O gălăţeancă a fost trimisă în judecată la sfârşitul săptămânii trecute pentru înşelăciune în formă continuată, după ce s-a descoperit că se dădea drept preşedinte al unei asociaţii umanitare, în numele căreia cerea bani pentru copiii cu diverse probleme medicale, dar care ajungeau finalmente doar în buzunarele ei. Timp de trei ani, în perioada 2005-2008, Monica Ciobanu s-a recomandat pe oriunde s-a dus ca fiind preşedinta Asociaţiei Umanitare Licurici din Galaţi, în numele căreia a cerut şi obţinut bani de la 221 de persoane fizice şi juridice, respectiv 101.828 de lei. Pretextul era strângerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor cu diferite handicapuri sau operaţii, un scop nobil, dar care a fost deturnat de Monica Ciobanu doar pentru interesul său. Oamenii s-au sesizat în cele din urmă că este ceva în neregulă în toată această poveste şi au denunţat-o la Poliţie. În urma unui flagrant, poliţiştii au prins-o pe Monica Ciobanu când cerea bani pentru un copil cu malformaţie care nu exista în realitate.

 

Nu mai este de găsit

 

În urma verificărilor a ieşit la iveală că Monica Ciobanu se recomanda ca fiind preşedinte al  Asociaţiei Umanitare Licurici din Galaţi, când, de fapt, era vicepreşedinte al acelei organizaţii. Acesta se certase cu preşedintele de drept al asociaţiei, care, de fapt, nici nu mai exista, deoarece nu mai îndeplinea condiţiile cerute de lege şi fusese radiată din registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Audiată de procurori, femeia a recunoscut că a folosit banii pentru a-şi întreţine familia, compusă din 13 persoane. Ulterior, ea nu s-a mai prezentat la citaţiile Poliţiei, iar oamenii legii au descoperit că fusese evacuată de Primărie din locuinţa în care locuia cu chirie şi, în prezent, nimeni nu ştie unde se află. Dacă va fi găsită vinovată, Monica Ciobanu riscă până la cinci ani de închisoare.

Publicat în Comunitate
Marți, 15 Septembrie 2015 00:00

Înşelăciune cu iz de spălare de bani

Tribunalul Galaţi a continuat la sfârşitul săptămânii trecute audierile de martori în cazul unei escrocherii de cinci milioane de lei, la mai bine de un an de la înregistrarea dosarului în instanţă. Afacerea cu iz penal a început după ce Selin Mihai Gabriel a devenit împuternicit alături de Angheluţă Mihaela să administreze firma SC Fergoli Invest SRL, devenită ulterior SC Selin Group SRL Galaţi. În cursul anului trecut, Selin Mihai Gabriel l-a cunoscut pe reprezentantul SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti, de la care a aflat că are de vânzare o cantitate mare de ulei, societatea acestuia din urmă având dificultăţi financiare. Selin Mihai Gabriel a întrevăzut imediat posibilitatea de a face bani uşor, contactându-l în acest scop pe fostul său cumnat, Ozturk Hakan, căruia i-a cerut să îi găsească suprafeţe de teren, pe care să le cumpere. Profitând de relaţiile sale din comunitatea turcă din România, Ozturk Hakan i-a pus la dispoziţie copii de pe documentaţia cadastrală pentru două terenuri situate în Ialomiţa şi Brăila. Actele au fost folosite ulterior pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti, prin care aceasta din urmă se obliga să vândă 1,2 milioane de pet-uri de un litru de ulei către SC Selin Group SRL Galaţi în perioada februarie-decembrie 2013. În schimb, SC Selin Group SRL Galaţi se obliga să garanteze executarea obligaţiilor de plată prin încheierea unor contracte de garanţie imobiliară asupra celor două terenuri, deşi Selin Mihai Gabriel nu avea acordul proprietarilor pentru a face acest lucru.

