ADN străvechi, prelevat de la victime ale ciumei bubonice îngropate în cimitire de pe vechiul Drum al Mătăsii din Asia Centrală, a ajutat la elucidarea unui vechi mister, identificând o zonă din nordul Kârgâzstanului drept punct de origine a Morţii Negre, care a ucis zeci de milioane de oameni la jumătatea secolului al XIV-lea, informează miercuri Reuters.
Cercetătorii au anunţat miercuri că au prelevat urme de ADN de la bacteria ciumei Yersinia pestis din dinţii a trei femei care au murit în 1338-1339 şi au fost îngropate într-o comunitate creştină medievală nestoriană din Valea Chu, lângă lacul Issyk-Kul, la poalele munţilor Tian-Şan. Cele mai vechi decese documentate în alte zone din timpul acelei pandemii au fost datate în 1346.
Reconstrucţia genomului agentului patogen a arătat că această tulpină a dat naştere atât celei care a provocat Moartea Neagră care a făcut ravagii în Europa, Asia, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, cât şi majorităţii tulpinilor de ciumă existente în prezent.
"Descoperirea noastră, conform căreia Moartea Neagră şi-a avut originea în Asia Centrală în anii 1330 pune capăt dezbaterilor existente de secole", a declarat istoricul Philip Slavin de la Universitatea Stirling din Scoţia, coautor al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature.
Drumul Mătăsii a fost o rută terestră frecventată de caravanele care transportau o multitudine de mărfuri dus-întors din China prin oraşe somptuoase din Asia Centrală până în diverse zone, inclusiv în capitala bizantină Constantinopol şi Persia. Este posibil ca aceasta să fi servit totodată drept mijloc de răspândire a Morţii Negre în cazul în care agentul patogen a ajuns în aceste caravane.
"Au existat o serie de ipoteze diferite care au sugerat că pandemia este posibil să fi apărut în Asia de Est, cu precădere în China, în Asia Centrală, în India, sau chiar aproape de locul în care au fost documentate primele focare în 1346 în regiunile Mării Negre şi Mării Caspice", a spus conducătoarea studiului, arheogeneticiana Maria Spyrou de la Universitatea Tübingen din Germania.
"Ştim că un factor determinant pentru răspândirea ciumei în Europa la începutul Morţii Negre a fost probabil comerţul. Este rezonabil să presupunem că procese similare au determinat răspândirea bolii din Asia Centrală la Marea Neagră între 1338 şi 1346", a adăugat Spyrou.
Originile pandemice sunt intens contestate, după cum demonstrează dezbaterea asupra apariţiei actualei pandemii de COVID-19.

Cea mai mortală pandemie din istorie

Moartea Neagră a fost cea mai mortală pandemie din istorie. Aceasta ar fi ucis 50% până la 60% din populaţie în regiuni din vestul Europei şi 50% din populaţie în Orientul Mijlociu; în total, aproximativ 50-60 de milioane de morţi, a spus Slavin. Un "număr imposibil de cuantificat" de oameni au murit şi în Caucaz, Iran şi Asia Centrală, a adăugat cercetătorul.
"În epoca medievală vedem deja mobilitatea ridicată şi răspândirea rapidă a unui agent patogen uman", a spus arheogeneticianul Johannes Krause, coautor al studiului şi director al Institutului Max Planck pentru Ştiinţa Istoriei Umane din Germania. "Nu ar trebui să subestimăm potenţialul agenţilor patogeni de a se răspândi în lume din locuri destul de îndepărtate, probabil ca urmare a unui eveniment zoonotic", a adăugat el. Zoonozele sunt boli infecţioasă care ajung să se transmită de la animal la om.
Cercetătorii au analizat dinţi, o sursă bogată de ADN, de la şapte persoane îngropate în cimitirele comunităţilor numite Burana şi Kara-Djigach, şi au identificat ADN de ciumă în rămăşiţele a trei indivizi din Kara-Djigach.
Cimitirele, excavate în secolul al XIX-lea, au inclus pietre funerare, cu inscripţii în limba siriacă, care atribuie morţile "molimei". Obiecte precum perle, monede şi veşminte provenite din locuri îndepărtate sugerează că oraşele erau implicate în activităţi de comerţ internaţional, oferind probabil servicii pentru caravanele aflate în trecere.
Ciuma bubonică, netratabilă la acea vreme, dar vindecabilă în prezent cu ajutorul antibioticelor, provoca inflamarea ganglionilor limfatici cu sânge şi puroi şi răspândirea infecţiei în sânge şi plămâni.
În Europa, boala s-a transmis în principal prin muşcături de purici purtaţi de şobolani infectaţi. Pandemia a avut la origini rozătoare sălbatice, cel mai probabil marmote, a spus Slavin. Este posibil ca rozătoarele care au călătorit în caravane să fi contribuit la răspândirea bolii, însă alte mecanisme de transmitere ar fi putut include puricii şi păduchii purtaţi de oameni.
"Am descoperit că cele mai apropiate rude în viaţă ale acelei tulpini Y. pestis care a condus la Moartea Neagră sunt în continuare prezente la marmote din acea regiune", a precizat Krause. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Poveste incredibilă la Tecuci, unde dintr-un depozit al Primăriei, fostă unitate militară, a dispărut o statuie care îl reprezenta pe Ştefan cel Mare. Descoperirea a fost făcută la sfârşitul săptămânii trecute, când s-a luat decizia ca statuia să fie luată şi amplasată la intrarea în oraş. Doar că cei câţiva consilieri trimişi să o ia au rămas cu gură căscată - statuia nu mai era. Dispariţia ei a fost reclamată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Povestea statuii lui Ştefan cel Mare începe în 2004, odată cu finalizarea ei de către artistul plastic Dan Mateescu. Costase la vremea respectivă peste 900 de milioane de lei şi era construită toată din bronz masiv, în greutate de peste 1,5 tone. În acel moment, grupul statuar înalt de aproximativ 7 metri nu avea loc de amplasament şi timp de 18 ani s-au tot tergiversat lucrurile, pentru că şi noile sistematizări rutiere legate de celebra Centură Ocolitoare a oraşului trenau.

