O poveste groaznică. Un câine a murit după ce a fost speriat de artificiile trase lângă casa lui în noaptea unui foc de tabără din Anglia. Familia câinelui decedat, care se numea Dexter, este devastată de durere. Animalul de companie al lui Judith şi Malcolm Watson a fost literalmente „speriat de moarte” după ce s-a panicat enorm şi s-a ghemuit inutil, în încercarea de a se ascunde  de petardele care explodau în jurul lui.
Povestea a început la sfârşitul după-amiezii. Chiar înainte de ora 18:00, o bubuitură uriaşă l-a scos pe Dexter din cuşca lui , ca apoi să se refugieze în casă. Stăpâna lui, Judith, l-a găsit prăbuşit în baia de la parter a casei sale, situată în oraşul Middlesburg, North Yorkshire. „La început, am crezut că doar tremura, dar stătea întins pe pământ”, a spus femeia de 60 de ani. „Mi-am dat seama că este pe altă lume. Nu ştiu exact unde sunt inimile câinilor, dar am încercat să-i strâng pieptul şi să-i suflu în gură. Nu l-am putut aduce înapoi”, a continuat ea, cu lacrimi în ochi. „Avea încă mult timp de trăit!”.
 Judith şi Malcolm Watson plănuiseră totul astfel încât Dexter lor să nu fie în contact cu exteriorul în seara jocului de artificii. Pentru că, la fel ca multe animale de companie, câinele lor era foarte nervos din cauza zgomotelor puternice. Dar asta nu l-a împiedicat pe Dexter să se sperie. Şi era prea târziu: „Am luat câinele în braţe şi am plâns mult. Mai avea mult de trăit, e atât de nedrept”, a încheiat ea nemângâiată.

Publicat în Pet Mania

Anchetă la Spitalul de Urgenţă Galaţi, după ce o gălăţeancă povesteşte cum soţul ei, un bărbat de 46 de ani, vaccinat încă din vara cu doza completă şi care nu avea boli cronice, s-a stins de pneumonie deoarece nu a fost internat la timp.

Totul s-a întâmplat pe fondul aglomeraţiei care era în zona COVID şi pentru că bărbatului i s-ar fi refuzat internarea la timp până când nu va avea un test PCR negativ. De fapt, iniţial, când a ajuns cu taxiul la spital i s-ar fi spus să plece acasă şi să aştepte să fie testat de Ambulanţă. De sâmbătă când a venit prima oară cu taxiul la spital şi până luni când a fost în final internat, deja starea omului se agravase. Nu a primit în tot acest timp nicio reţetă, niciun fel de ajutor medical. 12 ore a stat în frig în curtea Spitalului de Urgenţă, după care, învins de frig, s-a dus acasă, nu mai putea rezista. Pur şi simplu nu s-a făcut nimic până când un test PCR recoltat de abia duminică a dat, duminică la ora 23.00, un rezultat negativ.

