Afişez elemetele după tag: scumpiri - Monitorul de Galati - Ziar print si online - Monitorul de Galati - Ziar print si online https://www.monitoruldegalati.ro Sat, 01 Apr 2023 01:05:00 +0300 ro-ro Consumatorii de retail se așteaptă la noi scumpiri https://www.monitoruldegalati.ro/economie/consumatorii-de-retail-se-a%C8%99teapta-la-noi-scumpiri.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/consumatorii-de-retail-se-a%C8%99teapta-la-noi-scumpiri.html Consumatorii de retail se așteaptă la noi scumpiri

Peste 60% dintre consumatorii de retail din întreaga lume estimează că vor crește și mai mult costurile vieții în următoarele șase luni, potrivit celui mai recent indice EY Future Consumer Index (FCI).
Consumatorii din întreaga lume se pregătesc să se retragă pentru o lungă perioadă de criză financiară, deoarece costul tot mai ridicat al vieții și incertitudinile geopolitice îi împing să caute controlul financiar pe fondul unei încrederi economice scăzute.
Cea de-a zecea ediție a cercetării globale a 18.000 de consumatori, realizată în perioada 18 mai - 7 iunie 2022, arată că 79% dintre consumatori spun că finanțele lor reprezintă o preocupare, iar 62% dintre ei se așteaptă să crească și mai mult costurile vieții în următoarele șase luni. Aceste preocupări legate de finanțele personale afectează majoritatea nivelurilor de venituri, de la venituri mici (87%) la clasa de mijloc (77%) și până la venituri mari (64%).
În condițiile în care încrederea consumatorilor este în scădere, cercetarea relevă o perspectivă economică semnificativ pesimistă din partea piețelor occidentale, în comparație cu piețele emergente/alte piețe.
Un număr mult mai mare de consumatori din SUA (54%), Regatul Unit (65%), Germania (84%) și Franța (85%) sunt de părere că viața va rămâne la fel sau se va înrăutăți în următorii trei ani, în comparație cu Brazilia (21%), India (24%), Arabia Saudită (37%) și China (38%).
Cu această continuă "mentalitate de urgență permanentă" adoptată de pandemie, consumatorii la nivel global se concentrează din ce în ce mai mult pe controlul cheltuielilor și pe reajustarea priorităților pentru a-și menține valorile și stilul de viață în fața perturbărilor.
În condițiile în care costurile de trai cresc în spirală în fiecare săptămână, cercetarea FCI arată că acum consumatorii cer accesibilitate, deoarece mai mult de unul din trei consumatori (35%) declară că sunt îngrijorați că nu vor avea suficienți bani pentru a cheltui pe alte lucruri decât cheltuielile de trai. Consumatorii nu se limitează la a renunța la produsele esențiale pentru a reduce costurile, ci încearcă noi branduri (33%) și trec la branduri private sau "mărci proprii" (21%), expunând în cele din urmă la risc o treime din piața de adresabilitate a unui brand.
Sondajul arată că un număr mic, dar în creștere, de respondenți sunt interesați să exploreze experiențele digitale emergente. Aproximativ unul din zece (12%) dintre consumatorii respondenți (18% în rândul milenialilor și 15% în rândul generației Z) au folosit monede digitale, au experimentat metaversul (9%) sau au cumpărat un produs virtual (8%), în mare parte datorită consumatorilor mai tineri și mai înstăriți.
Cu toate acestea, pe măsură ce lumea digitală se extinde, consumatorii devin extrem de precauți în ceea ce privește partajarea datelor lor. La nivel global, 86% dintre respondenți spun că sunt îngrijorați de furtul de identitate/fraudă și 72% sunt îngrijorați atunci când împărtășesc informații personale pe un site web/aplicație. În plus, 80% sunt îngrijorați de aplicațiile care le urmăresc mișcările, temeri care sunt resimțite puternic de toate generațiile.
"Sectorul bunurilor de larg consum se află din nou la o răscruce de drumuri. Văzând cum consumatorii caută să preia controlul asupra finanțelor lor și să facă față inflației în creștere, producătorii și comercianții deopotrivă vor trebui să acționeze agil și rapid pentru a adresa temerile consumatorilor, în special cele legate de preț, folosindu-se de brandurile private ca o ancoră pentru loialitatea clientelei. Fidelizarea consumatorilor va ajuta furnizorii să culeagă beneficiile atunci când clienții se vor putea întoarce cu mai multe venituri disponibile", consideră Georgiana Iancu, Partener, Lider Consumer Products & Retail, EY România.
O altă provocare pentru sectorul bunurilor de larg consum este aceea de a asigura sustenabilitatea produselor la prețuri accesibile.
"Și nu în ultimul rând, odată cu extinderea online-ului peste offline, comercianții vor trebui să investească în securitatea cibernetică în toate elementele afacerii lor pentru a putea capta beneficiile accesului la datele și preferințele consumatorilor - neîncrederea vizavi de protecția datelor arătată chiar și în rândul consumatorilor tineri, cu un apetit mai mare pentru experiențe digitale de consum, ridică un semnal de alarmă pentru comerțul online și o zonă de focus pentru operatorii care acționează în domeniu", a mai spus Iancu. (sursa Agerpres)