„Au trecut 18-19 ani de atunci, când un sculptor local a lucrat «probono» această statuie din bronz, cred că bronzul e cauza acestei dispariţii. Vorbim de o statuie a lui Ştefan cel Mare alcătuită din 2 părţi, umeri şi bust, cam 1,5 tone de bronz în 2 bucăţi. Nu cunoaştem încă noi, consilierii locali veniţi de un an, unde e acum amplasată, unde e găzduită, că toată lumea dă din umeri. Per total, un milliard şi jumătate în 2002 a costat, atunci când s-a început construcţia“, a precizat Radu Vladimir, consilier local, şef comisie Cultură.

Un alt consilier, cu ceva mai multe mandate la activ, îşi aduce aminte că o astfel de discuţie a mai existat prin 2017-2018, atunci a şi văzut statuia în depozit. Nu acelaşi lucru s-a petrecut cu unul dintre actualii consilieri ai primarului, Mircea Lupaşcu, care îşi aduce aminte că imediat după preluarea noii administraţii prin vara lui 2020, a verificat împreună cu alţi reprezentanţi dependinţele primăriei, printre care şi depozitul, iar în acel moment statuia nu exista pentru că mărimea acesteia i-ar fi atras privirea. Nu a reclamat dispariţia pentru că nu ştia în acel moment că aşa ceva trebuia să existe în depozit. Gestionarul Marcel Mândru se încurcă în explicaţii. Susţine că a dat statuia cuiva de la Primărie sau Casa de Cultură, cam în primăvară, 2020, 2021, dar fără nici un fel de act.

Primarul din Tecuci a sesizat deja Parchetul. „Am făcut plângere penală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, aşteptăm organele de anchetă să vedem ce decizie vor lua şi ce vinovaţi vor găsi cu privire la lipsa acestei statui. În opinia mea, cred că a fost furată de hoţi şi dată la valorificare către fier vechi“, spune edilul Lucian Costin.

Posibil ca în urmă cercetărilor, gestionarul să spună totuşi cine, cum şi când a luat o statuie de 1,5 tone. Cel mai probabil, ea a încăput pe mâna traficanţilor de fier şi acum Ştefan cel Mare e o întreagă colecţie din piese din bronz.

Publicat în Eveniment
Luni, 15 Februarie 2016 00:00

Cea mai misterioasă insulă din Mediterana

Insula Montecristo a devenit celebră după ce Alexandre Dumas a descris-o în romanul Contele de Monte Cristo. Pe această insulă, spune legenda, se află îngropate comori ale unor piraţi celebri. Doar 1.000 de turişti au voie să păşească, anual, pe insula Montecristo, iar viza se primeşte după o aşteptare de minim trei ani.
Zvonuri despre bogăţiile de aici au început să circule în secolul XIII, atunci când Mănăstirea St. Mamilian, amplasată pe insulă, a devenit una dintre cele mai înstărite din Europa. Alţii spun că piratul turc Barbă-Roşie ar fi ascuns aici mare parte din aurul furat în timpul expediţiilor sale din secolul al XVI-lea. În 1860, Regatul Italian a anexat Montecristo, cedând-o în 1889 marchizului Ginori, care a transformat-o într-o rezervaţie naturală. În 1971, insula a revenit statului italian, care în 2008 a deschis-o publicului.

Publicat în Mozaic