Poliţiştii din cadrul structurilor rutiere ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi au participat la operaţiunea "SPEED MARATHON", parte componentă a acţiunii "SPEED", pentru combaterea evenimentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. Acţiunea se înscrie în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere "ROADPOL", pentru anul 2021, şi se desfăşoară simultan pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. În cadrul activităţilor desfăşurate, în cursul zilei de miercuri, 21 aprilie 2021, au fost constatate 274 de contravenţii la regimul rutier, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea vitezei legale.
De asemenea, au fost reţinute 30 de permise de conducere pentru depăşirea limitei de viteză legal admise, cu mai mult de 50 de km/h. Unul dintre conducătorii auto sancţionaţi, în acest sens, a fost un bărbat, de 38 de ani, din judeţul Vaslui, depistat conducând autoturismul, pe D.N. 24, în localitatea Priponeşti, cu viteza de 114 km/h. Mai mult, cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul are suspendată exercitarea dreptului de a conduce, motiv pentru care au întocmit dosar penal şi îl cercetează sub aspectul comiterii infreacţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Publicat în Eveniment

Registrul Auto Român (RAR) a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului 2020, 929 de vehicule, la nivelul judeţului Galaţi. Dintre acestea, 58,34% prezentau diferite neconformităţi tehnice sau legate de acte şi 118 (12,7%) prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 11,61% din cazuri s-au constatat deficienţe din sfera poluării, 1,08% aveau probleme legate de identificare şi 2,05% aveau ITP fals, expirat sau anulat.

„În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în acest judeţ au fost aplicate 109 amenzi contravenţionale şi au fost retrase 391 de certificate de înmatriculare. În situaţia în care una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice specifice la reprezentanţele RAR din ţară“, precizează RAR.

La nivelul întregii ţări, RAR a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, pe parcursul anului trecut, 64.096 de vehicule. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,61% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase şi au fost declarate neconforme. Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la: instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,7%); emisiile poluante (21,1%); punţi, jante, anvelope şi suspensie (12,9%); parbriz, geamuri laterale, lunetă (11,7%).

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei
Marți, 06 Octombrie 2015 00:00

Prinşi beţi la volan

Poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au depistat pe raza comunei Matca un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 1,21mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilrea alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătorului auto  pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. În aceeaşi zi, la ora 21.10, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Brăilei a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au găsit un bărbat de 58 de ani, din localitate, care a declarat că a efectuat manevra de mers înapoi cu autoturismul, lovind un alt autovehicul. Deoarece conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătorului auto pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. Pe 4 octombrie, la ora 19.45, poliţiştii din comuna Corni au depistat pe raza satului Măcişeni un bărbat de 56 de ani, din localitate, care conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului. Fiind testat cu aparatul Drager, rezultatul a fost de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele conducătorului auto pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului. 

 

Publicat în Eveniment