Ştafeta României, în componenţa David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, a adus prima medalie aur delegaţiei noastre la Campionatele Europene de înot pentru juniori ce se dispută la Otopeni, în finala de 4x100 m liber, după un duel dramatic cu Marea Britanie, clasată pe locul doi.
Dublul campion mondial de seniori, David Popovici a fost în primul schimb şi a terminat pe primul loc după 100 de metri, dar britanicii au trecut la cârmă la 200 şi 300 m, pentru ca la ultimul schimb, Patrick Dinu să reuşească o cursă incredibilă de urmărire şi să urce România pe primul loc cu timpul de 3min18sec93/100. Podiumul a fost completat de Marea Britanie (3min19sec01/100) şi de Italia (3min19sec42/100).

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de Baschet pentru juniori a programat în weekend partidele primului turneu la categoria Under 15. Galaţiul a fost reprezentat de Academia de Baschet Phoenix, cu două echipe. La masculin, echipa gălăţeană antrenată de Dalibor Dixon Destanovic şi Cristina Nini a avut un tur de forţă la Focşani pe care l-au încheiat cu trei victorii: 91-34 cu Axiopolis Cernavodă, 79-29 cu Deceneu Tulcea şi 78-38 cu CSS Focşani ce le-a adus şi primul loc din grupă. Lotul de jucători: Luca Arfire, Rareş Nedelcu, Ianis Mihai, Răzvan Băluţă, David Brăilescu, Matei Şorodoc, Sebastian Boghean, Tiberiu Chiper, David Mărgărit.
Fetele antrenate de acelaşi cuplu de antrenori au suferit trei înfrângeri în turneul disputat în Capitală: 43-62 cu ABC Leii Bucureşti, 35-88 cu Olimpia Bucureşti, 40-68 cu CSS 1 Constanţa. Lotul de jucătoare: Ana Carp, Alecsandra Nacu, Daniela Mititelu, Ştefania Balaş, Cristina Amărioarei, Alexandra Costin, Silvia Buţurcă, Ana Tiron, Elena Bucur, Alecsandra Rotaru, Mădălina Alexandrache.

Publicat în Sport
Marți, 07 Septembrie 2021 12:31

Juniorii Pedalează, duminică, la Galați

Asociația Bike Works anunță că au fost deschise înscrierile online pentru concursul Juniorii Pedalează, ajuns la a 14-a ediție, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 14 ani. Evenimentul va avea loc în municipiul Galați, în zona pădurii de lângă stadionul "Nicolae Rainea" (Dunărea), în data de 12 septembrie 2021, la ora 10.00. Înscrieri se fac doar online pe siteul www.bikeworks.ro, în cadrul secțiunii "Juniorii Pedalează".
"Este un eveniment de suflet pentru noi, cei din Asociația Bike Works, și ne bucurăm că reușim să ajungem în această toamnă la ediția cu numărul 14. Va fi o cursă pe offroad care va testa atât îndemânarea, cât și viteza. Scopul este să promovăm sportul și mersul pe bicicletă în rândul celor mici care vor avea ocazia să dobândească deprinderile necesare, dar și să se bucure de o competiție dedicată lor într-un cadru organizat. Vor fi premii, trofee și multe surprize!", spune Ștefan Verdeș, manager proiect.
Înscrierile se fac doar online, numărul maxim de concurenți fiind de 120, iar la atingerea acestuia înscrierile se vor închide. Înscrierile pentru copiii de la categoria 4-5 ani sunt gratuite, dar numărul de participanți la această categorie este limitat la 20. Aceștia vor avea un traseu amenajat doar pe asfalt în zona de start. Pentru celelalte categorii taxa este de 30 lei, iar traseul va fi mixt - asfalt și offroad. Zona de concurs va fi delimitată față de trafic, traseul va fi marcat și va conține trasee de dificultate diferite, în funcție de categoria de vârstă a copiilor, iar purtarea căștii de ciclism este obligatorie.

Publicat în Comunitate

La Dej s-a desfăşurat în perioada 19-23 mai turneul final al Campionatului Naţional de volei pentru juniori. După 25 de ani de absenţă, voleiul juvenil gălăţean a revenit în elită. Colaborarea dintre două cluburi gălăţene cu tradiţie la masculin, CSS şi Arcada s-a dovedit a fi de bun augur.
Combinata CSS Arcada, antrenori: Nicu Harabagiu şi Ileana Berdilă a reuşit să se claseze pe locul 4 într-o companie selectă, după ce a înregistrat rezultatele: 3-0 (23, 21, 21) cu CSS Blaj, 0-3 (-20, -17, -13) cu CSS LPS Suceava, 3-0 (18, 17, 21) cu CSS Zalău, 0-3 (-22, -19, -24) cu CSS Lapi Dej şi 0-3 (-22, -17, -21) cu CTF Mihai I Bucureşti.
Lotul de jucători: Dragoş Nedelcu, Cristian Ciobanu, Iuri Eftimie, Paul Paiu, Alexandru Lefterache, David Macovei, Alexandru Macovei, Albert Eftimie, Dragoş Grecu, Adrian Apostu, Vlad Neştian, Vlad Onişor.