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Economie Mon, 25 Jul 2022 10:31:47 +0300
ANRE: Importurile de gaze ale României au crescut cu 50% în ianuarie şi au fost de patru ori mai scumpe https://www.monitoruldegalati.ro/economie/anre-importurile-de-gaze-ale-romaniei-au-crescut-cu-50-in-ianuarie-si-au-fost-de-patru-ori-mai-scumpe.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/anre-importurile-de-gaze-ale-romaniei-au-crescut-cu-50-in-ianuarie-si-au-fost-de-patru-ori-mai-scumpe.html ANRE: Importurile de gaze ale României au crescut cu 50% în ianuarie şi au fost de patru ori mai scumpe

Importurile de gaze ale României au crescut în prima lună a acestui an cu 50% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi au fost la un preţ de patru ori mai mare, arată rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), analizate de Agerpres.
Astfel, dacă în ianuarie 2021 importurile erau de 2,7 milioane de MWh, în ianuarie 2022 acestea se ridicau la 4 milioane de MWh.
Preţul de import a fost 305 lei pe MWh, de peste patru ori mai mare faţă de 68 de lei pe MWh, cât a fost în ianuarie 2021.
În acelaşi timp, producţia internă a scăzut de la 8,7 milioane de MWh, la 8,1 MWh.
Importurile au reprezentat, astfel, 30% din consumul total al ţării în ianuarie 2022. Principalii importatori au fost MET Austria Energy Trade (27,1% din total) şi WIEE România (20,6%).
Consumul final de gaze s-a redus cu 11%, de la 17,8 milioane de MWh, la 17 milioane de MWh.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Economie Mon, 06 Jun 2022 13:53:57 +0300
Românii reclamă faptul că turismul în Grecia s-a scumpit exagerat faţă de anii precedenţi https://www.monitoruldegalati.ro/cauta/romanii-reclama-faptul-ca-turismul-in-grecia-s-a-scumpit-exagerat-fata-de-anii-precedenti.html https://www.monitoruldegalati.ro/cauta/romanii-reclama-faptul-ca-turismul-in-grecia-s-a-scumpit-exagerat-fata-de-anii-precedenti.html Românii reclamă faptul că turismul în Grecia s-a scumpit exagerat faţă de anii precedenţi

