Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila, efectuează cercetări în cazul unui cetățean român, care a prezentat la control asigurări false, originalele fiind emise pentru un alt mijloc de transport aparținând aceleiași societăți.
Astfel, în data de 30 august, în jurul orei 21.00, s-a prezentat pe sensul de intrare în P.P.F. Zona Liberă Brăila - I.T.P.F. Iași, un cetățean român, în vârstă de 66 ani, la volanul unui ansamblul rutier, format dintr-un cap tractor și o semiremorcă, înmatriculat în România, pentru care a prezentat în cadrul efectuării formalităților de control două asigurări, o carte internațională de asigurare pentru autovehicule și un contract de asigurare de răspundere civilă RCA.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea asigurărilor, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentele sunt falsificate, originalele fiind emise pentru un alt mijloc de transport aparținând aceleiași societăți, iar capul tractor nu este asigurat.
În legătura cu cele constatate, cetățeanul român a declarat că este doar angajat la firma de transport și nu are cunoștință despre autenticitatea acestora, el primindu-le pe telefon în dimineața zilei de 30 august când a plecat din București.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri sub semnatuă privată și uz de fals.

Publicat în Regional
Polițiști activi și pensionari din sistemul MAI, membri ai Sindicatului Polițiștilor și Personalului Contractual, SNPPC - Cartel Alfa, din Galați, și-au spus astăzi, joi, 11 august 2022, nemulțumirea în stradă. Au protestat două ore în fața Prefecturii Galați, după cum Monitorul de Galați a relatat AICI. Acuză faptul că politicile guvernamentale de-a lungul ultimilor ani au dus la nerespectarea legii salarizării. Nici pensiile și nici salariile celor din MAI nu cresc la fel cu ale altor categorii de personal. Din acest motiv apare și lipsa cronică de personal, personal demoralizat și deprofesionalizat. „Deficitul cronic de personal pune în pericol nu doar siguranță comunității ci și siguranța statului român. Deficitul real, adică acea masă critică de polițiști care ar asigura un nivel de siguranță publică adecvat, este undeva peste 50 la sută. Salariul polițistului și al militarului este o «fata morgana», niciodată nu bate salariul din fluturașul polițistului cu prevederile din legea salarizării sau codul muncii. Este foarte greu, mai ales în mediul rural, unde am unul sau doi polițiști care de abia fac față la evenimentele de pe 112”, a precizat Ionel Matei, președinte SNPPC Galați. Sindicaliștii atenționează că nu este vorba că s-ar cere măriri ci doar aplicarea legii. „Ies în stradă pentru a-și recupera restanțele conform unei legi, deci nicidecum acea manipulare pe care o fac conducătorii noștrii că se măresc salariile la bugetari, de aceea sunt restanțe la legea 153, sunt categorii de personal care nu le-au obținut, printre care polițiștii”, a explicat și Romică Gârneață, președinte Cartel Alfa Galați. Astfel de politici lipsite de predctibilitate și care ignoră realitățile din teren nu vor face decât să crească și mai mult gradul de nesiguranță pe stradă. VEZI VIDEO mai jos! ↓
Publicat în Comunitate

