Depresia, aşa cum o ştim la oameni, este o tulburare de dispoziţie care provoacă sentimente de tristeţe persistentă şi inutilitate. Este adesea asociat cu o pierdere a interesului pentru activităţile normale. Depresia este mai mult decât o simplă indispoziţie, tristeţe temporară sau durere, deşi acele sentimente pot juca toate câte un rol.
La oameni, poate varia de la simptome uşoare până la o afecţiune debilitantă şi cronică care interferează cu capacitatea de a efectua activităţi zilnice. Tratamentul pentru depresia umană include de obicei medicamente şi terapie.
Dar câinii, pot deveni şi ei depresivi? Câinii depresivi simt la fel cu oamenii? Şi care este tratamentul pentru depresia câinilor?

Câinele meu este depresiv?

Câinii nu trec de obicei prin ceea ce recunoaştem ca depresie clinică la oameni. Acestea fiind spuse, membrii familiei noastre canine pot simţi cu siguranţă depresie sub formă de apăsare, tristeţe şi durere. Chiar dacă nu putem întreba câinii despre sentimentele lor, putem vedea unele semne care arată că animalul de companie este afectat de aceste emoţii negative.
Dr. Gregory Burns, profesor şi director al Centrului de Neuropolitică de la Universitatea Emory, a făcut cercetări asupra emoţiilor câinilor pentru  o perspectivă mai bună asupra problemei. Dr. Burns a folosit metoda rezonanţei magnetică (IRM) neinvazive pe aproape 100 de câini, comparând apoi zonele creierului uman şi canin care sunt active în timpul anumitor emoţii.
Cercetările sale arată că zonele creierului uman activate la emoţii sunt similare la câini. Putem extrapola din aceste date că aceste animale experimentează emoţii  foarte apropiate de cele ale noastre.

Semne de depresie la câini

Depresia poate apărea în multe moduri diferite, în funcţie de cauză. Un animal de companie care este deprimat din cauza pierderii unui  apropiat pe termen lung, va acţiona diferit faţă de câine care suferă de pierderea rutinei la schimbarea domiciliului.
Un studiu din 2016 din Noua Zeelandă şi Australia a analizat semnele depresiei la câini şi pisici, tabloul clinic putând include:
- Scăderea apetitului;
- Dormitul  în exces, pâna la letargie;
- Nevoia crescută de afecţiune;
- Frecventează zonele din casă unde stăpânul lor petrecea mai mult timp;
- O exacerbare a vocalizării (miaunat, lătrat, urlet etc. mai mult decât de obicei);
- Comportament neobişnuit de agresiv faţă de oameni sau alte animale;
- Eliminare inadecvată de fecale şi urina în casă.
Putem observa şi alte semne de depresie, tristeţe sau anxietate la animalele de companie, în funcţie de situaţie. Este posibil să observaţi:
- Retragerea din situaţii sociale (izolarea);
- Tendinţa de a se ascunde (popular se spune că se se ascunde ca atunci când se pregăteşte de moarte);
- Creşterea comportamentelor distructive;
- Reducerea pâna la oprire a activităţi normale de joacă.
Atunci când un medic veterinar încearcă să diagnostice un animal de companie cu depresie, primul pas este să obţină un istoric medical complet de la proprietar. Cunoaşterea oricăror schimbări comportamentale poate fi extraordinar de utilă pentru a determina dacă depresia este cauza oricăror semne clinice pe care le prezintă animalul dvs. de companie.

Alte afecţiuni care pot fi confundate cu depresia câinilor

Din păcate, simptomele depresiei câinelui pot fi similare cu alte afecţiuni medicale. Durerea cronică este adesea confundată cu depresie la animalele de companie mai în vârstă şi pentru a încurca şi mai mult lucrurile, stresul cauzat de depresie poate face să accentueze afecţiunile medicale subiacente.
Sindromul de disfuncţie cognitivă canină (SDCC) este o afecţiune asociată cu îmbătrânirea creierului unui câine, care îi poate afecta activitatea mentală generală, memoria, învăţarea şi răspunsul la anumiţi stimuli. SDCC poate avea semne asemănătoare cu depresia. Dacă aveţi un animal de companie mai în vârstă (de obicei 8 ani şi peste) care începe să prezinte aceste semne, întrebaţi medicul veterinar despre anomaliile cognitive.
Dacă câinele dumneavoastră prezintă semne care sunt în concordanţă cu depresia, mai ales în absenţa unui eveniment care îi poate schimba viaţa, ar trebui să fie evaluat  pentru a descoperi cauzele principale.
Dacă simptomele de depresie ale câinelui tău sunt însoţite de orice alte semne, cum ar fi vărsături, diaree, letargie severă, agresivitate semnificativă, pipi sau caca mai des şi în locurile neuzuale, du-ţi imediat câinele la veterinar!