Într-o postare publicată în grupul de Facebook Forum Grecia, românii au dezbătut preţurile afişate de restaurantele greceşti şi au oferit o serie de sfaturi pentru a alege cel mai avatajos restaurant, notează stiridecluj.ro.
„Având în vedere creşterea spectaculoasă a preţurilor la alimente şi carburanţi nu mai putem compara cu anul trecut. Contează mult unde alegeţi să mâncaţi. În Paralia Katerini, preţurile au fost decente (mult mai mici decât în România)”, e observaţia unui turist român.
„Mâncăm greceşte. Adică am invăţat să împărţim. Un peşte mai mare împărţit la două persoane e mult mai bun decât doi peşti mai mici, fiecare la aceleaşi 2 persoane şi s-ar putea să fie şi mai ieftin. Comandăm două feluri de mâncare şi le mâncăm împreună, nu fiecare cu porţia lui. Sau, varianta cea mai bună, comandăm 3-4 mese, fără "fel principal", şi le împărţim. La sfârşit suntem mai sătui decât fiecare cu porţie unică şi mai încântaţi că am încercat mai multe. 1 fel de mese rar depăşeste 7-8 euro”, a spus cineva.
„De Paşte, o masă în patru cu feluri principale, băuturi, cafea, două antreuri şi desertul din partea casei 60 de euro”, a povestit altcineva.
„Depinde ce mâncaţi, ce beţi. Peşte, carne... La tavernă, dacă mâncaţi carne (frigărui, pui, porc) şi salată, suc, vin, cam 15 euro de persoană. Peştele este puţin mai scump”, a fost o altă opinie.
„10-13 euro media de persoană, cam acolo se învârte preţul, sunt şi excepţii bineînţeles şi în plus şi în minus”, mai scrie cineva.
„Dacă mergeţi la restaurantele din frontul cel mai îndepărtat de plajă, acolo unde este plin de greci, preţurile sunt rezonabile! Nu ştiu ce înseamnă o masă de patru persoane. Pâinea şi ardeiul iute sunt destul de scumpe! Dacă nu mâncaţi pâine şi nu doriţi nici apă, pentru că o să consumaţi alte tipuri de băuturi, le refuzaţi din start pentru că le veţi găsi pe nota de plată”, precizează un turist român.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Mapamond Mon, 09 May 2022 12:53:10 +0300
Se scumpesc biletele de tren https://www.monitoruldegalati.ro/economie/se-scumpesc-biletele-de-tren.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/se-scumpesc-biletele-de-tren.html Se scumpesc biletele de tren

Săptămâna trecută, mai exact joi, 24 martie 2022, compania CFR Călători a solicitat creşterea cu 20% a tarifelor pentru bilete începând cu data de 1 iulie 2022. Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindean, Guvernul a aprobat vineri, 25 martie 2022, bugetul CFR Clălători și astfel, începând cu 1 iulie 2022, preţul biletelor de tren se va majora cu 20%. Schimbarea vine după 9 ani în care nu a existat nicio modificare de preţ. Sorin Grindeanu a precizat că sunt necesare investiţii în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).
„Guvernul a aprobat astăzi bugetul CFR Călători. Compania CFR Călători a solicitat creşterea tarifelor pentru bilete de la 1 iulie 2022. Mai exact: o majorare cu 20%, după 9 ani în care nu s-a operat vreo modificare de preţ. Vorbim de prima actualizare de tarife din 2013 încoace, în condiţiile în care preţurile la carburanţi şi energie electrică au crescut constant. Suntem conştienţi de necesitatea unor investiţii continue în infrastructura feroviară, iar CFR Călători este printre principalii beneficiari ai finanţărilor prin PNRR. Voi urmări îndeaproape implementarea proiectelor pentru modernizarea materialului rulant şi pentru achiziţia de material nou”, a spus, vineri, Sorin Grindeanu.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Economie Tue, 29 Mar 2022 11:48:40 +0300
Gazele şi cartofii s-au scumpit ENORM în ultimul an https://www.monitoruldegalati.ro/economie/gazele-si-cartofii-s-au-scumpit-enorm-in-ultimul-an.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/gazele-si-cartofii-s-au-scumpit-enorm-in-ultimul-an.html Gazele şi cartofii s-au scumpit ENORM în ultimul an

