Marți, 13 Septembrie 2022 20:08

Mașină în flăcări în Micro 20 (VIDEO)

Un autoturism parcat a luat foc în această seară în cartierul Micro 20. Mașina se afla în parcarea unui bloc, vizavi de o școală. Proprietarii au încercat să îl stingă cu extinctorul, între timp a sosit și un echipaj al ISU Galați, iar flăcările au fost stinse înainte ca mașina să fie cu totul arsă. Nu au fost afectate nici alte mașini din parcare. Din primele cercetări cauza probabila este un cablu care nu a fost corespunzător izolat. Proprietarul mașinii se întorsese cu jumătate de oră acasă, a parcat mașina, iar apoi aceasta a luat foc. VEZI VIDEO mai jos! *sursa video: Facebook - Grupul Șoferilor din Galați

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că a fost semnat contractul de lucrări pentru amenajarea unui nou centru medical de permanenţă într-un fost punct termic, în cartierul Micro 20, subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „Fost punct termic din Galaţi transformat în centru medical de permanenţă“. Oferta declarată câştigătoare în urma licitaţiei publice este cea depusă de Gascon Global Construct SRL, contractul având o valoare de 1.000.000 de lei fără TVA şi o durată de 6 luni (2 luni pentru proiectare, 4 luni pentru execuţie).

Sunt prevăzute lucrări de compartimentare a punctului termic (SC38) astfel încât să fie amenajate spaţii pentru sală tratament, sală aşteptare, cabinete consultaţie, cameră gradă, punct recoltare probe, grup sanitar şi vestiar. De asemenea, se vor executa lucrări de reparaţii la faţadă, refacere a finisajelor interioare şi exterioare, reabilitare a instalaţiilor sanitare, iluminat, montare a unei centrale de termice, de relocare a conductei de apă rece din incinta punctului termic. Se va realiza şi o rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Noul centru de permanenţă de pe strada Furnaliştilor va asigura asistenţa medicală primară şi de urgenţă în afara programului cabinetelor medicilor de familie, în weekend şi în zilele cu sărbători legale.

Reamintim că Primăria Galaţi a înfiinţat deja două centre medicale de permanenţă care s-au dovedit un real sprijin pentru gălăţeni, fiind înregistrate până acum peste 40.000 de prezentări. Este vorba despre Centrul de permanenţă nr. 1, situat pe  str. Drumul Viilor nr. 14, Bl. J4, parter, ce funcţionează din 18 septembrie 2017, şi de Centrul de permanenţă nr. 2 „Sfântul Luca”, situat în Cartierul Mazepa II, str. Ovidiu nr. 10-12 (Parohia „Sfinţii Trei Ierarhi”) ce funcţionează din 17 septembrie 2020.

Publicat în Comunitate

În Micro 20, Primăria Galaţi construieşte o clădire modernă cu 11 săli de clasă la Şcoala „Dan Barbilian”. În prezent, se lucrează la fundaţie şi armatura noii clădiri. "Investim pentru educaţia copiilor. În prezent, la Şcoala „Dan Barbilian” se lucrează la fundaţie şi armatura noii clădiri care va avea parter şi două etaje. Vor fi 11 săli de clasă, sală de sport, vestiare, toalete, duşuri, sală de mese, sală pentru materiale didactice şi sală de recreere. În plus, vom asigura şi dotarea spaţiilor cu tot mobilierul necesar, precum şi cu echipamente IT. Toate acestea sunt prinse într-un proiect cu fonduri europene de aproximativ 12 milioane de lei", precizează primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Publicat în Comunitate
Miercuri, 19 Ianuarie 2022 08:12

Copaci tăiaţi în Micro 20 şi pe Faleză

Serviciul de Administrare Spaţii Verzi va realiza, în perioada 17 - 21 ianuarie 2022, acţiuni de tăieri, corecţie mecanică arbori/ tăieri corecţie arbuşti (gard viu) manual, după următorul program: 17 - 21 ianuarie 2022 în Cartierul Micro 20 şi 21 ianuarie 2022, pe Faleza Inferioară, anunță societatea Gospodărire Urbană pe Facebook.
"La toate locaţiile de lucru se va încărca şi evacua toate deşeurile vegetale. În vederea evitării producerii unor eventuale prejudicii rezultate din activităţile menţionate, cetăţenii sunt rugaţi să elibereze locaţiile de lucru de autoturismele aflate în aceste zone. Programarea poate suferi modificări în funcţie de noi solicitări cu caracter de urgenţă sau datorită vremii", se arată în postarea societăţii.

Publicat în Eveniment

Ofensiva împotriva garajelor din municipiul Galaţi continuă! Săptămâna trecută, echipele de muncitori au demolat bateriile de garaje din zona bisericii şi din apropierea blocului B5.

În cartierul Micro 20 s-au emis notificări pentru desfiinţarea unui număr de peste 100 de garaje din apropierea cimitirului „Cătușa“ şi din zona Grădiniţei „Prichindel“. 

„În Micro 20 în locul garajelor amenajăm noi parcări, refacem străzi şi trotuare. Sunt zone în acest cartier unde nu s-a intervenit zeci de ani, dar în curând Micro 20 va primi un nou aspect. Şi nu ne oprim aici“, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuț Pucheanu.

Următoarele baterii de garaje aflate pe lista de demolări, ce vor primi, în scurt timp, notificări privind desfiinţarea sunt amplasate în cartierul Micro 38, în zona Şcolii nr. 31. Aici este vorba despre 24 de astfel de construcţii provizorii.

Publicat în Știrea zilei

Cartierele Micro 19, 20 şi 21 vor beneficia, în curând, de ample lucrări de modernizare ce presupun în principal refacerea străzilor, aleilor şi trotuarelor, precum şi crearea de noi locuri de parcare, potrivit Primăriei municipiului Galaţi, care anunţă că, în urma licitaţiei publice, a fost semnat contractul de achiziţie publică „Reparaţii sistem rutier şi regenerare urbană cartierele Micro 19, Micro 20, Micro 21”, având ca ofertant câştigător Asocierea CITADINA 98 SA – CRICONS SRL – DREAMS RIVIERA SRL, lider de asociere CITADINA 98 SA, cu o propunere financiară de 27.204.085 lei fără TVA.

„Aşa cum am promis, continuăm să dăm un aspect modern cartierelor oraşului. Acum vorbim de cartierele Micro 19, 20 şi 21, unde vom reface străzile, trotuarele, aleile şi vom amenaja noi locuri de parcare odată cu desfiinţarea vechilor garaje. În plus, vom derula lucrări de reparaţii la parcările existente şi le vom extinde acolo unde spaţiul permite, vom realiza sensuri unice pentru fluidizarea şi siguranţa traficului, vom realiza infrastructura necesară pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice şi hibrid şi vom derula lucrări de întreţinere a spaţiilor verzi. Totul pentru gălăţenii să se bucure de cartiere moderne, deschise şi primitoare”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Lucrările din cadrul proiectului se vor derula pe o perioadă de patru ani, prin încheierea unui  contract multianual cu alocare valorică anuală. Este vorba despre primul din cele patru loturi care vizează modernizarea celor 13 cartiere (Micro 19, Micro 20, Micro 21, Micro 38, 39A, 39B, 39C, Mazepa I, Mazepa II, Ţiglina I, Aurel Vlaicu I, II şi Siderurgiştilor), precizează municipalitatea. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Eveniment