Pentru a vă ajuta să separaţi realitatea de ficţiune, dezbatem zece dintre cele mai comune mituri ale temutei maladii - partea a doua:

6. Puteţi sări peste testul anual de dirofilaria dacă animalul dvs. de companie este sub tratament preventiv - Asociaţia Americana a Dirofilariozei recomandă testarea anuală pentru a se asigura că programul de prevenire funcţionează, spune dr. Rehm. Experţii explică că, deşi medicamentele pentru prevenirea dirofilarelor sunt extrem de eficiente, nimic nu funcţionează 100% în permanenţă. Chiar şi câinii cu tratamente preventive stricte se pot infecta. „Am avut două cazuri de câini cu dirofilaria care au luat tratament preventiv lunar permanent”, spune dr. Jeffrey. Chiar şi cei mai buni dintre proprietarii de animale de companie pot avea omisiuni, iar lipsa unei singure doze de medicament lunar – sau administrarea cu întârziere – pot lăsa un câine neprotejat. Şi chiar dacă faci totul corect şi la timp, nu este nicio garanţie”, spune dr. Rehm. Unii câini îşi scuipă pastilele de dirofilare când stăpânii lor nu sunt atenţi, alţii îşi pot vomita medicamentele antiparazitare. Din fericire, testele de dirofilare sunt sigure şi pot fi efectuate în timpul controlului anual al animalului dvs. de companie.

7. Este în regulă să ratezi o lună de tratamente preventive pentru dirofilaria - Dirofilaria este o ameninţare pe tot parcursul anului. „Tratamentele împotriva dirofilariei funcţionează retroactiv, aşa că un câine sau o pisică care sunt infectaţi trebuie să primească tratamente preventive împotriva dirofilariei în lunile următoare pentru a fi protejat”, spune dr. Hatton. Schimbarea tiparelor meteorologice cuplate cu rezistenţa la ţânţari fac dificilă prezicerea momentului infecţiei. În loc să ghiceşti când este sigur să opreşti prevenirea, cel mai bine este să-ţi păstrezi animalul de companie în siguranţă pe tot parcursul anului.

8. Remediile naturale funcţionează la fel de bine ca şi medicamentele preventive aprobate - Nici o strategie de respingere sau de evitare pe bază de substanţe naturale nu poate înlocui antiparazitarele de prevenire a dirofilarelor. Experţii subliniază că repelentele pe baza de plante ar trebui să fie folosite în plus faţă de cele de sinteza, nu în locul acestora. Repelentele naturale, cum ar fi uleiul de neem (care trebuie folosit cu prudenţă la pisici) şi insecticidele realizate cu ingrediente naturale pot ajuta la reducerea numărului de înţepături de ţânţari pe care le primeşte un animal de companie, adaugă dr. Rehm. Potrivit dr. Bianca Zaffarano de la Universitatea din Iowa, „strategiile igienice şi sanitare, cum ar fi evitarea expunerii la ţânţari şi eliminarea apei stătătoare care serveşte drept teren de reproducere a ţânţarilor, pot ajuta la reducerea transmiterii dirofilariilor.”

9. Viermii inimii se transmit prin contagiune directă - Dirofilaria nu se răspândeşte ca o răceală sau o gripă. Cu alte cuvinte, animalul tău de companie nu îl poate prinde direct de la alt animal. „Viermele inimii este răspândit prin pişcătura de ţânţar şi se contaminează larvele de dirofilaria de la alţi câini infectaţi, coioţi, lupi sau vulpi”, spune dr. Hatton. Tânţarul infectat pişcă apoi un câine sau o pisică şi le transmite viermii imaturi. Dacă nu sunt oprite prin tratament, larvele se maturizează şi se înmulţesc, provocând leziuni inimii şi plămânilor.” Oamenii pot fi victima viermilor cardiaci? Diagnosticul acestei boli la oameni este considerată a fi extrem de rară. „Oamenii sunt consideraţi a fi gazde atipice. Este extrem de rar ca oamenii să se îmbolnăvească de dirofilaria dar pot fi expuşi la dirofilaria prin muşcătura de ţânţar şi ajung la boala pulmonară şi granuloame în diferite organe”, spune dr. Hatton.