Gazele naturale, uleiul comestibil, cartofii şi combustibilii s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce singura ieftinire s-a înregistrat la energia electrică, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate luni.
În intervalul februarie 2021 - februarie 2022, preţurile la gaze naturale au urcat cu 44,94%, la uleiul comestibil cu 26,12%, la cartofi cu 30,58% şi la combustibili cu 27,24%.
La capitolul mărfuri alimentare, în afară de cartofi şi ulei, creşteri mari au mai fost înregistrate la făină (plus 16,38%) şi mălai (plus 19,23%).
Comparativ cu luna anterioară, alte legume şi conserve de legume s-a scumpit în februarie 2022 cu 7,11%, cartofii cu 4,70%, iar făina cu 3,31%. Singura ieftinire a fost la fasole boabe şi alte leguminoase (minus 0,1%). Per total, comparativ cu ianuarie 2022, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat, în medie cu 1,96%.
La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an, creşteri mari au fost consemnate, în afară de gaze naturale şi combustibili, la energia termică (plus 20,99%). Potrivit INS, preţurile la energia electrică au scăzut în perioada februarie 2021 - februarie 2022 cu 8,04%.
Faţă de luna anterioară, gazele s-au ieftinit în februarie 2022 cu 9,97%, energia termică cu 0,49%, energia electrică cu 5,96%, iar combustibilii s-au scumpit cu 4,51%. Scăderea medie a preţurilor faţă de ianuarie 2022 a fost la acest capitol de 0,3%.
În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri anuale au fost consemnate la serviciile poştale (plus 17,48%) şi la cele de apă, canal, salubritate (plus 12,84%).
În raport cu luna anterioară, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate în februarie 2022 la alte servicii (2,59%), igienă şi cosmetică (1,27%), precum şi la confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte (1,20%). În medie, preţurile la servicii s-au majorat comparativ cu ianuarie 2022 cu 0,6%.
În ceea ce priveşte preţurile la energia electrică şi la gazele naturale, INS explică faptul că "s-au luat în considerare prevederile OUG nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece".
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,53% în luna februarie 2022, de la 8,35% în ianuarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 9,33%, cele alimentare cu 8,84%, iar serviciile cu 6,08%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). (sursa Agerpres)

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Economie Mon, 14 Mar 2022 11:10:25 +0200
Consiliul Concurenţei anchetează staţiile care au scumpit nejustificat carburanţii https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/consiliul-concurentei-ancheteaza-statiile-care-au-scumpit-nejustificat-carburantii.html https://www.monitoruldegalati.ro/stirea-zilei/consiliul-concurentei-ancheteaza-statiile-care-au-scumpit-nejustificat-carburantii.html Consiliul Concurenţei anchetează staţiile care au scumpit nejustificat carburanţii

