Gata şi cu examenul de Bacalaureat, prima sesiune din 2015. Cel puţin pentru 3.041 de absolvenţi de liceu din Galaţi, care au reuşit să ia note peste 6,00, perspectivele de vacanţă sunt clare. Ei pot merge acum să îşi depună dosarele pentru facultate, pot intra în activitate, dacă doresc să se încadreze şi găsesc vreun loc de muncă corespunzător sau, pur şi simplu, pot pleca în vacanţă. Peste puţin timp îi vor urma elevii care vor face contestaţii şi vor reuşi să obţină punctajul de trecere. 

Pe primul loc la nivel de judeţ s-a situat Alexandra I. Rusu, absolventă a Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" din Galaţi. Ea a reuşit să acumuleze un punctaj de 9,8 la proba de evaluare a competenţelor - Matematică-Informatică (Utilizator experimentat), la probele scrise tânără luând numai note de 10, astfel că a fost declarată elev REUŞIT cu media finală 9,93. Ultimul REUŞIT din prima sesiune (înainte de contestaţie) este un absolvent al Liceului "Dimitrie Cuclin" din Galaţi, cu media finală 6,00.

Alţi 1.228 de elevi înscrişi pe listele de examene nu s-au prezentat la examene, au fost eliminaţi în timpul acestora sau au fost declaraţi respinşi la această primă sesiune a Bacalaureatului 2015.

Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, după afişarea primelor rezultate la examenul primei sesiuni de Bacalaureat din 2015 se depun contestaţiile, care urmează să fie soluţionate şi rezultatele finale să fie afişate până pe 12 iulie. Din cei 4.269 absolvenţi din Galaţi care apar înscrişi pe lista oficială a MECŞ, 3.041 absolvenţi au obţinut deja nota de trecere. Restul, dintre care cinci elevi au fost eliminaţi din examene, pentru fraude, au fost respinşi în prima sesiune de Bacalaureat. Potrivit metodologiei de examen, dar şi declaraţiilor reprezentanţilor MECŞ, candidaţii eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi.

Pentru cei care doar au fost respinşi, urmează sesiunea a II-a de BAC, în august-septembrie: între 13 şi 17 iulie are loc înscrierea candidaţilor iar după 17 şi până pe 21 august este organizată seria evaluărilor competenţelor lingvistice şi digitale. De pe 24 august încep probele scrise, pe 28 august susţinându-se ultima probă. Pe 31 august vor fi afişate rezultatele şi se depun contestaţiile, astfel ca pe 3 septembrie, după rezolvarea contestaţiilor, să fie afişate rezultatele finale.

Publicat în Eveniment