Miercuri, 04 Noiembrie 2015 00:00

Abandonul şcolar poate fi combătut

La începutul anului 2015, Şantierul Naval Damen Galaţi a decis să susţină unul dintre cele mai importante proiecte ale Fundaţiei Inimă de Copil. Astfel, „Îmbunătăţirea accesului la educaţie al copiilor şi prevenirea abandonului şcolar pentru copii din judeţul Galaţi” sprijină copiii din clasele I – VIII, proveniţi din familii aflate în dificultate. Programul a pornit de la experienţa anterioară a organizaţiei în proiecte sociale, colaborarea pe termen lung cu sponsorul şi înţelegerea profundă a problemelor familiilor cu venituriextrem de reduse. Pentru că abandonul şcolar afectează 1 din 4 copii, cu o rată mai mare în mediul rural, copiii sprijiniţi au fost cei cărora dreptul la educaţie, la o familie, la dezvoltare şi construirea unui viitor le este pus în pericol. În cursul anului 2015, datorită acestei colaborări, 140 de copii au avut şansa continuării educaţiei şcolare, obţinerea unor burse de studiu pentru 20 dintre ei, dezvoltarea prin activităţi nonformale, creşterea semnificativă a calităţii vieţii prin asigurarea unei mese calde, a rechizitelor şi a nevoilor de bază. 75% dintre copii susţinuţi au fost din mediul rural, din 17 localităţi din judeţul Galaţi (Şendreni, Piscu, Tudor Vladimirescu, Lieşti, Slobozia-Conachi, Pechea, Costache Negri, Griviţa, Ţepu, Buciumeni, Cavadineşti, Vânători, Odaia Manolache, Nămoloasa, Galaţi, Tecuci, Frumuşiţa). Deşi iniţial proiectul îşi propusese să susţină 120 de copii, până la acest moment 140 de copii au beneficiat de el.

Proiectul este unic, prin dimensiunea sa la nivelul judeţului şi eficienţa în îmbunătăţirea accesului copiilor la educaţie şi creşterea calităţii vieţii lor. 

„Ni se pare esenţial pentru copii şi o mare investiţie în viitorul nostru, al tuturor, să asigurăm dreptul şi şansa copiilor, a tuturor copiilor, la educaţie, indiferent de cât de modestă este familia din care provin. Drumul educaţiei pentru unii copii de multe ori se încheie tragic şi mult prea devreme, din cauza sărăciei. Vrem să oferim copiilor şansa să devină viitorii instalatori, tâmplari, ingineri, medici, laureaţi de premiu Nobel, să îşi atingă propriul potenţial cu care au fost dăruiţi...”, a declarat Anna Cristina Burtea, director executiv al Fundaţiei Inimă de Copil

Managementul Şantierului Naval Galaţi a înţeles nevoia acută de măsuri urgente pentru susţinerea accesului copiilor la educaţie în judeţul Galaţi cât şi faptul că acest proiect este integrat într-un program pe termen lung al organizaţiei, contribuind la obiective de termen lung: împlinirea potenţialului fiecărui copil prin accesul la educaţie şi schimbarea de mentalităţi în comunitate. Implicarea unuia dintre cei mai importanţi lideri ai industriei gălăţene, Şantierul Naval DamenGalaţi, în proiecte de responsabilitate socială a crescut din ce în ce mai mult în ultimii ani, iar asocierea companiei în proiecte ce sprijină educaţia şi zone vulnerabile ale societăţii, alături de cele care susţin performanţa, poate să devină un standard şi un model de cooperare între societatea civilă, organizaţii şi companii importante din industria locală.

„Trăinicia proiectelor derulate împreună cu Fundaţia Inimă de Copil, atât cele care susţin educaţia copiilor cât şi cele dedicate zonelor vulnerabile ale societăţii este dovedită prin realizările vizibile înregistrate. Strategia de responsabilitate socială a Şantierului Naval Damen Galaţi se înscrie cu succes în acţiunile implementate la nivelul Grupului Damen în acest sens vizând o colaborare profundă între societatea civilă, organizaţii puternice şi actori importanţi ai industriei locale”, a explicat Corina Pîrvu, de la Departamentul Relaţii Publice al S.N. Damen Galaţi.

Publicat în Comunitate

Deşi a plecat din Şantierul Naval Damen Galaţi nu de mult timp, feribotul “Veteran” se va reîntoarce, repede, în locul în care a fost lansat la apă, din cauza unei probleme tehnice la motor. Informaţia a fost făcută publică de postul canadian de ştiri CBC, potrivit căruia feribotul "Veteran", de circa 50 de milioane de dolari, va face cale întoarsă către Şantierul Naval Damen din Galaţi, după ce a fost evaluat în Malta de specialişti, reprezentanţi ai firmei nemţeşti care a furnizat motorul navei. Deşi se pare că reparaţia ar fi putut avea loc chiar şi în Malta şi cu toate că piesa defectă - motorul - nu este produsă de grupul Damen, ci doar a fost instalată de navaliştii gălăţeni, Şantierul Naval Damen Galaţi a solicitat ca nava să se întoarcă pentru a i se schimba motorul. Cel mai probabil, cheltuielile de înlocuire a motorului se vor face pe banii şantierului, întrucât feribotul beneficiază de o perioadă de garanţie, la fel cum acordă SNDG garanţie pentru orice navă produsă la Galaţi. 

