Fără Facebook şi Instagram pentru toţi europenii, pentru că Autoritatea de Supraveghere a Protecţiei Datelor cu Caracter Personal din Irlanda a decis pentru a doua oară să interzică schimbul de date ale firmelor către Statele Unite, scrie publicaţia Politico.
Comisarul pentru protecţia datelor din Irlanda (DPC), autoritatea de reglementare principală a Facebook în Uniunea Europeană, a lansat o anchetă în august 2020 şi a emis un ordin provizoriu prin care principalul mecanism pe care Facebook îl foloseşte pentru a transfera datele utilizatorilor din UE către Statele Unite „nu poate fi utilizat în practică”.
Facebook a contestat atât ancheta, cât şi Proiectul preliminar de decizie (PDD), însă în mai 2021, Înalta Curte din Irlanda a decis să permită autorităţii de reglementare a datelor să reia investigaţia. Comisia irlandeză pentru protecţia datelor a informat joi agenţiile pentru protecţia datelor din Europa că va împiedica Meta, compania mamă a Facebook şi Instagram, să trimită datele utilizatorilor din Europa în SUA, informează Politico.
În Europa, Facebook şi Instagram se află sub incidenţa GDPR, iar un acord Statele Unite – Uniunea Europeană care ar fi permis transferul transatlantic de date personale a fost anulat în justiţie în urmă cu doi ani. Legile europene pentru protecţia datelor din UE reglementează păstrarea acestora doar sub jurisdicţia blocului comunitar. Proiectul de decizie al autorităţii de reglementare irlandeze pune capăt ultimei căi legale a Meta de a transfera mari cantităţi de date în SUA, după ani de lupte judiciare acerbe între gigantul tehnologic american şi activiştii europeni pentru protecţia vieţii private.
Meta (noua denumire a facebook) a avertizat în repetate rânduri că o astfel de decizie ar închide multe dintre serviciile sale din Europa, inclusiv Facebook şi Instagram.
„În cazul în care nu se adoptă un nou cadru transatlantic pentru transferul de date şi nu putem continua să ne bazăm pe SCC-uri sau să ne bazăm pe alte mijloace alternative de transfer de date din Europa către Statele Unite, probabil că nu vom putea oferi o serie dintre cele mai importante produse şi servicii ale noastre, inclusiv Facebook şi Instagram, în Europa”, a declarat Meta într-un document depus în luna martie a acestui an la Comisia americană pentru valori mobiliare şi burse.

Publicat în Mozaic

Mark Zuckerberg a lansat un avertisment pentru utilizatorii Facebook Messenger care au obiceiul de a face capturi foto din conversaţiile de pe chat, relatează The Independent.
Fondatorul Facebook şi directorul general al companiei mamă Meta a declarat vineri, într-o postare, că o actualizare a Messenger va notifica utilizatorii dacă chat-ul lor a fost capturat pe ecran de către o altă persoană.
„O nouă actualizare pentru chat-urile criptate integral din Messenger, astfel încât să primiţi o notificare dacă cineva face screenshot la un mesaj care dispare”, a scris Zuckerberg împreună cu o captură de ecran a unei conversaţii cu soţia sa, Priscilla Chan. „De asemenea, adăugăm GIF-uri, autocolante şi reacţii şi la chat-urile criptate”, a adăugat el.
Anunţul a fost făcut în urma unei actualizări a platformei de chat Facebook Messenger, foarte utilizată, care permite oamenilor să îşi seteze mesajele să dispară.
Funcţia a fost implementată până în prezent în Statele Unite şi se aşteaptă ca în următoarele săptămâni să fie introdusă pentru utilizatorii Facebook din Europa, potrivit USA Today. Platformele de mesagerie rivale oferă deja opţiuni pentru ca mesajele utilizatorilor să dispară, precum şi notificări atunci când o conversaţie a fost capturată pe ecran.
Printre acestea se numără Snapchat, în timp ce aplicaţiile de mesagerie precum WhatsApp includ criptarea integrală - o altă noutate recent introdusă de Facebook.
Rapoartele au sugerat că această mişcare a Facebook a fost un răspuns la preocupările legate de securitate şi la o controversă mai largă legată de siguranţa online şi de drepturile la libertatea de exprimare.
Actualizările se vor aplica şi la Instagram, care este deţinută de Meta. (sursa alephnews.ro)

