Pandemia a impulsionat turismul românesc, volumul rezervărilor din vara acestui an având o creştere cu 46% faţă de 2019 şi cu 60% raportat la anul trecut, potrivit unui comunicat al Travelminit.ro, remis, marţi, Agerpres.
Vara aceasta, românii au recuperat din plin la capitolul vacanţe, mai ales odată cu relaxarea restricţiilor şi a măsurilor de siguranţă luate de autorităţi în contextul pandemiei. Potrivit platformei hoteliere online Travelminit.ro, care a analizat rezervările efectuate în perioada iunie - iulie 2021, sezonul estival a fost unul prolific pentru hotelierii şi proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă din ţară.
Astfel, volumul de rezervări pentru perioada iunie - iulie 2021 a fost cu 46% mai mare decât în 2019 şi cu 60% mai mare decât în anul 2020.
După o perioadă plină de incertitudine, în care posibilităţile de călătorie au fost limitate, dorul de ducă al românilor s-a amplificat mai mult ca niciodată, dovadă fiind şi cifrele mari ale rezervărilor pentru destinaţii interne. În plus, schimbările tot mai dese ale condiţiilor de intrare în statele europene şi nu numai i-au determinat pe turişti să aleagă siguranţa sejururilor în ţară, ceea ce a creat un context favorabil pentru industrie.
Cât despre locurile alese de aceştia, opţiunile populare sunt neschimbate. Pe parcursul acestei veri, harta celor mai căutate destinaţii din România a arătat astfel: un procent de 25% a fost ocupat de litoralul românesc (staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Vama Veche, Olimp şi Costineşti preponderent), 23% reprezintă marile oraşe (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea), 21% sunt destinaţiile balneo (Sovata, Băile Felix, Băile Herculane), iar restul se împarte între localităţile mai mici, dar care pot fi considerate adevărate comori turistice (Praid, Rimetea, Odorheiu Secuiesc, Corund sau Gheorgheni).
De asemenea, atunci când vine vorba despre alegerea unităţii de cazare, românii preferă în continuare hotelurile şi pensiunile, care, pe parcursul acestei veri, au acoperit împreună un procent de 68% din numărul total al rezervărilor pe Travelminit.ro, restul fiind împărţit între apartamente, case de vacanţă şi hosteluri. În cazul hotelurilor a fost semnalată şi o creştere faţă de anul trecut, mai ales datorită faptului că foarte multe unităţi de cazare de acest fel au pregătit pachete complexe şi oferte la preţuri accesibile pentru acest sezon estival.
Preţurile la cazare din această vară au fost mai mari faţă de aceeaşi perioadă a lui 2020, dar considerabil mai mici decât cele din sezonul estival din 2019. Mai mult decât atât, un avantaj considerabil pentru turismul intern a fost faptul că românii au putut să-şi folosească voucherele de vacanţă rămase nefolosite din anii trecuţi pentru a rezerva cazări în ţară.
În ceea ce priveşte tarifele, preţul mediu pentru 2 nopţi de cazare, 2 adulţi, a fost de 501 lei (spre deosebire de 524 lei în 2019 şi 477 lei în 2020). De asemenea, preţul mediu pentru 2 nopţi de cazare, 2 adulţi + 2 copii, a fost vara aceasta de 692 lei, în timp ce preţul mediu pentru un sejur de 3 nopţi, 2 adulţi + 2 copii, a fost de 1.170 lei.
"Este evidentă orientarea turiştilor români spre destinaţii din ţară, fie că vorbim despre zonele estivale, fie că vorbim despre munte sau zonele balneoclimaterice. Incertitudinea legată de restricţiile valului 4 a determinat un număr mare de rezervări în timpul verii şi chiar până la finalul lunii septembrie. Ne aşteptăm ca numărul rezervărilor să se menţină ridicat până la jumătatea lunii octombrie", a declarat Timea Ambrus, Operations Manager Travelminit.ro.

