O nouă şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţean Galaţi s-a desfăşurat astăzi, 31 mai 2022, având pe ordinea de zi doar cele două proiecte care vizează exproprierile pentru Drumul de Centură al municipiului Galaţi: 1. Însuşirea Rapoartelor de evaluare ANEVAR pentru justa despăgubire a proprietarilor aflaţi pe coridorului de expropriere al obiectivului de investiţii “Extindere şi modernizare Varianta ocolitoare a municipiului Galaţi” şi 2. Aprobarea deciziei de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor situate pe coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes judeţean “Extindere şi modernizare variantă ocolitoare a municipiului Galaţi”.

Nici de data aceasta consilierii PNL nu s-au prezentat la şedinţă şi deci exproprierile tot nu se vor face.

Era previzibil, având în vedere că încă înainte cu jumătate de oră de începerea şedinţei CJ, consilierii liberali au trimis un comunicat de presă cu titlul ”Insistenţa dusă la extrem, în dauna intereselor gălăţenilor!”, nefiind foarte clar cine şi pentru ce insistă, ci mai degrabă se reliefa că încă nu există dialog între preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea şi liberali, dar şi că aceştia au solicitat o serie de documente (solicitarea a fost făcută cu o zi înainte de şedinţa ordinară din data de 26 mai 2022, adică a patar şedinţă în care consilierii PNL refuză să voteze exproprierile.

”Până nu se clarifică motivele pentru care  gălăţenii nu circulă deja pe o centură a oraşului ce trebuia deja terminată, DE CE domnul Fotea refuză să pună la dispoziţia consilierilor PNL documentaţia solicitată, aceştia nu ii vor face jocul!”, se arată în comunciatul liberalilor. Cu o zi înainte, adică luni, 30 mai 2022, a fost primit un comunicat de presă şi din partea primarului municipiului Tecuci, Lucian Costin, în care acesta îl somează pe preşedintele CJ Galaţi şi totodată preşedintele intermar al PSD Tecuci, să explice tecucenilor de ce Tecuciul nu are încă un buget local valid. ”Din păcate, asistăm la continuarea bătăii de joc a consilierilor PSD şi UiPT, care au introdus alte două amendamente ilegale, ceea ce va conduce la perpetuarea acestei stări, nicidecum la o rezolvare”, se arată în comunicatul de presă.

După şedinţa de astăzi a Consiliului Judeţean Galaţi, a venit şi reacţia preşedintelui CJ Galaţi, Costel Fotea:

“Nepregătiţi în administraţie, consilierii liberali blochează pentru a cincea oară exproprierile! Nu le pasă de investiţii pentru Galaţi, nu-şi doresc ca acest Drum de Centură să fie modernizat, nu vor ca Galaţiul să facă investiţii cu bani europeni. Vor doar scandal, să manipuleze şi să blocheze cât mai multe proiecte. Nu cunosc administraţie şi nici legile în vigoare. În 2017, a fost realizată o pre-evaluare, după care, experţii firmelor specializate în astfel de proceduri au avut dreptul, conform legilor în vigoare, să intre pe proprietatea oamenilor şi să vadă spre exemplu din ce materiale au fost făcute locuinţele sau care este gradul de rezistenţă a clădirilor, pentru a face diferite analize tehnice pentru fiecare proprietate. Aceste evaluări sunt realizate de către experţi autorizaţi de statul român, analizate apoi de specialişti ANEVAR şi contraexpertizate de către alţi specialişti în domeniu. Dacă nu ştiu şi nu se pricep, de ce blochează proiectele de dezvoltare a Galaţiului, de ce se fac de ruşine şi de ce nu apelează la instanţă dacă ei cred că e ceva incorect, în loc să-şi bată joc la propriu de oameni, care astfel nu-şi pot primi banii şi riscă să se mute în mijlocul iernii? Mai mult, şi noi putem plăti penalităţi de întârziere şi chiar putem pierde cele 30 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Ne întrebăm cu toţii de ce sunt consilierii liberali împotriva gălăţenilor, ce ordine de partid au primit de se opun cu atâta ardoare dezvoltării Galaţiului şi ce interese personale au în cazul exproprierilor de pe Drumul de Centură de vor să blocheze această importantă investiţie pentru gălăţeni”.

Aşadar, exproprierile pentru Drumul de Centură şi bugetul Tecuciului rămân, în continuare, în impas, iar orgoliile politice nu fac decât să afecteze locuitorii şi dezvoltarea celor două municipii.

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei

Şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi desfăşurată joi, 26 mai 2022, a adunat la aceeaşi masă aproape toţi consilierii judeţeni şi chiar dacă au fost prezenţi şi liberalii, cele două proiecte de hotărâre care se referă la procedura de expropriere pentru Drumul de Centură tot nu au întrunit cele 24 de voturi necesare, fiind vorba despre decizii patrimoniale. Au fost exprimate 23 de voturi "pentru" (PSD, PMP, ALDE) şi 12 abţineri (PNL). Consilierii judeţeni liberali au invocat aceleaşi motive pe care le tot repetă în ultima săptămână, adică lipsa de comunicare cu preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea. De altfel, consilierii PNL s-au abţinut la mai toate proiectele de pe ordinea de zi, inclusiv la organizarea unui concurs sportiv internaţional pentru persoanele cu handicap, sau la un proiectul prin care se doreşte achiziţia şi montajul unor sisteme de detectare, semnalizare, avertizare incendii şi semnalizare şi alarmare în cazul depăşirii concentraţiei maxime admise de oxigen în atmosferă la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi.