Publicat în Mozaic

Facebook şi Instagram ar putea fi închise în toată Europa chiar de anul acesta dacă nu este adoptată o nouă legislaţie privind transferul de date. Meta, compania care deţine cele două platforme aşteapta anul acesta o decizie definitivă din Europa privind procesarea datelor europenilor pe serverele din SUA - dacă procesarea este respinsă, atunci trasferul de date nu mai poate avea loc, deci, Facebook şi Instagram nu mai pot opera în UE, informează Mashable.

Problema cheie pentru Meta o reprezintă transferurile transatlantice de date, reglementate prin aşa-numitul Privacy Shield şi alte modele de acorduri pe care Meta le foloseşte sau le-a folosit pentru a stoca datele de la utilizatorii europeni pe serverele americane. Acordurile actuale, care permit transferurile de date, sunt în prezent supuse unui control intens în UE.

În raportul său anual către Comisia pentru Valori Mobiliare şi Burse din SUA, Meta avertizează că, dacă nu se adoptă un nou cadru şi companiei nu i se mai permite să utilizeze modelele actuale de acorduri, "probabil" nu va mai putea să ofere multe dintre "produsele şi serviciile cele mai semnificative" ale sale, inclusiv Facebook şi Instagram.

"Împărtăşirea datelor între ţări şi regiuni este esenţială pentru furnizarea de servicii şi publicitate direcţionată", a subliniat Meta, care a folosit anterior cadrul transatlantic de transfer de date numit Privacy Shield ca bază legală pentru a efectua aceste transferuri de date.

Cu toate acestea, acest tratat a fost anulat de Curtea Europeană de Justiţie în iulie 2020, din cauza încălcării protecţiei datelor. De atunci, UE şi SUA au subliniat că lucrează la o versiune nouă sau actualizată a tratatului.

În plus faţă de Privacy Shield, Meta foloseşte şi aşa-numitele modele de acorduri, sau Clauze Contractuale Standard, ca bază legală principală pentru prelucrarea datelor de la utilizatorii europeni pe serverele americane. Aceste modele de acorduri sunt, de asemenea, supuse controlului la Bruxelles şi în alte părţi ale UE.

Publicaţia britanică CityAM a contactat Meta pentru a vedea dacă, uh, citeau corect. Meta a răspuns printr-o declaraţie a ilustrului vicepreşedinte al afacerilor globale al companiei, Nick Clegg, care a încercat să pună în legătură situaţia unui conglomerat internaţional de un miliard de dolari cu dificultăţile pe care le pot întâmpina întreprinderile mici.

"Îndemnăm autorităţile de reglementare să adopte o abordare proporţională şi pragmatică pentru a minimiza perturbarea celor multe mii de afaceri care, precum Facebook, s-au bazat pe aceste mecanisme cu bună-credinţă pentru a transfera date într-un mod sigur şi securizat", a declarat Clegg pentru CityAm.

Meta Platforms, anterior Facebook, a decis să vândă divizia Diem, care gestiona proiectul de criptomonedă al companiei, într-o tranzacţie de 200 de milioane de dolari, către banca Silvergate Capital.

Asociaţia Diem, consorţiul Facebook fondat în 2019 pentru a construi o reţea de plăţi futuristă, îşi vinde tehnologia unei bănci mici din California care deserveşte companii de bitcoin şi blockchain pentru aproximativ 200 de milioane de dolari.

