Înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022 este în plină desfăşurare. În intervalul 22 martie - 27 martie 2021 s-a realizat evaluarea dezvoltării psiho-somatice a copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 01 septembrie - 31 decembrie 2021, urmată de eliberarea recomandării pentru înscrierea în învăţământul primar. Această evaluare se face pe baza solicitării scrise a părinţilor.

Prima etapă a procesului de completare şi de depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar se desfăşoară între 29 martie - 28 aprilie 2021 şi va fi urmată de etapa a doua care va avea loc în perioada 24 mai - 31 mai 2021. Cea de a doua etapă este adresată părinţilor copiilor care nu au fost înscrişi în prima etapă. Cererile trebue completată din nou, în funcţie de locurile disponibile.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, pentru anul şcolar 2021 - 2022, la nivelul judeţului Galaţi, la clasa pregătitoare sunt disponibile 4.102 locuri, organizate în 208 clase. Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi pune la dispoziţia părinţilor, pentru informaţii suplimentare, numărul Telverde 0800816236, disponibil în intervalul orar 09.00 - 15.00, de luni până joi, iar vineri între orele 09.00 - 13.00.

Publicat în Știrea zilei

La sediul Ministerului Educaţiei, joi, 25 martie 2021, a avut loc şedinţa Comisiei de Dialog Social. Au participat, alături de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, reprezentanţii federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ şi ai asociaţiilor patronale, iar în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai elevilor, studenţilor şi părinţilor.

În urma consultărilor, au rezultat următoarele concluzii:

1. Examenele naţionale se vor desfăşura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate şi cunoscute: 22 - 25 iunie (Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a VIII-a) şi 28 iunie - 1 iulie (probele scrise ale examenului de bacalaureat. Probele de competenţe din cadrul examenului de bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educaţiei.

2. Cu excepţia claselor terminale, pentru care structura anului şcolar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanţa de primăvară va începe în data de 2 aprilie şi se va încheia în data de 4 mai.

3. Pentru clasele terminale structura anului şcolar NU va suferi niciun fel de modificare, vacanţa/vacanţele de primăvară rămânând la datele planificate şi cunoscute (2 aprilie - 11 mai pentru Sărbătorile Pascale Catolice şi 30 aprilie - 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe). În intervalul 12 aprilie - 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activităţile didactice.

4. Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepţia claselor terminale (grupele din învăţământul preşcolar, clasa pregătitoare, clasele I - a VII-a şi clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a), acestea urmând a finaliza semestrul în data de 25 iunie, în loc de 18 iunie!

5. Având în vedere reducerea semestrului al II-lea cu o săptămână, prin sprijinul cadrelor didactice, într-un an şcolar total atipic, în care tezele semestriale nu se vor mai susţine şi în care numărul notelor necesare încheierii situaţiei şcolare a fost redus, Ministerul Educaţiei apreciază efortul acestora de a comprima perioada de final de semestru necesară încheierii situaţiilor şcolare.

6. Pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional şi tehnic, finalul semestrului al II-lea va rămâne la datele stabilite şi cunoscute.

7. Calendarele activităţilor aferente definitivării şi titularizării rămân neschimbate.

8. Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, precum şi pretestările PISA rămân programate, în continuare, cu prezenţă fizică în toate şcolile care funcţionează în localităţi necarantinate. Evaluarea naţională a elevilor din clasa a II-a se reprogramează din perioada 20 - 23 aprilie în intervalul 25 - 28 mai.

9. Pentru a reduce inechitatea determinată de condiţiile speciale, în şcolile aflate în localităţi carantinate, simulările pentru clasele terminale şi evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor putea fi organizate după ieşirea din carantină.

10. Programul naţional de acţiuni remediale se va derula pe întreaga durată de organizare a acţiunilor didactice, în toate şcolile aflate în localităţi în care rata de infectare este mai mică de 6/1000 locuitori.

Publicat în Comunitate

Scăderea dramatică a natalităţii pe întreg teritoriul României a determinat autorităţile locale să pună în practică tot felul de măsuri pentru a veni în sprijinul familiilor care se decid să aibă copii.

În aproape toată ţara, în ultimii ani, primăriile acordă stimulente financiare pentru copiii nou-născuţi. În sfârşit, s-a decis şi primarul municipiul Galaţi, Ionuţ Pucheanu să iniţieze un proiect de hotărâre de consiliu local prin care să acorde un stimulent financiar de 1.000 lei/nou-născut.

La Bucureşti, acest stimulent se acordă încă din 2017, în prezent fiind în valoare de 2.500 lei. Aproape peste tot în ţară, în special în oraşele mari, dar şi mult mai mici decât Galaţiul, suma acordată pentru nou-născuţi este considerabil mai mare. De exemplu, oraţul Însurăţei, jud. Brăila - 2.000 lei/nou-născut, oraşul Făgăraş, jud. Braşov - 1.500 lei, iar exemplele pot continua.

