Luni, 22 Noiembrie 2021 14:23

Transportul public reluat în Galaţi

Protestul spontan al angajaţilor Transurb S.A., izbucnit în această dimineaţă, s-a încheiat. În jurul orei 14.00, transportul public a fost reluat. Reamintim că în urma acţiunii de protest, directorul societăţii, Dorian Dumitru, şi-a dat demisia. Totodată, la ora 16.30, consilierii locali se vor reuni în şedinţă extraordinară pentru a găsi soluţii la situaţia actuală a societăţii. Reamintim că protestatarii sunt la al doilea protest care afectează traficul de transport în mai puţin de o lună, iar nemulţumirile sunt legate de bani, bani promişi la primul protest al acestora, dar care nu au ajuns la ei nici în ziua de astăzi. Rămâne de văzut ce măsuri vor fi adoptate în şedinţa CL Galaţi. Vom reveni!

Publicat în Eveniment

Locuitorii din 5 oraşe din România vor putea circula cu transportul public plătind la schimb cu PET-uri şi doze de aluminiu, în cadrul Caravanei Schimbă PET-ul cu biletul, o iniţiativă inedită dezvoltată pentru prima dată în România de Act for Tomorrow şi Kaufland România, în contextul programului Vinerea Verde lansat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Iniţiatorii acestei campanii, care a cunoscut un real succes în Constanţa şi Craiova, au decis să facă un pas înainte către un viitor sustenabil prin extinderea ei în această toamnă şi în alte oraşe din România. În Galaţi, campania se va realiza în data de 15 octombrie, în intervalul orar 08:00-16:00, în toate parcările magazinelor Kaufland din Galaţi.

Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deşeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) şi să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, puse la dispoziţie de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deşeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia se poate primi biletul pentru mijloacele de transport în comun, valabil pentru două călătorii, de la voluntarii prezenţi la fiecare punct de colectare.

Aparatele de colectare Tomra vor fi amplasate pe Kaufland Ţiglina 4 (Str. Brăilei 144), Kaufland Micro 40 (Str. Henri Coandă 7) şi Kaufland Micro 21 (Str. Victor Valcovici 20). Toate PET-urile colectate în cadrul campaniei vor fi transmise către fabricile de reciclare, unde vor fi transformate în noi resurse, potrivit unui comunicat al Act for Tomorrow.

Publicat în Comunitate

Sindicatul Şoferilor Liberi din cadrul Transurb SA a anunţat că va protesta, joi, 16 septembrie 2021, între orele 10.30 şi 11.30, pe platoul din faţa Prefecturii pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia economico-financiară dezastruoasă în care se află societatea de transport public Transurb SA, care numai pe primele şapte luni ale anului 2021, au înregistrat pierderi de peste 5 milioane de lei.

„Organizaţia noastră a atras atenţia factorilor de răspundere care dirijează activitatea societăţii asupra acestor anomalii, însă până în acest moment, nu s-a schimbat nimic în bine. Ne permitem să apreciem faptul că, până la sfârşitul acestui an, Transurb SA va ajunge la imposibilitatea de a putea desfăşura activitatea de transport călători în oraş. Considerăm că această situaţie a fost generată, pe de o parte, de subfinanţarea societăţii de către autorităţile locale, prin decontarea unui preţ pe kilometru cu mult sub cel real, iar pe de altă parte, de unele nereguli petrecute în managementul societăţii în ultimii ani! Numărul de autobuze necesare insuficient, aprovizionarea cu piese de schimb deficitară, depăşiri substanţiale la consumul de carburant fără o justificare clară, salariaţi fără valoare profesională în posturile-cheie, decontări fictive constatate în urma unor controale şi multe alte nereguli semnalate de către organizaţia sindicală conducerii societăţii, membrilor Consiliului de Administraţie şi domnului primar au rămas, din păcate, fără ecou. La toate acestea se adaugă explozia preţurilor la: energie, gaze, carburanţi, alimente etc. şi viitorul incert pe care îl simt salariaţii, în timp ce salariile tarifare ale acestora trebuiau indexate cu rata inflaţiei aferentă anului 2020 încă din luna ianuarie, clauză contractuală pentru care s-au făcut doar... promisiuni!“, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei noastre.

Întrebat de redactorii noştri de ce s-a ajuns la proteste, directorul general al Transurb SA, Dorian Dumitru, ne-a declarat că sindicaliştii doresc indexarea salariilor, însă legea nu permite.

„Suntem în imposibilitatea rectificării fondului de salarii din cauza Legii 15/2021 care nu permite pentru anul 2021 operatorilor economici la care statul sau primăriile sunt acţionari unici ori majoritari să reîntregească fondul de salarii mai mult decât cel programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli, adică cel pe anul 2020 care a fost de 54 de milioane de lei. Aveam mari aşteptări ca această lege să suporte modificări, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Am avut două întâlniri cu sindicaliştii şi le-am explicat că nu putem încălca legea“, ne-a declarat Dorian Dumitru, care a mai precizat că mâine va fi prezent la locul protestului pentru a sta din nou de vorbă cu sindicaliştii.

Publicat în Știrea zilei

Primul tramvai, din seria celor opt achiziţionate cu fonduri europene de către municipalitate, a ajuns marţi, 24 august 2021, la Galaţi. „Este primul tramvai nou din ultimii 40 de ani care a sosit la Galaţi. Din prima clipă am susţinut că gălăţenii merită să circule doar cu mijloace de transport noi şi moderne care să ofere confort şi siguranţă. Este primul tramvai din seria celor opt care vor veni etapizat până la sfârşitul lunii noiembrie”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Cele opt tramvaie moderne sunt produse de către societatea ASTRA VAGOANE CĂLĂTORI S.A., după ce municipalitatea a obţinut fonduri europene în acest scop, iar valoarea contractului de achiziţie este de 44.680.000 de lei, fără TVA. Noile tramvaie, model „Autentic”, au fiecare, o capacitate de 114 de pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, un consum de energie scăzut şi grad înalt de fiabilitate. În plus, dispun de podea joasă cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, precum şi de un sistem pentru anunţuri vocale exterioare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

De asemenea, mijloacele de transportsunt prevăzute cu instalaţie de aer condiţionat pentru pasageri şi vatman, sisteme de numărare a călătorilor, echipamente audio-video, instalaţie pentru sistemul de ticketing, sisteme de informare a călătorilor, atât în interior, cât şi în exterior. Tramvaiele sunt concepute cu sisteme de siguranţă care să nu permită plecarea din staţii cu uşile deschise, dar şi cu echipament pentru comanda automată a schimbării macazelor.

Lungimea tramvaielor este de 19 de metri, iar lăţimea de 2,4 metri. Acestea vor avea o durată de serviciu de 30 de ani. Un tramvai va parcurge aproximativ 60.000 km/an. Tramvaiele vor intra în circulaţie după parcurgerea procedurilor tehnice, iar primul în următoarele 20 de zile, după efectuarea probelor. Primăria municipiului Galaţi a mai depus, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, o cerere de finanţare europeană pentru achiziţia a 10 tramvaie noi. Valoarea proiectului este de peste 80 de milioane de lei, iar procedura de licitaţie este în derulare.

VEZI FOTO/VIDEO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓

Publicat în Știrea zilei