Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea a fost alertat duminică, 16 ianuarie 2022, în jurul orei 19:55, prin apel la 112, despre producerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Ostrov.
La locul solicitării s-au deplasat de urgenţă 11 subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SAJ Tulcea.
Primii sosiţi la locul evenimentului au fost membri Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Ostrov cu o cisternă, care au reuşit localizarea incendiului.
Pentru lichidarea incendiului, dar şi pentru îndepărtarea efectelor negative, forţele de intervenţie au acţionat aproximativ două ore.
Din nefericire, în interiorul casei a fost găsită o victimă carbonizată, femeie în vârstă de aproximativ 65 de ani.
Au ars bunurile din camera în care a fost găsită victima şi acoperişul casei.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost foc deschis în spaţii închise (o candelă sau lumânare lăsată aprinsă, nesupravegheată).
"Pentru a preveni producerea unor astfel de evenimente, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de prevenire a incendiilor:
- Asiguraţi-vă că lumânarea sau candela stă vertical şi că este fixată într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să lase să cadă picături de ceară fierbinte;
- Nu lăsaţi lumânările sau candela aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea. Cel mai bine este să le stingeţi pentru a evita producerea unui incendiu în lipsa dumneavoastră;
- Amplasaţi întotdeauna lumânările sau candela pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură. Vasele metalice în care sunt fixate lumânările sau candela pot topi suprafeţele din material plastic pe care sunt aşezate;
- Nu vă aplecaţi asupra lumânărilor: s-ar putea să vă ia foc părul sau hainele;
- Nu amplasaţi lumânările sau candela aprinsă foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare);
- Aveţi grijă să nu amplasaţi lumânările sau candela aprinsă în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturnă şi provoca incendii;
- Stingeţi întotdeauna lumânările sau candela, înainte de a le muta", atrag atenţia pompierii.

Publicat în Regional