Gălăţeanca Bianca Costea a câştigat, joi, medalia de argint, încheind cu timpul de 25sec34/100 finala probei de 50 m liber feminin, din cadrul Campionatelor Europene de înot pentru juniori care se desfăşoară în aceste zile la Otopeni.

Calificată în ultimul act cu al treilea timp, Costea a fost depăşită în finală doar de Sandrine Nina Jazy din Germania (25sec22/100), câştigătoarea medaliei de aur. Ultimul loc pe podium a fost ocupat de italianca Sara Curtis (25sec39/100). „Am simţit cursa minunat, cred că dacă mai aveam încă 5 metri puteam să iau aurul. Trebuie să reuşeşti să dai totul numai în 50 de metri, dar sunt extrem, extrem de mulţumită cu acest rezultat, mai bine nu se putea. Niciodată nu mă gândeam că o să iau mai mult de o medalie. Adică speram şi la una, dar m-a luat prin surprindere medalia de ieri de la ştafetă, dar sunt extrem de mulţumită şi recunoscătoare pentru tot. Mai particip la 100 m liber şi 50 m fluture. Mă aştept în aceste probe să fiu cea mai bună versiunea a mea şi să fac cei mai buni timpi'', a declarat Bianca Costea (CSA Steaua), 17 ani, la zona mixtă, după finală.

Este cea de-a doua medalie pentru Costea, după aurul câştigat cu ştafeta mixtă a României în proba de 4x100 m. Bianca a început înotul la Galaţi, la vârsta de 7 ani, în 2012, sub îndrumarea antrenoarei Mihaela Hodină, prima legitimare fiind la Aqua Sport.

Publicat în Sport

Ştafeta României, în componenţa David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, a adus prima medalie aur delegaţiei noastre la Campionatele Europene de înot pentru juniori ce se dispută la Otopeni, în finala de 4x100 m liber, după un duel dramatic cu Marea Britanie, clasată pe locul doi.
Dublul campion mondial de seniori, David Popovici a fost în primul schimb şi a terminat pe primul loc după 100 de metri, dar britanicii au trecut la cârmă la 200 şi 300 m, pentru ca la ultimul schimb, Patrick Dinu să reuşească o cursă incredibilă de urmărire şi să urce România pe primul loc cu timpul de 3min18sec93/100. Podiumul a fost completat de Marea Britanie (3min19sec01/100) şi de Italia (3min19sec42/100).