Meta Platforms Inc., compania mamă a Facebook, a publicat rezultate trimestriale sub aşteptări astfel că averea fondatorului Mark Zuckerberg s-a redus joi cu 31 de miliarde de dolari, una dintre cele mai mari scăderi înregistrate vreodată într-o singură zi, transmite Bloomberg. (sursa observatornews.ro)

Publicat în Mozaic

Deşi, la prima vedere, Instagram nu le permite utilizatorilor să vadă cine le-a vizitat profilul, cu toate acestea există o portiţă ca să poţi afla această informaţie.
Dacă te uiţi pe pagina cuiva şi nu interacţionezi cu una din postările acestuia, el nu va şti că ai fost acolo.
„La fel ca în cazul Facebook, utilizatorii nu pot vedea cine le-a vizualizat profilurile, indiferent de tipul de profil pe care îl deţin: personal, de afaceri sau creator de conţinut”, spune Reggie Azevedo Filho, care lucrează pentru Traject Social, o platformă de management a reţelelor sociale. În schimb, conform unui reprezentant al platformei, conturile de afaceri arată în mod specific numărul persoanelor care au vizitat profilul respectiv în ultimele şapte zile sau câte persoane au văzut postările în feed-ul lor.
Cu toate acestea, există posibilitatea să vezi cine ţi-a vizualizat postările de tip story (poveste).
Pentru persoanele care distribuie mai multe poveşti, decât postări propriu zise, veştile sunt ceva mai bune. Utilizatorii care vizualizează poveştile apar într-o „listă de spectatori”, timp de 24 de ore după ce postarea este distribuită.
„Acest lucru vă oferă informaţii despre membrii publicului specific care v-au vizionat fotografia, videoclipul sau postarea distribuită, pentru aceeaşi perioadă de timp în care povestea este activă”, spune Azevedo.
După 24 de ore, lista dispare, dar poveştile pot fi salvate şi, astfel, utilizatorii au, în continuare, acces la lista cu numele spectatorilor.
Este bine de ştiut că nu există aplicaţii care să le permită utilizatorilor să vadă cine le-a vizualizat profilul. Facebook a achiziţionat Instagram în 2012, aşa că există o suprapunere în setările de confidenţialitate. Prin urmare, nicio altă aplicaţie nu-ţi poate spune cine sunt cei care ţi-au vizualizat profilul.

Publicat în Mozaic

Anamaria Prodan a dezvăluit în exclusivitate pentru Spynews.ro, ce relaţie este, de fapt, între încă soţul ei, Laurenţiu Reghecampf şi fiul lor, Laurenţiu Reghecampf Junior. Cei doi nu s-ar mai fi văzut de aproximativ un an.
"Îi este neîndreptăţită familia? Care familie? Familia lui este încă Reghe Jr., Sarah, Rebecca, Luca şi Anamaria, căci nu a sosit nici primul termen al divorţului. Căpuţ de plută a uitat sau nu a ştiut noţiunea de familie. La el, familiile sunt cu fiecare pe care-i găseşte prin baruri sau restaurante. El săracul se îndrăgosteşte şi, dacă are bani în buzunare, se îndrăgostesc şi femeile. Dacă nu i se iau banii şi este gonit ca un câine de la măcelărie. Cât creier trebuie să ai să pui pe Instagram ecografia amantei când nu ţi-ai văzut băiatul de 13 ani de un an. Fetele la fel, crunt şi sadic. Ce suflet cumplit trebuie să ai când îţi plânge zilnic băiatul şi refuză să meargă la şcoală de ruşine! Ce inima trebuie să ai să îi refuzi băieţelului tău să te vadă măcar o secundă că îţi aduce COVID… şi să minţi oraşul că nu te lasă soţia şi îţi este frică că te bate! Să te faci de râs să publici fotografii ostentativ cu iubita băiatului tău, în plin scandal mediatic cu mama acesteia care nu este de acord cu ceea ce faci, care ştie ce fel de "bărbat" eşti. Tu ca părinte care ţi-ai băgat copiii nevinovaţi în firma amantei sau în zecile de firme pline ochi de nenorociri, este incredibil. Ce fel de părinte face aşa ceva? Ce fel de părinte îşi întoarce copiii împotriva părinţilor? Este normal la tărtăcuţa să facă aşa ceva căci a învrăjbit şi copiii lui unul împotriva celuilalt! Să dai în presă faptul că soţia ta este implicată în orice se întâmplă azi cu tine şi amanta... fotografiile din cluburi de noapte cu amanta ta, mai mult dezbracată decât îmbrăcată, declaraţii ale cuscrilor, declaraţii ale prietenilor, descoperiri ale jurnaliştilor despre trecutul amantei… căci te râde o ţară întreagă că ai promovat amanta ca academician cu aceste afaceri în China, că ţi-ai pus copiii în această situaţie cu firme deschise non stop, una după alta, majoritate cu probleme foarte grave… denotă cumva inconştienţă absolută din partea unui aşa zis "Părinte". Ce fel de tată sau bărbat eşti când, pe lângă furtul banilor premeditat de ani, banii copiilor tăi, ajungi atât de jos. Să-i şi vorbeşti urât în oraş, căci "fetele nu sunt ale tale şi nu te interesează de ele", dar le iubeai enorm prin reality show", a declarat Anamaria Prodan.