Publicat în National

Alianța Pacienților Cronici din România afirmă că actuala criză politică "acutizează" situația din sănătate și pacientul cronic rămâne fără tratamente, iar cei mai afectați sunt bolnavii de cancer și cei cu HIV/SIDA.
"Criza de sănătate generată de pandemia de COVID-19 a amplificat problemele cu care se confruntau pacienții cronici din România în ceea ce privește accesul la terapii. Ca și cum nu era de-ajuns, criza politică actuală acutizează situația, săpând mai adânc groapa sistemului de sănătate, lipsindu-l de finanțarea necesară, și odată cu el și a pacientului cronic, rămas fără tratamente. Printre cei mai afectați de situația actuală sunt pacienții bolnavi de cancer și pacienții cu HIV/SIDA; pentru aceștia din urmă, frica de a nu mai primi tratamentul vital este o constantă în fiecare lună. Medicii fac eforturi disperate de a calcula medicația la plic, la bucată, pentru a ajunge la fiecare pacient. Această practică încalcă toate normele legate de farmacovigilență, siguranța medicamentului și siguranța pacientului, periclitându-i sănătatea", se arată într-o scrisoare deschisă a APCR către partidele politice, Ministerul Sănătății, CNAS și Guvern.
Potrivit sursei citate, "lipsa fondurilor" destinate acestor programe naționale de sănătate este semnalată de toate centrele regionale de boli infecțioase din România.
"1 din 4 pacienți români diagnosticați cu HIV/SIDA nu urmează în prezent un tratament specific bolii lor, iar dacă autoritățile nu iau măsuri acum, acest număr va crește considerabil. Întreruperea tratamentului antiretroviral determină o creștere a riscului de deces, precum și a riscului de transmitere a infecției HIV. Încă o dată, factorul politic pune viața pacienților cronici în pericol. (...) Și în acest moment, se tergiversează reglementarea privind activitatea de HomeDelivery (distribuirea medicației la domiciliul pacientului cronic)", se mai arată în scrisoare.
APCR susține că întreruperea tratamentului chiar și pentru 1 - 2 zile la pacienții cu HIV/SIDA poate altera întreaga schemă terapeutică (scheme multidrog).
"Asta conduce la agravarea stării de sănătate, epuizarea tuturor variantelor de scheme datorită generării de rezistență virală la terapie, iar dacă se impune internarea acestor pacienți, asistența medicală este aproape imposibilă, dat fiind faptul că spitalele de boli infecțioase sunt iar pline cu pacienți COVID-19. În cazul pacienților cu cancer, lipsa medicamentelor reprezintă direct condamnare la moarte, deoarece cancerul este o urgență, iar majoritatea tipurilor de cancer au o evoluție fulminantă", afirmă reprezentanții APCR.
Totodată, aceștia fac apel către politicienii din Guvern să rezolve situația actuală și afirmă că va informa și Parlamentul European.
"Facem apel încă o dată la politicieni din Guvernul României să înceteze orice mascaradă politică și să se dedice rezolvării acestor probleme, pentru a preîntâmpina un nou val de decese cauzate de cinismul și lipsa lor de empatie, dar și de lipsa finanțării și a politicilor coerente din sănătate. Reamintim faptul că în 2020 decesele generale au crescut apreciabil, iar în 2021, dacă nu se iau măsuri urgențe, numărul deceselor va crește și mai mult. Alianța Pacienților Cronici din România va semnala situația curentă Parlamentului European și își rezervă dreptul de a acționa în judecată pe toți cei responsabili pentru aceste derapaje, pentru încălcarea cu bună știință a dreptului la asistență medicală, la sănătate, la viață, drepturi consfințite atât de Constituția României, cât și de Legile în vigoare ale României și UE", adaugă APCR. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Vineri, 10 septembrie, centrele de relații clienți ale ENGIE Romania vor fi închise, cu excepția punctului de vânzare ENGIE din Băneasa Shopping City din București, care va funcționa conform programului obișnuit al centrului comercial.
Ziua de 10 septembrie este liberă pentru angajații companiei, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare. Începând de luni, 13 septembrie, se revine la programul obișnuit de funcționare, disponibil pe site-ul companiei, engie.ro.
De asemenea, serviciul de call-center național apelabil la numărul unic de telefon 021.9366 va fi limitat la funcționalitățile uzuale, respectiv oferirea de informații generale despre serviciile și produsele companiei, fără a fi posibilă consultarea unui operator în vederea obținerii de informații personalizate.
Clienții pot transmite solicitările lor prin formularul de contact de pe site-ul engie.ro https://www.engie.ro/contact/. Informații utile cu privire la situația de consum pot fi accesate direct în contul de client ENGIE sau prin intermediul aplicației engiemobile ce poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play, informează ENGIE Romania.