Consiliul Concurenţei monitorizează piaţa carburanţilor şi investighează situaţiile în care preţurile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat de către o companie şi anunţarea acestuia în piaţă poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei. Companiile trebuie să îşi stabilească în mod independent politica de preţuri, în funcţie de propria strategie şi de structura costurilor implicate de desfăşurarea activităţii, înţelegerile şi/sau acţiunile concertate referitoare la comportamentul pe piaţă fiind sancţionate de legislaţia în domeniu.
„Este o situaţie internaţională dificilă şi volatilă generată, în principal, de adoptarea măsurilor economice de combatere a agresiunii ruse în Ucraina. În acest context, noi veghem ca unele companii să nu profite de această situaţie, deoarece o eventuală creştere nejustificată a preţurilor poate conduce la sancţiuni”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Reprezentanţii Guvernului au anunţat miercuri că nu sunt probleme cu stocurile de carburanţi, iar România nu are nicio problemă cu aprovizionarea benzinăriilor.
Conform datelor afişate de aplicaţia Monitorul Preţurilor, creşteri mari ale preţurilor carburanţilor s-au înregistrat la benzinăriile unui singur lanţ de distribuţie şi unele benzinării independente din vestul tării. Acest lucru poate fi explicat de faptul că în Ungaria preţurile carburanţilor sunt plafonate, ceea e a condus la penurie.
Consumatorii pot utiliza aplicaţia Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi pentru a afla care sunt preţurile practicate de benzinării. Aplicaţia este valabilă atât sub formă de aplicaţie web, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru carburanţii standard şi premium (benzină şi motorină) practicate în staţiile de distribuţie, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.
Reamintim că autoritatea de concurenţă a aplicat mai multe sancţiuni pe piata carburanţilor. Astfel, 6 companii de distribuţie a carburanţilor (OMV Petrom SA, OMV Petrom Marketing, Rompetrol Downstream SRL, Mol Romania Petroleum Products SRL, ENI Romania SRL şi Lukoil Romania SRL) au fost amendate cu 205 milioane euro pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, sancţiune confirmată de instanţă în 2016.
De asemenea, trei companii din domeniul comercializării angro de carburanţi (SC Tinmar Ind SA Bucureşti, SC Planoil SRL Bucureşti, SC Planoil Industries SRL Bucureşti) au fost sancţionate cu amenzi în valoare totală de 16.907.202 lei (aproximativ 3,7 milioane euro) pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă.

Citește și În numai câteva ore, în Galaţi, preţul carburanţilor a sărit la peste 9 lei/litru

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Știrea zilei Thu, 10 Mar 2022 09:41:31 +0200
Tulcea: Produsele tradiţionale din peşte, mai scumpe de anul viitor https://www.monitoruldegalati.ro/regional/tulcea-produsele-traditionale-din-peste,-mai-scumpe-de-anul-viitor.html https://www.monitoruldegalati.ro/regional/tulcea-produsele-traditionale-din-peste,-mai-scumpe-de-anul-viitor.html Tulcea: Produsele tradiţionale din peşte, mai scumpe de anul viitor

Singurul agent economic din judeţul Tulcea care produce şi comercializează produse piscicole din Delta Dunării, fabricate în baza unor reţete tradiţionale recunoscute la nivel naţional şi european, va majora, începând de anul viitor, tarifele practicate pentru produsele proprii, pentru prima dată de la debutul crizei sanitare.
Directorul societăţii, Dan Buhai, a declarat, pentru Agerpres, că în timpul pandemiei vânzările au crescut, dar profitul a scăzut.
"Vânzările pe retail au crescut în general, pentru că s-au închis unităţi din Horeca, dar s-a diminuat profitul, deoarece au apărut costuri suplimentare bazate pe reducerea timpului de lucru. Avem o pauză de o oră între două ture şi nu avem când să recuperăm această oră în care spaţiile se igienizează, iar turele nu se întâlnesc. La capitolul cheltuieli, au apărut materiale de igienă, măşti, dezinfectanţi, echipamente de măsurare a temperaturii şi pot să vă spun că noi am cumpărat şi suplimente să le dăm angajaţilor în permanenţă pentru a le creşte imunitatea", a afirmat directorul societăţii.
Chiar şi în contextul creşterii costurilor de producţie cu până la 20%, costuri care nu includ efectul majorării preţului la energia electrică sau la gaz, tarifele practicate pentru produsele proprii nu au crescut.
"La energia electrică a fost lovitura. Peste costurile survenite ca urmare a pandemiei, au apărut aceste creşteri neaşteptate şi incredibil de mari ale energiei electrice. În industria alimentară se lucrează cu depozitare frig, iar la afumare avem nevoie de gaze. Nu ne dăm seama încă de impact, dar cred că o să reducă şi mai mult zona de profit. Nu am modificat preţurile practicate, pentru că lucrăm cu reţele de retail care foarte greu ar accepta în cursul anului modificări de preţ. Am încercat să menţinem preţurile de livrare negociate la început anului, dar de anul viitor vom solicita creşteri de 10-15%", a menţionat directorul Dan Buhai.
Societatea pe care o conduce numără circa 140 de angajaţi şi produce anual 350 de tone de peşte prelucrate în 16 produse, sub formă de produse marinate, afumate, congelate şi salate de icre, majoritatea fiind atestate ca produse tradiţionale. Alte trei produse, scrumbia de Dunăre afumată, salata de icre de ştiucă de Tulcea şi salata tradiţională cu icre de crap au primit atestate europene de calitate.

