Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că arenele sportive vor fi deschise în procent de 25% spectatorilor vaccinaţi sau testaţi negativ la coronavirus începând de joi. Novak a explicat că pentru competiţiile în aer liber, organizatorii nu vor trebui să trimită solicitări scrise către MTS şi Ministerul Sănătăţii. Această condiţie se va aplica însă organizatorilor care doresc să permită accesul spectatorilor la competiţii în săli de sport.
„A trecut un an şi ceva în care sportul românesc a suferit mult, a fost realmente închis, mii de sportivi nu au putut să se antreneze. Iar sportul nu există fără suporteri. Suporterii aşteaptă, din păcate, de un an şi jumătate o nouă şansă de a intra iarăşi pe stadioane pentru a fi alături de echipele lor. Echipe care au pierdut financiar enorm de mult din cauza acestei pandemii. Azi, 19 mai, e o zi în care anunţăm că 25% din capacitatea arenelor va fi liber pentru intrarea spectatorilor fără birocraţie. Adică organizatorii trebuie să respecte acele proceduri şi reglementări, dar fără să mai trimită cereri către MTS, iar noi către Ministerul Sănătăţii. Pentru toate competiţiile sportive care se desfăşoară în aer liber, acest procent de 25% pentru spectatori se poate aplica de mâine fără nicio problemă. Pentru a intra mai mult de 25% avem nevoie de aceste solicitări din partea organizatorilor către noi. Este o veste fantastică pentru sportul românesc, pentru noi toţi. Fanii trebuie să fie vaccinaţi, adică să fi trecut 10 zile de la vaccinare, sau să aibă test PCR de 72 de ore sau test antigen de 24 ore. Testele rapide se pot face şi la stadion, sigur. Vorbim de o masă de spectatori de 6 milioane şi de aproape 70.000 de sportivi care participă la competiţii“, a precizat oficialul MTS.
„Pentru competiţiile din interior este încă nevoie de aceste aprobări, dar în perioada următoare sperăm să deblocăm şi această situaţie. Deci tot 25% va fi şi în sălile de sport, dar cu condiţia solicitării către noi... birocraţia cred că durează în acest caz cam 7-10 zile. Astăzi va fi publicat acest ordin în Monitorul Oficial“, a adăugat Novak.

Publicat în Sport

Divizia Naţională de Seniori a continuat cu partidele celei de-a 5-a etape. Stadionul Municipal a găzduit derbiul CSM Galaţi - CS Năvodari. Partida a fost foarte interesantă şi a avut un deznodământ neaşteptat.
Băieţii pregătiţi de Marius Secuianu au pornit în forţă şi au condus după 25 de minute cu 21-0. Arbitrii au prelungit nejustificat prima repriză cu vreo 8 minute, oaspeţii au profitat şi au marcat 10 puncte. Repriza a doua a fost echilibrată şi a avut un final dramatic, echipa gălăţeană a condus cu 27-25 la încheierea timpului regulamentar, dar a trebuit să părăsească terenul învinsă după ce rugbiştii din Năvodari au transformat lovitura de pedeapsă obţinută tot în prelungiri. Rezultat final: CSM Galaţi - CS Năvodari 27-28 (21-10).
Pentru echipa gălăţeană au marcat: Ungureanuu, Spătărescu, Don, câte o încercare şi Niacşu - 3 transformări şi 2 lovituri de pedeapsă. În ciuda înfrângerii, CSM Galaţi a revenit pe primul loc cu 16 puncte şi va juca etapa viitoare, pe 22 mai în deplasare, un alt meci tare cu RC Bârlad, formaţie care ocupă locul 2.

Publicat în Sport

Liga Florilor MOL la handbal feminin a programat în weekend la Rm. Vâlcea noi partide. CSM Galaţi a pierdut ambele partide şi şi-a diminuat considerabil şansele de a mai prinde un loc de baraj.
Echipa antrenată de Alexandrina Soare şi Relu Druţu a înregistrat rezultatele: 24-25 (8-13) cu Dacia Mioveni 12, au marcat: Cristina Gheorghe 3 goluri, Abigail Vălean 4 g, Cristina Andriţa 9 g, Daciana Balaban 1 g, Cătălina Cioaric 7 g şi 27-30 (15-18), marcatoare: Gheorghe 2 g, Vălean 4 g, Prescură 1 g, Andriţa 7 g, Balaban 1 g, Cioaric 4 g, Vizitiu 6 g, Bokaric 2 g.
CSM Galaţi se menţine pe locul 13, direct retrogradabil, la 14 puncte de locul 12, care asigură prezenţa la baraj, ocupat de Dacia Mioveni. Echipa gălăţeană va juca la sfârşitul acestei săptămîni la Sf. Gheorghe alte trei partide cu: Activ Prahova Ploieşti, SCM Rm. Vâlcea şi HC Zalău.