Interesant este că sunt comune din ţară care acordă mai mulţi bani decât se doreşte şi aici putem aminti comuna Tâmăşeni din judeţul Neamţ care acordă un stimulent financiar de 1.500 lei/nou-născut încă din luna februarie 2020.

Tot din februarie 2020, acordă acelaşi stimulent financiar şi comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi, în valoare de 500 lei.

Revenind la proiectul de hotărâre al primarului Ionuţ Pucheanu, care ar putea intra pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Galaţi în această lună, se propune ca beneficiarii (părinţii) acestui stimulent să îndeplinească următoarele condiţii:

- cel puţin unul dintre părinţi sau părintele singur să aibă domiciliul stabil pe raza municipiului Galaţi de cel puţin 1 an înainte de data naşterii copilului;

- naşterea copilului să fie înregistrată la o maternitate din cadrul unităţilor sanitare de pe raza municipiului Galaţi;

- să depună cererea în termen de maxim 30 de zile calendaristice de la data naşterii copilului;

- solicitantul să nu aibă datorii restante la bugetul local.

Publicat în Comunitate

Până vineri, poliţiştii gălăţeni vor distribui fluturaşi informativi şi vor sta de vorbă cu elevii şi părinţii acestora despre diverse tipuri de infracţiuni, activităţi ce se vor desfăşura în cadrul celei de-a X-a ediţii a programului naţional “Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”. La Galaţi, acţiunea este desfăşurată de poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, împreună cu cei ai Poliţiei Transporturi, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar, Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane etc. Potrivit reprezentanţilor IJP Galaţi, fiecare zi a săptămânii este dedicată prevenirii unui anumit tip de infracţiune. 

După ce ziua de luni a fost dedicată prevenirii victimizării minorilor (acţiuni desfăşurate la Colegiul Naţional Agricol Tecuci şi la şcoala din Şendreni), marţi, poliţiştii vor discuta despre prevenirea declivenţei juvenile cu elevii şi părinţii de la şcolile generale nr. 22  şi 29 din Galaţi. Miercuri, oamenii legii vor aborda teme legate de  prevenirea infracţionalităţii contra patrimoniului, organizând informări privind furturile din gospodării şi sustragerile de materiale lemnos, la primăriile din comunele Corod, Cudalbi, Matca, Valea Mărului şi Cerţeşti. Tot miercuri, poliţiştii gălăţeni vor discuta despre furturile din locuinţe şi înşelăciunile prin apeluri telefonice, discuţii ce vor fi purtate cu reprezentanţi ai asociaţiilor de pensionari, la Clubul Poliţiştilor din Galaţi. Ziua de joi este destinată prevenirii infracţiunilor din sfera crimei organizate, iar vineri – activităţilor privind siguranţa rutieră.

Potrivit şefului Brigăzii de Combaterea Criminalităţii Organizate Galaţi, Cornel Mototolea, pe linia prevenirii infracţiunilor din sfera crimei organizate, poliţiştii le vor vorbi, joi, de la ora 12.00, elevilor de la Colegiu „Costache Negri” despre cum pot deveni victime ale traficului de fiinţe, prin intermediul reţelelor de socializare. De asemenea, agenţii vor informa elevii şi părinţii elevilor de la Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” despre care sunt simptomele consumului de droguri sau de alte substanţe cu efect halucinogen, denumite generic etnobotanice (ora 11.00). Tot joi, de la ora 14.00, poliţiştii BCCO vor distribui în zona campusului studenţesc fluturaşi informativi privind consumul de etnobotanice.  

Totodată, şi Poliţia Transporturi va desfăşura în gări şi porturi, în această săptămână, acţiuni de prevenire a accidentelor de cale ferată sau navale, dar şi de informare a elevilor şi navetiştilor pentru ca aceştia să nu devină victime ale furturilor sau violenţelor în trenuri. În ultima zi a săptămânii, poliţiştii de la transporturi vor distribui în staţiile CFR din Galaţi, Brăila, Buzău şi Focşani, dar şi în mai multe trenuri, fluturaşi informativi privind prevenirea şi combaterea de infracţiuni cu violenţă, a furturilor de la călători şi a portului ilegal de arme periculoase. Potrivit comisarului şef Petrică Hahui, şeful Secţiei Poliţie Transporturi Galaţi, în Galaţi s-a înregistrat o creştere de peste 50% a numărului cazurilor de persoane depistate că purtau arme periculoase, fiind în general vorba despre cei care tranzitează Galaţiul şi Tecuciul, dinspre Moldova spre Bucureşti.

“Infracţionalitatea sesizată este în scădere faţă de anul trecut, iar infracţionalitatea stradală din judeţul Galaţi este sub media naţională. Când vorbim de infracţionalitatea stradală vorbim şi de infracţiunile comise de minori. În plus, se înregistrează scăderi şi ale infracţiunilor de natură sexuală în care victimele sunt minorii. Deci, astfel de programe sunt utile şi au ca efect scăderea infracţionalităţii”, a spus comandantul IJP Galaţi, Dănuţ Lefter.   

Publicat în Eveniment
Pagina 3 din 3