Joi, 23 Decembrie 2021 13:53

10 SFATURI PENTRU SARMALE REUŞITE

savoriurbane.com prezintă 10 SFATURI PENTRU SARMALE REUŞITE, sfaturi utile care să ajute începătorii în procesul de preparare al acestor delicioase sarmale.

1. Varza murată ar fi bine să fie de casă. Dacă varza este prea acră sau prea sărată atunci se poate limpezi rapid cu apă rece (foaie cu foaie). Sfat: pregătiţi-vă cu 2 - 3 verze murate ca să puteţi alege foile cele mai frumoase! Frunzele mici din centru se vor toca şi se vor pune la fundul şi suprafaţa oalei.

2. Carnea pentru sarmale ar fi bine să fie una mai grasă, deoarece grăsimea face sarmaua fragedă.

3. Orezul şi ceapa din compoziţie conferă şi ele frăgezime sarmalelor. Nu trebuie exagerat cu orezul pentru "înmulţirea" umpluturii şi în niciun caz NU se pun ouă crude în compoziţia de sarmale, deoarece o vor întări!

4. Asezonarea (condimentarea) sarmalelor se face după gust. Nu exageraţi cu sarea, deoarece şi varza murată este sărată! În schimb, fiţi generoşi cu piperul, pentru că sarmalele nu trebuie să fie fade. Cine doreşte poate adăuga şi mărar, pătrunjel verde sau chiar suc de roşii sau bulion.

5. Modelarea sarmalelor se face şi ea după preferinţe - mai mari sau mici. De multe ori foile de varză dictează dimensiunea sarmalelor. Acestora li se îndepărtează cotoarele şi se folosesc doar porţiunile subţiri. Important este procesul de învelire (răsucire, înfăşurare) astfel încât umplutura să fie bine închisă.

6. Clădirea sarmalelor în oală nu se face după o regulă fixă. La fundul oalei se pune un strat de varză acră tocată (merg acolo şi cotoarele decupate de la frunze), câteva rămurele de cimbru uscat şi puţină ceapă tocată. Apoi se aranjează sarmalele în straturi şi se intercalează cu bucăţele de afumătură sau de carne crudă. Se pot dispune concentric sau în şiruri drepte. Nu trebuie îngrămădite, deoarece orezul din ele îşi va mări volumul la fiert! Se continuă stratificarea până la umplerea vaselor. Trebuie totuşi lăsaţi liberi 3 - 4 cm ca să aibă loc şi zeama în care fierb sarmalele.

7. Deasupra sarmalelor astfel clădite se pune din nou un strat de varză tocată şi crenguţe de cimbru. Cele mai bune sarmale se fierb în moare de varză diluată cu apă. Lichidul trebuie să cuprindă bine sarmalele. Orezul din ele va absorbi mult lichid, aşa că acesta trebuie completat din când în când. 2 ceşti bune de suc gros de roşii le va da o culoare plăcută gălbuie-roşiatică şi o aromă specifică.

8. Fierberea propriu-zisă a sarmalelor are loc fie în oală metalică aşezată pe foc direct (pe aragaz), fie la cuptor (în oale metalice sau ceramice). În ambele cazuri, sarmalele se fierb sub capac şi la foc mic. Fierberea sarmalelor (la foc mic) durează cca. 1,5 - 2 ore calculate din momentul în care acestea fierb în masă. Cele mai gustoase sarmale se fac la cuptor, la temperatură mică (150 C), iar gătirea lor dureaza 3 - 4 ore. Şi în cazul lor trebuie completat lichidul din când în când. La final se îndepărtează capacul de vasul ceramic şi se lasă sarmalele la rumenit cca. 30 de minute la 180 C. Aveţi grijă să nu le ardeţi!