Publicat în Sport

Liga Naţională de Baschet Masculin a programat la începutul acestei săptămâni partidele din faza sferturilor de finală. CSM Galaţi, care s-a calificat în extremis în play-off, a întâlnit în deplasare pe U BT Cluj Napoca, câştigătoarea sezonului regular.
Misiune imposibilă pentru echipa gălăţeană antrenată de Florin Nini, care şi-a depăşit condiţia şi a dat o replică consistentă în multe momente uneia dintre principalele candidate la câştigarea campionatului.
Rezultate înregistrate: U BT Cluj Napoca - CSM Galaţi 95-72 (29-20, 25-22, 23-15, 18-15) şi 92-69 (28-17, 25-14, 17-17, 22-21). CSM Galaţi a terminat sezonul pandemic pe un meritoriu loc 8. Lotul de jucători: K.Hamilton, Bruncevic, Vlad, Brown, Grecu, Brandon, Eads III, Ardelean, Ciotlăuş, Vaida, Konjevic, Sturanovic.

Publicat în Sport

La Bucureşti s-a disputat Campionatul Naţional pentru copii, categoriile Under 8, Under 10 şi Under 12 la şah clasic, şah rapid şi blitz pentru fete şi băieţi. Galaţiul a fost reprezentat de şahişti de la CSM Galaţi şi ACS Smart Galaţi.
O evoluţie foarte bună a avut-o la categoria Under 10, Randi Ioan Galeş, legitimat la CSM Galaţi, antrenor Lucian Jugaru care a obţinut trei medalii: aur la blitz cu 8 puncte din 9 posibile, bronz la şah clasic cu 6,5 puncte şi bronz la şah rapid cu 6,5 puncte.
Coechipierul său, Dragoş Ştefan Leu s-a întors acasă cu două locuri 5 la şah rapid şi blitz şi locul 11 la şah clasic.

Publicat în Sport

Sub egida Federaţiei Române de Karate Kyokushin şi în organizarea Clubului Sportiv Tiger Budo Tg. Mureş, condus de Sensei Traian Dumbrăvean - Katai, în weekendul trecut,  la Tg. Mureş, a avut loc Campionatul Naţional de Karate Kyokushin, probele Kata şi Kumite pentru Seniori, Juniori Under 18, Copii Under 14 şi Under 10, competiţie care cu toate dificultăţile specifice perioadei pandemice, a adus la start sportivi de la 20 de cluburi membre ale Federaţiei. Deşi nu au fost la fel de mulţi participanţi ca în anii trecuţi, datorită regulamentului ce presupune lupta în regim de turneu, competitorii au avut de muncit pentru a-şi dovedi pregătirea.
Printre acestea s-a aflat şi clubul gălăţean C.S. Sakura Kiai, secţia de Kyokushin, instructor/antrenor Sempai Viorel Mihai, care, cu numai o sportivă, Gabriela Luciana Bucur, au făcut o impresie bună la Kumite Under 18, -60 kg şi au adus clubului (şi Galaţiului) un titlu de Campion naţional. Luciana a disputat 4 meciuri din care a câştigat trei prin ippon şi unul prin abandonul adversarei. În aceste vremuri confuze este „revigorant” să vezi că mai există tineri cu dorinţa de a practica arte marţiale, de a face performanţe ce presupun dedicare şi seriozitate. „Începutul de an se dovedeşte încă o dată a fi unul competitiv pentru secţia de Kyokushin a clubului, sperăm să continuăm aşa pe tot parcursul anului. Ţin să o felicit şi pe această cale pe sportivă, cât şi pe părinţii ei. Osu!”, ne-a declarat antrenorul Viorel Mihai.