10. Prevenirea dirofilariozei este costisitoare şi incomodă - Este mai puţin costisitor să preveniţi dirofilaria canină decât să o trataţi, spune dr. Hatton. Nu numai că prevenirea lunară este mai eficientă din punct de vedere al costurilor dar îţi va oferi ţie şi animalului tău o calitate mai bună a vieţii. Prevenirea este una dintre cele mai bune investiţii pe care le puteţi face în sănătatea animalului dvs. de compani. Poate costa cât o pizza pe lună, în funcţie de produsul pe care îl foloseşti. În schimb, tratarea unui câine cu dirofilaria poate costa mai mult de 10 ori costul anual al prevenirii. Câinele tău iubeşte bunătăţile? Dacă da, poţi să-i administrezi lunar un medicament masticabil. Pisica ta urăşte pastilele? Există mai multe opţiuni „spot-on” care oferă o protecţie completă  şi de lungă durată. Important este să găseşti un produs care să fie convenabil pentru tine şi prietenul tău cu lăbuţe.

Citește prima parte a articolului AICI!

Publicat în Pet Mania

Polimiopatia hipopotasiemică (hipokaliemică) poate fi cauzată de o serie de afecţiuni, inclusiv o dietă dezechilibrată sau o maladie cronică a rinichilor.

Hipopotasiemia este termenul medical folosit pentru a descrie nivelurile scăzute de potasiu din sânge, iar polimiopatia se referă la orice boală care afectează mai mulţi muşchi în acelaşi timp. Împreună, formează polimiopatia hipopotasiemică, care este slăbirea muşchilor cauzată de nivelurile scăzute de potasiu din sânge. Este posibil să observaţi că pisica dvs. evită toate formele de mişcare sau, dacă se ridică pentru a merge, poate fi înţepenită sau lentă în mişcările sale.

Simptomele polimiopatiei prin lipsa potasiului la pisici

Cel mai evident simptom al polimiopatiei hipopotasiemice feline este slăbiciunea musculară, care poate afecta întregul corp al pisicii tale sau poate fi limitată la anumite zone. Slăbiciunea afecteaza aceste animale în mod periodic. Alte simptome observabile includ:
- Refuzul de a se deplasa;
- Mersul rigid,  extreme de încet;
- Ventroflexia gâtului;
- Reflexe întârziate.

Această stare de boală este cauzată de un nivel scăzut de potasiu în sânge. Pentru a înţelege ce cauzează polimiopatia , trebuie să descoperim  ce cauzează nivelul anormal de potasiu. Etiologia include:
- Insuficienţa renala cronică;
- Diareea sau vărsăturile;
- Moştenirea genetică (la pisicile birmane);
- Dieta dezechilibrata;
- Urinarea excesivă.

Explicaţi medicului veterinar fiecare dintre simptomele pe care le-aţi observat şi încercaţi să vă amintiţi când le-aţi observat pentru prima dată. De asemenea, ar trebui să oferiţi medicului veterinar informaţii despre dieta pisicii şi istoricul medical.

Una dintre cele mai frecvente cauze ale polimiopatiei hipopotasiemice este o dietă dezechilibrată. Odată ce medicul veterinar a identificat nivelurile scăzute de potasiu, probabil că vă va cere să schimbaţi modul de hrănire al blănoasei.

Tratamentul va depinde de cauza primară dar mai întâi se va concentra pe echilibrarea nivelurilor de potasiu ale pisicii tale. În cele mai multe cazuri, pisicii i se vor administra fluide pe cale parenterala. Cu toate acestea, tratamentul nu se termină odată ce pisica ta părăseşte cabinetul . Pisicile care au fost diagnosticate cu polimiopatie hipokaliemică rămân adesea pe suplimente de potasiu pentru tot restul vieţii.

Boala cronică de rinichi (insuficienţa renala cronică) nu poate fi vindecată, cu toate acestea, poate fi tratată paleativ, pentru a încetini progresia simptomelor. Acest lucru se face de obicei prin modificarea dietei şi diverse  medicamente.