În plus, Selin Mihai Gabriel se obliga să cesioneze prin societatea sa drepturile de creanţă din contractele de vânzare-cumpărare pe care urma să le încheie cu diverse societăţi în vederea comercializării uleiului. S-a dovedit în cele din urmă că au fost doar vorbe în vânt, pentru că finalmente Selin Mihai Gabriel nu a mai încheiat nici contractele de garanţie imobiliară, nici pe cele de cesiune de creanţă. După ce a primit uleiul, administratorul SC Selin Group SRL Galaţi a încheiat un contract cu SC Meteor Wanox Construct SRL, în baza căruia i-a „vândut” 600.000 de sticle de ulei. O mică parte din bani au fost dirijaţi către SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti, fiind vorba de 1.374.367 de lei, ulterior s-a mai efectuat o plată de 45.000 de lei şi asta a fost tot. Din vânzarea uleiului s-au obţinut alte cinci milioane de lei, ce au fost folosiţi pentru cumpărarea de imobile pe numele apropiaţilor lui Selin Mihai Gabriel (frate, concubină şi asociatul de la SC Selin Group SRL Galaţi). SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti a depus plângere penală împotriva lui Selin Mihai Gabriel şi a apropiaţilor acestuia, acesta alături de Ozturk Hakan, Angheluţă Bogdan Victor, Angheluţă Mihaela şi Puiu Oana urmând să răspundă acum pentru înşelăciune, spălare de bani şi fals în înscrisuri.

Publicat în Comunitate

Judecătoria Galaţi se chinuie de jumătate de an să demareze audierile de martori în cazul a doi gălăţeni trimişi în judecată, după ce s-a descoperit că foloseau persoane fără resurse financiare pentru a derula activităţi comerciale printr-o firmă controlată de ei şi emiteau cecuri fără acoperire. Paris Spiridon şi Maximilian Bulgaru au căutat să facă rost rapid de bani prin intermediul unei firme controlate de ei, dar administrate de o altă persoană, care să semneze instrumentele şi mijloacele de plată, dar şi contractele de vânzare-cumpărare, împuternicirile şi delegaţiile, necesare pentru achiziţionarea mărfurilor. Planul era simplu. Când escrocheria ieşea la iveală, cel tras la răspundere avea să fie administratorul firmei şi nu ei. Prima victimă a fost Tomiţă Roşca, care muncea ca zilier la diverse persoane din comuna Barcea. Acesta a acceptat să fie numit administrator al SC Railcom SRL Galaţi, deşi habar nu avea ce înseamnă asta, însă a fost atras de câştigul de 10.000 de lei pe lună promis de cei doi gălăţeni.

 

Turnaţi de complici

 

La un moment dat Tomiţă Roşca a realizat că este folosit doar pentru a semna documentele oficiale ale firmei şi cecurile, neavând efectiv niciun control asupra activităţilor derulate de aceasta. El a cerut să preia altcineva societatea, lucru care s-a întâmplat extrem de repede, acesta fiind înlocuit ca administrator al firmei de Coste Pleşcan, o altă persoană lipsită de resurse financiare, care muncea cu ziua pentru a-şi câştiga existenţa. În doar o lună de zile, în perioada martie-aprilie 2009, Paris Spiridon şi Maximilian Bulgaru au ţepuit şapte firme din ţară, de la care au cumpărat marfă de peste un milion de lei, pentru care au emis cecuri, care nu aveau acoperire în bancă. Păgubiţii au reclamat escrocheria la Poliţie, iar Tomiţă Roşca şi Coste Pleşcan, care s-au succedat la conducerea firmei, i-au indicat pe adevăraţii escroci. De altfel, Paris Spiridon şi Maximilian Bulgaru au preluat personal marfa de la firmele păgubite, astfel că nu a durat prea mult până au fost identificaţi. Paris Spiridon a fost trimis în judecată pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în timp ce Maximilian Bulgaru este încă anchetat pentru ca anchetatorii să se lămurească cu privire la toate ţepele în care acesta a fost implicat.

Publicat în Comunitate

Judecătoria Galaţi pare să nu aibă idee cum să soluţioneze cazul a trei gălăţeni trimişi în judecată de procurori pentru înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. După ce iniţial inculpaţii nu au mai fost de găsit, iar instanţa a dispus efectuarea de acte de căutare, acum nici martorii nu sunt dispuşi să se prezinte pentru a fi audiaţi. Judecătorii au acordat un termen de trei luni pentru ca martorii citaţi să se prezinte, pentru ca la sfârşitul săptămânii trecute să constate impasibili că aceştia lipsesc, din nou, astfel că au amânat din nou judecarea procesului. Escrocii au intrat în vizorul anchetatorilor după ce s-a descoperit că au creat o adevărată reţea, prin intermediul căreia contractau credite la bănci folosindu-se de acte false, pe care ulterior nu le mai restituiau. Anchetatorii s-au sesizat iniţial acum şase ani legat de faptul că Şerban Sever Alexandru şi Carp Ştefan Florin identificau diverse persoane, cărora le eliberau acte false, din care rezulta că sunt angajaţi. 

