Lapte din portbagaj: Amenzi de 1.200 lei la Galaţi
Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale l-au sancţionat contravenţional, cu amendă în cuantum de 600 lei, pe numitul Ş.S., în vârstă de 35 ani, din Galaţi. Persoana în cauză a fost depistată în zona unei societăţi comerciale de pe strada Saturn, în timp ce comercializa produse lactate din portbagajul unui autoturism, fără a respecta locurile şi condiţiile stabilite de autorităţile administraţiei publice locale.
Totodată, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale l-au sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 600 lei, pe numitul E.A.C., în vârstă de 38 ani, din Galaţi. Susnumitul a fost depistat pe strada Brânduşei, în timp ce comercializa produse lactate, în alt loc decât cele autorizate de către autorităţile administraţiei publice locale.
Arestată pentru că şi-a dus copilul la un centru de testare în portbagajul maşinii
O americană din statul Texas care şi-a închis fiul de 13 ani în portbagajul maşinii şi l-a dus să fie testat pentru COVID-19 face obiectul unor proceduri penale, dar şi al unor manifestări de susţinere, informează marţi AFP.
Luni, 3 ianuarie, Sarah Beam a mers la stadionul Pridgeon din Houston unde poţi face un test COVID-19 fără să cobori din maşină. Ea i-a explicat persoanei care gestiona centrul de testare că a venit pentru fiul ei, care a fost pozitiv la un test COVID-19 anterior, dar că a preferat să-l transporte în portbagaj pentru a nu risca să fie contaminată. O angajată a centrului a cerut să-l vadă pe adolescent şi apoi a precizat că nu i se va face niciun test dacă acesta nu va sta pe bancheta din spate a vehiculului.
Poliţia, alertată de angajată şi pe baza imaginilor înregistrate de camerele video de supraveghere, au arestat-o sâmbătă pe profesoara Sarah Beam, bănuită că a pus în pericol viaţa copilului. Ea a fost eliberată duminică pe o cauţiune de 1.500 de dolari.
Luni, foşti elevi de-ai săi au lipit postere de susţinere şi apărare în jurul locuinţei. Pe ele se puteau citi mesaje precum: "O eroină adevărată fără mantie", "O profesoară uimitoare, o mamă iubitoare, o femeie inspiratoare".
Pe pancartele din carton agătaţe la ferestre se putea citi: "Te susţinem", "Nu judecăm o carte după copertă".
Femeia, în vârstă de 41 de ani, a fost până de curând profesoară la un liceu în Houston, dar în prezent se află în concediu administrativ.
Autorităţile judiciare nu au precizat când va fi audiată. (sursa Agerpres)