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Regional Thu, 18 Nov 2021 13:18:42 +0200
Producătorii anunţă scumpiri cu 20% a apei îmbuteliate de izvor https://www.monitoruldegalati.ro/economie/producatorii-anunta-scumpiri-cu-20-a-apei-imbuteliate-de-izvor.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/producatorii-anunta-scumpiri-cu-20-a-apei-imbuteliate-de-izvor.html Producătorii anunţă scumpiri cu 20% a apei îmbuteliate de izvor

Asociaţia Producătorilor din Industria Apei (APRIA) anunţă că producătorii de apă de izvor nu mai pot menţine actualul nivel al preţurilor din cauza scumpirile din ultimul an la energie, ambalaje şi combustibili care pun o presiune mare asupra sustenabilităţii afacerilor.
Prin urmare, în această perioadă, are loc o recalibrare a nivelului de preţ, astfel încât o parte din costurile suplimentare va fi transferată către clienţii finali.
„Membrii APRIA au fost tot timpul atenţi la nevoile clienţilor, investind în calitate şi în eficientizarea proceselor de producţie pentru a oferi cea mai bună apă la cele mai bune preţuri. Din păcate, scumpirile uriaşe din ultima perioadă nu mai au cum să fie acoperite în integralitate de producători, aşa că vom asista în următoarea perioadă la o majorare a preţului cu 20%”, precizează reprezentanţii APRIA.
Anul acesta producătorii de apă de izvor plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari faţă de 2020, preţul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% şi, în plus, a crescut cu aproape 50% preţul ambalajelor (PET-uri, carton, folie). De asemenea, membrii APRIA resimt şi presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investiţiilor majore realizate în ultimul timp, evoluţia acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

]]>
itanase@monitoruldegalati.ro (Ioana Tanase) Economie Fri, 17 Sep 2021 13:05:11 +0300
Cristian Dima (ALDE): „Se anunţă scumpiri majore la preţul pâinii, românii vor rămâne doar cu circul de la guvernare şi nici ăla nu va fi gratis!” https://www.monitoruldegalati.ro/politica/cristian-dima-alde-se-anunta-scumpiri-majore-la-pretul-painii,-romanii-vor-ramane-doar-cu-circul-de-la-guvernare-si-nici-ala-nu-va-fi-gratis.html https://www.monitoruldegalati.ro/politica/cristian-dima-alde-se-anunta-scumpiri-majore-la-pretul-painii,-romanii-vor-ramane-doar-cu-circul-de-la-guvernare-si-nici-ala-nu-va-fi-gratis.html Cristian Dima (ALDE): „Se anunţă scumpiri majore la preţul pâinii, românii vor rămâne doar cu circul de la guvernare şi nici ăla nu va fi gratis!”

Industria de morărit şi panificaţie este puternic afectată de creşterile enorme a preţurilor la energie electrică şi gaze, lucru care va determina scumpirea pâinii. Mai mult de atât, preţul grâului, în prezent, este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie, adică 1.100 de lei/tonă adus la moară. Până în prezent, agenţii economici din morărit şi panificaţie nu au scumpit pâinea în speranţa că grâul din noua recoltă va fi mai ieftin, dar din păcate, preţul grăului a evoluat neaşteptat.