Era deja prea târziu. „Pe data de 29 octombrie, soţul meu a acuzat nişte dureri de spate. Nimic grav sau complicat, pentru că el lucra în construcţii şi îl mai durea spatele de la cărat. În acea zi, l-a sunat pe şeful lui şi i-a spus că nu poate să vină la serviciu pentru că nu se simte bine, probabil că a răcit, şi să-i dea o zi de concediu. Până atunci, soţul meu nu a avut nicio problemă de sănătate, era vaccinat anti-COVID încă din vară, cu schema completă. A doua zi, sâmbătă, am sunat la Ambulanţă şi le-am spus că soţul meu nu se simte bine. Le-am spus că îl doare spatele, că face puţină febră şi că i-am făcut un test rapid, care a ieşit negativ la COVID-19. Cei de la Salvare au spus că va veni o salvare, dar peste două zile, deoarece sunt foarte multe solicitări. Când am auzit de două zile, am luat un taxi şi am mers cu soţul meu la Spitalul Judeţean Galaţi. Când ne-au văzut cei de la containere, ne-au întrebat de ce am venit. Le-a explicat soţul ce simptome are, dar cei de la containere au spus că ei tratează doar COVID-19. Am intrat la UPU, dar fetele de acolo ne-au spus că nu poate să-l vadă niciun medic până când nu i se face un test pentru COVID-19. Şi de acolo ne-au spus să mergem acasă şi să aşteptăm salvarea să vină să-l testeze peste două zile. Ne-am simţit de parcă eram egali cu zero, nu oameni între oameni. Am plecat acasă, neavând altceva ce să facem. Seara însă, soţul s-a simţit şi mai rău. Duminică dimineaţă a venit salvarea, i-a măsurat saturaţia de oxigen şi a spus că e cam mică şi că trebuie să meargă la spital. I-au făcut teste, şi cei de pe ambulanţă, şi când a ajuns la spital, dar în rest nu i-a dat nimeni niciun tratament. A ajuns iarăşi la Spitalul Judeţean, dimineaţă, la ora 08.30. A aşteptat până seara, la 20.00, rezultatul testului PCR, afară, în curtea spitalului. L-au lăsat să stea pe bancă, în frig, deşi avea febră. În tot acest timp, nimeni nu s-a ocupat de el. Eu înţeleg că sunt multe cazuri COVID-19, dar trebuie să fie şi medici care se ocupă şi de restul pacienţilor. Nu există aşa ceva, în 2021, să mori de pneumonie. Seara, pentru că nimeni nu l-a ajutat în niciun fel, a venit din nou acasă, pe propriile picioare, cu semnătură pe propria răspundere. La ora 20.00, nu mai putea să vorbească, avea gura încleştată de frig. În tot acest timp, i-au luat doar analize de sânge şi i-au făcut o radiografie la plămâni. A venit acasă, toată noaptea i-a fost foarte rău, iar luni dimineaţă a venit iarăşi salvarea, l-a dus la spital, unde l-au băgat într-un container şi i-au pus o mască de oxigen la gură. Între timp, şi testul PCR ieşise negativ. Abia luni după-amiază l-a văzut un medic internist, care a spus că trebuie transferat la Spitalul TBC, deoarece are saturaţia mică. L-au plimbat degeaba la TBC, unde a fost refuzat, pentru că ei nu au concentratoare de oxigen mari. A fost trimis înapoi la Spitalul Judeţean, unde a mai aşteptat câteva ore. Abia spre seară m-a sunat şi mi-a spus că-l transferă la ATI. A ajuns să fie grav din cauza lor, pentru că el a venit la spital încă de vineri, dar nu au vrut să se uite la el şi să-i dea un tratament. Din păcate, marţi dimineaţă s-a întâmplat nenorocirea şi m-au anunţat că soţul meu a murit. Era un om fără probleme de sănătate, repet. Vreau să ştiu şi eu de ce în cazul unui om care are o şansă la viaţă nu se uită niciun medic la el”, a povestit Adriana Chirilă, soţia bărbatului decedat (foto ↑).

Bărbatul a fost plimbat cu ambulanţa de la domiciliu la Spitalul Judeţean, apoi din nou de la domiciliu la acelaşi spital, apoi la Spitalul TBC. Tur-retur. „Este vorba despre un pacient de 46 de ani ani vaccinat cu vaccinul Pfizer, doza a doua o avea în august, pentru care am fost solicitaţi să intervenim pentru semne gripale, febră, tuse. Echipajul a ajuns la faţa locului, l-a găsit cu impregnare virală, testul rapid antigenic a fost negativ. A fost transportat la Spitalul Judeţean, la Serviciul de Urgenţă. Asta pe 31 octombrie. Ulterior, pe data de 01 noiembrie a fost din nou transportat de la domiciliu la spital, cu tensiune şi puls stabil, iar în data de 01 noiembrie, după-amiaza, a fost transportat la Spitalul TBC pentru consult de specialitate şi apoi a fost transportat înapoi la Spitalul de Urgenţă”, a precizat dr. Mihai Polinschi, director medical Serviciul Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Medicii de la Spitalul TBC explică de ce nu au putut să îl primească şi l-au trimis înapoi la Judeţean. „Pacientul s-a prezentat pe data de 01 noiembrie, la ora 17.40, în spitalul nostru, trimis de Spitalul Judeţean, cu saturaţie scăzută, cu sindrom febril cu stare generală alterată. El se prezentase şi în data de 31 octombrie la Spitalul Judeţean, unde avusese o saturaţie foarte bună, acum avea o saturaţie proastă, o stare generală alterată. Imaginea radiologică se preta la diagnostice diferenţiale severe având în vedere evoluţia în 24 de ore. Testul antigen rapid era negativ. A fost returnat pentru investigaţii de specialitate şi consulturi multidisciplinare către Spitalul Judeţean”, a precizat dr. Claudia Scorpan, purtător de cuvânt, Spitalul TBC Galaţi.