«Jenant să te râdă ca antrenor jucătorii tăi, şi să comenteze în vestiar despre amantele tale care în general trec întâi pe la ei şi stau o oră maxim fără sa rămână gravide»

În continuare, Anamaria Prodan se declară deranjată de faptul că Laurenţiu Reghecampf ar fi luat fără ştirea ei sume impresionante, în favoarea amantei sale, Corina Caciuc, care urmează să nască în scurt timp.
"Faptul că ţi-ai bătut joc ani de zile de familia ta, că ai furat averea familiei tale ani de zile, că nu ţi-a păsat de durerea copiilor tăi, totul fiind premeditat minuţios cu fiecare amantă găsită pe unde îţi petreci zilele şi nopţile, denotă o mizerie absolută pentru care legea o să te pedepsească teribil. Faptul că amantele te bombardează ani cu mesaje penibile şi jenante pentru un "bărbat adevărat", că deranjează ani de zile familia, că "bărbatul Reghe" a minţit ani de zile inventând nişte aberaţii penibile, că s-a înjosit cumplit şi că a fost păcălit toată viaţa de femei, de făcătură jalnică, este hilar şi denotă atâta slăbiciune, că ne este ruşine de ruşinea lui şi milă de situaţia în care a ajuns. Faptul că azi postează toate aberaţiile în loc să îşi bage capul în nisip şi să-şi ceară scuze în faţa copiilor în primul rând denota laşitatea absolută! Să fugi de zeci ori de acasă şi să te ascunzi prin alte locuiţe, să ceri cheile de la casele "prietenilor" care azi te-au părăsit şi ei, să îţi minţi cu seninătate copiii, să te juri în faţa lor că nu există nimeni în viaţa ta sau că ai greşit când ai luat o prostituată sau mai multe, că ţi-a fost frică, că te şantajează că ai permis să-ţi terorizeze copiii şi familia, este jalnic pentru oricine. Să plăteşti din banii copiilor tăi case amantei să-i iei de toate doar ca să te bage în seamă să-i permiţi să-ţi vorbească şi să te umilească mai rău decât erau sclavii umiliţi pe plantaţii este jenant şi de râsul mapamondului! Să nu îţi vizitezi copiii şi să inventezi că nu te lasă soţia să-i vezi e patetic în condiţiile în care deja te-ai făcut de râs în faţa presei blocându-ţi copiii care îţi lasă comentarii cumplite la postările pe care le faci... jenant! Pentru un părinte să ajungă să-l râdă copiii şi să-l dispreţuiască, jenant pentru un bărbat să-ţi spună prietenii că amantele tale ajung la tine în pat după ce au fost închiriate cu ora de fiecare bărbat din oraş. Jenant să te râdă ca antrenor jucătorii tăi, şi să comenteze în vestiar despre amantele tale care în general trec întâi pe la ei şi stau o oră maxim fără sa rămână gravide. Jenant când din top numărul 1 ai ajuns să-şi dea coate toţi oamenii care au restaurante, cluburi de noapte, hoteluri etc., căci dacă vrei să le prezinţi domnişoarele de