Aproape zilnic, la Unitatea de Primiri Urgenţă ajung între unul şi trei gălăţeni care sunt muşcaţi de căpuşe. Primele cazuri au apărut în ultimele săptămâni, când mai mulţi gălăţeni au semnalat apariţia căpuşelor în timp ce se aflau la grătar sau la plimbare cu animalele de companie. 

„Muşcătura de căpuşă este periculoasă şi netratată poate fi chiar fatală. De aceea, pentru că se apropie o minivacanţă, vă informăm despre riscul pe care îl presupune muşcătura de căpuşă. Căpuşa este un dăunător, în locul înţepăturii, după ce a căzut sau a fost îndepărtată, poate apărea, din cauza reacţiilor alergice la saliva căpuşei, o leziune urticariană, caracterizată prin senzaţii accentuate de mâncărime şi cu un centru de necroză. Căpuşa poate fi periculoasă, deoarece este purtătoare de arboviruşi şi agenţi patogeni ai bolii Lyme. Dacă se transmit la om agenţii patogeni ai bolii Lyme, acesta se poate îmbolnăvi uşor de această boală. Boala se desfăşoară în diferite etape, care sunt fiecare caracterizate de simptome specifice: în primă fază eritem al pielii, stare de slăbiciune, dureri de picioare şi de mâini, inflamarea glandelor limfatice sau simptome de gripă; în faza a doua pareze parţiale, poliartrită, pericardită şi nevrite, precum şi tulburări ale ritmului cardiac, şi în ultima fază a bolii modificări ale creierului asemănătoare celor ce acompaniază boli precum sifilisul sau scleroza multiplă”, a precizat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi. 

În cazul în care, după o invazie de căpuşe, se observă una sau mai multe simptome din cele descrise anterior, trebuie mers neapărat la medic, în cel mai scurt timp posibil, pentru ca, în eventualitatea unei infecţii cu agenţii patogeni ai bolii Lyme, să se înceapă cât mai repede tratamentul corespunzător. Arboviruşii transmisibili prin căpuşe sunt agenţii patogeni ai meningoencefalitei de început de vară. Aceşti arboviruşi apar la rozătoare, de la care sunt preluaţi de căpuşele ce se hrănesc cu sângele acestora. La schimbarea gazdei, căpuşele pot transmite aceşti viruşi şi la oameni, care, drept consecinţă, se îmbolnăvesc de meningoencefalită. Cadrele medicale recomandă câteva măsuri clasice de protecţie. „Purtaţi pantofi sau ghete închise, cămăşi cu mânecă lungă şi pantaloni lungi. Băgaţi-vă pantalonii în ghete pentru a împiedica urcarea pe picioare a căpuşelor. Purtaţi haine de culori deschise şi textură mai deasă pentru a putea vedea uşor căpuşele. Dacă aveţi părul lung, ţineţi-l strâns sau acoperit cu o şapcă sau un batic, pentru a vă proteja şi mai mult. Când sunteţi în aer liber, nu staţi direct pe pământ”, a mai precizat Liliana Iordăchescu. Urmează ca autorităţile locale să ia măsuri pentru dezinsecţia locurilor unde sunt semnalate căpuşe. 

Publicat în Eveniment