Gălăţeanca Mărioara-Artemis Gătej a fost numită, pentru a doua oară, în funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu. Decizia de numire semnată de prim-ministrul interimar Florin Cîţu a fost publicată joi, 28 octombrie 2021, în Monitorul Oficial. Mărioara Gătej a mai fost numită în această funcţie, cu sprijinul PNL, în februarie 2020, dar în martie 2021, a fost demisă, fiind înlocuită cu Octavian Berceanu susţinut de USR. Mărioara Gătej a condus Oficiul Judeţean de Protecţia Consumatorului (OJPC) Galaţi timp de 12 ani, iar din 2012 şi până în prezent a fost comisar în cadrul Comisariatului Judeţean Galaţi al Gărzii Naţionale de Mediu. În cadrul acestei instituţii a ocupat şi funcţia de comisar şef interimar timp de doi ani.

Publicat în Comunitate