oraş care îţi stau alături şi cu care te mândreşti ei deja le cunosc mai bine ca tine şi le-au închiriat cu ora. Jenant ca bărbat să suni şi să ameninţi sistematic toţi bărbaţii din oraş de frică să nu scoată poze sau filme cumplite cu cele ce-ţi stau la braţ! Poate îi explică cineva lui Reghe că l-am scos din multe dosare penale. Cum se cheamă când faci aşa ceva? Jenant este când inventezi subiecte pe la ziare de scandal împotriva soţiei (gen interlopi angajaţi să omoare cuplul Caciuc/Reghe) sau subiecte de genul... soţia învrăjbeşte cuscra să vorbească urât de amantă, iar soţia habar nu are cine este cuscra. Jenant să-ti petreci timpul pe Instagram să nu cumva să lase cineva comentarii, informaţii şi poze compromiţătoare cu cele ce te mândreşti şi le pui la masă lângă tine, chiar şi atunci când toţi prietenii îţi arată filme şi poze şi te învaţă că cele de lângă tine sunt obişnuite să stea sub masă, nu la masă. Şi cel mai cumplit lucru este atunci când valoarea ta azi este aproape de 0 şi tu te încăpăţâneazi să îţi demonstrezi ţie că tot mapamondul minte. Morala zilei? Când doi îţi spun că eşti beat te duci acasă şi te culci. În cazul soţului meu, nu a funcţionat şi se vede unde a ajuns. Sfatul pe care i l-am dat mereu a fost acesta "ai grijă că trecutul te urmăreşte toata viaţa şi se agaţă de tine, iar dacă este greu şi pătat te scufundă instant". Păcat de el şi de talentul lui, păcat că-l râde o ţară întreagă şi un Dubai întreg, păcat că a decăzut în aşa hal. Păcat ca nu mai poate sta cu capul sus în faţa bărbaţilor. S-a anulat singur şi îşi merită soarta cu vârf şi îndesat! Îi urăm baftă şi sperăm cât de curând să nu-l mai avem subiect prin presă căci nu este un exemplu pentru nimeni! Căci în fotbal antrenorii trebuie sa fie exemplul absolut şi modele de urmat. Reghe este... AŞA NU! Aceasta este comunicatul familiei mele şi de azi ne dezicem definitiv de acest personaj hilar numit Laurenţiu Reghecampf care a abandonat domiciliul conjugal, copiii şi a devalizat repet premeditat îndrumat de amante tot ce agonisise familia lui. Acest specimen macabru (vorba doamnei PENG) nu merită luat în seamă! Tocmai de aceea, de azi, noi familia considerăm cum a declarat băieţelul meu mic "tata a murit pentru noi" acesta este umilinţa şi lecţia de viaţă pe care soţia şi copiii i-au predat-o lui Reghecampf. Dezmăţul, alcoolul, substanţe interzise, prostituţie, şantaj, ameninţări, insinuări, hoţii, minciuni nu fac parte din mentalitatea mea şi a copiilor mei. Aşa ceva trebuie eliminat şi anihilat!", a adăugat Anamaria Prodan.

«De astăzi, familia mea nu mai deschide subiecte despre Reghecampf, căci este jenant din toate punctele de vedere»