Publicat în Comunitate

Premierul Florin Cîțu a declarat miercuri dimineața că a cerut reunirea Biroului Politic Național al PNL pentru a avea câteva decizii clare în ceea ce privește situația politică.
"În primul rând, o decizie ca toți parlamentarii PNL să susțină prin toate demersurile Guvernul PNL, ca niciun parlamentar al PNL să nu facă vreun demers în Parlamentul României împotriva propriului guvern, indiferent de funcția pe care o au în PNL - fără scuze cu constituționalitate ș.a.m.d., Curtea Constituțională spune ce e constituțional și ce nu, nu noi spunem - și în al treilea rând, o decizie clară că PNL nu face guvern cu PSD, să fie foarte clar pentru toată lumea", a precizat Florin Cîțu.
Liberalii din echipa premierului Florin Cîțu au convocat pentru miercuri, la ora 10,00, BPN al PNL, prin videoconferință, pentru a discuta situația politică. (sursa Agerpres)

Publicat în Politica
Miercuri, 08 Septembrie 2021 10:54

Campioana României va organiza Cupa Arcada

Echipa gălățeană antrenată de Sergiu Stancu parcurge etapa de omogenizare. La sfârșitul săptămânii, CSM Arcada a susținut la sala Polivalentă Dunărea un prim amical în compania unei nou promovate, Știința București, câștigând toate cele cinci seturi programate. Joi și vineri, campioana României se va deplasa la București unde va susține alte două meciuri de pregătire cu Steaua sau Titanii. Cei 12 jucători care vor putea fi folosiți sunt: Bala, Talpă, Rață, Toro, Darlaczi, Teleleu, Kantor, Cristudor, Magdaș, Butnaru, Bisette și mexicanul Rangel, abia revenit de la Jocurile Panamericane.
Altfel, în perioada 16-18 septembrie, la Galați, în sala Dunărea va avea loc tradiționala competiție Cupa Arcada. Organizatorii au anunțat programul complet care este următorul: joi, 16 septembrie: OK Vojvodina Seme Novi Sad, campioana Serbiei - Steaua București, ora 17.00; CSM Arcada - SCM U Craiova, ora 19.00; vineri, 17 septembrie: SCM U Craiova - Steaua, ora 17.00, prezentarea lotului pentru sezonul 2021-2022, vor fi prezenți și cei trei absenți motivat din această perioadă: croații Raic și Sestan, care participă la Campionatul European de volei și mexicanul Rangel, prezent la Cupa Panamericană; CSM Arcada - OK, ora 19.00; sâmbătă, 18 septembrie: OK Vojvodina - SCM U Craiova, ora 10.00, CSM Arcada - Steaua, ora 12.00; festivitatea de premiere.

Publicat în Sport

În școlile primare din Uniunea Europeană există, în medie, 14 elevi la un învățător, însă clasele din România sunt cele mai numeroase, în condițiile în care în anul 2019 erau aproape 20 de elevi la un învățător, în timp ce în Grecia erau 8,7 elevi la un învățător, arată datele publicate marți de Eurostat.
În total, în anul 2019, în UE erau două milioane de învățători (85% femei și 15% bărbați) și 24,5 milioane de elevi în învățământul primar.
Țările cu cel mai ridicat număr de elevi pentru un singur învățător sunt: România (19,4 elevi), Franța (18,8 elevi) și Cehia (18,7 elevi). La polul opus sunt Grecia (8,7 copii), Luxemburg (9 copii) și Polonia (9,6 elevi).
Numărul mediu de elevi pentru un singur învățător a scăzut ușor în UE de la 13,6 elevi în 2018 la 13,5 elevi în 2019. O tendință similară s-a înregistrat și în România, de la 19,5 elevi în 2018 la 19,4 elevi în 2019. (sursa Agerpres)

