Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că va cere cât mai rapid o anchetă privind modul în care Ministerul Sănătăţii a pregătit valul al patrulea al pandemiei.
"O să cer o anchetă, o analiză, pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit valul patru. Ştiam că vine valul patru, eu am spus tot anul, după ce s-a terminat valul trei, că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secţiile ATI pentru COVID. Am spus foarte clar să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde şi să se răspundă foarte rapid. Aş vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătăţii acest val patru, să vedem dacă s-a ţinut cont de ceea ce am spus eu şi dacă nu s-a ţinut cont de ceea ce am spus eu, cine nu a ţinut cont va fi responsabil pentru asta", a spus Cîţu, aflat într-o vizită în judeţul Prahova.
Premierul a precizat că va discuta cu autorităţile sanitare şi cu managerii de spitale despre situaţia secţiilor ATI, deoarece este nevoie şi de detaşarea de personal, nu doar de suplimentarea numărului de paturi, subliniind că în perioada următoare va creşte la 1.600 numărul paturilor de Terapie Intensivă destinate pacienţilor cu COVID-19.
"Noi avem un număr de paturi ATI, trebui să transformăm din non-COVID în COVID, asta facem acum, dar trebuie să detaşăm şi personalul şi aş vrea să văd acest plan cât mai repede cu putinţă pus la punct. Repet, este anormal şi cineva trebuie să răspundă pentru asta, dacă valul patru nu a fost pregătit, deşi am vorbit de asta toată vara. Vom avea toate datele concrete, pentru că ele se schimbă în fiecare zi. Ultima cifră pe care o am era de 1.024 de paturi ATI COVID. Ştiţi foarte bine că atunci când am preluat din nou Ministerul Sănătăţii, numindu-l pe domnul ministru Cseke, cred că erau vreo 600 de paturi, deşi eu am spus tot timpul că trebuie să rămânem la 1.600 de paturi. Domnul ministru a înţeles mesajul meu, a adăugat vreo 400 de paturi imediat şi va adăuga până la 1.600 de paturi cât mai curând posibil, dar nu doar asta este provocarea. Provocarea este să avem şi personalul detaşat în aceste secţii COVID", a transmis şeful Executivului.
Premierul Florin Cîţu a participat, marţi, la ceremonia de semnare a contractului de finanţare a Spitalului Orăşenesc Sinaia. (sursa Agerpres)