Publicat în Sport

Acesta este bilanţul sportivilor clubului Aqua Sport Galaţi care au participat la Campionatul Naţional de Înot Masters, desfăşurat la finele săptămânii trecute la Reşiţa. Concursul care a reunit 124 de înotători cu vârste de peste 25 de ani, legitimaţi la 21 de cluburi, a fost organizat de Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern (FRNPM) în colaborare cu Primăria municipiului Reşiţa şi Clubul Sportiv Reşiţa 07 şi este singurul care contează în clasamentul oficial al sportivilor Masters din România. De asemenea, a fost un bun prilej de verificare în vederea stabilirii baremurilor de participare la Campionatul European Masters care va avea loc în toamnă în Italia, la Roma.
Echipa Aqua Sport Masters care a reprezentat Galaţiul la Reşiţa a fost formată din nouă sportivi care au câştigat 49 de medalii. Ion Carp a obţinut două medalii de bronz la probele de 50 metri spate şi 50 m bras; Liviu Raţă a câştigat două medalii de aur la ştafete, patru medalii de argint la probele de 50 m şi 100 m bras, 50 m şi 100 m spate şi o medalie de bronz la 200 m bras; Alexandrina Alice Grigore a obţinut patru medalii de aur la probele de 50 m bras, 50 m liber şi ştafete, precum şi două medalii de argint la probele de 50 m spate şi 100 m liber; Mihai Enache a câştigat patru medalii de aur la probele de 100 m şi 200 m liber şi ştafete şi două medalii de argint la probele de 50 m liber şi 200 m spate; Şerban Florin Frăţilă a obţinut patru medalii de aur la probele de 400 m, 800 m liber şi ştafete şi trei medalii de argint la probele de 50 m, 100 m şi 200 m liber;  Mihaela Hodină a câştigat patru medalii de aur în probele de 100 m, 200 m bras şi ştafete, o medalie de argint în proba de 50 m bras; Mihaela Nicolau a obţinut cinci medalii de aur în probele de 50 m, 100 m, 200 m fluture şi ştafete; Marcel Banciog a câştigat două medalii de aur la ştafete şi două medalii de argint în probele de 50 m bras şi 800 m liber; Luisiana Magdalena Bîgea a obţinut cinci medalii de aur la probele de 200 m, 400 m, 800 m liber şi ştafete şi două medalii de argint în probele de 100 m, 200 m spate.
Pe lângă medalii, sportivii gălăţeni s-au întors şi cu amintiri frumoase de la eveniment. „A fost un concurs foarte bine organizat, ne-am bucurat să ne revedem cu prietenii din toată ţara şi în numele echipei mulţumim organizatorilor pentru eveniment!”, a declarat Ion Carp, decanul de vârstă al echipei Aqua Sport Galaţi. Şi dacă pentru participanţi, evenimentul din Reşiţa a fost o bucurie, pentru organizatori prezenţa echipelor celor 21 de cluburi din România a fost o provocare, dar şi o încântare. „Iubesc înotul, iubesc faptul că şi noi, persoanele în vârstă, putem fi activi şi sănătoşi practicând un sport. Mă bucur când pot să promovez oraşul meu prin manifestări sportive importante, aşa cum este un campionat naţional. Este destul de greu să organizezi un asemenea eveniment. Nu ne-am aşteptat la o participare aşa de mare, dar am reuşit având colegi buni care iubesc înotul, care se implică şi care te ajută. Cel mai frumos moment al concursului a fost când la festivitatea de deschidere au fost aliniate cele 21 de cluburi participante şi echipa de arbitri. Altă parte frumoasă a fost la cina festivă, partea de socializare a evenimentului, când am cântat cu toţii şi am tăiat tortul dedicat tuturor participanţilor, arbitrilor şi susţinătorilor înotătorilor”, ne-a declarat preşedintele executiv al Clubului Reşiţa 07, Dorina Maria Iana, la finele celei de-a 11-a ediţii a Campionatului Naţional de Înot Masters din România.

Publicat în Sport

Bazinul din cadrul Complexului sportiv Lia Manoliu din Bucureşti a găzduit weekendul trecut Campionatul Naţional de înot pentru copii de 10-11 ani. CSM Galaţi a participat cu trei sportivi: Maria Erica Grigore - 10 ani, Matei Burtea - 11 ani şi Andreea Anca Pintilie - 11 ani conduşi de antrenoarea Mihaela Hodină. „Cei trei înotători gălăţeni au confirmat şi avut evoluţii promiţătoare. Am reuşit să ne îndeplinim obiectivul stabilit la plecarea de acasă. Cei trei copii şi-au îmbunătăţit timpii şi s-au clasat între primii 20 la probele unde au concurat. Din punct de vedere tehnic, sportivii noştri au fost disciplinaţi. Nu am avut niciun sportiv descalificat. În concluzie pot să spun că a fost un concurs reuşit”, a declarat antrenoarea de la CSM Galaţi, Mihaela Hodină.

