Dacă ai primit sau ai cumpărat un pui de căţel, trebuie să respecţi anumite norme de sănătate, ce implică vaccinări, deparazitări, orar de mese, de scos afară etc. În primul rând, trebuie ştiut că în primele 3 luni, căţelul trebuie să fie în carantină

Înainte de toate, trebuie să ştii ce te aşteaptă:

1. Câinele îşi va face nevoile prin toată casa. Doar este şi el un „bebeluş" care habar nu are cât de preţios este covorul sau parchetul tău, ce e acela covoraş absorbant.
2. Va face zgomot, va plânge fie că îi este foame, fie că vrea atenţie, fie pentru că îl doare ceva, fie că s-a pierdut. Pe măsură ce va creşte, va învăţa să-ţi arate exact ce vrea.
3. Muşcă. Când este mic, dinţii sunt folosiţi ca să „cunoască" lumea, aşa că va încerca gustul mâinilor tale, va exersa o muşcătură, în joacă. Nu va ştii să gestioneze intensitatea muşcăturii aşa că, atenţie, dinţişorii sunt ascuţiţi!
4. El trebuie să mănânce de 4-5-6 ori pe zi, atunci când îi e foame, nu doar de două ori, ca un câine adult.

Lista lucrurilor de făcut:

1. Vaccinările şi deparazitările. Se fac de la 6 săptămâni. Prima dată dă-i pastiluţa împotriva viermilor intestinali, care costă 6-9 lei. Apoi, după două-trei zile îi vei putea face primul vaccin (40-50 de lei). Un căţel trebuie să aibă în total 4 vaccinuri, care se fac din două în două săptămâni. Următoarele trei vaccinuri costă 50-70 de lei.
2. Carantina. De când se naşte şi până termină toate vaccinurile, căţelul este în CARANTINĂ. Asta înseamnă că stă doar în casă, nu intră în contact cu alţi câini, chiar şi vaccinaţi, nu merge afară, nu îl lăsăm pe jos nici în cabinetul veterinarului şi nu mângâiem alţi câini şi apoi venim la puiul de căţel, fără să ne spălăm pe mâini, atrage atenţia medicul Daniel Lescai. Până la vârsta de 3,5 - 4 luni, pericolele sunt multe pentru un căţel, este vulnerabil şi se poate îmbolnăvi uşor.
3. Cosmetica. Trebuie să îl speli, nu foarte des, folosind produse speciale, la recomandarea medicului. Câinii cu păr lung trebuie obişnuiţi de mici cu pieptănatul, altfel îţi va fi greu mai târziu.
4. Mâncarea. Dă-i hrană special preparată, recomandată pentru vârsta şi talia lui. Nu îi oferi mâncare gătită pentru că nu îi poate asigura nutrienţii de care are el nevoie. În plus, odată ce va simţi gustul, nu va mai atinge pe bobiţele lui.
5. Culcuşul. Nu îl culca cu tine în pat pentru că se va obişnui aşa şi nu îl mai poţi da jos, ulterior. Amenajează-i un loc doar al lui, unde se poate retrage când vrea, un loc accesibil, uscat, călduros, în care să se simtă în siguranţă.
6. Jucăriile. Un căţel se joacă de mic până la bătrâneţe, deci are nevoie de jucării. Doar nu vrei să-ţi roadă mobila, cablurile şi papucii.

Publicat în Pet Mania

Drăgălăşenia micilor pui de pisică ne încântă de fiecare dată când îi privim., dar şterea puilor poate fi fascinantă. Înainte de a putea întâmpina noile ghemotoace de blană în casa ta, trebuie să ştii cum îţi poţi da seama că pisica este gestantă şi ce trebuie să faci pentru a te asigura că sarcina ei decurge cât mai bine cu putinţă.

