Saivan de animale amenințat de flăcări - Regional
În această noapte, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Delta" al județului Tulcea a fost solicitat să intervină la un incendiu produs la o stână aflată la ieșire din localitatea Măcin.
Către locul intervenției au fost dislocate 2 echipaje cu 2 autospeciale de stingere din cadrul Secției de Pompieri Măcin.
La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la o stivă de baloți de nutreț.
Deoarece exista un risc ridicat de propagare a flăcărilor la saivanul de animale și la celelalte stive de baloți, forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă două echipaje cu autospeciale de stingere.
Intervenția a fost de amploare, pompierii luptându-se cu flăcările mai bine de 5 ore.
Au ars aproximativ 100 de baloți rotunzi de furaje, alți 200 fiind salvați.
Datorită intervenției în timp operativ a salvatorilor militari, saivanul de animale nu a fost afectat de flăcări.
REGIONAL: Incendiu de vegetaţie uscată la Măcin
Salvatorii Secţiei de Pompieri Măcin au fost solicitaţi în această dimineaţă, în jurul orei 08.55, să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată produs în apropierea localităţii Măcin. Un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă s-a deplasat la faţa locului. Incendiul a fost lichidat după aproximativ 15 minute. În urma evenimentului a ars vegetaţie uscată pe o suprafaţă de aproximativ 500 de metrii pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost foc deschis în spaţii deschise.
Accident cu victime, în miez de noapte
În jurul orei 00:10, pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe DN 22, în oraşul Măcin, în care a fost implicat un autoturism.
La faţa locului s-au deplasat 14 subofiţeri cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, precum şi două echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Tulcea, care au constatat că în urma evenimentului au rezultat două victime.
Până la sosirea forţelor de intervenţie, conducătorul auto, în vârstă de 19 ani, şi pasagerul din autoturism, în vârstă de 18 ani, s-au autoevacuat. Cei doi tineri, conştienţi şi cooperanţi, au primit primul ajutor calificat la faţa locului, ulterior doar pasagerul autoturismului au fost transportat la spital de către ambulanţa SAJ.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriei de la autoturism.
Cauzele şi circumstanţele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanţii instituţiilor abilitate în acest sens.
Maşină răsturnată între localităţile Smârdan şi Măcin
Pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin au intervenit, în jurul orei 08.20, pentru asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN 22 între localităţile Smârdan şi Măcin.
La faţa locului s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de descarcerare şi o autospecială de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SAJ.
Un autoturism, în care se afla doar conducătorul auto, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat.
Femeia, în vârstă de 70 de ani, conştientă şi cooperantă, a fost asistată medical şi transportată la spital.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei autoturismului.
Cauzele şi circumstanţele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanţii instituţiilor abilitate în acest sens.
Un gălăţean şi o brăileancă rătăciţi în Munţii Măcin, salvaţi de pompieri (VIDEO)
O persoană de sex masculin a anunţat, în data de 11 noiembrie 2021, în jurul orei 23.10, prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, faptul că s-a rătăcit în Parcul Naţional Munţii Măcinului, plecând din zona localităţii Greci.
Iniţial, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost însoţit de o femeie, în vârstă de 36 de ani, de care s-a despărţit la un moment dat, în încercarea de a găsi drumul de întoarcere.
8 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, şi 4 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, au pornit imediat în căutare.
După aproximativ 4 ore de căutări, cele două persoane au fost găsite, mai întâi bărbatul şi apoi femeia, fiecare fiind însoţit de câte un câine.
Ambele persoane se aflau în afara oricărui pericol şi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Echipele de căutare au fost formate din pompieri, 2 agenţi din cadrul Postului de Poliţie Greci şi 4 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.
Reamintim cetăţenilor faptul că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de intervenţie, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţă 112, informează ISU Tulcea.
VEZI VIDEO mai jos! ↓
*sursa imagini: ISU TULCEA
Informații adiționale
- editie 1
Accident rutier la Măcin. Un bărbat de 78 ani, la spital
Pompierii militari din cadrul Secţiei Măcin au intervenit, în jurul orei 11.40, pentru descarcerarea şi acordarea primului ajutor victimei unui accident rutier, produs pe raza localităţii Măcin, în care au fost implicate două autoturisme. „Au fost dislocate trei echipaje de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În urma evenimentului a rezultat o victimă încarcerată, conştientă şi cooperantă, în vârstă de 78 de ani, iar salvatorii au acţionat de urgenţă pentru extragerea bărbatului. Acesta a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi ulterior a fost transportat la spital de către ambulanţa SAJ, prezentă la locul evenimentului, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Pompierii au intervenit şi pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor de la autoturisme. Cauzele şi circumstanţele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanţii instituţiilor abilitate în acest sens“, potrivit ISU Tulcea.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală. „În cursul zilei de azi, 4 octombrie a.c., poliţiştii tulceni au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, în Măcin, judeţul Tulcea. Din primele verificări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit că un auto condus de un tânăr de 19 ani, din oraşul Măcin, în timp ce se deplasa pe strada 1 Decembrie din aceeaşi localitate, ar fi intrat în coliziune cu un auto condus de un bărbat de 78 de ani, din Măcin. În urma impactului, ambele auto au părăsit partea carosabilă, rezultând rănirea conducătorului auto de 78 de ani, care ulterior a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală şi efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii accidentului“, informează IPJ Tulcea.