Publicat în Sport

Două concursuri de înot au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Galaţiul a menţinut tradiţia şi a participat atât la Reşiţa, cât şi la Bacău, iar rezultatele obţinute sunt pe măsura muncii şi a talentului, dar din păcate nu şi a condiţiilor, un bazin olimpic fiind absolut necesar. Şapte sportivi de la Aqua Sport Galaţi: Mihaela Bîrligea, Mihaela Nicolau, Forţu Marius, Mihai Cosmin, Marian Alexandru, Raţă Liviu şi Simionescu Sandu au participat în weekend la Concursul internaţional de înot Masters „Memorialul Ioan Schuster”, ediţia a V-a. La start s-au aliniat 80 de sportivi din Ungaria, Austria şi România. Bilanţul gălăţean a fost de 31 de medalii: 13 aur, 9 argint, 9 bronz. Rezultate individuale: Bîrligea Mihaela - loc 1 la toate cele 4 probe: 400 m liber, 100 m fluture, 50 fluture, 200 mixt; Nicolau Mihaela: 7 aur şi una de argint; Marian Alexandru: 2 aur şi 2 argint; Marius Forţu: 3 bronz şi un argint; Cosmin Mihai - 2 bronz, un argint; Liviu Raţă - 3 bronz şi 3 argint, Sandu Simionescu - 1 bronz şi 1 argint. 

În paralel, aripa tânără a participat la Cupa Bacăului, ediţia a VIII-a, cu o delegaţie compusă din 20 de sportivi: Ivanov Rareş, Tufaru Denisa, Forţu Alesia Maria, Ardelean Ana Maria, Oprişan Maria (2008), Borcea Nikolas, Mihai Teodora Maria, Păvălaşc Laura (2007), Săvucă Luca Ionuţ, Slavu Rareş Ştefan, Curt Robert, Iacob Mario, Boboc Raluca Alexandra, Ginghină Alina Andreea, Radu Ariana (2006), Metehău Laura (2005), Elefteriu Octavian, Hodină Răzvan, Bocăneală Elena (2004), Bălan Rareş Alexandru (2003). Înotătorii de la Aqua Sport Galaţi au obţinut 19 medalii: 6 de aur, 7 de argint, 6 de bronz. Toţi copiii au avut recorduri personale, dar s-au remarcat în probe astfel: 200m mixt: loc - 3 Bălan Rareş, Loc 3 - Bocăneală Elena; 50m spate: Loc 2 - Bocăneală Elena, loc 3 - Slavu Rareş Ştefan, loc 1 Mihai Teodora Maria; 50m fluture: loc 1 - Bălan Rareş Alexandru, loc 2 - Bocăneală Elena, loc 1 - Slavu Rareş Ştefan, loc 3 - Borcea Nikolas, loc 1 - Mihai Teodora Maria, loc 2 - Păvălaşc Laura, loc 2 - Ardelean Ana Maria; 50m liber: Loc 2 - Bocăneală Elena, Loc 2 Slavu Rareş Ştefan, loc 1 - Mihai Teodora Maria; 100m liber: loc 1 - Bocăneală Elena, loc 3 - Mihai Teodora; 50m bras: loc 3 - Slavu Rareş Ştefan, loc 3 - Mihai Teodora. Câştigătoarea Cupei Bacăului la categoria 2007 fete este Mihai Teodora Maria. Cei de la Aqua Sport sunt sprijiniţi să-şi desfăşoare activitatea de Primăria Galaţi, Consiliul Local şi Fundaţia Sportul Gălăţean. 

Publicat în Sport

În perioada 18-20 septembrie, la Bazinul Olimpic „Mihai Mitrofan” din Braşov a avut loc a treia ediţie a Cupei Contratimp, organizată de Octavian Postolache şi clubul Contratimp Câmpina. La start s-au aliniat 550 de sportivi legitimaţi la 35 de cluburi din ţară. A fost un concurs greu, au participat cluburi de elită, iar ca susţinători s-au remarcat personalităţi ale înotului românesc: Dragoş Coman, Tamara Costache, Larisa Lăcustă, Beatrice Câşlaru, Anca Pătrăşcoiu şi Camelia Potec. Aqua Sport Galaţi a participat cu 22 sportivi: Forţu Alesia Maria, Ardelean Ana-Maria, Tufaru Denisa, Mihai Teodora Maria, Petrea Andreea Maria, Păvălaşc Laura, Borcea Nikolas, Mîndru Ştefan, Boboc Raluca Alexandra, Slavu Rareş Ştefan, Săvuca Luca Gabriel, Pascu Ana Maria, Metehău Laura, Sălăvăstru Elena, Bocăneală Elena, Harabagiu Elena, Hodină Răzvan, Elefteriu Albu Octavian, Forţu Eduard Andrei, Pascu Diana, Bălan Rareş Alexandru şi Bracaci Daniel. Bilanţul gălăţean - 26 medalii: 7 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 11 medalii de bronz.

