Sâmbătă, 22 Ianuarie 2022 21:55

NATO începe supravegherea aeriană în Bulgaria

Spania şi Ţările de Jos şi-au preluat sâmbătă misiunile de supraveghere aeriană în Bulgaria, pe fondul creşterii tensiunilor regionale şi a temerilor aliaţilor occidentali legate de o eventuală invazie militară rusă în Ucraina, transmite dpa.

Cele două ţări occidentale menţionate vor trimite avioane de vânătoare în cadrul unei misiuni de poliţie aeriană în Bulgaria, stat membru al NATO şi riveran Mării Negre.

Ministrul apărării bulgar Stefan Ianev a explicat că rotaţia forţelor spaniole este avută în vedere pentru luni de guvernul bulgar, iar cea a forţelor armate olandeze este planificată pentru aprilie-mai. ''Este vorba despre o rotaţie de cinci până la şapte avioane, în primul caz, şi două avioane, în celălalt caz, întrucât acestea sunt avioane din a patra şi a cincea generaţie, pe care Bulgaria nu le are. Contingentul spaniol va participa cu avioane Eurofighter Typhoon, iar contingentul olandez va zbura cu F-35. Întrucât Bulgaria nu dispune de acest tip de echipamente şi capacităţi, solidaritatea ţărilor NATO conduce la utilizarea de capacităţi comune, acolo unde este posibil şi în concordanţă cu dorinţele şi deciziile ţărilor respective'', a menţionat ministrul apărării bulgar.

Pe de altă parte, Ianev s-a referit la o declaraţie recentă a Rusiei, care a cerut SUA şi NATO garanţii că Alianţa nu se va mai extinde către Est şi retragerea trupelor şi a echipamentelor militare desfăşurate în statele care au aderat la NATO după 1997. El a spus că cetăţenii bulgari nu trebuie să creadă că cineva a ''arătat cu degetul'' în mod special spre Bulgaria. Acest tip de declaraţie este făcută periodic. Nu cred că ar trebui să fim atât de sensibili când cineva vorbeşte despre noi - a afirmat demnitarul bulgar.

Preşedintele bulgar Rumen Radev a descris insistenţa Moscovei cu privire la o retragere a trupelor NATO din Bulgaria drept ''inacceptabilă şi fără sens''. ''Ţara noastră nu acceptă cereri tranşante din partea nimănui'', a subliniat Radev.

Bulgaria are un acord cu SUA pentru a primi într-o bază de antrenament 2.500 de soldaţi, cu un maxim de 5.000 în perioadele de rotaţie a personalului. (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond
Sâmbătă, 06 Martie 2021 19:04

Invazie de rozătoare în centrul Galaţiului

Locatarii blocului C4 scara 3 din Mazepa au ajuns să se lupte la propriu cu rozătoarele, şoareci şi şobolanii invadându-le scara. Oamenii au împânzit scara cu otravă şi capcane, iar unii chiar şi-au zidit tocurile de la uşă suplimentar ca să oprească rozătoarele. Toată problema vine de la un apartament situat la etajul doi, unde ar sta o femeie cu probleme psihice care, periodic, îşi transformă casa în ghenă de gunoi.  Oamenii se plâng că nicio autoritate nu face nimic să îi ajute. E dificil de intervenit deoarece este casa femeii, dar ceva trebuie făcut. ”O să punem otravă, deratizăm, dar o să se repete problema. Am sunat la primărie, la poliţia locală, dar nu mai ştim ce să facem. Acum câteva luni i-am făcut noi curat în casă. Am scos 3 camioane cu gunoi. Dar iar adună. Nu este nici un şoarece sau şobolan la subsol. De la ea vin toţi.  Nu ştim ce să mai facem”, spunea Săndel Dobrotă, şef de bloc.

Pe scara blocului, în capcane improvizate, zac şoareci şi şobolani morţi. Ce au putut face locatarii, au făcut. Însă în lipsa implicării vreunei autorităţi, situaţia se va repeta. Poliţiştii locali o pot doar interna pe femeia din apartamentul cu problema la psihiatrie în baza plângerilor vecinilor deoarece aceasta face frecvent scandal. Dar atât. Fiind casa ei, poate doar implicarea inspectorilor sanitari alături de poliţie o pot mereu convinge să lase să i se facă curăţenie. Numai că, apoi, o va lua de la capăt, aşa că situaţia pare fără ieşire.

Publicat în Știrea zilei