Inspectoratul Şcolar a dat, zilele acestea, raportul în faţa prefectului Dorin Otrocol cu privire la organizarea examenelor naţionale din învăţământul preunversitar la nivel local, din perioada iunie-iulie, prin reprezentantul său, prof. Aura Moza - inspector şcolar care a fost şi vicepreşedintele comisiei judeţene de examene.

Aşa cum după cum am mai scris, la nivelul judeţului Galaţi, pentru susţinerea sesiunii iunie - iulie a examenului de bacalaureat 2015 s-au constituit 13 Centre de Examen şi 3 Centre Zonale de Evaluare. Numărul de absolvenţi de liceu înscrişi pentru examen a fost de 4273 de candidaţi. La trei dintre centrele de examen s-a constatat un număr scăzut de absolvenţi înscrişi din seria curentă dar Comisia Naţională de Bacalaureat a aprobat funcţionarea acestora şi sub limita admisă de candidaţi. 

La final, din cei 4.269 elevi înscrişi iniţial pentru examen, au fost prezenţi 4.076 candidaţi şi 3.041 au fost declaraţi reuşiţi. Promovabilitatea a fost de 74.61% înainte de contestaţii şi, după rezolvarea acestora, 76.40 % - la nivelul judeţului Galaţi au fost depuse un număr de 1.985 de contestaţii - procent mult superior faţă de ratele ultimilor doi ani: 69.42 % în 2014 şi 61.45 % din 2013.

După finalizarea examenelor, reprezentanţii IŞJ au apreciat că în judeţul Galaţi, examenul de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie 2015 s-a desfăşurat normal şi corect, de la informarea şi instruirea riguroasă a tuturor persoanelor implicate, la organizarea şi derularea fără disfuncţionalităţi a probelor scrise, la evaluarea lucrărilor candidaţilor, la afişarea rezultatelor examenului, până la preluarea contestaţiilor, moment final al acestei monitorizări, formulând cu această ocazie şi câteva concluzii care să sprjine procesul de anul viitor să se deruleze fără probleme. 

Publicat în Comunitate