Publicat în Politica

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca, prin cercetătorii de la Disciplina Parazitologie şi Boli parazitare (Facultatea de Medicină Veterinară), anunţă descoperirea unei noi specii de insectă, pe teritoriul României, în judeţul Constanţa. Noua specie a fost denumită Phlebotomus simonahalepae, în onoarea jucătoarei de tenis Simona Halep, care este născută la Constanţa, se arată într-un comunicat remis agenţiei News.ro.
Descoperirea a avut loc în timpul unui studiu pentru monitorizarea populaţiei de vectori din România, finanţat de ECDC (Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor) şi desfăşurat în zona Canaraua Fetii din judeţul Constanţa.
Rezultatele studiului au fost publicate, în luna august 2021, în prestigioasa revistă Parasites & Vectors.
"Descrierea unei noi specii este un proces complex, de durată şi, totodată, un act de responsabilitate. Ideea denumirii speciei în onoarea Simonei Halep ne-a venit în timpul unei conferinţe chiar despre flebotomi, conferinţă care s-a desfăşurat în Galapagos. Discutam cu Cristina Pop, autoarea studiului, şi i-am sugerat această denumire, mai ales că localitatea-tip unde s-a derulat studiul se află foarte aproape de locul de naştere al jucătoarei noastre de tenis. Cristina a fost imediat de acord şi ne-am bucurat mult ulterior să primim şi acordul Simonei Halep, prin managerul ei pe probleme juridice, care ne-a comunicat că este onorată de iniţiativa noastră. Dedicăm această descoperire ştiinţifică Simonei Halep, în semn de onoare şi de apreciere pentru performanţele sale şi pentru cum duce numele României în lume, aşa cum ne străduim şi noi în domeniul cercetării", explică coordonatorul studiului, Prof. dr. Andrei Mihalca, de la Disciplina de Parazitologie şi Boli parazitare.
La rândul său, cercetătorul ştiinţific Cristina Pop povesteşte despre descoperirea noii specii de insectă: "Printre câteva sute de flebotomi colectaţi în zona Canaraua Fetii din judeţul Constanţa, în cadrul studiului din 2018, am observat unul singur, total diferit. Mi-am dat seama atunci că este un exemplar aparte, dintr-un subgen care nu mai fusese semnalat la noi în ţară. Au urmat apoi câteva investigaţii mai detaliate, iar în urma analizelor morfologice şi genetice ne-am dat seama, împreună cu colaboratorii din Ankara, că avem de-a face cu o specie complet nouă pentru ştiinţă. Având la dispoziţie un singur specimen, am decis la acea vreme să nu publicăm încă datele şi să încercăm să mai colectăm câteva exemplare. Am continuat astfel colectările în aceeaşi zonă timp de încă două sezoane, în 2019 şi în 2020. Fără rezultat, din păcate. Totuşi, specimenul colectat de noi este fără dubiu un exemplar dintr-o specie necunoscută până la ora actuală şi am decis într-un final să îl descriem ca un taxon nou".
Flebotomii sunt insecte hematofage, cu răspândire pe toate continentele, dar mai abundente şi mai diverse în zonele cu climat cald. Anumite specii sunt responsabile de transmiterea unor boli grave la om şi animale, cum ar fi leishmanioza sau flebovirozele. În România, între anii 1910 şi 1970, au fost semnalate opt specii de flebotomi.
Cercetările derulate în ultimii ani de specialiştii de la USAMV Cluj-Napoca au confirmat prezenţa a şase specii, plus această nouă specie pentru ştiinţă, care a fost denumită în onoarea Simonei Halep. Astfel, numărul total de specii noi pentru ştiinţă descrise de cercetătorii de la colectivul Disciplinei de Parazitologie şi boli parazitare al USAMV Cluj-Napoca în ultimii ani a ajuns la 12.

Publicat în Sport

O echipă internaţională de cercetători a descoperit între 8 şi 24 de kilometri cubi de magmă care încă clocoteşte, la Vulcanul Ciomatu, din Munţii Harghitei, potrivit studiului publicat de aceştia în „Earth and Planetary Science Letters” citat de descopera.ro.

Vulcanul Ciomatu, care a erupt acum 30.000 de ani, deşi este considerat a fi inactiv, nu pare stins cu totul.

Mickael Laumonier, din cadrul Universităţii Clermont Auvergne (Franţa) şi unul dintre autorii studiului, a declarat pentru National Geographic că cercetarea lor indică importanţa evaluării vulcanilor activi şi a celor inactivi. Vulcanii sunt consideraţi activi dacă au erupt în ultimii 10.000 de ani, în stare latentă dacă au potenţialul de a erupe din nou şi stinşi dacă nu au mai erupt de mai bine de 10.000 de ani şi este puţin probabil să izbucnească din nou.

Studiul realizat de Laumonier şi colegii săi din Elveţia, Ungaria şi România (din ţara noastră a participat dr. Ioan Seghedi, din cadrul Institutului de Geodinamică „Sabba S. Ştefănescu” al Academiei Române) a avut la bază analize geofizice şi geochimice, precum şi simulări numerice ale evoluţiei termale ale vulcanului Ciomatu, pentru a estima cantitatea de magmă existentă sub acesta.

Surpriza a fost pe măsură, rezultatele indicând că Ciomatu ar putea depozita magmă cu un volum mai mare decât spaţiul ocupat de 20.000 de Mari Piramide din Giza.

Potrivit lui Janine Krippner, vulcanolog în programul Smithsonian Global Volcanism, care nu a fost implicată în studiu, cercetătorii nu afirmă că vulcanul poate erupe, ci „ne indică că avem multe date care ne arată că ar putea fi aşa”.