Tulcea: Incendiu la o casă din Carcaliu
Salvatorii Secţiei de Pompieri Măcin au fost solicitaţi, în jurul orei 04:35, să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Carcaliu.
14 subofiţeri s-au deplasat de urgenţă cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperişul casei.
Pentru izolarea şi lichidarea incendiului, dar şi pentru îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acţionat aproximativ o oră.
În urma evenimentului au ars aproximativ 25 mp, dar din fericire, nu au fost victime sau persoane rănite.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.
„Pentru evitarea unor astfel de evenimente reamintim cetăţenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:
- efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat;
- verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
- instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
- amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa;
- nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
- nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent“, transmit pompierii.
Rupere de nori la Măcin
În urmă cu câteva ore, cerul s-a rupt peste Dunăre, la Măcin. A plouat torenţial, iar apele au inundat curţile oamenilor.
Urmare a precipitaţiilor căzute în această după-amiază, pompierii militari din cadrul ISU Tulcea au fost solicitaţi să intervină pentru evacuarea apei din patru gospodării, astfel: str. Pescăriei - trei curţi inundate şi str. Cetăţii - un beci inundat.
La faţa locului au intervenit 9 subofiţeri de la Secţia de pompieri Măcin cu două autospeciale şi două motopompe transportabile. Până în acest moment, ISU Tulcea nu a primit alte solicitări pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice.
O clădire de decor într-un film, de lângă Măcin, a ars în totalitate
În această după-amiază (n.r. - 06 martie 2021), salvatorii Secţiei de Pompieri Măcin au fost solicitaţi să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o construcţie aflată în apropierea localităţii Măcin (zona Sulucu-în vecinătatea Parcului Naţional Munţii Măcinului). Potrivit informaţiilor furnizate de Nicolae Botezatu, ISU Tulcea, la faţa locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie.
Pompierii militari au intervenit pentru lichidarea incendiului şi înlăturarea efectelor negative produse de acesta aproximativ trei ore. În urma evenimentului a ars întreaga construcţie, pompierii reuşind să oprească extinderea incendiului la vegetaţia din jur. Construcţia reprezenta o machetă de decor, ce a fost ridicată pentru realizarea unui film. Ea nu prezenta elemente de siguranţă, fiind construită din piatră, lemn, placaj şi acoperită cu olană. Cauza probabilă a incendiului a fost focul deschis în spaţii închise. Se pare ca cineva a vrut sa faca un grătar în interior in zona semineului dar nu a realizat ca e de fapt decor şi a luat tot foc. Era un decor tip casa pentru un film care insa nu s-a mai turnat.
Patru copii de la Fundaţia „Inimă de Copil”, în tabăra de astronomie
În perioada 5-11 august, în Munţii Măcinului, a avut loc a X-a ediţie a taberei de astronomie organizată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Galaţi, Secţia Planetariu/Observatorul astronomic, Primaria comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea şi Astroclubul „Călin Popovici” al CMSN Galati. În cadrul acestei ediţii aniversare au participat şi patru copii din programele desfăşurate de Fundaţia „Inimă de Copil”. Dintre aceştia, cel mai mic, Dominic Zlat, în vârstă de 10 ani, a fost cel care a hotărât că atunci când va creşte mare vrea să devină astronaut. Pasionat de cerul înstelat, de cosmos şi rachete, Dominic a atras atenţia reprezentantului Observatorului, Ovidiu Tercu, care a promis că îi va acorda o atenţie deosebită în cadrul activităţilor desfăşurate la Astroclub.
În acelaşi timp, Dominic va fi integrat şi în activităţile educaţionale desfăşurate în cadrul Observatorului astronomic, datorită potenţialului său extraordinar şi dorinţei de a învăţa cât mai multe în acest domeniu.
„De 3 ani mă documentez în domeniu. De când am citit un articol despre sonda spaţială New Horizons... de atunci a început pasiunea mea”, spune Dominic. „În tabăra de astronomie a fost super interesant. În fiecare zi aflam lucruri noi şi primeam răspunsuri la toate întrebările adresate domnului Ovidiu. Seara era de studiu. Studiam cerul, stelele, galaxiile... Vă pot povesti despre steaua Nordului şi roiul globular M13...", mai povesteşte Dominic.
În perioada care a mai rămas din vacanţă, Dominic plănuieşte să construiască o dronă şi un prototip de rachetă. Fundaţia „Inimă de Copil” spune că va sprijini visele lui Dominic în anii urmatori, iar Ovidiu Tercu a promis tot sprijinul necesar pentru ca viitorul astronaut să poată aprofunda acest domeniu fascinant.