9. Sarmalele sunt mai gustoase dacă sunt lăsate la odihnit 1 - 2 ore în vasul sau oala în care s-au gătit.

10. Servirea sarmalelor se face conform tradiţiilor de familie ale fiecăruia: cu pâine de casă, cu mămăliguţă vârtoasă răsturnată şi tăiată cu aţa, cu smântână şi ardei iuţi proaspeţi sau muraţi etc.

Publicat în Mozaic

Deseori vedem la restaurant meniuri care includ mâncăruri tradiţionale româneşti şi ne oferă, printre altele, ciorbă, sarmale, chiftele, pilaf. Şi nu puţini sunt cei care spun că un Crăciun tradiţional românesc fără sarmale nu este Crăciun. Lăsând la o parte spiritul Crăciunului, să încercăm mai bine să vedem dacă aceste mâncăruri sunt în spiritul gastronomiei tradiţionale româneşti sau sunt „de împrumut”.

Un prieten care ne ajută în acest demers este Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, DEX-ul cum suntem obişnuiţi să îi spunem mai pe scurt.

Ne oprim la restaurant, şi, înainte să deschidem meniul, comandăm un rachiu. Pe care am vazut cu ochii noştri, în copilăria petrecută la ţară, cum îl făceau bunicii din fructe fermentate. Însă numele băuturii distilate, rachiu, nu este unul autohton, ci provine din turcă – Raki („Nume generic dat diferitelor băuturi alcoolice tari obţinute natural prin distilarea vinului, a fructelor, a sucurilor fermentate, a cerealelor, sau sintetic, prin diluarea alcoolului cu apă (şi cu esenţe) fără adaos de sirop de zahăr”). Daca nu ne place această idee, putem comanda ceva de care suntem siguri că este autohton, o pălincă tare. Număi că nici această denumire nu este autohtonă, fiind preluată din maghiară (Rachiu; ţuică – Din magh. pálinka).

O tărie deschide pofta de mâncare şi vrem să comandăm o ciorbă. Orice fel am comanda, tot ciorbă este. Dar numele iar nu este unul autohton, fiind preluat din turcă. („Fel de mâncare care constă dintr-o zeamă (acrită) preparată cu legume, adesea şi cu carne. Din turcă, çorba”).

Suntem gata acum să comandăm şi felul principal de mâncare. Restaurante cu specific românesc ne oferă sarmale, chiftele şi pilaf. Chiar dacă ştim că din generaţie în generaţie s-a transmis reţeta de sărmăluţe cu varză murată sau foi de viţă, adevărul este că acest fel de mâncare a intrat în bucătăria românească prin intermediul bucătarilor turci. DEX-ul ne lămureşte: „Preparat culinar din carne tocată (amestecată cu orez şi cu alte ingrediente) înfăşurată în foaie de varză, de viţă etc. în forma unor rulouri. Din turcă, sarma”. Chiar numele acestui fel de mâncare ne spune despre modul de gătire: sarmak, în turcă, înseamnă a înfăşura.

Sau putem comanda chiftele cu pilaf. Dar cu specific turcesc… Chiftea vine de la termenul turcesc köfte („Preparat culinar de formă rotundă sau ovală făcut din carne tocată, ceapă, ouă, verdeţuri şi condimente, care se prăjeşte în grăsime”) iar pilaf vine din cuvântul turcesc pilâv („Mâncare de orez (sau arpacaş), gătită de obicei cu carne (de pasăre) sau cu legume, ciuperci etc”).

Ca să încheiem, putem comanda un desert. Un şerbet de trandafiri ar fi o idee bună, mai ales dacă am găsit un loc răcoros în restaurant, în plină vară. Doar că termenul vine tot din turcă, şerbet, care înseamnă “Preparat alimentar făcut din sirop de zahăr bine legat şi frecat, colorat şi aromat cu diferite esenţe sau sucuri de fructe”

Şi iată că ne-am ridicat de la masă, sătui, şi constatăm că nici nu a trebuit să cunoaştem altă limbă decât turcă pentru a putea comanda şi mânca pe cinste. 

Publicat în Mozaic