Conform declaraţiilor oferite de sexy impresara, se pare că este ultima dată când Anamaria Prodan mai vorbeşte despre Laurenţiu Reghecampf, aşadar toţi membrii familiei sale îl vor ignora, aşa cum chiar ea a mărturisit.
"De astăzi, familia mea nu mai deschide subiecte despre Reghecampf, căci este jenant din toate punctele de vedere. Nu a înţeles că nu loveşte în Anamaria Prodan prin tot ceea ce face. Loveşte în imaginea lui pe care i-am construit-o în foarte mulţi ani, ştiind cine este, de fapt, acest specimen. Dar am tras cu familia şi mi-am dorit ca băieţii şi fetele mele să aibă tată şi să se mândrească cu el. Am tăcut eu ca să le fie lor bine, dar am realizat toţi că am greşit. Trebuia să-l demascăm de mult şi să-l trimitem unde îi este locul… departe de noi. Azi nu face altceva decât ce i-a făcut şi băiatului lui cel mare. Îşi bate joc de cel mic, loveşte în cel mic postând sadic poze cu ecografii cu amanta cu toate nenorocirile vieţii lui. Nu a contat nici măcar faptul că cel mic l-a implorat să vina să-l vadă măcar 5 minute. A refuzat categoric şi a considerat că este ok să posteze imagini cu amanta făcute prin vacanţe pe ascuns. Să-i fie ruşine, căci un aşa om mic nu pot să-l numesc bărbat, ci doar... De astăzi, îi vom da direct ignor, căci avocaţii mei au toate materialele care arată faptul că a devalizat familia furând ani de zile şi ascunzând banii de copii şi soţie. Legea îşi va spune cuvântul şi lumea va înţelege cine este Reghe, cu ce se ocupă şi care îi este viitorul", a concluzionat sexy impresara. (sursa spynews.ro)

Publicat în Mozaic

Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Universităţii Craiova, a anunţat că a depus actele pentru divorţul de Anamaria Prodan, după o relaţie de 15 ani. Mai mult, Reghecampf urmează să devină tată din nou, după ce iubita lui a anunţat că este însărcinată.

"Laurenţiu Reghecampf este tatăl copiilor mei şi este soarele familiei noastre cât timp trăim pe pământ! Fotografia postată spune totul! Suntem mereu la înălţime! Comentarii şi explicaţii nu există pentru că el, Reghe, este eroul băiatului meu, Reghe Jr. Nimic nu ne face să-l iubim mai puţin. Dimpotrivă, îl iubim mai mult! Dumnezeu nu lasă nimic sfânt să dispară! Prostiile presei gen "lovitură pentru Anamaria Prodan" sau pentru familia Prodan nu există pentru mine şi copiii mei. Satisfacţie nu vom da nimănui pentru că familia Reghecampf Prodan este mai puternică ca niciodată, iar copiii mei au cel mai puternic tată de pe mapamond", a scris Anamaria Prodan în miez de noapte, pe pagina de Instagram.

În schimb, fiul lui Laurenţiu Reghecampf a avut o reacţie mult mai dură. "A murit pentru noi forever!", a scris Laurenţiu Reghecampf jr. Mai mult, băiatul a revenit cu o a doua postare în care i-a scris direct antrenorului: "Ai murit pentru mine forever!".

Anamaria Prodan i-a comentat imediat la postare: "Mami... tati este într-un moment greu al vieţii. Trebuie să-l iubim! Familia, loialitatea, respect, onoare! Apără-l! TU, eşti EL! NOI suntem EL! FII puternic, BĂIATUL MEU SUPERB SI DEŞTEPT! Cum sunt şi surorile tale! Si, iubeşte-l! Tu eşti EL! Nu uita niciodată! CÂNDVA VA ÎNŢELEGE! Du-te si caută în el numai lucrurile bune! El este şi va rămâne eroul vieţii tale! Pentru noi el va rămâne SOARELE NOSTRU! DUMNEZEU ÎL VA AJUTA SA SI VADĂ GREŞELILE! EL ESTE MINUNEA FAMILIEI NOASTRE. Mami... CÂINII LATRĂ, URSUL TRECE! Declaraţiile acestea nu îl reprezintă! Undeva TATI S-A PIERDUT... Într-o LUME URÂTA TARE! Care nu îl reprezintă! Dar tu lupta pentru tati si nu îţi încarcă sufletul cu ura, căci tatăl tău nu ştie ce îţi face. Puterea şi dragostea ta îl vor ajuta! Mama o să fie în spatele lui şi în spatele vostru mereu! Va iubeşte mami fără marginele! Înconjuraţi-l pe tati cu dragoste!".

