Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci au fost sesizaţi de către dispecerul unei firme de pază, la data de 6 martie a.c., în jurul orei 00.45, cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant, din municipiul Tecuci, are loc un scandal, în care sunt implicate mai multe persoane.
Din primele verificări făcute la faţa locului, poliţiştii au stabilit că scandalul ar fi izbucnit în urma unei discuţii în contradictoriu purtate între doi bărbaţi, de 25 şi 29 de ani, pe care un al treilea ar fi încercat să o aplaneze. În conflict s-ar fi implicat şi alţi trei bărbaţi aflaţi în restaurant, aceştia lovindu-se reciproc. Angajaţii restaurantului au apăsat butonul de panică, dar, până la sosirea agenţilor de pază, persoanele în cauză au părăsit locaţia.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, iar după efectuarea de activităţi investigative, i-au identificat pe cei şase bărbaţi care ar fi participat la scandal.
În urma probatoriului administrat, patru dintre aceştia au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Bujor şi cei ai Secţiei 5 Poliţie Rurală Rădeşti au efectuat joi, 03 martie 2022, 4 percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Târgu Bujor, la locuinţele unor persoane bănuite de camătă, şantaj şi violare de domiciliu.
Percheziţiile au avut loc după ce, în aceeaşi zi, poliţiştii au organizat un flagrant delict, în urma căruia doi bărbaţi, de 55 şi 35 de ani, din oraşul Târgu Bujor, au fost prinşi în timp ce primeau din partea victimei suma de 5.000 de lei, reprezentând dobânda la un împrumut pe care aceştia i l-ar fi acordat.
Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2019, cei doi ar fi dat, cu titlu de împrumut, unui bărbat, din oraşul Târgu Bujor, suma de 55.000 de lei, pentru care ar fi perceput o dobândă lunară de 10.000 de lei.
Întrucât acesta nu ar fi reuşit să remită sumele de bani pretinse ca dobândă, persoanele în cauză ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă, cu distrugerea locuinţei prin incendiere, şi chiar la propunerea de cedare a locuinţei sau a activelor societăţii comerciale pe care victima o deţine.
La exercitarea actelor de intimidare asupra victimei, ar fi participat şi alţi doi bărbaţi, de 33 şi 25 de ani, împreună cu care ar fi pătruns în locuinţa victimei, pentru a o determina să plătească sumele pretinse.
În urma percheziţiilor, au fost găsite şi indisponibilizate sumele de  56.700 de lei, 17.060 de euro şi 300 de lire, un pistol cu bile de cauciuc şi butelie gaz şi mai multe înscrisuri necesare administrării probatoriului.
Cei patru bărbaţi au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, şi, în cursul acestei zile, vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Galaţi au efectuat ieri, 03 noiembrie 2021, 9 percheziţii domiciliare, la locaţiile folosite de 3 bărbaţi bănuiţi de trafic de persoane, proxenetism şi spălarea banilor. Bărbaţii au fost reţinuţi, pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015 - 2021, prin inducere în eroare, cei trei bărbaţi ar fi recrutat mai multe tinere, în scopul exploatării sexuale. Aceştia le-ar fi asigurat victimelor transportul, cazarea şi transferul diferite locaţii, de pe teritoriul României şi al unor state europene, unde, prin constrângere fizică şi psihică, le-ar fi determinat să practice prostituţia, însuşindu-şi sumele de bani obţinute de acestea.
De asemenea, s-a stabilit că cei trei ar fi determinat persoane apropiate să achiziţioneze, să deţină şi să înmatriculeze în nume propriu, cu sume de bani provenite din practicarea prostituţiei, mai multe autoturisme.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 5 autoturisme, 12 telefoane mobile, suma de 5.500 de euro, precum şi înscrisuri cu valoare probatorie.
Bărbaţii bănuiţi de comiterea infracţiunilor au fost reţinuţi, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, 04 noiembrie 2021, să fie prezentaţi Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Smârdan au identificat, la data de 27 octombrie 2021, trei bărbaţi, de 21, 23 şi 26 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere. Din primele cercetări a reieşit că, în noaptea de 26 octombrie, în jurul orei 23.00, aceştia ar fi rupt poarta de intrare în imobilul persoanei vătămate şi ar fi pătruns în curte, de unde ar fi aruncat două recipiente cu substanţă inflamabilă în uşa locuinţei şi într-una dintre ferestre. Fapta s-ar fi petrecut după ce, în cursul aceleiaşi zile, cei trei ar fi consumat băuturi alcoolice împreună cu proprietarul imobilului, cu care ar fi avut un conflict spontan. Bărbaţii de 21 şi 23 de ani au fost reţinuţi de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, cu propunere de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

Doi bărbaţi, tată şi fiu, ambii din municipiul Galaţi, cu vârsta de 51 respectiv 25 ani, în data de 15 septembrie 2021, în jurul orei 19:20, în timp ce se aflau într-un complex turistic, din zona Lacului Brateş, pe fondul consumului de alcool, l-ar fi agresat fizic pe un angajat al complexului, ce are calitatea de îngrijitor, un bărbat în vârstă de 55 ani, pe motiv că cel din urmă le-ar fi atras atenţia să păstreze curăţenia în interiorul zonei în care se aflau.
În cauza de faţă s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de Lovire sau alte violenţe, respectiv Tulburarea ordinii şi liniştii publice. După probatoriul administrat în cauza de faţă, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Galaţi au dispus reţinerea celor două persoane pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, acestea urmează să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunerea de arestare preventivă.

Publicat în Eveniment

Poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Galaţi au fost sesizaţi, la data de 24 august a.c., în jurul orei 12.20, de către reprezentantul unui market, situat pe strada Constructorilor, din municipiul Galaţi, cu privire la faptul că, în incinta magazinului, se află doi tineri pe care angajaţi i-au recunoscut ca fiind prezumtivii autori ai unor fapte de furt de pe raft, săvârşite anterior. Poliţiştii au mers imediat la faţa locului, unde au identificat doi adolescenţi, de 16 şi 17 ani, din municipiul Galaţi, aceştia fiind conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, a rezultat că, în perioada 18.07 - 17.08.2021, aceştia ar fi comis şase fapte de furt, sustrăgând de pe rafturile magazinului bunuri în valoare de aproximativ 7.690 de lei. Cei doi au fost reţinuţi, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, în cursul zilei de astăzi urmând a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Publicat în Eveniment