 

Au scăpat cu amenzi modice 

 

În baza documentelor false, aceştia au contractat credite bancare, pe care nu le-au mai restituit. Din verificări a reieşit că în perioada 2000-2009, Şerban Radu a fost administrator al SC Radamont SRL, controlând prin interpuşi şi SC Eurobravo Plus SRL. Mai mulţi angajaţi ai SC Radamont SRL au contractat credite de la diverse bănci, în special de la Bancpost. Procurorii au decis să le aplice doar amenzi de câte 750 de lei la două dintre protagonistele înşelăciunii, Mariana Chirilă şi Anica Chirilă, considerând că aportul lor în organizarea escrocheriei a fost minor. La fel de uşor a scăpat şi Bejan Florinel, care s-a ales cu o amendă administrativă în cuantum maxim. Alţi doi participanţi la înşelăciune, Fedot Doru şi Băncilă Cecilia au scăpat de răspunderea penală, după ce procurorii au constatat că faptele comise de aceştia s-au prescris. BRD Finance IFN SA şi SC Bancpost SA au cerut în justiţie recuperarea prejudiciului, care se ridică la aproape 45.000 de lei, dar rămâne de văzut dacă vor mai putea recupera ceva din creditele acordate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, escrocii riscă până la cinci ani de închisoare. 

Publicat în Comunitate

Judecătoria Galaţi a respins solicitarea unui deţinut ce viza micşorarea pedepsei de cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, primită pentru înşelăciune. Petruş Gălăţeanu, judecat în prezent într-un al doilea dosar de înşelăciune, a fost prins că suna persoane de vârsta a treia din închisoare şi le cerea bani sub pretextul că rudele acestora au fost implicate în accidente de circulaţie. Procurorii îl acuză că a escrocat mai multe persoane, după ce le transmitea telefonic că este avocat şi reprezintă diverse rude ale acestora, ce fuseseră implicate în accidente de circulaţie. Una dintre victime a fost Elena Sandu (77 de ani), căreia i s-a comunicat telefonic că o rudă a provocat un accident de circulaţie şi are nevoie de 5.000 de lei pentru a se împăca cu victima. Speriată, bătrâna a crezut că vorbeşte cu nepotul său şi a fost de acord să trimită banii prin poştă. 

 

Concubina ridica banii

 

După ce a văzut cât a fost de uşor să o păcălească, Petruţ Gălăţeanu a mai sunat-o odată pe victimă, spunându-i că este avocatul nepotului său şi trebuie să-i plătească 2.000 de lei drept onorariu. Banii au fost ridicaţi ulterior de la poştă de Daniela Socolovscky, identificată de anchetatori, care au stabilit că fata era concubina lui Petruţ Gălăţeanu. Tot 7.000 de lei a plătit şi Motriţa Gherghişan, o altă bătrână, care a fost păcălită de deţinut. Confruntat de poliţişti, Petruţ Gălăţeanu a declarat iniţial că nu ştie cine a comis faptele, pentru a declara apoi că ştie cine se face vinovat de escrocherie, dar nu poate spune. Tânărul a fost de gol chiar de colegul său de celulă, care le-a declarat anchetatorilor că Petruţ Gălăţeanu i-a povestit în detaliu cum suna victimele şi le inducea în eroare. 

Publicat în Comunitate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus capăt procesului în care au fost inculpaţi membrii clanului BUA, acuzaţi de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Judecătorii i-au condamnat la pedepse ce pleacă de la 5 ani şi ajung până la 13 ani de închisoare, totalizînd peste 150 de ani de închisoare. Unii dintre membrii clanului au încercat să obţină o reducere a pedepselor, benefiind de prevederile noilor legi penale, cum este cazul lui Aurel Bulgaru, dar au realizat că nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege şi au renunţat la cererile adresate Justiţiei. Procurorii DIICOT susţin că, începând cu luna martie 2005, Bulgaru Aurel, Bulgaru Maximilian, Feraru Gheorghe, Feraru Tonel, Dobrică Mihalache, împreună cu Feraru Paris şi Ioniţă Nicuşor, au reuşit să convingă mai multe persoane fără ocupaţie să contracteze diverse credite de la instituţii bancare, lucru negat constant de către aceştia. 