Publicat în National

Aproape două milioane de îngrijitori pentru copii şi asistenţi pentru educatori erau angajaţi în 2020, ca şi în 2019, în Uniunea Europeană, România aflându-se printre statele membre UE cu cel mai scăzut procent de astfel de îngrijitori în totalul populaţiei angajate, arată datele publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Copilăria este stadiul în care educaţia poate avea cea mai eficientă influenţă asupra dezvoltării copiilor. Îngrijitorii pentru copii şi asistenţii pentru educatori sunt profesioniştii cheie în dezvoltarea copiilor, deoarece ei oferă îngrijire şi supraveghere pentru aceştia, inclusiv angajatul care lucrează zilnic în familii, babysitter, dădacă, persoana care îngrijeşte copii în afara orelor de şcoală, asistent al profesorului sau al educatorului.
În timp ce 93% din totalul îngrijitorilor pentru copii şi asistenţilor pentru educatori sunt femei, peste o treime (35%) sunt în grupele de vârstă 35-49 ani şi 50 şi peste, iar 31% au vârsta cuprinsă între 15 şi 34 de ani.
În 2020, procentul de îngrijitori pentru copii şi asistenţi pentru educatori din totalul populaţiei angajate era de 1% în Uniunea Europeană. Cel mai ridicat procent era în Danemarca (3,3%), Franţa şi Irlanda (ambele cu 2,3%) şi Portugalia (2,2%).
În contrast, 15 din cele 27 de state membre UE aveau 1% sau mai puţin din totalul populaţiei încadrate ca îngrijitori pentru copii şi asistenţi pentru educatori. Cel mai scăzut procent anul trecut se înregistra în Slovenia (0,1%; fiabilitate redusă a datelor), Italia (0,2%), România (0,3%) şi Grecia (0,4%). (sursa Agerpres)

Publicat în National

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă, că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete.
Potrivit unui ordin de ministru aprobat vineri, a fost extinsă grupa de vârstă pentru vaccinarea gratuită anti-HPV, astfel încât să fie incluse fetele cu vârsta între 14 - 18 ani. Până în prezent, vaccinarea anti-HPV se realiza gratuit doar pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 şi 14 ani.
"România este ţara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidenţă şi mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporţie de 99% de infecţia cu HPV. Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin, de aceea am extins categoria de vârstă astfel încât mai multe persoane care ar putea avea cele mai mari riscuri de infectare cu HPV să beneficieze de vaccin gratuit. În plus, pentru fetele de peste 14 ani este o ocazie să recupereze schema de vaccinare la care nu au avut acces la momentul potrivit", a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, citată în comunicat.
Potrivit sursei citate, decizia de extindere a grupei de vârstă a avut în vedere recomandările comisiilor de Epidemiologie şi de Oncologie din cadrul Ministerului Sănătăţii, precum şi ale specialiştilor din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Vaccinarea anti-HPV se realizează la persoanele eligibile pe baza solicitărilor părinţilor/ reprezentanţilor legali, care transmit cererile către medicii de familie. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Se miră cineva că prețul la energie a crescut? Sincer, nu prea ar trebui. Liberalizarea prețului la energie era semnalul clar că lucrurile vor lua o turnură nefastă pentru români. Prin această liberalizare s-au introdus în circuitul energiei de la producător la consumator niște hoarde de, hai să le spunem, samsari. E vorba despre intermediarii care vin și dau facturile mărite românilor.
Prin liberalizarea prețului la energie, statul român și-a dat singur palme. Și a dat până i-a adus pe români la disperare. ANRE și toți responsabilii din Guvern în ceea ce privește procesul de liberalizare sunt principalii vinovați pentru situația în care am ajuns azi. Ei ar fi trebuit să stabilească întreaga procedură de liberalizare. Doar că, în stilul tipic românesc, s-au culcat pe o ureche.
În acest moment, statul român produce 75% din energia electrică tranzacționată zilnic. Aproximativ 27% energie hidro, în jur de 23% nuclear, iar restul cărbune și gaz. Dacă e să avem aceste lucruri în vedere, ajungem la următoarea concluzie: apa e gratis, fisiunea nucleară e un proces care se realizează ca acum 30 se ani (deci nu presupune bani de cercetare sau alte costuri în plus), iar cărbunele, din câte știu eu, nu s-a scumpit semnificativ.
În aceste condiții, de unde facturile dublate, triplate sau cine știe de câte ori mai mari? Răspunsul e simplu și revin la samsarii de care vorbeam la început. Energia electrică trece din mainile inginerilor care o produc în mâinile intermediarilor, cei care joacă prețurile cum vor și cărora nu le pasă de români, pentru că sunt mai preocupați de propriul lor profit.
Peste costurile pe care le stabilesc acești intermediari vin și distribuitorii mari din România, care adaugă și ei partea lor de profit. Asta pentru că pot și pentru că au monopol pe rețeaua electrică ce ajunge în casele românilor.
Ironia face că, atât statul român, cât și cetățenii și IMM-urile ajung să plătească prețuri exorbitante pentru energia electrică doar pentru că o lasă în mâinile acestor samsari energetici, dar o lasă în mod legal!!! Pentru că așa e legea!
În nici 10 ani, traseul energiei de la producător la consumatorul final s-a schimbat extraordinar de mult. Dacă în urmă cu 10 ani traseul era Producător – Transportator – Distribuitor - Consumator Final, acum pe acest traseu au intervenit și alții, iar traseul arată astfel: Producător – Transportator – Burs㠖 Broker - Certificate CO2 – Distribuitor -Trader Energie - Consumator Final. Fiecare dintre cei care au intervenit pe traseu își ia birul.
Soluția ar trebui să fie un pachet de măsuri care să îi protejeze în mod real pe români, dar și pe reprezentanții IMM-urilor, care riscă să ajungă în faliment. Soluția subvențiilor către populație e una pe termen scurt, care nu face decât să pună presiune pe buget, pentru că Guvernul scoate bani din bugetul țării spre a compensa lăcomia intermediarilor. Măsurile adoptate trebuie să fie unele legislative, care să protejeze consumatorul vulnerabil, dar care să pună la punct și obligațiile fiecărui intermediar în traseul energiei de la producător la consumatorul final.