Publicat în Sport

La Tulcea a avut loc, în weekendul trecut, unul din turneele semifinale ale Campionatului Naţional de volei pentru juniori. O evoluţie entuziasmantă a avut CSS Arcada Galaţi, antrenor: Nicuşor Harabagiu, care a terminat pe locul 2 după ce a înregistrat rezultatele: 0-3 cu CTF Mihai I, 3-0 cu CSS Bacău şi 3-2 cu CSS Tulcea, după un meci dramatic, cu răsturnări de scor. Ca urmare a acestor rezultate, echipa gălăţeană a obţinut calificarea la turneul final.
Lotul de jucători: Dragoş Nedelcu, Cristian Ciobanu, Iuri Eftimie, Paul Paiu, Alexandru Lefterache, David Macovei, Alexandru Macovei, Albert Eftimie, Dragoş Grecu, Adrian Apostu, Vlad Neştian, Vlad Onişor. Cele şase echipe care vor lupta pentru medalii în acest sezon sunt: CSS LPS Suceava, CTF Mihai I Bucureşti, CSS Zalău, CSS Lapi Dej, CSS Arcada Galaţi şi CSS Blaj. Juniorii pregătiţi de Nicu Harabagiu sunt hotărâţi să calce pe urmele colegilor mai mari, campionii de la CSM Arcada, şi să aducă o medalie în vitrina clubului.

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de baschet Under 14 masculin şi-a reprogramat cel de-al doilea turneu în perioada 25-26 martie. Academia de Baschet Phoenix a fost repartizată în grupa G şi va evolua în sala Matei Basarab din Craiova unde va întâlni în meciuri tur-retur pe BC Lions Craiova şi ACS Shooting Stars Buftea.
Echipa gălăţeană, care va fi condusă de antrenorii Cristina Nini şi Dalibor Dixon Destanovic va avea componenţa: David Alexandru Mărgărit, Ştefan Tudor Roşu, Luca Dumitru, Rareş Toma Niţă, Marian Ghiran, Ianis Ştefan Mihai, Rareş Andrei Nedelcu, Mihail Răzvan Băluţă, Andrei Cosmin Buboiu, Tiberiu Andrei Chiper, Luca Arfire, David Andrei Brăilescu, Sebastian Iulian Boghean, Matei Teodor Şorodoc.
La feminin, turneul se va disputa în perioada 29-30 martie, la Sf. Gheorghe, unde echipa gălăţeană va juca cu ABC Shooting Stars CSS 6 Bucureşti, Laguna Constanţa şi CSS Sf. Gheorghe.

Publicat în Sport

Competiţiile de baschet pentru juniori s-au reluat în weekendul trecut după un an de pauză forţaţă cauzată de pandemia de Covid-19. Prima echipă gălăţeană care a intrat în circuitul competiţional a fost CSM Galaţi juniori Under 16. Baschetbaliştii antrenaţi de Tudose Teodoraşcu şi Gelu Cazanoschi s-au descurcat bine în codiţiile date şi au terminat pe primul loc în grupa E. Rezultatele înregistrat la turneul din sala sporturilor din Tg. Frumos - Iaşi: 53-37 şi 23-46 cu ACS Petras Viking Basketball 2 Iaşi şi 63-57 şi 70-66 cu ACS Petras Viking Basketball 1 Neamţ.
Lotul de jucători folosit de cei doi tehnicieni gălăţeni: Vlad Ioan, Vlăduţ Ştefan, Alexandru Mirică, Mihnea Fotache, David Vlad, Mihnea Bărbieru, Mihai Samoilă, Ştefan Boroş, Matei Boşneagă, Gabriel Dabija, Darius Melinte. Din lot face parte şi Andrei Grigoriu care nu a făcut deplasarea. La sfârşitul acestei săptămâni, pe 6-7 martie, reintră în arenă alte trei reprezentante ale Galaţiului: CSM la categoria Under 18 masculin şi Academia Phoenix Under 14 feminin şi masculin.

Publicat în Sport
Duminică, 03 Ianuarie 2016 00:00

Obiective diferite pentru Phoenix LPS Galaţi

Comisia de competiţii din cadrul Federaţiei Române de Baschet a stabilit componenţa grupelor semifinale. La masculin, Galaţiul va fi reprezentat de Phoenix LPS la cele două categorii de vârstă la care au participat. La Under 18, echipa gălăţeană pregătită de antrenorii Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu va juca în grupa a II-a alături de: Steaua CSM Eximbank 1 Bucureşti, Colegiul Naţional Aurel Vlaicu Bucureşti, LPS Tg. Mureş, CSS Mediaş, Athletic Constanţa, CSS Sibiu, Cuza Sport Brăila. Prima etapă este programată pe 16 ianuarie 2016 la Galaţi cu CSS Mediaş. „Steaua şi CN Aurel Vlaicu sunt favorite pentru primele două locuri, în timp ce noi ne vom bate pentru locurile III-IV cu Tg. Mureş, Constanţa, Mediaş şi Sibiu, deşi despre ultimele două nu ştiu mare lucru. Primele trei clasate se califică direct la turneul final, iar echipa de pe locul IV va participa la baraj”, ne-a declarat antrenorul Gelu Cazanoschi.

