Afişez elemetele după tag: precipitatii - Monitorul de Galati - Ziar print si online - Monitorul de Galati - Ziar print si online https://www.monitoruldegalati.ro Sat, 01 Apr 2023 01:09:05 +0300 ro-ro Informare METEO de precipitaţii, ninsori şi vânt https://www.monitoruldegalati.ro/national/informare-meteo-de-precipitatii,-ninsori-si-vant.html https://www.monitoruldegalati.ro/national/informare-meteo-de-precipitatii,-ninsori-si-vant.html Informare METEO de precipitaţii, ninsori şi vânt

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 18 noiembrie 2022, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori şi intensificări ale vântului, ce vizează întreaga ţară, până luni seara.

Meteorologii anunţă că, în intervalul 18 noiembrie, ora 18:00 - 21 noiembrie, ora 18:00, temporar, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi local 20 - 30 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp, cu precădere în zonele deluroase şi montane din vest şi sud-vest.

De asemenea, în jumătatea de nord a Moldovei se vor semnala precipitaţii mixte - în noaptea de vineri spre sâmbătă (18/19 noiembrie) şi predominant sub formă de ninsoare - începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 noiembrie), unde local se va depune strat de zăpadă. Pe alocuri va fi polei.

La început, în nordul Carpaţilor Orientali, apoi pe alocuri şi în zona montană înaltă din rest, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Pe de altă parte, până luni seara, în Bucureşti, este prognozat un regimul termic caracterizat de valori mai ridicate decât mediile multianuale. Vor fi înnorări şi temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 12 - 16 grade, iar cea minimă de 6 - 8 grade.

Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, în special pe creste, unde rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h, mai ales în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, dar local şi în zonele joase de relief, cu viteze în general de 45 - 55 km/h.

]]>
itanase@monitoruldegalati.ro (Ioana Tanase) National Fri, 18 Nov 2022 11:30:56 +0200
Informare meteo de precipitaţii, vânt şi polei https://www.monitoruldegalati.ro/national/informare-meteo-de-precipitatii,-vant-si-polei.html https://www.monitoruldegalati.ro/national/informare-meteo-de-precipitatii,-vant-si-polei.html Informare meteo de precipitaţii, vânt şi polei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică de vreme severă, cu interval de valabilitate: 06 decembrie, ora 22.00 - 08 decembrie, ora 18.00. Fenomene vizate sunt precipitaţii moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi polei. Astfel, potrivit ANM, în intervalul menţionat aria precipitaţiilor se va extinde dinspre sud-vest şi va cuprinde toate regiunile şi se vor acumula cantităţi ce vor depăşi 15…20 l/mp şi pe arii restrânse, în special în jumătatea de sud-est, 30…40 l/mp. În zonele de deal şi de munte şi local în centrul, nordul şi nord-estul ţării vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi lapoviţă, iar în regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile. Se va forma polei pe arii restrânse în Transilvania şi Moldova. Începând din a doua parte a zilei de marţi (07 decembrie) vântul se va intensifica  în est, sud-est, în extremitatea de sud-vest şi temporar în zona montană înaltă, în general cu viteze de 45…55 km/h. Din dimineaţa zilei de miercuri (08 decembrie) aria precipitaţiilor se va restrânge spre regiunile estice şi sud-estice, precizează ANM.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) National Tue, 07 Dec 2021 11:43:15 +0200
Judeţul Galaţi, sub COD GALBEN de vânt puternic, precipitaţii, ninsoare şi viscol https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/judetul-galati,-sub-cod-galben-de-vant-puternic,-precipitatii,-ninsoare-si-viscol.html https://www.monitoruldegalati.ro/evenimente/judetul-galati,-sub-cod-galben-de-vant-puternic,-precipitatii,-ninsoare-si-viscol.html Judeţul Galaţi, sub COD GALBEN de vânt puternic, precipitaţii, ninsoare şi viscol

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică de vreme severă, de tip COD GALBEN, pentru zona Moldovei şi nord-estul Munteniei. Atenţionarea a intrat în vigoare astăzi, 23 martie, la ora 12.00, şi este valabilă până mâine, 24 martie, ora 18.00, interval de timp în care se vor semnala intensificări ale vântului, precipitații, ninsoare și viscol. „În Moldova, iar pe parcursul zilei de miercuri (24 martie) şi în nord-estul Munteniei vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar pe arii restrânse peste 70 km/h. Vor fi precipitaţii, în general slabe cantitativ, mai ales sub formă de ninsoare, temporar viscolită“, precizează ANM.

