În data de 29 noiembrie 2021, în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Matca, în timp ce efectuau activitatea de patrulare pe DJ 251, s-au sesizat din oficiu cu privire la existența unui accident rutier soldat cu decesul unei persoane și părăsirea locului accidentului de către conducătorul auto vinovat.

Evenimentul rutier s-a produs în următoarele împrejurări:

"În jurul orei 20:45, un bărbat în vârstă de 51 ani, din comuna Matca, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 251 dinspre localitatea Valea Mărului spre Matca, la ieșirea din prima localitate, a oprit autoturismul în afara părții carosabile, pornind avariile, cu intenția de a remedia o defecțiune la roata stângă spate.

Acesta a coborât din autoturism și a deschis portiera stângă spate, moment în care a fost acidentat mortal de către un alt autoturism ce venea din aceeași direcție de deplasare. Persoana care a provocat acest accident auto nu a oprit și a fugit de la fața locului.

Mai multe echipaje de poliție au fost trimise în zonă, iar în aproximativ două ore s-a reușit identificarea conducătorului auto, fiind vorba despre un bărbat de 55 ani, din comuna Matca, județul Galați. Acesta a fost depistat la adresa de domiciliu, adresă unde se afla și autoturismul implicat în evenimentul rutier.

În urma testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a stabilit de asemenea că bărbatul de 55 ani, avea permisul reținut ca urmare a săvîrșirii altor infracțiuni la regimul circulației rutiere.

În această cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Ucidere din culpă, Conducerea unui vehicul fără permis de conducere, Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și Părăsirea locului accidentului.

În urma probatoriului administrat, față de conducătorul auto s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat la Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă", transmite, Agent șef principal Stoica Ciprian Teodor, IPJ Galați.

Publicat în Eveniment
Joi, 11 Noiembrie 2021 13:31

Accident mortal la Drăgăneşti

Pe D.N. 25, în localitatea Drăgăneşti, a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. Din primele verificări efectuate de poliţiştii sosiţi la faţa locului, s-a stabilit că victima, un bărbat, de 34 de ani, a fost acroşată de un autoturism, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă a D.N. 25, pe sensul de mers Tecuci - Galaţi. Conducătorul autoturismului implicat în accident a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercertări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

Publicat în Regional

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor au fost sesizaţi, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la producerea unui accident rutier, în localitatea Băneasa, soldat cu decesul unui pieton. La faţa locului, poliţiştii au stabilit că victima, un bărbat, de 67 de ani, ar fi fost acroşată de un autoturism în timp ce traversa D.J. 242, în localitatea mai sus menţionată. Conducătorul auto implicat în accident a fost testat alcoolscop, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi efectuează cercetări în vederea stabilirii împrejurărilor concrete în care s-a produs accidentul.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea au fost sesizaţi, la data 02 noiembrie 2021, în jurul orei 18.45, prin serviciul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe strada Energiei, din municipiul Tulcea, se află o persoană căzută pe partea carosabilă. La locul evenimentului poliţiştii au identificat persoana ca fiind un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Ciucurova, judeţul Tulcea. În urma intervenţiei echipajelor medicale şi aplicării protocoalelor de resuscitare a fost declarat decesul bărbatului. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, în vederea identificării conducătorului auto şi lămuririi tuturor aspectelor.

Publicat în Regional
Miercuri, 27 Octombrie 2021 10:13

Biciclist accidentat mortal la Barcea

La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 21.30, pe D.N. 25, în localitatea Barcea, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
La faţa locului, în urma primelor verificări ale poliţiştilor, a reieşit că victima, un bărbat, de 30 de ani, care circula cu o bicicletă, pe strada Pieţei, din localitatea mai sus menţionată, ar fi fost acroşată de un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, în momentul în care ar fi intrat în intersecţia cu D.N. 25.
În urma impactului, biciclistul şi-a pierdut viaţa, iar conducătorul autoturismului şi un pasager aflat în acesta au fost răniţi.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, şi efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul.

Publicat în Eveniment

Ieri dimineaţă, în jurul orei 06.10, un brăilean, în vârstă de 81 de ani, care se deplasa pe drumul de acces dinspre staţia de epurare, pe o bicicletă, fără a purta vestă reflectorizantă s-ar fi angajat să pătrundă în intersecţia cu DN 22B, fiind acroşat de o autoutilitară, condusă de un brăilean, în vârstă de 39 de ani, care se deplasa regulamentar dinspre Brăila către Galaţi. În urma evenimentului a rezultat decesul biciclistului, iar cadavrul acestuia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila. Şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal, fiind continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Publicat în Eveniment
Vineri, 17 Septembrie 2021 09:53

Tulcea: Accident mortal la Văcăreni

Poliţiştii tulceni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe DN 22 E 87, pe raza comunei Văcăreni, judeţul Tulcea, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane.
Din primele verificări efectuate la faţa locului, poliţiştii au constatat că un auto, condus de un bărbat de 26 de ani, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj cu tracţiune animală, condus de un bărbat de 30 de ani.
În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 30 de ani.
Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală şi în continuare poliţiştii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii accidentului, informează IPJ Tulcea.

Publicat în Regional

Accident feroviar mortal la Galați, noaptea trecută.

Din primele date, se pare că victima ar fi sărit în fața trenului care circula pe relația Galați-Tecuci.

Incidentul s-a produs între localitățile gălățene Liești și Bucești.

Victima, un tânăr de 17 ani, din Piscu, lucra la o fermă avicolă din Ivești.

Polițiștii de la Transporturi anchetează cazul.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Un șofer de 21 de ani, care își parcase autoutilitara pe carosabil, nu a văzut când a pornit de pe loc că nepoata lui de 1 an și jumătate se juca pe lângă mașină. 

A acroșat-o cu roata din dreapta spate și, din păcate, deși a intervenit echipajul SMURD, ambulanța și elicopterul SMURD, copila nu a putut fi resuscitată.

S-a întâmplat în satul Tălpigi, din comuna gălățeană Ghidigeni.

Polițiștii au deschis în acest caz dosar penal dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicat în Eveniment

Accident rutier mortal, în această dimineaţă, în jurul orei 05.30, pe D E. 581, în comuna Priponeşti. Un autoturism,  în care se aflau 4 bărbaţi, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 22 şi 52 de ani, şi care circula dinspre municipiul Bârlad către municipiul Tecuci, a intrat în impact cu remorca unui camion,  parcat pe partea carosabilă, pe aceeaşi direcţie de mers cu autoturismul. În seara precedentă,  camionul s-ar fi defectat şi nu ar mai fi putut fi scos în afara părţii carosabile, fiind semnalizat cu lumini de avarie şi triunghiuri reflectorizante.

În urma impactului, toţi cei patru bărbaţi aflaţi în autoturism au decedat.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concerte în care s-a produs accidentul.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei
Pagina 3 din 3