În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Galaţi de astăzi, 28 octombrie 2021, s-au alocat de urgenţă sumele necesare pentru ca activitatea de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să nu fie blocată. Este vorba de 3,2 milioane de lei, bani din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.

„Este clar că Protecţia Copilului a fost abandonată de către Guvern. Anul acesta, s-a alocat undeva la 40% din suma necesară pentru ca această instituţie, care are în grijă peste 1000 de beneficiari, să poată funcţiona. Guvernul a alocat mai puţini bani chiar şi faţă de 2020, care a fost un an greu pentru cei de la Protecţia Copilului, ceea ce arată lipsa de interes pe care o au pentru aceşti copii. Mai mult, ca un gest pe care îmi este greu să-l cataloghez, în luna septembrie, Guvernul a alocat Protecţiei Copilului Galaţi doar 107.000 de lei, adică nici măcar banii pentru o zi de funcţionare. Practic, din luna mai, Consiliul Judeţean a asigurat toate cheltuielile acestei instituţii, deşi normele în vigoare spun clar că Guvernul este cel care trebuie să asigure cea mai mare parte din buget. Astfel, din nou a trebuit să găsim sumele necesare pentru ca activitatea Protecţiei Copilului să nu se blocheze. Sunt bani pe care îi luăm din cofinanţările pentru proiectele europene sau de la alte investiţii”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

14.524.000 de lei pentru UAT-urile din judeţul Galaţi

De asemenea, tot în şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Galaţi, s-a aprobat repartizarea sumei de 14.524.000 de lei către UAT-urile din judeţul Galaţi.

„A trebuit să venim de urgenţă în sprijinul localităţilor batjocorite de către Guvernul României, care în urmă cu doar câteva săptămâni a decis ca, din fondul de rezervă, adică din banii statului român, să aloce primarilor PNL sume mari de bani, pedepsindu-i pe ceilalţi primari (PSD, ALDE, PMP, USR, Pro România), cărora le-au alocat sume total insuficiente pentru a-şi putea continua activitatea. Mai mult, au fost destule primării care nu au primit nici măcar un leu. Fără intervenţia Consiliului Judeţean, multe din localităţile judeţului ar fi rămas fără bani pentru încălzirea şcolilor, pentru copiii cu dizabilităţi, plata facturilor sau pentru a putea asigura contribuţia necesară desfăşurării investiţiilor. De aceea, cele mai mari sume de bani au mers tocmai către acele localităţi”, a spus Costel Fotea.

TABELUL CU SUMELE REPARTIZATE, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Eveniment

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi a primit fonduri pentru a putea să-şi continue activitatea. Alocarea banilor a fost aprobată în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Galaţi. Astfel, în urma rectificării bugetare, a fost alocată suma de 5.610.700 de lei, o parte din bani urmând să fie folosiţi pentru asigurarea hranei copiilor aflaţi în grija insitituţiei.

“Fondurile alocate de către Guvern s-au epuizat de mult, ajungând doar pentru prima parte a anului. Practic, în acest moment, autorităţile de la Bucureşti par să fi uitat de obligaţiile pe care le au faţă de aceşti copii, mai ales că nu avem nicio informaţie despre noi alocări de fonduri pentru Protecţia Copilului. Astfel, am intervenit, din nou, de urgenţă, şi am reuşit să găsim fondurile necesare pentru ca această instituţie să nu intre în blocaj în perioada următoare şi să continue să aibă grijă de copii. Trag un semnal de alarmă privind situaţia de la Protecţia Copilului şi sper ca Guvernul României să aloce cât mai curând banii necesari pentru această instituţie. De asemenea, am alocat bani din bugetul Consiliului Judeţean Galaţi şi pentru achiziţionarea unui microbuz, care va fi folosit pentru transportul copiilor de la Centrul Munteni la şcolile din municipiul Tecuci în care învaţă”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Publicat în Eveniment