Dacă vi s-a spus să administraţi suplimente de potasiu pe termen nelimitat pisicii dvs., va trebui să programaţi mai multe întâlniri  cu medicul veterinar. Acest lucru se face astfel încât medicul veterinar să poată testa şi retesta nivelul de potasiu al pisicii pentru a determina dacă trebuie să crească sau să scadă doza zilnică. Este posibil ca, dacă pisica este scoasă din cura recomandată, să prezinte  din nou simptomele.

Cu cât pisica este tratată mai devreme, cu atât perspectivele sunt mai bune.

Publicat în Pet Mania

Istoria pisicii ucrainene Levkoy începe în 2004, în Rusia. O crescătoare de pisici a decis să încerce ceva complet diferit, încrucişând o pisică Scottish Fold cu un Donskoy. A avut succes, prezentând în lumea fanteziei feline o rasă nou-nouţă. Pisicile rezultate aveau urechi îndoite şi foarte puţin păr. Odată cu trecerea timpului, au fost folosite şi alte încrucişări, inclusiv cu rasele Sphynx şi Oriental Shorthair.

Pisica Levkoy din Ucraina

Fiind o rasă nouă şi relativ rară, Levkoy ucrainean rămâne foarte greu de găsit. Posesorii pot fi înregistraţi la Asociaţia Internaţională a Crescătorilor de Pisici, care continuă să lucreze pentru dezvoltare şi standardizare. Până în prezent, rasa de pisici ucrainene Levkoy nu a fost încă recunoscută de toate asociaţiile de feline din lume.

Pisica Levkoy din Ucraina 2

Prietenoasă, jucăuşă şi inteligentă, pisica Levkoy necesită multă atenţie în schimbul afecţiunii ei. Acestor animale nu le place să fie lăsate singure pentru perioade lungi de timp şi pot deveni anxioase şi stresate fără compania oamenilor. Numele de Levkoy vine de la o plantă (în latină Matthiola) care are frunze pliate ce seamănă cu urechile pisicii. Fiind din categoria pisicilor "fără păr" nu năpârlesc şi nu necesită periaj sau toaletare. Adulţii au o greutate medie de 4-7 kilograme.

Pisica Levkoy din Ucraina 3

Dacă vă doriti o asemenea pisică să ştiţi că preţul este de 400-800 de dolari şi pot trăi până la 20 de ani. Foarte curioase şi prietenoase, ele devin nişte ambasadori de nădejde printre pisicile "chele".

Publicat în Pet Mania
Vineri, 25 Februarie 2022 12:45

Boli urinare şi stresul la pisici

Problemele tractului urinar reprezintă unul dintre principalele motive de consult la clinicile veterinare şi pot afecta animalele de orice vârstă, rasă sau sex.
Boala tractului urinar inferior al felinei (Sindromul urologic felin) descrie orice tulburare la pisici care afectează vezica urinară sau uretra. Cauzele sunt urolitiaza, defecte anatomice, infectii urinare bacteriene sau neoplasme  dar la majoritatea pisicilor cauzele exacte sunt neclare. Aceste pisici sunt clasificate ca având un sindrom cunoscut sub numele de cistita idiopatică felină (CIF), care este cea mai frecventă cauză a bolii tractului inferior urinar.
Pisicile diagnosticate cu CIF pot avea obstructie uretrală, boală non-obstructivă cu episoade acute autolimitante, episoade recurente frecvente sau evenimente cronice persistente. Cele mai frecvente semne clinice sunt stranguria, periuria, hematuria, disuria si poliuria. Cu toate acestea, aceste semne nu sunt specifice CIF şi pot apărea şi la pisicile cu alte cauze de boli urinare. O analiză a urinei la pisici cu CIF poate arăta o serie de rezultate dar în majoritatea cazurilor urina este concentrată şi alcalină. Unele pisici au şi proteinurie şi cristalurie. Cu toate acestea, aceşti parametri de urină sunt specifici, deoarece se găsesc la pisicile cu orice tip de urinopatie.
În cele mai multe cazuri, semnele clinice ale CIF non-obstructive se rezolvă în 7 zile fără tratament. Cu toate acestea, este foarte probabil să se repete. Până la 65% dintre pisicile cu CIF acută vor avea una sau mai multe recidive într-un an.
Urolitiaza este a doua cea mai frecventă cauză a bolii tractului urinar inferior la feline şi poate ajunge până la 21% dintre pisicile cu semne clinice. Pietrele sunt localizate de obicei în vezică şi uretră şi pot fi clasificate în funcţie de tipul de mineral. Oxalatul de calciu şi calculii de struvit sunt cele mai frecvente două tipuri.
Pietrele din tractul urinar pot irita membranele mucoase rezultând semne clare de inflamaţie şi predispunând animalul la infecţie şi în consecinţă la obstrucţia uretrale. Pietrele la rinichi, pe de altă parte, pot provoca o suferinţă renală semnificativă