Cercetarea realizată de echipa lui Laumonier arată că rocile din partea de sus a crustei vulcanului Ciomatu sunt 15% topite, în medie, iar în unele zone partea lichidă ajunge la 45%, acesta fiind punctul de vârf la care cercetătorii sunt de părere că pot să apară erupţii, după cum afirmă Michale Ackerson, specialist din cadrul Muzeului Naţional al Istoriei Naturale al Smithsonian. Sub acest nivel, sistemele vulcanice sunt „blocate de cristale” şi nu pot erupe, a adăugat el.

Un studiu din 2015 realizat de o echipă de cercetători din Ungaria indica că masivul vulcanic Ciomatu avea potenţialul de a se reactiva, lucru infirmat de Institutul Geologic al României.

Masivul Ciomatu – Puturosu este un vulcan stins ce face parte structural şi poziţional din grupa Munţilor Harghitei, din lanţul muntos al Carpaţilor Orientali. Cel mai înalt pisc este Vârful Ciomatu Mare, cu o înălţime de 1.301 metri. De asemenea, în interiorul craterelor Muntelui Ciomatu s-au format Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, precum şi Tinovul Mohoş, o rezervaţie naturală de tip floristic şi faunistic.

Publicat în National

În clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene după bugetul alocat de guvern pentru cercetare şi dezvoltare în 2020, conform datelor de la Eurostat, România se clasează pe ultimul loc.
Anul trecut, Guvernul a alocat circa 15 euro pe cap de locuitor pentru cercetare şi dezvoltare, o sumă de 15 ori mai mică decât media Uniunii Europene de 225 de euro.
Cheltuielile guvernului român cu cercetarea şi dezvoltarea au scăzut cu 32% în anul 2020, faţă de anul 2021, de la 22 de euro pe cap de locuitor în 2019, la 15 euro alocaţi anul trecut.
Per total, în 2020, alocaţiile bugetare guvernamentale totale pentru cercetare şi dezvoltare în Uniunea Europeană s-au ridicat la 100,78 mld. euro, echivalentul a 0,8% din Produsul Intern Brut.
Anul trecut, alocaţiile bugetare guvernamentale pentru cercetare şi dezvoltare la nivelul UE s-au ridicat la 225 de euro pe cap de locuitor, în creştere cu 22% faţă de 2010 (184 euro pe persoană).
Cele mai mari sume alocate s-au înregistrat în Luxemburg (648 euro pe cap de locuitor), urmată la distanţe considerabile de Danemarca (519 euro) şi Germania (443 euro).

Publicat în National

Potrivit declaraţiilor oficialilor români, în prima săptămână din octombrie se aşteaptă ca Agenţia Europeană a Medicamentului să dea unda verde pentru doza trei. Autorităţile române se aşteaptă ca autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului să vină până la data de 4-5 octombrie. Românii cu imunitatea foarte slăbită vor beneficia primii de a treia doză de vaccin anti-COVID. Pe lângă cei mai vulnerabili, vor primi încă o doză de vaccin şi cei care sunt complet imunizaţi de cel puţin 6 luni şi care nu au fost confirmaţi cu COVID.
Astfel, din luna octombrie, persoanele cele mai vulnerabile vor putea primi şi o doză suplimentară de vaccin anti-COVID de tip ARN mesager, pentru mai multă protecţie în faţa variantei Delta. Persoanele aflate sub tratament pentru cancer, cele cu transplant sau cu diverse imunodeficienţe, vârstnici de peste 65 de ani, dar şi persoanele care iau tratamente care le slăbesc imunitatea vor avea din start în schemă o doză adiţională.
Valeriu Gheorghiţă, preşedintele Comitetului Naţional pentru Vaccinare (CNCAV): "Dacă este o persoană din acele categorii de risc, cu imunosupresie, schemele propuse sunt la patru săptămâni de la cea de-a doua doză, deci, practic, zero - o lună - două luni".
A doua recomandare se referă la celelalte persoane expuse riscului de infectare cu SARS-CoV-2, precum personalul medical. Dar şi la restul populaţiei.
Cei care vor să-şi întărească imunitatea obţinută prin vaccinare vor putea primi o doză de rapel la cel puţin 6 luni de la schema iniţială. Cei vaccinaţi care au fost confirmaţi cu COVID nu vor primi a treia doză, fiindcă, în cazul lor, nu este necesară. Valeriu Gheorghiţă: "După o schemă completă de vaccinare cu două doze, dacă mai ai şi istoric de trecere prin boală, indiferent de intervalul de timp faţă de schema de vaccinare, nivelul anticorpilor este mult mai crescut".