 

Condamnări în serie

 

Ei se foloseau de documente falsificate, care atestau calitatea de salariaţi ai unor societăţi comerciale, cu venituri considerabile. Conform rechizitoriului, după obţinerea creditelor, sumele de bani erau luate de către membrii grupării, iar debitorii erau obligaţi să plece din ţară sau să nu divulge condiţiile reale în care obţinuseră creditele. Trei dintre membrii clanului BUA, fiind vorba de Dacian Giorgi Cantaragiu, Corneluş Dediu şi Lucian Mihai, au scăpat de încarcerare după ce judecătorii instanţei supreme au dispus încetarea procesului penal în ceea ce îi priveşte deoarece a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru faptele comise de aceştia. Tribunalul Galaţi s-a pronunţat recent într-un alt dosar penal în care este implicat clanul BUA, membrii acestuia primind între 9 şi 12 ani de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, judecătorii i-au obligat pe membrii clanului BUA să restituie banii societăţilor păgubite, fiind vorba de aproape 270.000 de lei. 

Publicat în Comunitate

Doi gălăţeni cu „simţ de iniţiativă” riscă să ajungă după gratii, după ce au ţepuit mai mulţi bătrâni din diverse zone ale ţării. Ştefan Renato a fost condamnat de Judecătoria Galaţi la trei ani de închisoare, dar cu suspendarea executării pedepsei, pentru înşelăciune în formă continuată, iar Ştefan Paula a primit doi ani de executare, tot cu suspendare, pentru aceeaşi infracţiune. Una din condiţiile pentru care judecătorii au suspendat pedepsele a fost ca escrocii să returneze banii păgubiţilor, lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi. În aceste condiţii, Judecătoria Galaţi le-a acordat termen să le dea banii înapoi oamenilor până la începutul lunii august 2015, în caz contrar vor ajunge după gratii. 

Prima victimă a fost Şerban Grigorie, acesta fiind sunat de Ştefan Renato (24 de ani), care s-a dat drept preot şi i-a cerut în mai multe rânduri diverse sume de bani, sub pretextul că va reuşi să îi obţină cazarea la o mănăstire din judeţul Galaţi până va trece în nefiinţă. Bătrânul l-a crezut şi i-a trimis în total 14.000 de lei, banii fiind expediaţi prin mandat poştal pe numele lui Ştefan Paula, nimeni alta decât mama lui Ştefan Renato. 

 

Prejudiciu de peste 20.000 de lei

 

Păcăleala a ţinut şi la Chirică Toader, care a fost „uşurat” de 4.000 de lei, şi Jac Johanna, ce a rămas fără 3.000 de lei. 

„Ştefan Renato le promitea că prin serviciile sale cultice le poate rezolva diverse probleme de ordin spiritual, locativ sau medical şi îi convingea să îi trimită bani prin mandat poştal”, preciza procurorul de caz în rechizitoriu.  

Ştefan Renato şi Ştefan Paula au refuzat să dea vreo declaraţie în faţa anchetatorilor, în special în ceea ce priveşte banii. Judecătoria Galaţi a hotărât ca cei doi să plătească în solidar 14.000 de lei daune materiale şi 1.000 de lei daune morale către Şerban Grigorie, 4.000 de lei daune materiale către Chirică Toader şi 3.000 de lei daune materiale către Jac Johana. De amintit este că o altă gălăţeancă apropiată celor doi escroci, Mioara Dincă, l-a ţepuit, la rândul său, pe Şerban Grigorie de circa 700 de lei după ce i-a promis că prin descântece va reuşi să îi amelioreze durerile fizice la picioare, în condiţiile în care bătrânul fusese operat de curând. Durerile nu au dispărut, dar s-au volatilizat în schimb banii, iar Mioara Dincă a fost cercetată pentru înşelăciune. În cele din urmă, femeia a fost scoasă de sub urmărire penală după ce procurorii au constatat că aceasta a prestat totuşi nişte descântece şi nu ar fi vorba de înşelăciune.