Stresul şi bolile urinare la pisici

Pisicile domestice sunt expuse stimulilor stresanţi, care pot avea un efect negativ asupra bunastării lor si pot declanşa o serie de schimbări comportamentale.
Pisicile cu cistită idiopatică felină (FIC) au adesea semne cronice sau recurente ale unei probleme ale tractului urinar inferior şi alte comorbidităţi care sunt agravate de factorii de stres. Pentru pisici, aceşti factori de stres includ zgomote puternice sau nefamiliare, mişcări bruşte, locuri şi obiecte noi sau necunoscute şi străini (oameni, pisici sau alte animale) care le invadează spaţiul personal. Prin urmare, este important să luaţi în considerare aceşti factori atunci când evaluaţi clinic pisica.
Deşi nu înţelegem pe deplin mecanismul precis prin care stresul contribuie la CIF, se pare că stratul de glicozaminoglican al peretelui vezicii urinare este mai subţire la pisicile cu CIF decât la pisicile sănătoase, iar activarea crescută a sistemului nervos simpatic modifică permeabilitatea vezicii urinare.

Beneficiile unei diete speciale

Dieta joacă un rol cheie în tratamentul urolitiazelor atât la pisici, cât şi la câini, odată ce factorii de risc individuali ai fiecărui pacient au fost identificaţi. Tratamentul unor calculi (struvit, acid uric, cistina) depinde în mare măsură de un profil alimentar specific care controlează precursorii dietei şi/sau pH-ul urinei.
Dietele exclusiv pentru tratamentul şi prevenirea uroliţilor de struvită sunt acidifiante şi sărace în magneziu, rezultând urină acidă şi hipomagneziemie.
Dieta a fost testată clinic, iar rezultatele au confirmat multiplele beneficii pe care le oferă pisicilor:
- Ajută la reducerea stresului, care este un factor predispozant pentru CIF, marcarea urinei şi urinarea în locuri nepotrivite, datorită prezenţei de melisă, triptofan şi peptide de peşte.
- Ajută la reducerea formării de cristale în urină, deoarece este formulată cu un nivel moderat de magneziu şi niveluri mai mari de sodiu şi potasiu pentru a reduce suprasaturaţia relativă a oxalatului şi struvitului.
- Ajută la protejarea şi restabilirea integrităţii epiteliului urinar, datorită suplimentării cu glucozamină şi condroitină.

Publicat în Pet Mania

Pisicile nu sunt câini de talie mică! Câinii erau cel mai popular animal de companie pe vremuri, ceea ce explică probabil de ce, în trecut, am acordat o atenţie mai mare nevoilor lor nutriţionale şi de sănătate. Dar vremurile se schimbă. Mai multe pisici decât câini trăiesc acum în gospodării, animale de companie.
Din păcate, conştientizarea cerinţelor alimentare ale pisicilor nu a ţinut pasul cu schimbarea statutului lor. Următoarele sunt doar câteva dintre motivele pentru care pisicile trebuie să mănânce o hrană bine echilibrată, făcută din ingrediente de calitate, care este formulată special pentru ele.