Surpriza plăcută au reuşit-o juniorii Under 16, care s-au calificat de pe locul II şi vor juca în continuare în grupa a II-a semifinală cu: CSS Tg. Jiu, U Mobitelco 1 Cluj Napoca, BC Slam Bucureşti, Sevlar Ploieşti, CSU Braşov, CSS Unirea Iaşi, Spike Bucureşti. „Sunt foarte mulţumit, copiii s-au autodepăşit şi au ajuns în primele 16. Suntem realişti, ştim că avem o misiune foarte grea şi ne-am propus să obţinem patru victorii din cele 14 meciuri”, ne-a declarat antrenorul Gelu Cazanoschi. În prima etapă, Phoenix LPS va juca pe 17 ianuarie la Braşov.

Publicat în Sport

Campionatul Naţional de baschet pentru juniori a programat la sfârşitul săptămânii partidele unei noi etape. Phoenix LPS este prezentă în competiţie cu trei echipe: fete şi băieţi la Under 18 respectiv băieţi la Under 16. Singura victorie gălăţeană a fost adusă de băieţii de la Under 18, care după ce etapa trecută au cedat derbiul cu liderul 4 Sports Agronomia Bucureşti, acum s-au răzbunat pe lanterna grupei, ACS Flame Ilfov, pe care au învins-o la 30 de puncte, scor final 85-55. 5-ul de bază folosit de antrenorii Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu a fost: Florea, Gheţău, Feraru, Cojocaru şi Boitan. Echipa gălăţeană se poziţionează pe locul II cu 11 puncte şi este virtual calificată pentru turneul semifinal. Colegii mai mici s-au deplasat la Constanţa pentru partida cu Athletico, liderul neînvins al grupei. Constănţenii şi-au valorificat avantajul terenului propriu şi au oprit seria de trei victorii consecutive ale gălăţenilor. Rezultat final: Athletico Constanţa - Phoenix LPS 77-45. Echipa gălăţeană ocupă locul III cu 9 puncte şi speră şi ea să obţină biletele pentru faza 1-16. La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc dubla Phoenix LPS - Cuza Sport, la Brăila respectiv Galaţi. La feminin, echipa condusă de Andrada Miron a cedat în deplasare cu CSU Braşov, scor 23-55, iar în etapa viitoare va întâlni acasă pe KSE CSS Gheorgheni.

 

Publicat în Sport
Miercuri, 09 Septembrie 2015 00:00

ACSM Dunărea şi Oţelul au început tare

Campionatul Naţional de fotbal pentru juniori republicani a continuat cu partidele celei de-a doua etape. Echipele gălăţene s-au descurcat de minune şi au cucerit 12 din cele 15 puncte puse puse în joc. Stadionul Dunărea II sintetic a găzduit sâmbătă dubla ACSM Dunărea - Delta Aerogyesus Tulcea. Dunărenii gălăţeni şi-au valorificat avantajul terenului propriu, obţinând victorii la ambele categorii de vârstă: 3-1 (au marcat pentru învingători: Claudiu Zaharia 2 şi Rînceanu) la juniori A, respectiv 2-0 (Şuşnea, Izvoranu) la juniori B. A doua zi, duminică, pe stadionul Siderurgistul, Oţelul a întâlnit pe Gloria Buzău. Oţelarii au fost în mare formă, cu apetit ofensiv şi au bifat două victorii categorice şi identice ca scor: 8-0. Marcatori: Perju 2, Blănaru 2, Toma 2, Lepădatu, Maftei, la juniori mari, respectiv Florea 3, Iancu 2, Ciucureanu 2, Stan, la juniori mici. LPS Galaţi s-a deplasat în Capitală unde a întâlnit pe Asociaţia Regal Sport Club Ferdinand I la juniori B, bucureştenii impunându-se cu 4-1, golul de onoare pentru gălăţeni fiind realizat de Dănăilă. Etapa viitoare sunt programate meciurile: Gloria Buzău - ACSM Dunărea, Steaua - LPS şi Oţelul - Asociaţia Regal Sport Club Ferdinand I. Duelul dintre ultimele două echipe se va disputa doar la juniori B deoarece formaţia bucureşteană nu a înscris în campionat şi echipa de juniori A. În mod normal, în opinia noastră, Comisia de Competiţii din cadrul FRF nu ar fi trebuit să accepte o asemenea situaţie, dar...

 

Publicat în Sport