Publicat în Comunitate

Judecătoria Galaţi a continuat audierile de martori în cazul a trei gălăţeni trimişi în judecată de procurori pentru înşelăciune, complicitate la înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Bărbaţii au intrat în vizorul anchetatorilor după ce s-a descoperit că cei trei creaseră o adevărată reţea, prin intermediul căreia contractau credite la bănci folosindu-se de acte false, pe care ulterior nu le mai restituiau. Anchetatorii s-au sesizat iniţial acum şase ani legat de faptul că Şerban Sever Alexandru şi Carp Ştefan Florin identificau diverse persoane, cărora le eliberau acte false, din care rezulta că sunt angajaţi. În baza documentelor false, aceştia au contractat credite bancare, pe care nu le-au mai restituit. Din verificări a reieşit că în perioada 2000-2009, Şerban Radu a fost administrator al SC Radamont SRL, controlând prin interpuşi şi SC Eurobravo Plus SRL. Mai mulţi angajaţi ai SC Radamont SRL au contractat credite de la diverse bănci, în special de la Bancpost.

 

Prejudiciu de aproape 45.000 de lei

 

Procurorii au decis să le aplice doar amenzi de câte 750 de lei la două dintre protagonistele înşelăciunii, Mariana Chirilă şi Anica Chirilă, considerând că aportul lor în organizarea escrocheriei a fost minor. La fel de uşor a scăpat şi Bejan Florinel, care s-a ales cu o amendă administrativă în cuantum maxim. Alţi doi participanţi la înşelăciune, Fedot Doru şi Băncilă Cecilia au scăpat de răspunderea penală, după ce procurorii au constatat că faptele comise de aceştia s-au prescris. BRD Finance IFN SA şi SC Bancpost SA au cerut în justiţie recuperarea prejudiciului, care se ridică la aproape 45.000 de lei, dar rămâne de văzut dacă vor mai putea recupera ceva din creditele acordate. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, escrocii riscă până la cinci ani de închisoare. În ultima perioadă s-au înmulţit escrocheriile la bănci, Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi trimiţând în judecată trei astfel de reţele de infractori în ultimele luni. 

Publicat în Comunitate
Vineri, 17 Iulie 2015 00:00

Deţinutul-ţepar recidivează

Judecătoria Galaţi a demarat cercetarea judecătorească împotriva unui gălăţean, Petruş Gălăţeanu, acesta fiind judecat în prezent într-un al doilea dosar de înşelăciune, după ce a fost prins că suna persoane de vârsta a treia din închisoare şi le cerea bani sub pretextul că rudele acestora au fost implicate în accidente de circulaţie. Procurorii îl acuză că a escrocat mai multe persoane, după ce le transmitea telefonic că este avocat şi reprezintă diverse rude ale acestora, ce fuseseră implicate în accidente de circulaţie. Una dintre victime este Elena Sandu (77 de ani), căreia i s-a comunicat telefonic că o rudă a provocat un accident de circulaţie şi are nevoie de 5.000 de lei pentru a se împăca cu victima. Speriată, bătrâna a crezut că vorbeşte cu nepotul său şi a fost de acord să trimită banii prin poştă. 

 

Se face că plouă

 

După ce a văzut cât a fost de uşor să o păcălească, Petruţ Gălăţeanu a mai sunat-o odată pe victimă, spunându-i că este avocatul nepotului său şi trebuie să-i plătească 2.000 de lei drept onorariu. Banii au fost ridicaţi ulterior de la poştă de Daniela Socolovscky, identificată de anchetatori, care au stabilit că fata era concubina lui Petruţ Gălăţeanu. Confruntat de poliţişti, Petruţ Gălăţeanu a declarat iniţial că nu ştie cine a comis fapta, pentru a declara apoi că ştie cine se face vinovat de escrocherie, dar nu poate spune. Tânărul a fost de gol chiar de colegul său de celulă, care le-a declarat anchetatorilor că Petruţ Gălăţeanu i-a povestit în detaliu cum suna victimele şi le inducea în eroare. Bărbatul riscă acum până la cinci ani de închisoare, acesta aflându-se în prezent în executarea unei pedepse de şapte ani şi jumătate de închisoare. 

Publicat în Comunitate
Pagina 2 din 2