Românii acordă un interes din ce în ce mai mare sănătăţii şi aspectului fizic în perioada verii, vânzările de pe segmentul de produse dietetice crescând cu peste 20% în lunile iulie - august, în comparaţie cu celelalte luni din an, potrivit unui studiu remis AGERPRES.

Clienţii care cumpără cel mai des produse dietetice sunt în proporţie de 80% femei de peste 25 de ani, cu venituri peste medie, interesate de un stil de viaţă sănătos şi de o condiţie fizică bună în perioada verii.

Contrar preconcepţiilor greşite care încadrează produsele dietetice în categoria alimentelor 'fără zahăr' sau cu '0% grăsimi', acest termen se referă, conform AlimenteSpeciale.ro, în primul rând, la alimentele recomandate în diferite afecţiuni şi regimuri alimentare, din care trebuie să lipsească un element contraindicat de afecţiunea în cauză.

Îndulcitorii naturali, uleiurile nehidrogenate, cerealele, pudrele, sucurile, supele, laptele vegetal şi dulciurile sărace în calorii se regăsesc în topul celor mai cumpărate produse în această perioadă, coşul mediu de cumpărături atingând, în medie, valoarea de 250 lei.

„Dacă în cazul bolnavilor de diabet produsul dietetic este echivalentul unui aliment cu indice glicemic scăzut, în cazul celiacilor acesta se referă la produsele fără gluten, în cazul bolnavilor de fenilcetonurie la cele sărace în proteine, în cazul intoleranţei la lactoză la alimentele fără lapte şi, în cele din urmă, în cazul dietelor de slăbire, la produsele alimentare sărace în carbohidraţi sau cu un conţinut caloric scăzut. Tocmai pentru a diminua riscul unor astfel de confuzii, în magazinul nostru am segmentat categoriile de produse în funcţie de afecţiunea sau dieta căreia i se adresează”, precizează biologul Maria Martac.

Pericolele cele mai mari cu privire la produsele de slăbit intervin, de cele mai multe ori, din cauza substanţelor chimice adăugate pentru a substitui un element din varianta originală, fără de care alimentul nu ar mai avea acelaşi gust, culoare sau consistenţă, spun reprezentanţii AlimenteSpeciale.ro. 3

Coloranţii, conservanţii şi, nu în ultimul rând, carbohidraţii conţinuţi de unele produse recomandate în regimurile de slăbire nu doar că au efecte nocive, dar nu îşi ating nici scopul pentru care au fost create. 

Publicat în Sanatate