Teatrul Dramatic „Fani Tardini” reduce la 30% gradul de ocupare a Sălii de Spectacole, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.130/2021 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

„Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2”, se arată în HG 1.130/2021. Măsurile au intrat în vigoare luni, 25 octombrie 2021.

Spectatorii vor face dovada vaccinării sau trecerii prin boală doar cu CERTIFICATUL DIGITAL al UE privind COVID, care poate fi obţinut de pe https://certificat-covid.gov.ro/. Certificatul digital va fi verificat la intrarea în Sala de Spectacole de către personalul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” cu ajutorul aplicaţiei mobile Check DCC. Programul de reprezentaţii al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” poate fi consultat pe fanitardini.ro/program, iar biletele la spectacole pot fi cumpărate de pe bilete.fanitardini.ro, informează Teatrul gălățean.

Publicat în Comunitate

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean (CJ) Galaţi de joi, 29 septembrie 2021, a fost aprobat proiectul tehnic al unei noi investiţii cu fonduri europene. Este vorba de realizarea unei săli de spectacole la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”.
„Am câştigat un nou proiect cu fonduri europene. Astfel, vom extinde Centrul Cultural «Dunărea de Jos» cu un nou corp de clădire, în care va fi amenajată o sală de spectacole. Va fi un spaţiu multifunctional, în care se vor putea desfăşura diverse spectacole organizate de elevii Şcolii de Arte, evenimentele Centrului Cultural, proiecţii, conferinţe şi dezbateri pe teme culturale sau educaţionale. În acest moment, suntem în faza de pregătire a documentaţiei pentru a semna contractul de finanţare, astfel încât să demarăm licitaţia pentru desemnarea unui constructor”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.
Valoarea investiţiei este de 5.692.540 de lei, fonduri în cadrul Programului Operaţional Comun România - Republica Moldova.

Publicat în Știrea zilei

Timp de trei zile, sala Polivalentă Dunărea a găzduit Cupa Arcada la volei masculin. A fost cea mai puternică ediţie care a aliniat la start patru formaţii de top: OK Vojvodina Seme Novi Sad, campioana Serbiei, CSM Arcada Galaţi, campioana României, Steaua Bucureşti şi SCM U Craiova. Cu o excepţie, meciurile au fost foarte echilibrate şi au avut nevoie de tie-break pentru a desemna câştigătoarea. CSM Arcada a înregistrat rezultatele: 3-2 cu SCM U Craiova, 2-3 cu OK Vojvodina Novi Sad şi 1-2 cu Steaua. Clasamentul final: 1. Steaua, 2. CSM Arcada, 3. OK Vojvodina, 4. SCM U Craiova.
Festivatea de premiere a fost ca de fiecare dată grandioasă, toţi participanţii au primit cupe, medalii, diplome, de asemenea, au fost premiate şi glorii ale voleiului românesc: Mirela Bojescu, Daniela Mincă, Marcela Olteanu etc. Totodată, cu acest prilej, campioana României şi-a prezentat lotul pentru sezonul 2021-2022: Teleleu, Talpă, Butnaru, Bissette, Darlaczi, Rangel, Toro, Magdaş, Bala, Raţă, Cristudor, Kantor, Raic, Sestan, ultimii doi au ajuns mai târziu la Galaţi după ce au participat cu Croaţia la Campionatul European. Primul joc oficial pentru formaţia pregătită de Sergiu Stancu ajutat de Răzvan Tănăsescu este programat pe 30 septembrie, la Braşov, Supercupa României cu Dinamo Bucureşti.

Publicat în Sport