Primăria municipiului Galaţi informează că s-a încheiat perioada contestaţiilor şi sunt publicate pe site cererile declarate respinse pentru atribuirea unui loc de parcare din Etapa II, Zona 15-A (Mazepa II) şi Zona 10-B (Ţiglina II). Locul de parcare nr. 10B006, aferent codului de rezervare nr. 63129060, a fost alocat conform art. 9 pct. 1 din Regulamentul aprobat prin H.C.L. nr. 337/24.06.2021, prin urmare codul de rezervare nr. 84017965 a fost declarat respins.
Licitaţia publică, cu strigare, privind alocarea locurilor din parcările de domiciliu/reşedinţă din cele două zone va avea loc pe 02 decembrie 2021, conform tabelului publicat pe site-ul Primăriei şi la sediul din strada Domnească nr. 54. Potrivit legii, în vederea accesului în Primărie, participanţii sau reprezentanţii legali vor prezenta dovada vaccinării (certificat verde valid), dovada trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau rezultatul negativ al unui test  RT- PCR.
Persoanele vizate vor prezenta şi următoarele documente: carte de identitate şi/sau procura în forma autentificată, în cazul reprezentanţilor legali.
Subliniem faptul că persoanele care nu se prezintă la ora şi data la care a fost anunţată procedura de licitaţie, de pe site-ul Primăriei, pierd dreptul de a beneficia de un loc de parcare din cele licitate, informează Primăria Galaţi.

În Galeria de imagini de mai jos ↓, găsiţi ataşat tabelul din această etapă!

Publicat în Eveniment

Pe site-ul Primăria municipiului Galaţi a fost publicat tabelul cu cererile declarate admise pentru atribuirea unui loc de parcare în parcările de reşedinţă, în etapa I, Zona 16-A (Mazepa I) şi Zona 1-A, B, C (Micro 21). Tabel ce poate fi descărcat de mai jos! ↓

"În această etapă, se atribuie 330 de locuri de parcare în cele două cartiere. Menţionăm că, în urma licitaţiei, locurile de parcare au fost adjudecate cu sume cuprinse între 120 de lei şi 810 lei pe an. În perioada următoare va fi anunţată data la care vor începe plăţile şi atribuirea efectivă a abonamentelor", precizează Primăria Galaţi.

Publicat în Comunitate

Referitor la atribuirea locurilor de parcare rezidenţiale, Primăria municipiului Galaţi anunţă că procedura se face doar după finalizarea marcării şi inscripţionării, în etape, pentru fiecare zonă în parte.
„Precizăm că, potrivit regulamentului aprobat de Consiliul Local prin HCL 337/24.06.2021, nu se pot primi dosare pentru atribuirea unor locuri de parcare aflate în afara zonelor indicate. În plus, nu se vor accepta cererile depuse în afara perioadei anunţate pentru fiecare parcare de reşedinţă în parte. Anunţarea deschiderii procedurilor de atribuire se face prin afişare la intrare în imobilele care sunt arondate parcării de reşedinţă, prin publicare în mass-media şi pe site-ul www.primariagalati.ro“, informează municipalitatea.
Solicitările trebuie să respecte prevederile regulamentului ce poate fi consultat la adresa: https://bit.ly/3kj4Icd. Cererile de contestaţie nu pot avea ca obiect completarea dosarului depus iniţial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament, menţionează Primăria Galaţi.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galați aduce unele precizări cu privire la parcările de reședință. „Având în vedere întrebările gălățenilor, revenim cu unele precizări cu privire la parcările de reședință. Potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 337/2021, tariful de bază pentru utilizarea unui loc de parcare în parcările de domiciliu/reședință este de 120 de lei pe an. În cazul în care sunt mai multe solicitări pentru același loc, se va recurge la licitație, tariful de pornire fiind cel menționat, iar pasul de licitație 10 lei. Câștigătorul licitației va achita abonamentul anual cu valoarea adjudecată la licitație, timp de 5 ani. La această dată, sunt analizate documentațiile depuse pentru zonele anunțate, urmând a fi apoi publicată lista persoanelor neeligibile, precum și lista celor eligibile și data licitației, acolo unde este cazul“, transmite municipalitatea.

