Miercuri, 16 Noiembrie 2022 14:10

3 zile de plantare în Sat Costi

Sub sloganul "Educaţie în natură, plantăm împreună!", Gloria Education anunţă continuarea poveştii Green Gloria, desfăşurată în 3 zile de plantare, în luna noiembrie, la Sat Costi, comuna Vânători, judeţul Galaţi.

"În această ediţie a campaniei de ecologizare, vom finaliza cu succes plantarea a peste 30.000 de puieţi forestieri, iar în această ediţie vom planta împreună 10.000 puieţi de salcâmi în scopul creării unei perdea forestieră. Perdele forestiere protejează comunităţile de efectele furtunilor puternice, însă protejează şi solul împotriva eroziunii, îmbunătăţesc şi bilanţul hidric, purifică aerul din oraşe şi ajută la îmbunătăţirea factorilor climatici. Astfel, impactul pe care-l aducem în natură este unul semnificativ", potrivit organizatorilor.

Programul de plantare este următorul: Vineri, 18.11.2022, orele 15.00 - 18.00; Sâmbătă, 19.11.2022, orele 10.00 - 13.00; Duminică, 20.11.2022, orele 15.00 - 18.00, iar locaţia este: pe malul Calica, Str. Salciei, în Sat Costi, comuna Vânători, judeţul Galaţi.

«Pentru că doar împreună putem realiza lucruri măreţe!»

"Nu rata oportunitatea de a socializa, de a cunoaşte oameni şi lucruri noi, de a petrece mai mult timp în natură şi de a înţelege importanţa vitală a mediului înconjurător. Abia aşteptăm să ne revedem, pentru a crea împreună un mediu mai curat şi mai ferit de pericole. Este important să aveţi cu voi un hârleţ sau o lopată chiar dacă gropile vor fi deja făcute! Stai fără grijă, îţi asigurăm noi apa şi gustarea dulce, poate chiar şi un ceai cald, dacă vremea va fi capricioasă. Dacă fiecare dintre noi plantează azi un copac sau o plantă, mâine vom respira un aer mai curat, iar natura ne va răsplăti, iar noi Gloria Education Foundation te răsplătim cu o Diplomă de Voluntar. Astăzi, mai mult decât oricând, fiecare dintre noi trebuie să se implice în acţiuni voluntare menite a proteja mediul înconjurător, a recrea natura în care plantele şi copacii să-şi regăsească locul binemeritat", transmit organizatorii.

Publicat în Regional

În data de 13 iunie 2022, la ora 10:30, Poliția a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că pe DN26, la sensul giratoriu din dreptul localității Sat Costi a avut loc un accident rutier.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați care au ajuns la fața locului au stabilit faptul că o femeie în varsta de 28 ani, în timp ce conducea un autoturism având direcția de deplasare dinspre comuna Vânători spre municipiul Galați, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat în față sa, pe aceeași direcție de mers.
În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea unui minor, care se afla pasager in cel de-al doilea autoturism, care a fost transportat la Spitalul de Urgență pentru Copii Sf. Ioan Galați pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto dețin permise de conducere valabile iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ pentru ambii.
S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Publicat în Eveniment

Accident rutier, în această dimineaţă, miercuri, 08 iunie 2022, în jurul orei 05.45, pe D.N. 26, în localitatea Sat Costi. Din primele verificări, ar fi vorba despre o neacordare de prioritate, două autoturisme intrând în coliziune.

WhatsApp Image 2022 06 08 at 09.18.04

Din impact, a rezultat rănirea unui bărbat, de 70 de ani, aflat la volanul unuia dintre autoturisme, care a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Publicat în Știrea zilei
Miercuri, 12 Ianuarie 2022 21:40

Incendiu la o hală din Sat Costi

Incendiu la o hală în localitatea Sat Costi, comuna Vânători. A ars o hală cu destinația de reparații și întreținere auto cu o suprafață de cca.100 mp. Cauza probabilă, jar căzut din sobă. Au acționat 3 autospeciale cu apă și spumă. Incendiul a fost lichidat în 2 ore. Hala aparține unei societăți de distribuție de băuturi răcoritoare.

Publicat în Eveniment

Incendiu de vegetaţie, joi noaptea, cauzat de arderea nesupravegheată a unor mirişti. Incendiul a afectat zona Râpa lui Tuluc din apropiere de Satul Costi, comuna Vânători. „Apelul s-a făcut în jurul orei 21:17. Iniţial au fost trimise două autospeciale de pompieri şi s-a constatat că era afectată o zonă de 35 de hectare. Nu exista pericolul extinderii la locuinţe. Au mai intervenit încă două autospeciale. În jurul orei 01:50 incendiul a fost lichidat. Mai apoi, în cursul dimineţii de vineri, a mai reapărut un focar izolat, care a fost stins. Din primele cercetări a reieşit că incendiul a fost cauzat prin folosirea intenţionată a unor surse de aprindere. Au fost mai multe focare. Cel mai probabil s-a încercat curăţarea miriştii, dar focul a rămas nesupravegheat. O comisie va investiga acest aspect şi va lua măsurile legale“, a precizat col. Cristinel Radu, de la ISU Galaţi. 

 

Publicat în Eveniment