Soţia bărbatului care a decedat pe data de 02 noiembrie dimineaţa în secţia ATI a Spitalului Judeţean de pneumonie a depus plângere. „Cu privire la aspectele sesizate în plângerea depusă în cursul zlei de ieri la secretariatul unităţii s-au demarat deja verificari urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal”, a precizat dr. Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Din păcate, orice explicaţii ar da cei vizaţi de anchetă nimeni nu poate explica de ce unui om nu i s-a acordat nici măcar cel mai mic ajutor medical deşi se ştia că nu din vina lui întârzie rezultatul la testul PCR. Gălăţeanul care lasă în urma un copil de 11 ani şi o soţie îndurerată se vaccinase pentru a nu risca sa moară din cauza COVID. A murit de pneumonie, cu zile, starea agravândui-se în aşteptarea rezultatului la testul PCR.

Publicat în Știrea zilei

Un bărbat, de aproximativ 40 de ani, a fost găsit decedat pe stradă, în această dimineaţă, în cartierul Siderurgiştilor Vest. Din primele cercetări, este vorba despre o persoană fără adăpost. Până la ora actuală, bărbatul nu a fost identificat. Acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei şi a stabilirii cauzei decesului. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicat în Eveniment
Joi, 12 August 2021 13:48

A murit strivit de un copac

În această dimineață, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor militari într-o exploatație forestieră din apropierea localității Tudor Vladimirescu, județul Tulcea, unde o persoană a fost prinsă sub un copac care s-a prăbușit. La fața locului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de intervenție, precum și un echipaj SAJ, cu o ambulanță tip B2. Pompierii au extras victima (un bărbat de circa 48 de ani), dar din nefericire, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ declarând decesul. Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Publicat în Regional
Marți, 10 August 2021 18:01

Bărbat găsit mort în Dunăre

În jurul orei 14:45, prin apel la 112, a fost solicitat sprijinul pompierilor întrucât pe Dunăre în apropierea municipiului Tulcea - zona 7 țevi, o persoană de sex masculin este posibil dispărută.

Din informațiile primite de la apelant, se pare că un bărbat de aproximativ 48 de ani, ce se afla la scăldat, a intrat în Dunăre și nu a mai ieșit.

La locul indicat s-au deplasat de urgență 2 ofițeri și 9 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială de transport scafandri, o ambarcațiune de căutare salvare (SAR), o ambarcațiune de aluminiu tip IB5, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță Smurd, precum și o ambulanță tip B2 de la SAJ.

De asemenea, la fața locului au fost prezenți  reprezentanți de la Sectorul Poliției de Frontieră Tulcea, cu o ambarcațiune și Poliția Transporturi.

La ora 16:30 persoana a fost găsită în apele fluviului Dunărea, la 30 de metri în aval de locul unde a fost văzut ultima dată și aproximativ 5 metri de mal. Conform procedurii, echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.

Din nefericire, bărbatul nu a răspuns favorabil manevrelor de resuscitare, fiind declarat decedat de către medicul SAJ, sosit la fața locului.

Cercetările privind circumstanțele dispariției sunt efectuate de instituțiile abilitate în acest sens.

Publicat în Regional
Sâmbătă, 10 Iulie 2021 19:41

Pescar găsit mort în barcă

În după-amiaza zilei de 10.07.2021, polițiștii tulceni au fost sesizați, prin apelul de urgență 112, despre faptul că un bărbat de 50 de ani din com. Crișan jud. Tulcea, a plecat la pescuit, nu s-a mai întors, nu răspunde la telefon și are unele probleme medicale. Bărbatul a fost găsit de polițiști decedat în barcă. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicat în Regional
Miercuri, 05 Mai 2021 13:28