Publicat în Comunitate

Primăria municipiului Galați amintește că vineri, 03 septembrie 2021 (ora 13.00), este ultima zi pentru depunerea documentației în vederea atribuirii unui loc de parcare în Micro 18, după rezervarea online prealabilă care a generat și codul de rezervare în arealul anunțat. „Se va depune cererea pentru atribuire însoțită de documentele privind domiciliul, autovehiculul și încadrarea într-un grad de handicap, acolo unde este cazul, potrivit art. 10 din Regulamentul disponibil AICI. Documentația se poate depune la registratura primăriei sau electronic la adresa e-mail: parcari.resedinta@primariagalati.ro. Relații suplimentare se pot obține la telefon 0336.102.117“, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Primăria municipiului Galaţi informează că rezervarea locurilor în parcările de reşedinţă din Mazepa II, subzona 15A, şi Ţiglina II, subzona 10B, se va face în intervalul 15 august, ora 00.00, - 17 august, ora 23.59. După finalizarea perioadei de rezervare, în intervalul 18 august, ora 08.30, - 27 august, ora 13.00, se pot depune cererile pentru atribuire în aceste zone, însoţite de documentele privind domiciliul, autovehiculul şi încadrarea într-un grad de handicap, acolo unde este cazul. Documentaţia de atribuire se poate depune, în perioada amintită, la registratura primăriei sau electronic la adresa e-mail: parcari.resedinta@primariagalati.ro.

„Prima etapă în atribuirea locurilor de parcare din parcările de reşedinţă este rezervarea online a locului, care se poate face numai prin accesarea aplicaţiei informatice la adresa: https://parcarigalati.gisapp.ro, aplicaţie care va fi activă pentru rezervări doar în perioada menţionată pentru fiecare zonă. Subliniem că este foarte importantă rezervarea, întrucât fără codul de rezervare generat de platformă nu se acceptă cererea de atribuire şi documentaţia. Următoarea zonă unde se vor atribui locurile de parcare de reşedinţă este Micro 18, subzonele 4 A, B, C, D, pentru care se poate face rezervare în intervalul 22 august, ora 00.00, - 24 august, ora 23.59, iar documentele pentru această zonă se pot depune în intervalul 25 august, ora 08.30, - 03 septembrie, ora 13.00. Reamintim că se vor rezerva şi atribui locurile de parcare din anumite zone, după ce sunt marcate şi numerotate“, menţionează Primăria Galaţi.

Manualul de utilizare a aplicaţiei informatice în vederea rezervării, tutorialul şi arondarea imobilelor se pot accesa online pe site-ul: www.primariagalati.ro la secţiunea Servicii electronice/Parcări de reşedinţă. De asemenea, anunţul privind începerea atribuirii se va afişa la fiecare intrare în imobilele care sunt arondate parcărilor de domiciliu/reşedinţă vizate. Regulamentul de atribuire este disponibil în secţiunea amintită sau la adresa: https://www.primariagalati.ro/dm_galati/hotarari.nsf/03A6714F8836064DC225870D0034D0B3/$FILE/HCL%20337.pdf?Open, iar relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0336-102.117.

Pot rezerva şi li se atribuie locuri de parcare în parcările de domiciliu/reşedinţă doar persoanele cu domiciliul/reşedinţa în municipiul Galaţi, în zona de deservire a parcării, care:
- nu figurează în evidenţele fiscale ale autorităţii locale cu obligaţii bugetare restante, inclusiv amenzi contravenţionale;
- au în proprietate/folosinţă un autovehicul;
- au solicitat prin intermediul programului online de rezervare a locurilor de parcare postat pe site-ul municipiului Galaţi.

Nu vor aplica pentru rezervare persoanele fizice care:
- nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de domiciliu/reşedinţă;
- deţin garaje amplasate în municipiul Galaţi;
- nu deţin un autovehicul în proprietate/folosinţă/utilizare.
În cazul în care sunt mai multe cereri de rezervare pentru acelaşi loc de parcare, se va proceda la atribuirea prin licitaţie, precizează municipalitatea.

VEZI FOTO în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Știrea zilei

Primăria municipiului Galaţi anunţă că a lansat în dezbatere publică un proiect privind aprobarea regulamentului de atribuire a locurilor în parcările de reşedinţă din oraş. Documentele care însoţesc proiectul pot fi consultate pe site-ul primăriei şi la sediul din str. Domnească, nr. 54.
Sunt aşteptate propuneri, sugestii sau opinii din partea tuturor persoanelor interesate asupra oricărui aspect cuprins în proiect.
Acestea pot fi depuse zilnic, până în data de 25 aprilie 2021, prin mai multe modalităţi: prin formularul on-line ce poate fi găsit pe www.primariagalati.ro, pe adresa comunicare@primariagalati.ro, la Registratura Generală a primăriei sau prin poştă la adresa instituţiei din Galaţi, str. Domnească, nr. 54. Detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0236.307.798, precizează municipalitatea.

Publicat în Comunitate
Pagina 2 din 2