Proteine şi aminoacizi pentru pisici

Deşi atât câinii, cât şi pisicile sunt membri ai Ordinului Carnivora, doar pisicile sunt considerate carnivore „obligatorii”. Acest termen indică faptul că pisicile trebuie să mănânce nişte proteine de origine animală pentru a rămâne sănătoase sau să primească suplimente alimentare pentru a le furniza nutrienţi esenţiali. În general, aproximativ o treime din dieta sănătoasă a unei pisici adulte ar trebui să conţină proteine, deşi nu toate acestea trebuie furnizate sub formă de carne.
Proteinele sunt făcute din doar 22 de elemente numite aminoacizi. Animalele pot produce ele însele unii dintre aceşti aminoacizi; aceştia se numesc aminoacizi neesenţiali. În comparaţie, aminoacizii esenţiali trebuie să fie furnizaţi prin dietă. Pisicile au 12 aminoacizi esenţiali, în timp ce câinii au doar 11.
Taurina este un aminoacid esenţial pentru pisici, dar neesenţial pentru câini. Pisicile care nu primesc suficientă taurină în dieta lor pot deveni în cele din urmă oarbe, surde şi pot dezvolta insuficienţă cardiacă. Deficitul de taurină este acum diagnosticat aproape exclusiv la pisicile care mănâncă altceva decât o hrană pentru pisici bine echilibrată.
Nevoia de vitamine a pisicii! Vitamina A este un alt nutrient care exemplifică nevoile alimentare unice ale pisicilor. Vitamina A joacă un rol foarte important în menţinerea sănătăţii ochilor, a pielii şi a altor ţesuturi din organism. Câinii pot transforma beta-carotenul în vitamina A în corpul lor. Pisicile nu pot. Prin urmare, pisicile au nevoie de o sursă preformată de vitamina A în dieta lor. Ficatul conţine cantităţi mari de vitamina A sau poate fi adăugat în hrana unei pisici sub formă de supliment.
De asemenea, pisicile au nevoie de cinci ori mai multă tiamină în dieta lor decât câinii. Animalele care suferă de deficienţă de tiamină dezvoltă de obicei o blană de proastă calitate, pierderea poftei de mâncare, o postură cocoşată, probleme neurologice, inclusiv convulsii şi în cele din urmă pot muri. Deficienţele de tiamină pot apărea atunci când pisicile mănâncă mult peşte de apă dulce negătit, deoarece conţine o enzimă care descompune tiamina sau atunci când nu sunt hrănite cu o hrană pentru pisici bine echilibrată şi completă din punct de vedere nutriţional.
Pisicile au nevoie de mâncare pentru pisici! Înţelegerea nevoilor nutriţionale speciale ale unei feline este esenţială pentru orice proprietar de pisică. Medicul veterinar vă poate ajuta să vă asiguraţi că pisica dumneavoastră mănâncă proporţiile potrivite de ingrediente sănătoase dintr-o hrană creată pentru a promova sănătatea şi longevitatea.

Publicat în Pet Mania

Pentru pompieri, pisicile nu sunt doar animalele care se pot bloca în copaci. Ele sunt uneori, pericole potenţiale reale. Departamentul Metropolitan de Pompieri şi Dezastre din Seul (SMFDD), care se ocupă de incendii şi alte dezastre din capitala sud-coreeană, a dezvăluit  o cifră care este cel puţin uimitoare: între ianuarie 2019 şi noiembrie 2021, 107 alarme de la incendii în locuinţele sud- coreene s-au datorat... pisicilor.
Cel mai frecvent accident observat se referă la pornirea accidentală a aragazelor electrice controlate prin atingere: când trec peste ele, pisicile apăsă cu pernuţele lor  anumite butoane. Dacă întâmplarea face să apese pe comanda de creştere a temperaturii, riscul de incendiu creşte la maxim. Mai ales dacă în apropiere există un obiect sau un lichid inflamabil.
Autorităţile sud-coreene recomandă, de exemplu, să nu lăsaţi prosoape de hârtie în formă de role lăngă zonele fierbinţi. Problema a continuat să se agraveze în ultimii ani, iar apariţia dispozitivelor comandate cu „touch” a făcut ca incendiile „cu blană şi mustăţi” să se înmulţească de la opt în 2016, la treizeci şi unu în 2019.
CNN, care transmite acest avertisment neaşteptat, adaugă că incendiile domestice cauzate de pisici nu sunt unice pentru Coreea de Sud şi că, într-adevăr, toate animalele de companie sunt susceptibile de a le provoca - cu excepţia poatea  peştişorilor aurii. Potrivit American Humane Association (AH), care este dedicată bunăstării şi siguranţei animalelor, aproximativ 1.000 de incendii sunt declanşate în fiecare an de animale în casa proprietarilor.
Asociaţia face şi alte recomandări pe lângă cele legate de plitele electrice. Iar lista ei de avertismente continuă: AH sugerează să acorde o atenţie deosebită cablurilor de încărcare şi altor fire electrice, care uneori sunt roase de animale. De asemenea, proprietarii de animale de companie sunt sfătuiţi cu insistenţă să exercite o vigilenţă suplimentară în ceea ce priveşte utilizarea lumânărilor şi a şemineelor. N-ai vrea să vezi un blănos în flăcări alergând prin casă!