Anamaria Prodan a declarat despre iubita însărcinată a lui Laurenţiu Reghecampf: "Ce sarcina? Nu ştiu despre ce vorbeşti… Cine e Corina? Ce înseamnă iubită oficială şi noi nu ştim? Nu înţeleg despre ce vorbeşti. Habar nu am, nu citesc presa. Am vorbit cu soţul meu acum 30 de minute şi nu cred ca ştia asta. Nu ştiu cine e fata asta, nu înţeleg de ce se tot bate apa despre ea…", a fost prima reacţie a impresarei, pentru fanatik.ro, după apariţie primelor informaţii despre sarcină şi înainte de confirmarea lui Laurenţiu Reghecampf.

"Vă mărturisesc faptul că este un moment delicat din viaţa mea. Eu nu mi-am expus niciodată viaţa personală şi nu voi proceda altfel nici de acum înainte. Familia este sfântă pentru mine. Până azi, m-am rezumat, ca expunere publică, la cariera construită în fotbal şi nu voi înceta să-mi urmez principiile. Provin dintr-o familie decentă, cu temeiuri creştine, care s-a raportat mereu la Dumnezeu. Nu sunt o persoană conflictuală şi nu port niciun război cu nimeni. Vreau doar să precizez anumite lucruri, pentru a nu exista interpretări ulterioare din partea mass-media. Personal, am depus actele de divorţ la capătul unei căsniciei de care nu mă voi dezice vreodată şi pledez pentru respectarea opţiunilor personale atât din punct de vedere familial, cât şi profesional. Referitor la informaţiile prezentate de curând în presă, sunt în măsură să afirm doar faptul că Dumnezeu e peste noi şi doar El va decide drumul fiecăruia!",  a spus Laurenţiu Reghecampf, antrenorul Universităţii Craiova, pentru cancan.ro.

Noua iubită a lui Laurenţiu Reghecampf, Corina Bilcon, este originară din Deva, dar locuieşte acum în Craiova, alături de antrenor. Relaţia dintre cei doi este, aşadar, una serioasă, din moment ce împart aceeaşi casă. Ei urmează să devină părinţi cât de curând şi ştiu deja şi sexul copilului: urmează să aibă o fetiţă. Corina Bilcon şi Laurenţiu Reghecampf s-ar fi cunoscut în Dubai, locul în care s-au îndrăgostit. (sursa dcnews.ro)

Publicat în National

Utilizatorii reţelelor Whatsapp, Facebook şi Instagram, inclusiv cei din România, sunt afectaţi în această seară (04 octombrie 2021) din cauza indisponibilităţii acestor servicii, toate trei fiind deţinute de Facebook.

Utilizatorii care au încercat să intre pe versiunea de desktop a WhatsApp au fost întâmpinaţi cu mesaje privind lipsa conectării "This site can't be reached" sau "Computer neconectat. Asiguraţi-vă că computerul dvs. are o conexiune activă la internet", în timp ce pe versiunea de aplicaţie mesajele nu se transmit.

La conectarea pe Facebook, mesajul este "This site can't be reached. Check if there is a typo in ro-ro.facebook.com. If spelling is correct, try running Windows Network Diagnostics". Acelaşi mesaj apare şi la încercarea de conectare pe Instagram.

Utilizatorii serviciilor Facebook şi ale aplicaţiilor Instagram, WhatsApp şi Messenger nu îşi pot accesa conturile în diverse părţi ale lumii, a informat portalul Downdetector care citează utilizatorii, transmite şi EFE.

Milioane de utilizatori din România, Statele Unite, Mexic, Franţa, Norvegia, Grecia şi alte ţări au raportat că nu au putut accesa serviciile Facebook şi Instagram.

La aplicaţia WhatsApp, când utilizatorii trimit mesaje, apare mesajul "se conectează" şi pictograma ceasului, dar conţinutul nu este trimis la destinatar, informează Agerpres.ro

Publicat în Știrea zilei