Sarcina la pisică

Pisicile au perioade maxime de fertilitate, când pot rămâne însărcinate – această perioadă este cunoscută ca ciclu sau călduri. Pisicile pot intra la ciclu la fiecare trei săptămâni, deci există multe ocazii ca pisica ta să rămână însărcinată, informează purina.ro. De obicei, sarcina pisicii durează între 63 şi 67 de zile, dar e greu de estimat exact cât timp va fi însărcinată o pisică. Perioada de gestaţie la pisici poate varia de la una scurtă, de 61 de zile, la una lungă, de 72 de zile. Adesea, pisica poate să nu prezinte niciun simptom fizic de sarcină, până mai are câteva săptămâni până la termen. Dacă crezi că pisica ta este însărcinată, du-o la medicul veterinar, pentru confirmare.

Cum îţi dai seama dacă o pisică este gestantă

Dacă vrei să ştii cum să îţi dai singur seama dacă o pisică este însărcinată, există câteva semne fizice pe care le-ai putea observa după ce au trecut două sau trei săptămâni.
- După aproximativ 15-18 zile de sarcină, poţi observa că mameloanele animalului sunt mai mari şi roşii – acest fenomen este cunoscut ca "pinking-up".
- Similar cu greţurile de dimineaţă ale oamenilor, pisica ta poate prezenta o stare de vomă. Dacă observi că greţurile devin mai frecvente sau dacă nu se simte bine, contactează medicul veterinar.
- Burta pisicii va începe să se umfle, dar evită să o atingi, deoarece există riscul de a răni mama sau puii ei nenăscuţi. Pot fi şi alte cauze ce duc la umflarea abdomenului, deci monitorizează pisica îndeaproape pentru semne de îmbolnăvire şi consultă veterinarul, dacă eşti îngrijorat.
- O viitoare mamă va acumula, gradual, 1-2 kg (în funcţie de numărul de pui pe care îi poartă) – acesta este un semn major că este gestantă.
- Pisicile tind să aibă un apetit mai mare în ultima perioadă a sarcinii, ceea ce contribuie la creşterea ei în greutate. Un apetit crescut poate fi şi semn de paraziţi interni sau boală, deci contactează medicul veterinar pentru o confirmare.
- Pisica se poate comporta matern, însemnând că va toarce mai mult şi va căuta mângâieri suplimentare şi atenţie din partea ta.
- Unii veterinari pot diagnostica sarcina folosind ultrasunete, uneori chiar din primele 15 zile de sarcină. De asemenea, veterinarul îţi poate da informaţii despre câţi pui aşteaptă pisica, până în ziua 40 a sarcinii ei. Reţine că, în sarcina pisicii, un pui mai mare poate ascunde în spatele lui alţi pui mai mici în uter, deci pot fi mai mulţi pui decât te aştepţi!
Deşi pisica poate fi mai mult decât capabilă să se descurce singură pe timpul travaliului, asigură-te că eşti pregătit, pe măsură ce se apropie termenul. Este bine să fii alături, cu cuvinte de încurajare şi să intervii dacă apar unele complicaţii.

Semne de travaliu iminent

Dacă pisica refuză mâncarea, este agitată şi caută un loc izolat să se aşeze, poate fi deoarece travaliul va începe foarte curând. Temperatura corpului pisicii va scădea în jur de 37.8°C cu 12-24 de ore înainte de a începe travaliul. Chiar înainte de naştere, mama poate deveni mai vocală, poate părea agitată şi va dori să se spele constant. Naşterea trebuie să înceapă cu contracţii abdominale puternice, urmate de o scurgere vaginală. Dacă scurgerea este densă şi neagră, sau de culoarea sângelui, contactează medicul veterinar. După această scurgere, puii trebuie să fie expulzaţi foarte rapid!
La majoritatea pisicilor, travaliul decurge bine şi nu trebuie să intervii. Există unele semne, cum ar fi scurgerea decolorată şi contracţiile mamei fără a expulza pui, care ar putea sugera complicaţii. Dacă observi oricare dintre aceste semne sau ai alte nelămuriri, contactează imediat medicul veterinar.

Publicat în Pet Mania