„Se anunţă scumpiri majore la preţul pâinii, iar românii nu-şi vor mai permite nici pâinea cea de toate zilele, dar vor rămâne doar cu circul din partidele aflate la guvernare şi nici ăla nu va fi gratis! Energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh şi în aceste condiţii niciun agent economic nu va mai putea să reziste dacă nu va modifica preţurile. Pentru a nu intra în faliment şi pentru a asigura un preţ al pâinii acceptabil pentru populaţie, industria de morărit şi panificaţie are nevoie urgent de sprijin din partea statului de introducerea unei scheme de ajutor. Însă speranţele sunt infime pentru că, aşa cum ne-a obişnuit preocuparea pentru calitatea vieţii românilor nu este o prioritate când ai alegeri interne în partid şi clar nu se găsesc bani pentru nimic din ceea ce ar putea ajuta mediul economic sau populaţia”, a declarat preşedintele Comitetului Naţional ALDE, Cristian Dima.

]]>
comunicate@monitoruldegalati.ro (Comunicat de presă) Politica Mon, 30 Aug 2021 13:21:14 +0300
Energia electrică, gazele și uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an https://www.monitoruldegalati.ro/economie/energia-electrica%2C-gazele-%C8%99i-uleiul-comestibil-s-au-scumpit-cel-mai-mult-in-ultimul-an.html https://www.monitoruldegalati.ro/economie/energia-electrica%2C-gazele-%C8%99i-uleiul-comestibil-s-au-scumpit-cel-mai-mult-in-ultimul-an.html Energia electrică, gazele și uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an

Energia electrică, gazele naturale și uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, în timp ce cartofii au înregistrat cele mai semnificative scăderi de tarife, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate miercuri.
În intervalul iulie 2020 - iulie 2021, prețurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 20,55%, la uleiul comestibil cu 18,08%, iar la cartofi au fost consemnate scăderi de preț de 31,02%.
În ceea ce privește alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil - 18,08%, brânza de oaie - 6,01% și peștele proaspăt - 5,76%, iar cele mai importante scăderi de preț au fost înregistrate la cartofi - 31,02%, fructele proaspete - 4,93% și citricele și alte fructe meridionale - 2,38%.
De la începutul acestui an, uleiul s-a scumpit cu 14,19%, citricele și alte fructe meridionale cu 13,40%, iar fructele proaspete cu 10,93%, în timp ce ouăle au fost mai ieftine cu 4,68%, iar cartofii cu 3,92%.
La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creșteri de preț au fost consemnate la energie electrică - 24,65%, gaze naturale - 20,55% și combustibili - 12,96%, în timp ce singura ieftinire a fost consemnată la energia termică, de 0,2%.
De la începutul anului 2021, prețul la energie electrică a urcat cu 23,15%, la gaze naturale cu 20,68% și la combustibili cu 11,27%.
În ultimul an, românii au plătit cel mai mult pentru serviciile poștale (plus 5,54%), cele de apă, canal, salubritate (4,47%) și de îngrijire medicală (4,41%). În schimb, călătoriile cu avionul s-au ieftinit cu 22,97%.
De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la servicii poștale (5,51%), apă, canal, salubritate (4,18%) și igienică și cosmetică (3,04%) iar singura scădere de tarife a fost înregistrată la serviciile de transport aerian - (18,09%).
Rata anuală a inflației a urcat la 5% în luna iulie 2021, de la 3,9% în iunie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, serviciile cu 2,74% iar mărfurile alimentare cu 2,33%. Prețurile de consum în luna iulie 2021 comparativ cu luna iunie 2021 au crescut cu 1% iar de la începutul anului (iulie 2021 comparativ cu decembrie 2020) majorarea prețurilor a fost de 4,4%. (sursa Agerpres)

]]>
catalin.moga@monitoruldegalati.ro (Cătălin Mihai MOGA) Economie Wed, 11 Aug 2021 12:56:13 +0300