SUA oferă anual 10.000 de vize pentru imigranţii care sunt victime ale unor infracţiuni şi care ajută la anchetele autorităţilor americane. Vizele oferă acces la permise de muncă şi la posibilitatea de a aplica pentru o reşedinţă permanentă după trei ani, însă cererea mare face ca aplicanţii să aştepte în prezent cel puţin cinci ani până să poată primi autorizaţia de muncă, potrivit USCIS.
Pentru a se califica pentru o viză, aplicanţii trebuie să fi fost victime ale violenţei domestice, traficului de persoane sau altor fapte penale grave. Unii membri ai familiei aplicantului care primeşte viza pot solicita la rândul lor una.
Numărul aplicanţilor pentru o astfel de viză şi care se califică pentru permise de muncă în baza noii măsuri este neclar, scrie Reuters.
USCIS analizează în prezent aproape 269.000 de cereri de astfel de vize, conform datelor pe decembrie ale agenţiei. Cu toate acestea, nu toţi aceşti aplicanţi se află în SUA, a precizat pentru Reuters un purtător de cuvânt al USCIS.
Secretarul de interne Alejandro Mayorkas a transmis într-un comunicat că decizia va ajuta victimele şi în acelaşi timp va sprijini siguranţa publică.
"Acestea sunt persoane care ajută autorităţile de aplicare a legii pentru a fi cu toţii în siguranţă, dar care au nevoie de o măsură de protecţie pentru ele însele", a spus el. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Clinica „OK Medical” a depus plângeri penale la DIICOT şi DNA împotriva Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi îi acuză pe aceştia că nu bagă în sistem cazurile de Covid-19 care sunt semnalate în urma testelor efectuate la clinică.
„OK Medical a formulat şi transmis astăzi, 01.04.2021, două plângeri penale împotriva angajaţilor DSPMB. Plângerile au fost înregistrate la DIICOT şi DNA şi au în vedere săvârşirea mai multor infracţiuni posibil săvârşite de angajaţii DSPMB inclusiv infracţiunile de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor. Totodată astăzi, 01.04.2021, Compania a transmis şi către Ministerul Sănătaţii o adresă de clarificare a situaţiei din cadrul DSPMB, instituţie care refuză să îndeplineasca obligaţiile legale impuse prin Ordinul nr. 2.240 din 30 decembrie 2020 emis de Ministerul Sănătăţii. Menţionăm că începând cu luna februarie 2021 şi până la data depunerii plângerilor, în mod abuziv şi nelegal un număr de aproximativ 3.000 de pacienţi nu au fost introduşi de angajaţii DSPMB în aplicaţia CORONA FORMS, pacienţii fiind raportaţi de către instituţia noastră conform prevederilor legale. Această acţiune nelegală a angajaţilor DSPMB a generat şi generează o serie de efecte: raportarea eronată a numărului de persoane infectate cu SARS-CoV-2, neinstituirea obligaţiei de izolare pentru pacienţii depistaţi pozitivi, punerea în imposibilitate a pacienţilor de a beneficia de concedii medicale, punerea în imposibilitate a pacienţilor de a beneficia de îngrijiri medicale, prejudicii grave de imagine ale Companiei noastre etc.”, arată reprezentanţii clinicii.

Publicat în Sanatate
Pagina 1 din 2