Publicat în Pet Mania

În pofida provocărilor ridicate de contextul pandemic, care a limitat interacţiunea şi o parte din activităţi, Animal Society încheie un an cu rezultate bune, informează organizația.
„În 2021 s-au desfăşurat 25 de programe de sterilizare, în 13 localităţi din ţară, însumând un total de 6.178 de animale sterilizate, 3.380 de câini şi 2.798 de pisici. 2022 se anunţă, de asemenea, un an încărcat pentru departamentul nostru, care, pe lângă campaniile de sterilizare gratuită planificate în diverse localităţi din ţară care au nevoie de sprijin, va continua programele începute în Constanţa şi Galaţi. Acestea vor fi completate de atelierele şi activităţile de dezvoltare comunitară, pe care Animal Society împreună cu partenerul său, Four Paws International, le derulează în cele două oraşe”, a declarat Gabriel Ignat, Manager Departament Stray Animal Care şi Vicepreşedinte Animal Society.

Publicat în Pet Mania

Morbillivirusurile feline (FeMV) sunt paramixovirusuri destul de recent descoperite, găsite la pisici. Prima descriere a indicat o asociere cu boala renală cronică (IRC) pe scară largă la specia gazdă. În diferite studii, s-a demonstrat o prevalenţă globală şi un genotip suplimentar, denumit FeMV-2, şi implicarea altor sisteme de organe la indivizii infectaţi.
Folosind un test de imunofluorescenţă, am detectat o seroprevalenţă globală a FeMV la aproape jumătate dintre pisicile investigate (n = 380), cu o proporţie semnificativ crescută la animalele mai tinere. În comparaţie cu pisicile europene cu păr scurt, rata de seropozitivitate este mai mare la pisicile cu pedigree. Indiferent de rasă, infecţia cu FeMV a fost asociată cu concentraţii crescute de creatinine în sânge, sugerând o asociere cu CKD. Analize ulterioare au indicat că această asociere a fost cea mai puternică la animalele cu titruri mari de IFA împotriva FeMV-2. În plus, a fost detectată o asociere semnificativă între statutul FeMV-pozitiv şi prevalenţa bolii tractului urinar inferior feline (FLUTD sau cistita idiopatică). Această asociere a fost dominată de pisici având anticorpi numai împotriva FeMV-1.
Pentru a evalua în continuare corelaţia pozitivă dintre seroprevalenţa FeMV şi CKD, precum şi FLUTD, este justificată luarea în considerare a caracteristicilor clinice suplimentare şi a parametrilor de laborator şi sunt necesare studii controlate de infecţie cu ambele genotipuri FeMV. Medicii ar trebui, totuşi, să fie conştienţi de o posibilă legătură între bolile renale şi ale tractului urinar inferior şi infecţiile cu FeMV.

Publicat în Pet Mania

În Braunschweig, Germania, unde străzile Hutfilter, Damm şi Kattreppeln se întâlnesc în zona pietonală, cel mai frumos, plin de umor şi neconvenţional monument al oraşului se află încă din 1981, stela „Katzenbalgen” de Siegfried Neuenhausen, fost profesor la Universitatea de Artă şi una dintre cele mai remarcabile personalităţi din arta Saxoniei de Jos.
Monumentul este impresionant de mare şi arată ca o stea înaltă, pe care sunt fixate o varietate de pisici din bronz în diferite ipostaze. Toţi oamenii care văd monumentul pentru prima dată observă realismul său incredibil.
Memorialul a fost inaugurat în urmă cu mai bine de 30 de ani şi a devenit acum una dintre principalele atracţii ale oraşului Braunschweig , îndemnând oamenii să se comporte mai atent faţă de animale.
Numai fiind foarte atenţi, privitorii pot număra corect numărul de pisici de bronz aşezate pe ansamblu.
De câţiva ani, pisicile fără adăpost reprezintă o problemă importantă pentru multe oraşe germane, denumirea de „Katzenbalgen” înseamnă literalmente luptă între pisici, pornind de la ideea iniţială că pisicile fără casă trăiesc, se joacă şi se luptă pe străzi. Probabil că artistul a fost inspirat de numele străzii „Kattrepplen”, care are ceva „pisicesc” în ea.