Publicat în Sanatate

Împreună cu tine, Fundaţia Inimă de Copil „costumează” cu echipament şcolar peste 200 de copii din mediul rural şi îi transformă astfel în super-eroi.

„Strângem împreună 100 de ghiozdane echipate pentru copiii din ciclul primar, 65 de ghiozdane echipate pentru copiii din ciclul gimnazial şi 60 de ghiozdane pentru tinerii de la liceu. Costul mediu al unui ghiozdan echipat este de 150 RON. An de an, septembrie poartă în spate poveştile începerii şcolii. Noi vrem să ne oprim asupra poveştilor câtorva super-eroi pe care îi cunoaştem. Ei sunt, poate diferiţi, de cum îi ştim pe cei din benzile desenate. Nu sunt mari şi cu siguranţă nu au capă. Sunt copiii şi tinerii din zonele rurale care fac eforturi de super-eroi să meargă la şcoală. Ca în fiecare an, noi ne-am luat angajamentul faţă de ei să-i echipăm, să ne asigurăm că rechizitele de care au nevoie la început de an şcolar nu sunt o problemă pentru ei. Noi le dăm rechizite, ei le folosesc ca baghete magice, locuri de experimentat şi instrumente de spus poveşti“, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, Fundaţia Inimă de Copil.

Cum poţi ajuta copiii să fie echipaţi cu rechizite? „Intră pe site-ul campaniei, acolo poţi alege din mai multe metode de plată. Te rugăm să specifici «Campania înapoi la şcoală» în detaliile tranzacţiei. Dacă eşti din Galaţi, poţi cumpăra tu direct rechizitele şi le poţi aduce la Centrul de Zi al Inimă de Copil din str. Dunărea, nr. 42A, bl. PR1, sc. 2, parter, de luni până joi, în intervalul 10.00 - 17.00“, precizează Fundaţia.

Publicat în Comunitate

Numărul zborurilor comerciale în UE a crescut cu 48% în august, comparativ cu perioada similară din 2020, iar cel mai redus declin s-a înregistrat în Grecia, România şi Croaţia, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Pentru a preveni extinderea pandemiei de coronavirus (Covid-19), ţările din întreaga lume au adoptat diverse măsuri restrictive de la începutul lui 2020. Din cauza acestor măsuri restrictive, transportul aerian a fost sever afectat, dar cele mai recente date arată semne de redresare a zborurilor comerciale.
Chiar dacă numărul zborurilor comerciale în UE a crescut cu 48% luna trecută, încă este mult sub nivelul de dinaintea pandemiei (minus 31% comparativ cu august 2019).
În termeni absoluţi, numărul zborurilor comerciale în UE s-a situat la 479.000 în august 2021, comparativ cu 325.000 în august 2020 şi 696.000 în august 2019.
Statele membre UE cu cel mai redus declin al zborurilor comerciale în august 2021 au fost Grecia (minus 7% comparativ cu august 2019), România (minus 18%) şi Croaţia (minus 22%), cea mai semnificativă scădere, de peste 50%, fiind în Finlanda (minus 60% comparativ cu august 2019), Irlanda (minus 55%), Slovenia (minus 54%), Slovacia (minus 52%) şi Cehia (minus 51%). (sursa Agerpres)

