Pompierii tulceni au intervenit în această dimineață, marți, 23 august 2022, cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu produs în interiorul unei case de schimb valutar din municipiul Tulcea. Ajunși la fața locului, incendiul se manifesta la etajul superior al unității valutare cu degajare mare de fum. S-a intervenit cu operativitate, iar în scurt timp incendiul a fost localizat și lichidat folosindu-se și dispozitive speciale pentru degajarea fumului. Intervenția fost una dificilă și cu grad ridicat de risc deoarece unitatea comercială își are sediul la parterul unui bloc de locuințe. Din fericire incendiul nu a produs și alte pagube locuințelor ori societăților comerciale învecinate. Cauzele probabile de producere a incendiului urmează a fi stabilite. VEZI VIDEO mai jos! ↓

Publicat în Regional

Consumatorii de energie electrică şi gaze naturale vor putea schimba furnizorii în maximum 24 de ore, de la finalul acestui an, cu ajutorul unei aplicaţii dezvoltate de Autoritatea Naţională de Reglementare (ANRE), a afirmat, miercuri, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei, în cadrul dezbaterii "Data Science in Energy".
"În urmă cu doi ani, am semnat un contract de finanţare cu Ministerul Fondurilor Europene, prin care am obţinut aproximativ 20 de milioane de lei prin care ne-am propus să creăm o bază de date şi un soft pentru schimbarea furnizorului", a spus el.
Directiva europeană prevede ca până în 2026 consumatorii să poată schimba furnizorul în 24 de ore, faţă de 21 de zile, cum este prevăzut acum în legislaţia românească.
"Undeva în luna septembrie, acest program se termină şi foarte probabil în cursul acestui an vom pune în funcţiune această aplicaţie. Aceasta presupune, practic, o bază de date cu toţi consumatorii de energie electrică şi gaze naturale din România. Din momentul în care operaţionalizăm această aplicaţie, toate iniţierile de schimbare a furnizorului se va face prin această platformă, indiferent dacă un client merge la centrul de relaţii cu clienţii şi semnează fizic contractul acolo, operatorii vor intra în baza de date şi vor opera modificările. De asemenea, clientul poate accesa această aplicaţie şi va iniţia de acolo schimbarea furnizorului", a explicat oficialul ANRE.
În aplicaţie vor fi integrate şi comparatoarele de preţ care există în acest moment pe site-ul ANRE.
Dacă procesul de schimbare a furnizorului nu este digitalizat şi nu este făcut printr-o singură bază de date, schimbarea furnizorului în 24 de ore este imposibilă, a completat Negy-Bege.
"În ultimii patru ani şi jumătate, de când sunt vicepreşedinte, ANRE a avut printre priorităţi integrarea unui sistem informatic integrat, prin care să se gestioneze nu doar partea de monitorizare, dar şi alte aspecte ale activităţii noastre, inclusiv cea de elaborare a legislaţiei secundare. Am reuşit anul trecut să închidem o fază importantă şi, de la începutul anului 2022, folosim un sistem informatic integrat. Am angajat foarte mulţi IT-işti în această perioadă. Dacă în urmă cu patru ani aveam patru sau cinci IT-işti în autoritate, acum vorbim de peste 20", a mai afirmat vicepreşedintele ANRE.
Preşedintele Comisiei pentru Industrii şi Servicii din Camera Deputaţilor, Sandor Bende, împreună cu deputatul Oana Ozmen, alături de Think Tank 360, a organizat, miercuri, în premieră naţională pentru sectorul energetic, dezbaterea "Data Science în Energy". (sursa Agerpres)

Publicat în Economie

În marja şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova, desfăşurată vineri, 11 februarie, la Chişinău, ministrul apărării naţionale, Vasile Dîncu, şi omologul său din Republica Moldova, Anatolie Nosatîi, au semnat un Protocol privind colaborarea în domeniul învăţământului militar.

Documentul detaliază modalităţile practice de realizare a unui program de schimb între elevii, studenţii şi cursanţii instituţiilor militare de învăţământ din cele două ţări.

Protocolul, încheiat pe o durată de 10 ani, oferă şi cadrul de colaborare în domeniul armonizării proceselor de învăţământ, activităţi de cercetare, cultural-aplicative şi modernizării infrastructurii didactice.

Cu prilejul şedinţei comune a Guvernelor României şi Republicii Moldova, miniştrii au avut o întâlnire bilaterală, în cadrul căreia au fost trecute în revistă principalele aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, dezvoltată începând cu anul 2000, şi perspectivele de intensificare a acesteia, sub auspiciile Parteneriatului Strategic semnat între cele două ţări în anul 2010.