Sub atenţionare COD GALBEN de vreme severă se află şi zona Carpaţilor Meridionali şi local cea a Carpaţilor Orientali, unde, de astăzi, 23 martie, ora 18.00, şi până miercuri, 24 martie, ora 21.00, se vor semnala intensificări ale vântului, ninsori în general moderate cantitativ şi viscol în zona înaltă. „În intervalul menţionat, în Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali va ninge, pe alocuri moderat cantitativ, iar la altitudini în general de peste 1.500 m vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70...90 km/h, ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată şi vizibilitatea redusă sub 100 m“, potrivit ANM.

Totodată, astăzi, de la ora 12.00, a intrat în vigoare şi o informare meteorologică, valabilă până joi, 25 martie, ora 10.00, pentru majoritatea regiunilor. Fenomenele vizate sunt precipitaţii sub formă de ninsoare şi lapoviţă, local intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece. „În intervalul menţionat, vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local şi temporar, cu viteze în general de 45...55 km/h. La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior. Vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, iar îndeosebi în vestul, nord-vestul şi, parţial, centrul ţării, se va semnala brumă“, menţionează ANM.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Eveniment Tue, 23 Mar 2021 14:17:36 +0200
Lucrările agricole de sezon vor fi sistate temporar din cauza precipitaţiilor https://www.monitoruldegalati.ro/economie/lucrarile-agricole-de-sezon-vor-fi-sistate-temporar-din-cauza-precipitatiilor.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/lucrarile-agricole-de-sezon-vor-fi-sistate-temporar-din-cauza-precipitatiilor.html Lucrările agricole de sezon vor fi sistate temporar din cauza precipitaţiilor

Lucrările agricole de sezon vor fi sistate temporar din cauza precipitaţiilor prognozate de către meteorologi pentru perioada următoare, reiese din prognoza agrometeorologică întocmită de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), valabilă în perioada 19-25 august.

Din punct de vedere meteorologic, în perioada analizată va predomina o vreme în general normală sub aspect termic, în cea mai mare parte a ţării. În acest context, temperatura medie diurnă a aerului va oscila între 13 şi 24 grade Celsius la nivelul întregului teritoriu agricol, limite apropiate de mediile multianuale. De asemenea, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin ploi cu caracter aversă, dar şi torenţiale, fiind însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat, căderi de grindină, iar cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

Pe acest fond al vremii instabile, lucrările agricole de sezon vor fi sistate temporar de precipitaţiile prognozate.

Potrivit specialiştilor ANM, în cultura de porumb, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, va prezenta valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării. Aprovizionarea cu apă a solului se va încadra în limite satisfăcătoare, local în sudul şi centrul Transilvaniei, precum şi în nord-vestul Moldovei.

În stratul de sol 0-20 cm (ogor), conţinutul de apă va prezentă valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă, în majoritatea regiunilor agricole. În centrul şi sudul Transilvaniei, local în nord-vestul, estul şi sudul Moldovei, nord-estul Munteniei, rezerva de umiditate din sol se va situa în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim.

În privinţa stării de vegetaţie a culturilor agricole, atât la culturile prăşitoare, cât şi la speciile pomi-viticole, ritmurile de creştere, coacere şi maturare vor evolua în general normal, îndeosebi pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului. Totodată, pe arealele agricole unde se vor menţine deficite de umiditate în sol, procesele de vegetaţie ale culturilor de câmp vor fi stânjenite, starea de vegetaţie a plantelor fiind pe ansamblu medie şi slabă.

Cultura de floarea-soarelui va parcurge maturitatea în ceară şi deplină (10-100%), iar în semănăturile efectuate în perioada optimă se vor declanşa lucrările de recoltare. În funcţie de data semănatului, porumbul îşi va continua maturitatea în lapte şi ceară (10-100%), precum şi maturitatea deplină (10-40%).

La sfecla de zahăr din principalele bazine de cultură vor predomina fazele de îngroşare a axei hipocotile şi acumularea zahărului în rădăcină (60-100%), iar la cartof creşterea tuberculilor, uscarea vrejilor, maturitatea tehnologică şi izolat recoltarea. Pomii fructiferi se vor afla în fazele de creştere a rodului, acumularea zahărului, precum şi coacerea fructelor şi recoltarea la soiurile de sezon.

Specialiştii ANM menţionează că în majoritatea plantaţiilor viticole se vor înregistra creşterea şi dezvoltarea boabelor, acumularea zaharurilor, coacerea în „pârgă” şi local recoltarea la soiurile de masă.

]]>
mas@monitoruldebraila.ro (M.A.S.) Economie Fri, 21 Aug 2015 00:00:00 +0300