De altfel, situaţia feribotului "Veteran" nu este unică în istoria Şantierului Naval Damen, existând şi în trecut cazuri în care nave lansate la apă s-au întors în şantier pentru mici reparaţii, după ce s-au constat defecţiuni apărute după lansarea la apă. După ce feribotul va primi un motor mai bun, acesta va pleca din nou spre Canada, unde va ajunge probabil cu o întârziere estimată de partea canadiană la două-trei săptămâni faţă de data stabilită iniţial pentru livrare. Totuşi, chiar şi cu această întârziere de livrare, beneficiarul încă este încrezător că feribotul va putea să înceapă, cel târziu în octombrie, cursele de transport al călătorilor şi autovehiculelor. 

Feribotul “Veteran”, care are şi funcţie de spărgător de gheaţă, este primul din cele două comandate Şantierului Naval Damen de către Guvernul Provinciei Newfoundland şi Labrador, Canada. Nava, care a fost lansată la apă în luna martie a acestui an, urmează să fie folosită pentru transportul persoanelor (localnici, turişti) şi a autovehiculelor între insula Fogo şi insula Change, situate pe coasta de est a Canadei. Nava, cu dimensiuni impresionante (lungimea de 80,9 m, lăţime de 17,2 m, pescaj – 4,3 m) are o capacitate de 200 de pasageri (plus echipajul din 15 oameni) şi de 64 de autovehicule. Cel de-al doilea feribot cosntruit la SNDG, “Legionnaire”, a fost lansat la apă pe 15 iulie, în prezenţa lui David Brazil, ministrul Transporturilor din Provincia Newfoundland şi Labrador.

Construcţia celor două feriboturi a constituit o premieră pentru Şantierul Naval Damen Galaţi, unitate care a realizat pentru prima oară astfel de nave.

Publicat în Economie

Şantierul Naval  Damen Shipyards Galaţi a avut în primele şase luni ale acestui an o cifră de afaceri dublă comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce profitul realizat a fost de circa 15 milioane lei, mai mare faţă de cel obţinut anul trecut în primele 6 luni, care a fost de 8,5 milioane lei. Marii constructori au fost principalii clienţi ai unităţii gălăţene, care are comenzi asigurate pentru întregul an 2015 dar şi pentru începutul anului viitor. „Pentru anul 2015 vom avea 27 de nave care vor fi livrate, la fel ca anul trecut“, a declarat directorul de resurse umane al companiei, Florin Spătaru, adaugând că pentru acest an capacitatea de încărcare este complet asigurată. 

Publicat în Comunitate

„Când am ajuns la poarta şantierului, a venit unchiul meu, care lucrează aici, şi m-a băgat înăuntru. Aici am rămas cu gura căscată! Navele sunt foarte mari, la fel şi macaralele, am început să fac poze cu telefonul mobil”, a spus, dintr-o suflare, Cosmin Mititelu, un băieţel de 8 ani, care a asistat miercuri la lansarea la apă a feribotului „Legionnaire”, din Şantierul Naval  Damen Galaţi. Aşa cum a reacţionat Cosmin au reacţionat toţi vizitatorii din şantier, care nu au mai oprit telefoanele mobile din fotografiat şi filmat decât după ce au plecat din şantier.

Ca de fiecare dată la lansarea unei nave, miercuri, dana de lansare a fost plină de mii de gălăţeni - angajaţi, rude şi prieteni ai acestora, dar şi copii de la diverse şcoli, grădiniţe şi aşezăminte sociale din Galaţi - care au urmărit lansarea la apă a feribotului „Legionnaire”.

Feribotul, construit în Şantierul Naval Damen Galaţi pentru Guvernul Provinciei Newfoundland şi Labrador din Canada, va asigura transportul localnicilor şi turiştilor între Insula Bell şi Portugal Cove, situate pe coasta de est a Canadei. Feribotul are o lungime de 80 de metri, poate transporta 200 pasageri, 64 autovehicule, plus echipajul, şi are o viteză de 14 noduri. Feribotul lansat miercuri la apă este al doilea şi ultimul din seria comandată Şantierului Damen de către Guvernul Provinciei canadiene Newfoundland şi Labrador, primul feribot, „Veteran”, fiind lansat la apă pe 27 martie a.c. Atât botezul feribotului cât şi lansarea la apă a acestuia s-au desfăşurat ieri în prezenţa lui David Brazil, ministrul Transporturilor din Provincia Newfoundland şi Labrador.

După ce sticla de şampanie s-a spart, cu succes, de „Legionnaire”, au fost eliberate zeci de baloane roşii şi albastre, spre încântarea copiilor veniţi să asiste la eveniment. Un alt moment extrem de apreciat - prin strigăte şi aplauze - a fost cel al lansării efective la apă a navei. Tradiţionalele comenzi de lansare la apă au fost urmărite cu interes de cei care nu mai asistaseră niciodată la aşa ceva şi care au urmărit, atenţi, cum mastodontul de mii de tone de fier alunecă, lin, precum un fulg, de pe mal, în apa Dunării. „Uau! Nu am mai văzut aşa ceva niciodată! Trebuie să vii să vezi aşa ceva, să simţi tensiunea, emoţiile… extraordinar! Cred că Şantierul Naval Damen Galaţi ar trebui transformat în obiectiv turistic, pentru că sunt atâţia oameni care nu au văzut aşa ceva şi care ar dori să poată vedea!”, a spus Daniela Iovan, o tânără gălăţeancă venită cu prietenul ei la şantier. „Este foarte frumos, în momentul lansării mi-a fost teamă să nu se aplece către mine nava, dar nu a fost aşa, s-a dus foarte lin în apă. Este impresionant cât de mare este nava, oamenii sunt ca nişte furnici pe lângă ea!”, a spus şi Ana, de 16 ani, de la Fundaţia „Sf. Vasile Cel Mare”.

Următoarea lansare de navă în Şantierul Naval Damen Galaţi va avea loc joia viitoare.

Publicat în Economie