Numărul de câini mai bătrâni diagnosticaţi cu disfuncţie cognitivă canină (DCC) este în creştere în cadrul populaţiei canine, relatează ABC 13 News. Potrivit publicaţiei, creşterea diagnosticelor de DCC poate fi parţial atribuită îmbunătăţirilor în medicina veterinară, care le permit câinilor să trăiască mai mult.
Disfuncţia cognitivă canină începe de obicei când un câine are 9-10 ani. Estimările oferite de studii sugerează că mai mult de 60 la sută dintre câinii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 16 ani pot prezenta cel puţin un simptom al CCD.
Sursa raportează că unii experţi estimează că aproximativ 80% din cazurile de CCD pot fi încă nediagnosticate.
Simptomele disfuncţiei cognitive canine includ dezorientare, modificarea tiparelor de somn şi eliminare a fecalelor şi urinei.
„Unele dintre semnele pe care le vedem la câinii care au DCC, sunt o pierdere a reflexelor de orientare în casă, schimbarea ciclurilor de somn, stau treji toată noaptea şi dorm ziua, văd lucruri care nu există, uneori  nu-şi recunosc proprietarii”, spune Dr. Melissa Bain, clinician comportamentalist.
Dr. Bain spune că ceea ce mănâncă câinele tău poate ajuta la încetinirea progresiei DCC. Ea explică că există diete „healthcare” diferite de hrană pentru câini, care sunt autorizate pentru a încetini progresia bolii.
Dacă observaţi că animalul dvs. de companie are aceste simptome, consultaţi medicul veterinar pentru un diagnostic adecvat şi o recomandare cu privire la un tratament.

Atunci când vorbim despre evoluţia umană ne gândim, de multe ori, la miile de ani de care am avut nevoie pentru a evolua la starea prezentă a omului modern. Noi studii sugerează însă că oamenii continuă să evolueze. "Este o neînţelegere comună că evoluţia a avut loc cu mult itmp în urmă şi că pentru a ne înţelege pe noi înşine ar trebui să ne uităm la trecut, la vremurile vânătorilor şi la cele ale culegătorilor", explică Dr. Virpi Lummaa, de la Universitatea din Sheffield.

Nu doar că evoluăm în continuare, această evoluţie este mult mai rapidă decât în trecut. În ultimii 10.000 de ani, ritmul evoluţiei umane s-a mărit de până la 100 de ori, creând mai multe mutaţii în genele noastre, şi mai multe selecţii naturale ale acestor mutaţii.

Iată câteva lucruri care ne indică faptul că specia umană continuă să evolueze:

1. Bem în continuare lapte

Genele care permit corpului uman să aibă abilitatea de a digera lactoză se dezactivau iniţial odată ce mama nu le mai oferea lapte copiilor. Am început să domesticim însă vaci, oi şi capre, iar abilitatea de a bea laptele lor s-a transformat într-un avantaj din punct de vedere nutriţional. Oamenii care aveau mutaţia genetică ce le permitea să digere lactoza au fost mai capabili să îşi propage propriile gene.

Un studiu publicat în 2006 sugerează că toleranţa la lactoză se dezvolta în continuare cu 3.000 de ani în urmă în estul Africii. Mutaţia genetică care ne permite digerarea laptelui este acum existentă la mai bine de 95% dintre descendenţii nord-europeni.

2. Ne pierdem măselele de minte

Strămoşii noştri aveau maxilare mult mai mari decât noi, care îi ajutau să mestece hrana tare de care dispuneau, precum rădăcinile sau nucile. Ei muşcau din carne cu dinţii, iar cu timpul aceştia se deteriorau. Corpul s-a adaptat, iar al treilea set de molari a apărut la oameni. Astăzi, avem ustensile pe care le folosim pentru a tăia mâncarea. Hrana este mai moale şi mai uşor de mestecat, iar ca rezultat maxilarele noastre au devenit mai mici. De aceea măselele de minte ne deranjează. Pur şi simplu nu mai este loc pentru ele pe maxilar. Se estimează că 35% din populaţie s-a născut în ultima perioadă fără măsele de minte şi unii specialişti susţin că aceşti dinţi vor dispărea în viitor cu totul.

3. Suntem rezistenţi la boli

În anul 2007, un grup de cercetători care analiza semnele recente ale evoluţiei a descoperit 1.800 de gene care au devenit răspândite la oameni în ultimii 40.000 de ani, multe fiind dedicate luptei împotriva unor boli infecţionase, precum malaria. Mai bine de 12 noi variaţii genetice dedicate luptei împotriva malariei se răspândesc rapid în rândul africanilor.

Un alt studiu a arătat că selecţia naturală a fost în favoarea populaţiei care trăieşte la oraş. Traiul aici a produs gene care le permit oamenilor să fie mai rezistenţi la boli precum tuberculoza.

4. Creierele noastre se micşorează

Deşi ne place să credem că graţie creierelor noastre suntem mai inteligenţi decât animalele, acestea au început în realitate să se micşoreze în ultimii 30.000 de ani. Volumul mediu al unui creier uman a scăzut de 1.500 de centimetri cubi la 1.350 de centimetri cubi, partea lipsă fiind echivalentă cu dimensiunea unei mingi de tenis.

Un grup de cercetători susţine că micşorarea creierelor noastre ar însemna, de fapt, că devenim mai proşti, în timp ce alţii susţin că devenim mai inteligenţi deoarece creierele noastre sunt mai eficiente. Această teorie sugerează, totodată, că micşorarea se produce pentru că creierul este rearanjat pentru a funcţiona mai rapid şi pentru a ocupa mai puţin spaţiu.

O altă teorie susţine că micşorarea creierelor ar putea reprezenta un avantaj în evoluţia umană pentru că i-ar face pe oameni mai puţin agresivi şi le-ar permite să lucreze împreună pentru a rezolva probleme.

5. Unii dintre noi au ochii albaştri

Iniţial, toţi oamenii aveau ochii căprui, dar cu 10.000 de ani o persoană care trăia în apropierea Mării Negre a dezvoltat o mutaţie genetică ce i-a transformat ochii căprui în ochi albaştri. Nu se cunoaşte însă de ce a persistat această mutaţie. O teorie susţine că ar acţiona asemenea unui test de paternitate. Bărbaţii cu ochi albaştri nu ar fi investit resurse în copiii care nu erau ai lor şi pe care îi puteau identifica graţie culorii ochilor.