2022 pare să fie an cu ghinion pentru deţinătorii de autoturisme Mercedes Benz. De la începutul acestui an, au fost lansate deja 11 campanii de rechemare în service pentru mii de autoturisme ale acestei mărci.

Este vorba despre următoarele campanii:
1 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania VS3KABKAN - verificarea suportului pentru ghidajul cablajului demaror-alternator (perioada producerii autoturismelor afectate este 06/2021). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 7 unităţi.
2 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P5499011 - actualizare de soft pentru unitatea de control a motorului (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 07.2021 – 10.2021). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 89 unităţi.
3 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania VS3BRELEI - aplicare protectie pentru conductele de frana (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 11/2020 – 04/2021). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 6 unităţi.
4 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 20P5497524 - actualizarea software-ului unităţii de control al motorului diesel (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 06/2010-06/2011). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 115 unităţi.
5 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P5499010 - actualizare software unitate de comandă a motorului (perioada producerii autoturismului afectat este 09.2021). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 1 unitate.
6 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P9192003 - prinderea centurii de siguranta a soferului (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 14/04/2021-21/04/2021). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 15 unităţi.
7 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P5891214 - manual de utilizare tiparit (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 05/2020-07/2020). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 45 unităţi.
8 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P4694014 - conexiunea surubului de la sursa de alimentare (perioada producerii autoturismului afectat este 12.2020). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 1 unitate.
9 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P0195006 - parametrii functionare arbore cotit (perioada producerii autoturismului afectat este 11.2020). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 1 unitate.
10 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 19P5496147 - actualizare software unitate control motor diesel (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 09/2013-02/2015). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 329 unităţi.
11 - Campanie de rechemare Mercedes-Benz Romania 21P2090008 - OM656 si OM654 - pompa lichid de racire (perioada producerii autoturismelor afectate este intre 07/2017-10/2021). Număr de vehicule ce ar putea fi afectate in Romania – 4962 unităţi.

Proprietarii de autoturime cu modelele sau anii de fabricaţie indicaţi trebuie să se prezinte urgent cu autovehiculul la cel mai apropiat service autorizat Mercedes-Benz, pentru remedieri.

Mai multe detalii puteţi afla pe site-ul ANPC!

Publicat în National

Un român plăteşte, în medie, 1.120 de lei pe an pentru reparaţia maşinii, femeile achitând mai mult faţă de bărbaţi pentru acest tip de serviciu, reiese din rezultatele unui studiu realizat de un portal de specialitate.

Potrivit cercetării, majoritatea românilor (81%) aleg să îşi repare maşina în service, 15% apelează la un mecanic particular, iar restul de 5% se ocupă singuri de această operaţiune.

De altfel, cei care aleg să îşi repare singuri maşina scot din buzunar, în medie, 782 de lei/an, în timp ce costul mediu la un service se situează la valoarea de 1.270 lei anual, iar la un mecanic particular la 935 lei/an. Realizatorii studiului - portalul VeziCatFace.ro - precizează că preţul reparaţiilor nu include reviziile anuale şi costul anvelopelor.

În ceea ce priveşte perioada în care are loc reparaţia, aceasta diferă şi în funcţie de locul unde se face reparaţia. În acest sens, dacă proprietarul se ocupă singur de reparaţie, aceasta durează, în medie, aproape 5 zile, pe când dacă va merge într-un service, durata va scădea la 4 zile pe an.

Rezultatele studiului relevă, de asemenea, faptul că, în ansamblu, piesele de schimb originale măresc costul reparaţiei cu 22%. Preţul mediu plătit anual de către un român pentru reparaţia maşinii este de 1.120 lei. Acest cost diferă, însă, în funcţie de tipul pieselor de schimb utilizate: reparaţia cu piese aftermarket este de 965 lei, iar cel cu piese de la dezmembrări ajunge la 1.085 lei. Cel mai mare cost îl au cei care folosesc piese originale, aceştia ajungând să plătească anual 1.180 lei pe reparaţii, notează realizatorii studiului.

Conform sursei citate, femeile plătesc mai mult pe reparaţii decât bărbaţii, costul mediu anual fiind de 1.200 de lei pentru prima categorie şi de 1.100 de lei pentru cea de-a doua.

„Această diferenţă se poate explica şi prin faptul că 6% dintre bărbaţi aleg să îşi repare singuri maşina. De asemenea, şi numărul de zile de reparaţii pe an este mai mare în cazul femeilor. Maşinile acestora au nevoie, în medie, de 5 zile de reparaţii pe an versus 4 zile în cazul bărbaţilor”, se arată în cercetare.

Studiul VeziCatFace.ro a fost realizat pe un eşantion de 1.719 respondenţi din România şi are o marjă de eroare de +/-2%.

Publicat în National