Publicat în Mapamond

Pandemia a impulsionat turismul românesc, volumul rezervărilor din vara acestui an având o creştere cu 46% faţă de 2019 şi cu 60% raportat la anul trecut, potrivit unui comunicat al Travelminit.ro, remis, marţi, Agerpres.
Vara aceasta, românii au recuperat din plin la capitolul vacanţe, mai ales odată cu relaxarea restricţiilor şi a măsurilor de siguranţă luate de autorităţi în contextul pandemiei. Potrivit platformei hoteliere online Travelminit.ro, care a analizat rezervările efectuate în perioada iunie - iulie 2021, sezonul estival a fost unul prolific pentru hotelierii şi proprietarii de pensiuni şi case de vacanţă din ţară.
Astfel, volumul de rezervări pentru perioada iunie - iulie 2021 a fost cu 46% mai mare decât în 2019 şi cu 60% mai mare decât în anul 2020.
După o perioadă plină de incertitudine, în care posibilităţile de călătorie au fost limitate, dorul de ducă al românilor s-a amplificat mai mult ca niciodată, dovadă fiind şi cifrele mari ale rezervărilor pentru destinaţii interne. În plus, schimbările tot mai dese ale condiţiilor de intrare în statele europene şi nu numai i-au determinat pe turişti să aleagă siguranţa sejururilor în ţară, ceea ce a creat un context favorabil pentru industrie.
Cât despre locurile alese de aceştia, opţiunile populare sunt neschimbate. Pe parcursul acestei veri, harta celor mai căutate destinaţii din România a arătat astfel: un procent de 25% a fost ocupat de litoralul românesc (staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Vama Veche, Olimp şi Costineşti preponderent), 23% reprezintă marile oraşe (Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara, Oradea), 21% sunt destinaţiile balneo (Sovata, Băile Felix, Băile Herculane), iar restul se împarte între localităţile mai mici, dar care pot fi considerate adevărate comori turistice (Praid, Rimetea, Odorheiu Secuiesc, Corund sau Gheorgheni).
De asemenea, atunci când vine vorba despre alegerea unităţii de cazare, românii preferă în continuare hotelurile şi pensiunile, care, pe parcursul acestei veri, au acoperit împreună un procent de 68% din numărul total al rezervărilor pe Travelminit.ro, restul fiind împărţit între apartamente, case de vacanţă şi hosteluri. În cazul hotelurilor a fost semnalată şi o creştere faţă de anul trecut, mai ales datorită faptului că foarte multe unităţi de cazare de acest fel au pregătit pachete complexe şi oferte la preţuri accesibile pentru acest sezon estival.
Preţurile la cazare din această vară au fost mai mari faţă de aceeaşi perioadă a lui 2020, dar considerabil mai mici decât cele din sezonul estival din 2019. Mai mult decât atât, un avantaj considerabil pentru turismul intern a fost faptul că românii au putut să-şi folosească voucherele de vacanţă rămase nefolosite din anii trecuţi pentru a rezerva cazări în ţară.
În ceea ce priveşte tarifele, preţul mediu pentru 2 nopţi de cazare, 2 adulţi, a fost de 501 lei (spre deosebire de 524 lei în 2019 şi 477 lei în 2020). De asemenea, preţul mediu pentru 2 nopţi de cazare, 2 adulţi + 2 copii, a fost vara aceasta de 692 lei, în timp ce preţul mediu pentru un sejur de 3 nopţi, 2 adulţi + 2 copii, a fost de 1.170 lei.
"Este evidentă orientarea turiştilor români spre destinaţii din ţară, fie că vorbim despre zonele estivale, fie că vorbim despre munte sau zonele balneoclimaterice. Incertitudinea legată de restricţiile valului 4 a determinat un număr mare de rezervări în timpul verii şi chiar până la finalul lunii septembrie. Ne aşteptăm ca numărul rezervărilor să se menţină ridicat până la jumătatea lunii octombrie", a declarat Timea Ambrus, Operations Manager Travelminit.ro.