„Este important ca societatea civilă să conştientizeze angajamentul ferm şi sprijinul substanţial al ţării noastre pentru bunăstarea Republicii Moldova. În parcursul dumneavoastră către integrarea europeană, puteţi conta pe întreg sprijinul României”, a declarat Vasile Dîncu.

În vederea întăririi securităţii regionale şi dezvoltării cooperării militare, ministrul apărării naţionale a transmis un semnal de încurajare a aderării Republicii Moldova la Procesul reuniunilor miniştrilor apărării din Europa de Sud-Est (SEDM), care ar permite participarea la proiectele dezvoltate în cadrul acestei iniţiative.

Totodată, oficialul român a subliniat şi importanţa consolidării rezilienţei în situaţii de criză, cu referire la sprijinul reciproc pe care România şi Republica Moldova şi l-au acordat în timpul pandemiei de COVID-19.

„Am dovedit recent, încă o dată, că putem conlucra eficient, acordându-ne reciproc sprijin în situaţii dificile. În 2020, medici şi asistenţi din România, inclusiv medici militari, au venit în sprijinul colegilor de peste Prut, pentru ca în 2021 personal medical din Republica Moldova să ofere sprijin colegilor din România”, a subliniat Vasile Dîncu.

La rândul său, ministrul Anatolie Nosatîi şi-a exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de România în domenii esenţiale de cooperare - asigurarea participării militarilor celor două armate la exerciţii comune atât în România, cât şi în Republica Moldova şi asigurarea unui număr important de locuri în instituţiile de învăţământ militare româneşti pentru personal al Armatei Naţionale a Republicii Moldova.

Anatolie Nosatîi a menţionat, de asemenea, expertiza şi asistenţa valoroasă acordată de România în contextul implementării obiectivelor din cadrul unor importante iniţiative de cooperare - Planul de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană şi Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova - NATO, în special Pachetul Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare (DCBI).

„România a fost şi este un partener strategic important pentru Republica Moldova. De-a lungul timpului, am reuşit să construim relaţii de prietenie sincere, necondiţionate şi confirmate prin numărul mare de proiecte, programe şi acţiuni comune, direcţionate spre dezvoltarea sectorului de apărare al ţării noastre. În acest sens, mizăm în continuare pe experienţa partenerilor români în reformarea sectorului de apărare conform standardelor democratice, care este un deziderat important pentru guvernarea actuală, precum şi fortificarea capabilităţilor Armatei Naţionale pentru participarea în operaţiuni internaţionale de menţinere a păcii”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Publicat în National

A fost arestat preventiv gălăţeanul care ieri după-amiază, duminică, 19 decembrie 2021, a jefuit o casă de schimb valutar din Brăila. Subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul „Casă de schimb valutar din Brăila, jefuită de un gălăţean“.
Astfel, astăzi, luni, 20 decembrie 2021, instanţa a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus faţă de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Aestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Publicat în Eveniment

Modernizarea urbei noastre a atras deopotrivă încântare şi nemulţumire din partea gălăţenilor. Felicitat sau tras la răspundere a fost edilul Ionuţ Pucheanu, care în urmă cu câteva zile anunţa pe Facebook că în Grădina Publică se plantează gazon nou. „Gazon nou în Grădina Publică! Mai mult verde pentru un mediu sănătos! Continuăm să amenajăm spaţii verzi, iar în aceste zile echipele societăţii Gospodărire Urbană plantează gazon în Grădina Publică, un loc atât de îndrăgit de gălăţeni“, se arată în postarea primarului.

Postarea a atras comentarii felurite, dar şi un schimb de replici între un gălăţean şi edil. „Ia toarnă şi aici nişte beton. Ce atâta verdeaţă? Nu ţi se pune pe suflet?“, este comentariul gălăţeanului, care face aluzie la numeroasele situaţii în care cetăţenii s-au revoltat pe faptul că lucrările de modernizare din oraş au implicat "prea mult beton", în detrimentul copacilor, al naturii.

Răspunsul primarului nu a întârziat să apară. „Îmi pare sincer rău pentru dumneavoastră! Să aveţi două facultăţi şi să va duceţi atât de uşor pe fenta unei fiţuici...“. Putem să remarcăm faptul că edilul a studiat profilul bărbatului înainte de a da un drept la replică. Un cuvânt de spus a avut şi o gălăţeancă care a sărit în ajutorul primarului. „Puzderie de copaci în tot Galaţiul, locuim la oraş, este normal să fie totul asfaltat şi ordonat, cui nu îi place la oraş poate să locuiască la ţară, mai ales că majoritatea celor care locuiesc în Galaţi pot să plece acolo unde s-au născut şi crescut“, a replicat gălăţeanca.

Publicat în Comunitate