A murit după ce s-a înecat cu un mic

A murit după ce s-a înecat cu un mic. Este povestea tragică a unui gălăţean de 52 de ani, din satul Aldeşti, comuna Bereşti Meria. Acesta s-a dus la vărul său în vizită să mănânce nişte mici pe grătar, dar aşa şi-a găsit sfârşitul. El rămăsese singur, vărul lui s-a dus să aducă apă şi când s-a întors l-a găsit căzut în curte, aparent fără simţire.
Cel mai apropiat echipaj al ambulanţei era la circa 20 de km, la alt caz, au alergat spre cazul acesta cu tot cu pacient. „Au găsit bărbatul de 52 de ani în stop cardio-respirator, deja cu un început de pete şi lividităţi cadaverice. Au încercat să facă manevre de resuscitare, au scos chiar o parte din micul care a produs asfixia mecanică, dar în final rezultatele resuscitării au fost fără succes. Bărbatul a decedat“, a declarat dr. Mihai Polinschi, director medical SAJ Galaţi.
Omul era muncitor, dar destul de sărac. „Nu a avut probleme de sănătate. Era singur, trăise cu mama lui în curte, dar aceasta a decedat, iar el a rămas singur. Nu era căsătorit, avea doar o soră. O să îl sprijinim noi de la primărie pentru înmormântare“, a spus Victor Dorobăţ, primarul din Bereşti Meria.

Publicat în Știrea zilei

Tragedie la Galaţi. În urma unui apel 112, poliţia a fost sesizată astăzi, sâmbătă, 24 aprilie 2021, în jurul orei 11.28, cu privire la faptul că un copil minor a fost accidentat grav după ce au căzut peste el două plăci de beton din gardul ce împrejmuieşte un teren de fotbal ce aparţine de un stadion din municipiul Galaţi.
„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din judeţul Vaslui, în timp ce participa la o competiţie sportivă, Cupa Iepuraşului, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care două plăci de beton s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului şi al corpului. Minorului i s-a acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanţă, după care a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Sf. Ioan» din municipiul Galaţi, unde din păcate a decedat. În cauza de faţă s-a întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite ulterior cauzele producerii acestui accident nefericit“, precizează şef principal Stoica Ciprian Teodor, IPJ Galaţi.

Publicat în Știrea zilei

Un bărbat de 54 de ani, divorţat, care lucra la un restaurant în oraş, a fost găsit mort cu mai multe tăieturi pe corp şi la gât, acoperit sub mai multe pături şi haine, în garsoniera pe care o ocupa. El nu mai fusese văzut de trei zile de către vecini. Unul dintre vecini avea cheia apartamentului pe care o folosea în caz de necesitate. Intrigaţi că nu şi-au mai văzut vecinul de trei zile, dar şi de un miros ciudat ce venea dinspre uşa casei, aceştia au folosit cheia şi au intrat.

Cadavrul a fost observat din întâmplare, pentru că era acoperit cu mai multe pături. De sub ele ieşea o mână însângerată. "Când am intrat, am văzut un munte de haine, dar bine aşezate pe pat, pături, pilotă şi aşa mai departe. «Ei, lucrurile sunt aşezate pe pat, hai să mergem», am zis, dar întorcându-mă am văzut mâna atârnată la marginea patului, cu rană. L-am văzut ultima oară duminică şi atunci mi-a spus că  îl dăduse pe un individ afară, pe care îl mai primea să doarmă pe la el", spunea unul dintre vecinii victimei.

Vecinii spun că victima tocmai dăduse afară un om fără adăpost pe care îl mai primea în casă. Omul străzii a fost ridicat de poliţişti, găsit într-o canalizare lângă bloc, având o pătură din casa victimei, şi audiat. Momentan se fac cercetări pentru moarte suspectă, anchetatorii poliţiei urmând să stabilească împrejurările în care victima şi-a pierdut viaţa. Medicii legişti vor stabili după necropsie cauza morţii.

Publicat în Știrea zilei

Tragedia s-a petrecut în Micro 21, unde cei doi soți locuiau într-un apartament. Nu au mai răspuns la ușă sau telefon și o rudă a sunat la 112. Pompierii militari au intervenit și au deschis ușa. Femeia de 62 de ani a fost găsită moartă în casă, iar soțul de 71 de ani imobilizat, febril, în dormitorul apartamentului. Cei doi bătrâni așteptau rezultatul la testul COVID. Bărbatul a fost internat la Spitalul de Urgență.

Publicat în Știrea zilei
Pagina 1 din 2