Publicat în National

Alianța Pacienților Cronici din România afirmă că actuala criză politică "acutizează" situația din sănătate și pacientul cronic rămâne fără tratamente, iar cei mai afectați sunt bolnavii de cancer și cei cu HIV/SIDA.
"Criza de sănătate generată de pandemia de COVID-19 a amplificat problemele cu care se confruntau pacienții cronici din România în ceea ce privește accesul la terapii. Ca și cum nu era de-ajuns, criza politică actuală acutizează situația, săpând mai adânc groapa sistemului de sănătate, lipsindu-l de finanțarea necesară, și odată cu el și a pacientului cronic, rămas fără tratamente. Printre cei mai afectați de situația actuală sunt pacienții bolnavi de cancer și pacienții cu HIV/SIDA; pentru aceștia din urmă, frica de a nu mai primi tratamentul vital este o constantă în fiecare lună. Medicii fac eforturi disperate de a calcula medicația la plic, la bucată, pentru a ajunge la fiecare pacient. Această practică încalcă toate normele legate de farmacovigilență, siguranța medicamentului și siguranța pacientului, periclitându-i sănătatea", se arată într-o scrisoare deschisă a APCR către partidele politice, Ministerul Sănătății, CNAS și Guvern.
Potrivit sursei citate, "lipsa fondurilor" destinate acestor programe naționale de sănătate este semnalată de toate centrele regionale de boli infecțioase din România.
"1 din 4 pacienți români diagnosticați cu HIV/SIDA nu urmează în prezent un tratament specific bolii lor, iar dacă autoritățile nu iau măsuri acum, acest număr va crește considerabil. Întreruperea tratamentului antiretroviral determină o creștere a riscului de deces, precum și a riscului de transmitere a infecției HIV. Încă o dată, factorul politic pune viața pacienților cronici în pericol. (...) Și în acest moment, se tergiversează reglementarea privind activitatea de HomeDelivery (distribuirea medicației la domiciliul pacientului cronic)", se mai arată în scrisoare.
APCR susține că întreruperea tratamentului chiar și pentru 1 - 2 zile la pacienții cu HIV/SIDA poate altera întreaga schemă terapeutică (scheme multidrog).
"Asta conduce la agravarea stării de sănătate, epuizarea tuturor variantelor de scheme datorită generării de rezistență virală la terapie, iar dacă se impune internarea acestor pacienți, asistența medicală este aproape imposibilă, dat fiind faptul că spitalele de boli infecțioase sunt iar pline cu pacienți COVID-19. În cazul pacienților cu cancer, lipsa medicamentelor reprezintă direct condamnare la moarte, deoarece cancerul este o urgență, iar majoritatea tipurilor de cancer au o evoluție fulminantă", afirmă reprezentanții APCR.
Totodată, aceștia fac apel către politicienii din Guvern să rezolve situația actuală și afirmă că va informa și Parlamentul European.
"Facem apel încă o dată la politicieni din Guvernul României să înceteze orice mascaradă politică și să se dedice rezolvării acestor probleme, pentru a preîntâmpina un nou val de decese cauzate de cinismul și lipsa lor de empatie, dar și de lipsa finanțării și a politicilor coerente din sănătate. Reamintim faptul că în 2020 decesele generale au crescut apreciabil, iar în 2021, dacă nu se iau măsuri urgențe, numărul deceselor va crește și mai mult. Alianța Pacienților Cronici din România va semnala situația curentă Parlamentului European și își rezervă dreptul de a acționa în judecată pe toți cei responsabili pentru aceste derapaje, pentru încălcarea cu bună știință a dreptului la asistență medicală, la sănătate, la viață, drepturi consfințite atât de Constituția României, cât și de Legile în vigoare ale României și UE", adaugă APCR. (sursa Agerpres)

Publicat în Sanatate

Vineri, 10 septembrie, centrele de relații clienți ale ENGIE Romania vor fi închise, cu excepția punctului de vânzare ENGIE din Băneasa Shopping City din București, care va funcționa conform programului obișnuit al centrului comercial.
Ziua de 10 septembrie este liberă pentru angajații companiei, conform prevederilor contractului colectiv de muncă în vigoare. Începând de luni, 13 septembrie, se revine la programul obișnuit de funcționare, disponibil pe site-ul companiei, engie.ro.
De asemenea, serviciul de call-center național apelabil la numărul unic de telefon 021.9366 va fi limitat la funcționalitățile uzuale, respectiv oferirea de informații generale despre serviciile și produsele companiei, fără a fi posibilă consultarea unui operator în vederea obținerii de informații personalizate.
Clienții pot transmite solicitările lor prin formularul de contact de pe site-ul engie.ro https://www.engie.ro/contact/. Informații utile cu privire la situația de consum pot fi accesate direct în contul de client ENGIE sau prin intermediul aplicației engiemobile ce poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play, informează ENGIE Romania.

Publicat în Comunitate
Pagina 51 din 72