"Este pentru a patra oară când consilierii judeţeni liberali refuză să aprobe această procedură de expropriere, astfel că cei care trebuie să-şi găsească o nouă locuinţă sau să-şi reloce afacerile nu-şi pot primi banii. Toate aceste evaluări sunt realizate şi contraexpertizate de către specialişti. Această procedură este necesară pentru a putea extinde la patru benzi Drumul de Centură, pe sectorul dintre Viaduct şi zona blocurilor ANL, precum şi între Talcioc şi intersecţia cu bulevardul George Coşbuc. De asemenea, este vorba şi despre anumite lucrări de relocare a utilităţilor, reţelelor electrice şi a instalaţiilor de apă şi canalizare de pe coridorul de expropriere. În plus, reprezentanţii PNL s-au abţinut inclusiv la proiecte importante pentru Galaţi: sisteme de detecţie şi  avertizare la incendiu pentru Spitalul TBC, sisteme de monitorizare a concentraţiei de oxigen la aceeaşi unitate medicală sau organizarea la Galaţi a unui concurs sportiv internaţional pentru persoanele cu handicap locomotor", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

"Lipsa comunicării dintre dumneavoastră şi noi - şi v-am făcut foarte multe apeluri - şi deci noi astăzi la ordinea de zi şi la toate proiectele de pe ordinea de zi ne vom abţine", a anunţat liderul de grup PNL, Iulian Iosif reproşând că au fost introduse în ultimul moment multe proiecte pe ordinea de zi. Preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea a explicat motivele pentru care s-a suplimentat ordinea de zi, exemplificând că în cazul unui proiect privind organizarea unei competiţii internaţionale pentru persoanele cu handicap s-a primit solicitarea pentru majorarea sumei alocate în această dimineaţă ca urmare a înregistrării unui număr neaşteptat de mare de competitori care necesită cazare, masă etc. Chiar şi aşa, liberalii tot s-au abţinut la vot. Costel Fotea a afirmat că va continua să convoace şedinţe extraordinare de îndată cât de des va fi posibil până ce liberalii se vor decide să le voteze.

Publicat în Eveniment

Consiliul Judeţean Galaţi a convocat a treia şedinţă extraordinară având pe ordinea de zi cele două proiecte de hotărâre privind exproprierile pe coridorul lucrărilor pentru Varianta de Ocolire a municipiului Galaţi care au nevoie de 3/4 din totalul voturilor consilierilor fiind vorba despre hotărâri de patrimoniu.

Consilierii judeţeni PNL refuză să se prezinte la şedinţă pentru a treia oară, invocând de fiecare dată lipsa de dialog şi de colaborare între preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, reproşându-i-se în primul faptul că la Tecuci, consilierii PSD de acolo nu aprobă bugetul local.

Repercursiunile acestui boicot se răsfrâng asupra investiţiei de 30 milioane de euro care stagnează şi există riscul de a se pierde această finanţare, în plus oamenii expropriaţi nu primesc banii pentru a se reloca şi deci lucrările nu pot continua.

După cum a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi la sfârşitul şedinţei de astăzi, la următoarea şedinţă ordinară ce va avea loc săptămâna viitoare se aşteaptă ca liberalii să fie prezenţi având în vedere că atunci se face şi plata îndemnizaţiei de consilier.

"Mulţumesc consilierilor PSD, PMP şi ALDE pentru că au dat curs invitaţiei de a fi prezenţi la această şedinţă şi repet ce am mai spus, cu cât vom aproba aceste proiecte mai repede, cu atât vor primi oamenii banii mai repede pentru a se putea reloca. Dacă aceste plăţi nu vor fi făcute, oamenii nu se vor putea reloca. În loc să se mute oamenii de acolo în luna mai când e cald şi bine, o să ajungem să se mute de pe proprietăţi în luna noiembrie, decembrie, când va fi frig. Un alt impediment important este că acele proprietăţi, cel puţin în zona de case, nu se va putea face nicio lucrare, nu se pot reloca nici utilităţile, adică reţeaua electrică, reţeaua de gaze, reţeaua de canalizare, şi extinderea drumului la 4 benzi până nu se vor aproba aceste proiecte. Este un proiect cu finanţare europeană, un proiect de 30 milioane de euro. Sper să avem norocul să-l ducem la bun sfârşit, să nu trebuiasă să dăm banii înapoi şi să rămânem cu lucrarea nefăcută doar din cauza unor orgolii. (...) Vom face şedinţe de îndată, extraordinare din 2 în 2-3 zile. Sperăm că următoarea şedinţă ordinară va fi undeva pe data de 26 mai. La şedinţa ordinară, consilierii îşi primesc şi remuneraţia şi probabil atunci vor fi prezenţi (n.r. - consilerii judeţeni PNL)", a declarat Costel Fotea.

Articole pe aceeaşi temă:

Boicotul exproprierilor pentru Drumul de Centură al Galaţiului continuă

Exproprierile pentru Drumul de Centură, ţinute în loc de consilierii judeţeni PNL

Adevăratele motive pentru care PNL boicotează Centura Ocolitoare a Galaţiului

PSD Galaţi ţinut în şah de PNL la "împărţeala" funcţiilor, de aproape 3 luni

Informații adiționale

  • editie 1
Publicat în Știrea zilei