Publicat în Politica

Ministerul Educației a aprobat funcționarea, începând cu anul școlar 2021 - 2022, a șase școli-pilot, potrivit principiilor de reformă a sistemului de învățământ incluse în proiectul „România Educată”. Astfel, în cele șase școli-pilot elevii și profesorii vor avea parte de un proces de predare-învățare-evaluare mai apropiat de dorințele și nevoile fiecărei comunități și mai apropiat de cerințele și exigențele unui învățământ modern, centrat în mod real pe elev.
Componenta cea mai importantă care se are în vedere în cadrul pilotărilor este transformarea curriculară, adică modele curriculare și planuri cadru care să fie adaptate de către școli în funcție de nevoile comunității și de resursele umane și materiale existente, care să permită proiectarea pe arii de învățare, nu pe discipline, și să se concentreze în mod real pe dezvoltarea unor competențe relevante.
Se vor pilota modele de predare-învățare în sistem blended learning, cu predare alternativă cu prezență fizică și online, la intervale periodice, și modele noi de evaluare narativă, în locul celei bazate pe calificative, care să reducă presiunea evaluării asupra elevilor, în special în ciclul primar.
Toate inițiativele de pilotare aprobate au venit din partea unor unități de învățământ preuniversitar de stat și particular, care știu cel mai bine care sunt necesitățile și modalitățile prin care să ofere cele mai bune servicii educaționale comunităților lor. Au fost trimise inițial 20 de astfel de propuneri, din care cinci nu au finalizat procedura de depunere a documentației, iar din cele rămase unele au propus măsuri care nu necesitau derogări de la reglementările în vigoare sau nu aveau în vedere aspecte care să vizeze modernizarea educației în România.
Prin urmare, au fost înscrise în programul de școli-pilot:
1. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București;
2. Școala Gimnazial㠄Dimitrie Cantemir” din municipiul Baia Mare;
3. Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași;
4. Școala Gimnazial㠄Ion Neculce” din municipiul Iași;
5. Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;
6. Școala Gimnazial㠄Gheorghe Vernescu” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Modelele care se dovedesc de succes vor fi propuse spre scalare la nivel național, după eventuale adaptări suplimentare. De asemenea, programul de pilotare va continua și în anii următori, pentru a permite o evoluție continuă a sistemului de învățământ, care să reflecte evoluția rapidă a societății în care trăim. Pentru a sprijini acest proces, în Planul Național de Redresare și Reziliență este prevăzută finanțarea a 60 de școli-pilot în următorii ani, finanțare care să permită inclusiv pilotarea unor modele noi de management al resurselor umane.

Publicat în National
Pagina 47 din 68