S-au remarcat: Bracaci Daniel: loc 1 50m fluture, loc 2 200m mixt, loc 3 400m liber, loc 3 50m bras, loc 2 200m liber, loc 3 50 m liber, loc 1 400m mixt, loc 2 50m spate, loc 1 800m liber; Pascu Ana Maria: loc 2 50m fluture, loc 3 200m mixt, loc 4 100m bras, loc 4 50m liber, loc 7 50m spate, loc 4 100m liber, loc 6 400m liber; Pascu Diana Alexandra: loc 5 50m fluture , loc 7 100m spate, loc 7 100m spate, loc 7 200m mixt, loc 7 50m spate; Bălan Rareş Alexandru: loc 4  50 m fluture, loc 5 200 m spate; Sălăvăstru Elena: Loc 5 50m fluture, loc 8 50m spate, loc 7 100m spate, loc 8 400m liber; Harabagiu Ioana: loc 7 50m fluture; Bocăneală Elena: loc 8 50m fluture; Slavu Rareş Ştefan: loc 5 50m fluture, loc 8 50m bras; Mihai Teodora Maria: loc 8 50m spate, loc 6 50m fluture; Borcea Nikolas: loc 4 50 m fluture; Ardelean Ana Maria: loc 6 50m spate, loc 6 50m fluture; (Petrea, Mihai, Borcea, Ardelean) - loc 6 4X50m mixt; (Pascu D, Bracaci, Bălan, Pascu A) - loc 1 4X100m mixt Tin.+Sen.; (Borcea, Petrea, Mihai, Forţu) - loc 8 4X50m liber; (Bracaci, Bălan, Pascu A, Pascu D) - loc 2 4x100m liber M+F+ Tin+Sen; (Harabagiu, Bocăneală, Elefteriu, Hodină) - loc 3 4x100m liber M+F +Tin.+Sen.

Publicat în Sport

La Galaţi a avut loc în weekend Concursul Naţional de Înot Masters - Cupa Primăverii. Prima ediţie a competiţiei găzduită de bazinul Fundaţiei Sportul Gălăţean de la Baia Comunală şi organizată de Aqua Sport Galaţi şi Fundaţia Sportul Gălăţean a adunat la start 60 de iubitori ai înotului de la 8 cluburi din ţară: Aqua Sport Galaţi, Tribeach Braşov, Fun Swim Bucureşti, Petrolul Ploieşti, Contratimp Câmpina, Tomas Ploieşti, RO7 Reşiţa, Renovatio Bucureşti , dar şi independenţi. Sportivii gălăţeni au avut următorul bilanţ: 28 de medalii de aur, 20 de argint şi 9 de bronz. Cu un total de  212 puncte în clasamentul general, Aqua Sport a obţinut locul I, urmat de Tribeach Brasov cu 107 puncte şi Fun Swim Bucureşti cu 77 de puncte. Dintre medaliaţii de la clubul gălăţean îi amintim pe: Ion Carp, Gelu Vladimirescu, George Ciprian Manolea, Alexandrina Grigore, Mihaela Bîrligea, Alexandru Marian, Săndel Simionescu, Ştefan Cătălin Dolinescu, Mirela Albu Elefteriu, Claudia Sava, Mihaela Nicolau, Luisiana Bigea, Eugen Adamiţă, etc. Ca invitaţi de onoare au fost prezente nume importante în nataţia românească: Carmen Bunaciu, Anca Pătrăşcoiu şi Dragoş Coman. Competiţia a avut probele tradiţionale în concursurile masters (bras, fluture, spate şi liber) dar şi probe inedite, vesele, menite să atragă participarea în număr cât mai mare la astfel de evenimente.

 

Publicat în Sport