Publicat în Pet Mania
Miercuri, 18 August 2021 12:18

Pisicile îşi recunosc numele?

Indiferent dacă numele perfect al pisicii tale a venit într-un moment de inspiraţie bruscă sau apelativul a sosit după o deliberare atentă a întregii familii, precis ai o întrebare importantă în minte: „Pisica mea îşi recunoaşte numele?”.
Dr. Atsuko Saito, expert în psihologie animală, a auzit această întrebare de nenumărate ori de-a lungul carierei sale. Pisicile de pretutindeni îşi câştigă adesea reputaţia de animale distante, parând să nu-şi recunoască numele atunci când proprietarii le cheamă. Un studiu din 2019 condus de Saito şi colegii ei de la Universitatea Sophia din Tokyo, a constatat că pisicile nu numai că îşi recunosc numele dar şi răspund când sunt strigate.

Pisicile îşi înţeleg numele?

Da ! Experţii consideră că pisicile recunosc sunetul numelor lor şi că vor răspunde când îl aud. Saito şi echipa ei au testat această ipoteză prin studierea a 78 de pisici japoneze. Echipa a efectuat patru experimente separate, fiecare implicând apelarea numelui unei pisici şi înregistrarea răspunsului lor pentru a urmări semne de recunoaştere, cum ar fi scuturarea cozii sau mişcările capului şi urechilor. O secvenţă de patru teste separate a confirmat că pisicile pot răspunde la numele lor. Ele chiar au răspuns străinilor şi au reacţionat la numele lor, ignorând alte sunete din zonă.

Putem compara câinii şi pisicile?

Studii precum cel realizat de Saito şi colegii ei demonstrează că pisicile nu răspund la fel de entuziasmat la sunetul numelui lor ca şi câinii. Acest lucru are probabil legătură cu evolutia istorică a celor două specii. Multe rase de câini au fost domesticite în scopuri esenţiale, cum ar fi agricultura, creşterea şi securitatea casei. Ascultarea a fost o condiţie prealabilă importantă pentru servirea proprietarilor în aceste capacităţi. Efectiv, câinii au tendinţa de a asculta şi de a răspunde la numele lor, fapt încorporat în ADN-ul lor. În timp ce pisicile învaţă să-şi asocieze numele cu recompensa sau pedeapsa, reacţia unui câine la chemare poate proveni dintr-o tendinţă înnăscută spre capacitatea de reacţie socială.
De-a lungul anilor, cercetătorii au contribuit la clarificarea mai multor concepţii greşite despre pisici.

Micile feline formează legături cu proprietarii lor

O echipă de la Universitatea de Stat din Oregon, condusă de Dr. Kristyn Vitale, a folosit un test de bază pentru profilul social la pisici. Acest test, utilizat şi pentru pentru evaluarea câinilor, primatelor sau copiilor, implică perioade de legătură şi separare. S-a constatat că pisicile formează legături cu îngrijitorii lor la fel ca şi sugarii umani şi alte animale.
Pisicile pot comunica cu stăpânii lor: în 2020, o echipă de experţi de la Universitatea din Sussex a încercat să stabilească dacă pisicile comunică cu oamenii într-un mod similar cu cel intraspecific. Există căi de comunicare mai evidente, cum ar fi vocalizările dar characteristică este legatura creată între feline prin îngustarea lentă a fantei palpebrale şi clipire. Descoperirile experimentului, sugerează că pisicile vor schimba clipiri lente cu oamenii şi îşi vor îngusta ochii către tovarăşii de încredere pentru a-şi comunica sentimentele pozitive.
Datorită unor studii de acest gen, putem înţelege mai bine viaţa acestei misterioase fiinţe care deseori (şi pe nedrept) este considerată rece, neprietenoasă sau dezamăgitoare ca animal de companie.

Publicat în Pet Mania
Pagina 1 din 3