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) Galaţi anunţă organizarea unei acţiuni de protest mâine, joi, 11 august 2022, pe Platoul Monumentului Revoluţiei din faţa Prefecturii Galaţi, între orele 10.00-12.00, unde sunt aşteptate circa 50 de persoane.
Potrivit sursei citate, revendicările principale sunt:
"1. Neaplicarea Legii 153/2017 a salarizării unice;
2. Lipsa de predictibilitate referitoare la pensiile militare de stat - Leg. 233/2015;
3. Subfinanţarea structurilor MAI;
4. Deficitul cronic de personal de natură în a pune în pericol siguranţa naţională;
5. Modificarea Leg. 62/2011 a Dialogului Social în aşa fel încât să se permită negocierea la nivel de sector şi naţional;
6. Măsuri adecvate pentru gestionarea preţurilor la energie şi creşterea urgentă a salariului minim (luând în calcul Legea Coşului Minim pentru un Trai Decent) pentru a atenua explozia preţurilor şi a inflaţiei".
Astfel de acţiuni de protest au loc în toată ţara. Scrisoarea cu revendicări adresată autorităţilor o puteţi consulta mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Elevii clasei a X-a P de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi au avut parte de o surpriză. La ora de dirigenţie, locul dirigintelui a fost luat de reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei din Galaţi.
"Vă mai aduceţi aminte de ora de dirigenţie? Era unul dintre puţinele momente de respiro din perioada şcolii. Astăzi am fost părtaşi la un astfel de moment, pe care l-au avut elevii clasei a X-a P de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Galaţi. De aceasta dată, însă, locul nostru nu a fost în bancă, ci la catedră. După reacţia elevilor, credem că am atins subiecte importante pentru ei şi am reuşit să lămurim anumite neclarităţi pe care le aveau. Dacă vă întrebaţi cine a avut rolul de diriginte astăzi, ei bine aflaţi că reprezentanţii Poliţiei şi ai Jandarmeriei din Galaţi au fost cei care le-au împărtăşit informaţii elevilor, cu privire la infracţiunile şi contravenţiile săvârşite de elevi, atât în mediul şcolar, cât şi în viaţa cotidiană sau prevenirea traficului de persoane. Nu ne oprim aici, iar astfel de activităţi vom desfăşura şi în perioada următoare", au transmis reprezentanţii IJJ Galaţi.

Publicat în Eveniment

Poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţişti din cadrul biroului Ordine Publică, în urma activităţilor specifice poliţieneşti desfăşurate, la două imobile ale unui bărbat, în vârstă de 42 de ani, din Brăila, au depistat cantitatea de 348 kg de materiale pirotehnice, încadrate la categoriile din clasele F2 şi F3.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, iar întreaga cantitate de materiale pirotehnice, în valoare de 34.800 lei, a fost ridicată şi indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. Totodată, a fost ridicată şi suma de 1.750 lei provenită din comercializarea prealabilă a articolelor pirotehnice.

Publicat în Regional

Cu salariile nemajorate de 3 ani de zile, deşi salariul minim pe economie a tot crescut de la 1.450 lei la 2.350 lei şi de la 01 ianuarie va fi 2.550 lei, poliţiştii locali din Galaţi ar putea avea salariile majorate de la 01 ianuarie 2022 dacă Consiliul Local Galaţi va aproba un proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile publice contractuale din cadrul Poliţiei Locale Galaţi.
Noua grilă de salarizare nu aduce prea mulţi bani poliţiştilor locali, însă pentru cei cu funcţii de conducere, majorarea ajunge până la aproape 1.000 lei.
Spre exemplu, un poliţist local debutant cu gradaţia 0 va primi un salariu de bază de 2.650 lei faţă de 2.300 lei, un poliţist local, clasa 1, grad superior, gradaţia 0, va primi 6.425 lei faţă de 5.690 lei.
În schimb, unui şef serviciu îi va creşte salariul de bază de la 9.207 lei la 10.200 lei şi unui şef birou de la 8.850 lei la 9.700 lei.
Directorului executiv îi va creşte salariul de la 10.622 lei la 11.700 lei, directorului general adjunct de la 10.672 lei la 11.750 lei, iar directorul general va primi 12.750 lei faţă de 12.170 lei cât este în prezent.
Reaminim că tot personalul din cadrul Poliţiei Locale Galaţi primeşte şi vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 lei şi normă de hrană cu o valoare anuală cuprinsă între 9.125 lei şi 11.680 lei.

Publicat în Știrea zilei

În cursul zilei de 11 decembrie a.c., un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, Serviciul Rutier, a sesizat prin apel 112 un incident produs pe raza localității Turcoaia, județul Tulcea.

În fapt, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene Tulcea, în timp ce își desfășurau activitățile de serviciu pe raza localității Turcoaia, județul Tulcea, ar fi oprit în trafic un conducător auto, care nu deținea permis de conducere. Acesta a fugit de la locul opririi în trafic.

