Consiliul OECD a decis, în data de 25 ianuarie 2022, să deschidă discuţiile pentru aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) cu şase candidaţi: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Peru şi România.

Conform unui comunicat de presă, decizia "vine ca urmare a deliberărilor atente ale membrilor OECD pe baza dovezilor din Cadrul pentru Luarea în Considerare a Posibililor Membri şi a progreselor făcute de către cele şase state de la primele cereri depuse pentru calitatea de membru OECD".

"Foile de parcurs individuale pentru procesul detaliat de evaluare vor fi pregătite de acum, dacă acele ţări confirmă aderarea la valorile, viziunea şi priorităţile reflectate în Declaraţia de Viziune a OECD la a 60-a Aniversare şi a Declaraţiei Consiliului Ministerial adoptate anul trecut. Aceste documente reafirmă obiectivele Convenţiei fondatoare a OECD, la care noii membri trebuie să acceadă, şi stabilesc valorile împărtăşite de membrii OECD, inclusiv prezervarea libertăţilor individuale, valorile democratice, statul de drept şi protecţia drepturilor omului, şi valoarea economiilor de piaţă deschise, competitive, sustenabile şi transparente. Acestea se referă şi la angajamentul membrilor OECD de a promova creşterea economică sustenabilă şi incluzivă şi la obiectivele lor de a combate schimbările climatice, inclusiv stoparea şi inversarea pierderii biodiversităţii şi a defrişărilor", mai arată sursa citată.

Potrivit Organizaţiei, procesul de negociere include o evaluare riguroasă efectuată de mai bine de 20 de comisii tehnice privind alinierea ţării candidate cu standardele, politicile şi practicile OECD.

Nu există un termen limită pentru îndeplinirea proceselor de aderare. Rezultatul şi calendarul depind de capacitatea fiecărei ţări de a se adapta şi ajusta pentru a se alinia cu standardele OECD.

Odată ce toate comisiile tehnice îşi finalizează analizele, o decizie finală va trebuie să fie luată în unanimitate de către toţi membrii OECD din Consiliu.

Înfiinţată în 1961, OCDE este un for interguvernamental dedicat identificării, diseminării şi evaluării aplicării politicilor publice potrivite pentru asigurarea creşterii economice sustenabile şi stabilităţii sociale. Cei 38 de membri ai OCDE (din care majoritatea europeni - 23) sunt state dezvoltate, deţinând peste 70% din producţia şi comerţul globale şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

Publicat în Mapamond

Ritmul de creştere a economiei zonei euro a rămas stabil în august, însă redresarea pierde avânt în cele mai mari economii mondiale - SUA, China şi Japonia - dar şi în Marea Britanie şi Canada, se arată într-un raport publicat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmit MarketWatch şi Reuters.

Indicatorul compozit CLI, calculat de OECD pentru cele 34 de state membre ale organizaţiei, a scăzut în august la 99,9 puncte, de la 100 de puncte în iulie. Indicatorul sugerează că ritmul de creştere a economiei zonei euro rămâne stabil, la 100,7 puncte, iar creşterea accelerează în Franţa (100,8 puncte) şi Italia (101 puncte), dar se menţine stabilă în Germania (100 puncte).

În China, indicatorul a scăzut în august la 97,2 puncte, de la 97,6 puncte în iulie, în timp ce în SUA s-a redus de la 99,5 la 99,2 puncte, iar în Japonia de la 99,9 puncte la 99,8 puncte. În Marea Britanie, indicatorul a ajuns la 99,5 puncte, de la 99,7 puncte.

În iunie, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a înrăutăţit estimarea privind creşterea economiei mondiale, apreciind că investiţiile rămân reduse, iar riscurile legate de posibilul faliment al Greciei afectează încrederea. Declinul preţului la ţiţei şi măsurile de relaxare monetare adoptate de principalele bănci centrale vor sprijini o redresare graduală. De asemenea, aprecierea dolarului face mai ieftine exporturile altor state, se arată în raportul organizaţiei.

Economia mondială va înregistra anul acesta un avans de 3,1%, faţă de de 3,7% estimat în noiembrie, dar anul viitor creşterea va accelera la 3,8%, a previzionat OECD. În 2014, PIB-ul global a înregistrat o expansiune de 3,3%.

Marţi, FMI şi-a redus estimările privind creşterea economiei mondiale în acest an şi anul viitor, atrăgând atenţia asupra riscurilor crescute legate de încetinirea economiei chineze şi a altor mari state emergente. Conform celor mai recente estimări ale FMI, Produsul Intern Brut mondial ar urma să urce cu 3,1% în acest an şi cu 3,6% în 2016, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin decât estima în luna iulie a acestui an.

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

Publicat în Mapamond

Ritmul de creştere al economiei zonei euro se accelerează, redresarea pierde avânt în Brazilia şi China, în timp ce expansiunea se atenuează, apropiindu-se de cifrele care arată tendinţele pe termen lung în SUA şi Marea Britanie, apreciază Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD), transmite Reuters.

Indicatorul compozit CLI, calculat de OECD pentru cele 34 de state membre ale organizaţiei, s-a menţinut în iunie pentru a patra lună consecutiv la 100,7 puncte, depăşind media pe termen lung de 100 de puncte. Indicatorul sugerează că ritmul de creştere al economiei este stabil în Japonia, Germania şi India.

În SUA, indicatorul a scăzut în iunie la 99,4 puncte, de la 99,5 puncte în mai, în timp ce în Marea Britanie a ajuns la 99,8 puncte, de la 99,9 puncte luna anterioară. În schimb, indicatorul a crescut în Franţa la 100,8 puncte şi s-a menţinut stabil în Germania şi în Italia.

În China şi Brazilia a continuat declinul indicatorului compozit CLI calculat de OECD.

În iunie, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a înrăutăţit estimarea privind creşterea economiei mondiale, apreciind că investiţiile rămân reduse, iar riscurile legate de posibilul faliment al Greciei afectează încrederea. Declinul preţului la ţiţei şi măsurile de relaxare monetare adoptate de principalele bănci centrale vor sprijini o redresare graduală. De asemenea, aprecierea dolarului face mai ieftine exporturile altor state, se arată în raportul organizaţiei.

Economia mondială va înregistra anul acesta un avans de 3,1%, faţă de de 3,7% estimat în noiembrie, dar anul viitor creşterea va accelera la 3,8%, a previzionat OECD. În 2014, PIB-ul global a înregistrat o expansiune de 3,3%.

După ce BCE a implementat în martie măsuri de relaxare cantitativă de 1.100 miliarde de euro, zona euro ar urma să consemneze o expansiune de 1,4% în 2015 şi de 2,1% în 2016. PIB-ul Chinei va înregistra un avans de 6,8% anul acesta şi de 6,7% anul viitor, în timp ce economia SUA ar putea creşte cu 2% în 2015 şi cu 2,8% în 2016.

Principalul motiv al nivelului redus al investiţiilor îl reprezintă redresarea slabă a economiei şi incertitudinile privind perspectiva unei creşteri mai solide. Există şi motive specifice fiecărei ţări: condiţiile dure de creditare din unele părţi ale Europei, preţul mai scăzut al ţiţeiului în America de Nord, excesul de investiţii din trecut înregistrat în China, se arată în raportul OECD.

Conform prognozei revizuite a BCE, anul acesta, economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, faţă de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii preţului la ţiţei şi al deprecierii euro. În 2014, PIB-ul UE a crescut cu 1,4%, iar al zonei euro cu 0,9%, conform datelor preliminare publicate recent de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat).

Înfiinţată în anul 1961, OECD joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate, în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii. 

Publicat în Mapamond