Aflați în urmărirea conducătorului auto, unul dintre polițiști a efectuat focuri de avertisment în plan vertical și ulterior asupra persoanei în cauză, provocându-i leziuni la nivelul gleznei unui membru inferior.

De asemenea, în urma focurilor de armă, unul dintre gloanțe ar fi ricoșat, lovind un minor de 13 ani, care se afla pe o stradă lăturalnică.

A fost solicitat sprijinul echipajelor de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale celor două persoane în cauză.

Din cercetări, a reieșit ca bărbatul urmărit a mai fost cercetat pentru conducere fără permis, de asemenea, astăzi, la momentul opririi în trafic, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,37 mg/litru alcool pur în aerul expirat.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări.

Publicat în Regional

Poliţiştii Postului de Poliţie Fârţăneşti au observat în trafic, pe D.J. 255, în localitatea Fârţăneşti, un autoturism al cărui conducător, la vederea echipajului de poliţie, a oprit brusc, după care a demarat în marşarier. Poliţiştii au efectuat semnal de oprire şi, după verificarea documentelor bărbatului, de 35 de ani, aflat la volan, au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul este deţinut în baza unei procuri notariale. Bărbatul a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0.09 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Publicat în Regional

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Tulcea au efectuat, la data de 04 noiembrie 2021, o acţiune pe raza judeţului Tulcea, în vederea prevenirii şi combaterii infracţiunilor de natură economică ce se comit în domeniul comerţului cu mărfuri, în general şi al comerţului de produse de panificaţie, în special, precum şi prevenirea/limitarea răspândirii noului coronavirus şi reducerea efectelor asupra populaţiei.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au identificat o femeie de 53 de ani, din oraşul Sulina, judeţul Tulcea, ce deţinea 202 ţigarete fără timbre naţionale, în scopul de a le vinde. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de contrabandă.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.100 de lei, din care 2 sancţiuni în valoare de 21.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale; o sancţiune în valoare de 5.000 de lei a fost aplicată conform O.U.G. nr.12/2006, privind regimul cerealelor şi produselor de panificaţie şi o sancţiune în valoare de 600 de lei a fost aplicată conform O.U.G. nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au confiscat 202 ţigarete fără timbru în valoare de aproximativ 121 de lei, 272 de pâini, diverse sortimente în valoare de 836 de lei şi suma de 2.945,5 lei. Astfel de acţiuni vor avea loc şi în perioada următoare, având scopul de a preveni şi combate atât infracţiunile la domeniul economic, cât şi infectarea cu noul coronavirus.

Publicat în Regional

Într-un articol apărut într-o publicaţie din Marea Britanie, din data de 3 noiembrie a.c., este relatată povestea unui britanic care a reuşit, cu ajutorul poliţiştilor din comuna Matca, să-şi recupereze motocicleta sustrasă, în anul 2020, din garajul locuinţei sale, din Marea Britanie.
În data de 18 octombrie a.c., acesta s-a prezentat la sediul Postului de Poliţie Matca, povestindu-le poliţiştilor despre incidentul petrecut în anul 2020 şi prezentându-le reclamaţia depusă la autorităţile britanice.
Totodată, acesta a relatat că, în data de 9 noiembrie, a găsit, pe un site de vânzări un anunţ în care o persoană vindea o motocicletă identică cu cea sustrasă, anunţul provenind din zona municipiului Tecuci.
În urma activităţilor investigative, poliţiştii Postului de Poliţie Matca au stabilit că motocicleta se află la locuinţa unui bărbat, de 28 de ani, din localitate, acesta declarând că ar fi achiziţionat-o, în cursul anului 2020, din târgul auto, de pe raza municipiului Focşani, de la o persoană necunoscută, căreia i-ar fi plătit suma de 2000 de euro şi cu care nu ar fi încheiat niciun act de vânzare – cumpărare.
Poliţiştii au ridicat motocicleta, care s-a dovedit a fi cea sustrasă din Anglia, şi au înapoiat-o proprietarului, urmând ca cercetările să stabilească modul în care vehiculul a ajuns în posesia mătcaşului.

Publicat în Comunitate
Pagina 1 din 4