Publicat în Sport

Duminică au fost programate partidele celei de-a 7-a etape din play-off-ul Ligii 1 la fotbal feminin. FC Universitatea Galaţi s-a duelat pe stadionul Siderurgistul cu Fortuna Becicherecu Mic, ocupanta locului 3. Chiar dacă au avut absenţe importante: Monica Benţoiu, Alexandra Ivan şi Lidia Moacă, iar Valeria Postol şi Iriska Topal au intrat nerefăcute complet, gălăţencele antrenate de David Asandei, Gabi Călinescu şi Gheorghe Cucu au desenat frumos, şi-au creat ocazii importante prin Nina Anca, dar au trebuit să se recunoască învinse din nou. Rezultat final: FCUG - Fortuna 0-1 (0-0).
11-le de start pentru pantere: Roxana Pazargic, care a parat o lovitură de la 11 metri în prelungiri - Valentina Ivan, Daniela Mardari, Sandra Oprică, Nadya Petrovskaya - Nicoleta Lepădatu, Valeria Postol, Iriska Topal, Andreea Surcică, Ioana Sfetcu - Nina Anca. Au mai intrat: Georgiana Bobocea şi Alexandra Condrea. FCUG se menţine pe locul 6 cu 19 puncte. Echipa gălăţeană mai are de jucat două meciuri până la terminarea sezonului: U Olimpia Cluj, 23 mai în deplasare respectiv Piroş Security Arad, 26 mai acasă.

Publicat în Sport

După ce Naţionala de volei masculin a României a ratat încă odată calificarea la turneul final al Campionatului European, conducerea Federaţiei nu a mai stat pe gânduri, a pus piciorul în prag şi l-a demis pe antrenorul Dănuţ Pascu. Firesc şi meritat spunem noi, noul tehnician al tricolorilor este Sergiu Stancu, antrenorul triplei campioane a României, CSM Arcada Galaţi.
„Am acceptat fără să stau pe gânduri propunerea Federaţiei şi este o onoare pentru mine să fiu antrenorul României. Timpul până la prima competiţie este foarte scurt, deja de la sfârşitul acestei săptămâni vom intra în cantonament, voi încerca să implementez din mers ideile mele şi să aduc jucătorii la potenţial maxim, sper să reuşim împreună să ne atingem obiectivele fixate”, ne-a declarat selecţionerul Sergiu Stancu. România va participa în Golden League, fiind repartizată într-o grupă din care mai fac parte: Ucraina, care va organiza cele două turnee în perioada 1-6 iunie, şi Slovacia.

Publicat în Sport

Timp de cinci zile, Galaţiul a fost capitala handbalului juvenil feminin. Sala Polivalentă Dunărea a găzduit partidele turneului din Grupa Valoare 1 a Campionatului Naţional pentru junioare 3. Cele şase echipe participante: CSO Buhuşi, CSS Bacău, CSS 1 Constanţa, HC Dunărea Brăila, CSM Galaţi şi ACS Lucian Bute s-au străduit şi au reuşit să facă o bună propagandă handbalului. Păcat însă că munca şi sacrificiile lor au fost umbrite de prestaţia a două din cele trei cupluri de arbitri delegate la acest turneu, cu foarte multe decizii anapoda care pe bună dreptate au aprins spiritele. Este inadmisibil să nu scrii corect o foaie de joc sau ca o jucătoare cu 3 eliminări să nu fie descalificată, greşeli ce denotă necunoaşterea „abecedarului”. Aşteptăm cu interes raportul şi calificativele acordate de observatorul FRH care a fost delegat.
ACS Lucian Bute, preşedinte Aurel Trifan, antrenori: Daniela Goldic şi Nicoleta Vlad, şi-a încununat munca de cinci ani de zile cu o frumoasă performanţă, calificarea la turneul final. Olimpicele au terminat pe primul loc după ce au obţinut cinci victorii: 36-27 (15-11, 10-8, 11-8) cu CSM Galaţi, 30-20 (9-9, 17-12, 9-4) cu CSS 1 Constanţa, 23-22 (5-9, 11-8, 7-5) cu CSS Bacău, 38-30 (16-13, 11-6, 11-11) cu CSO Buhuşi şi 33-28 (8-11, 13-7, 12-10) cu Dunărea Brăila. Lotul de  jucătoare:  Raisa Lăcătuşu, Bianca Iacob, Sofia Bălan - Andreea Zugrăvel, Maria Istrate, Delia Gheorghe, Andrea Movilă, Rebeca Bodea, Ana Anton, Antonia Costin, Miriam Streşină, Bianca Iacob, Alessia Albu, Alessia Emanoil, Daria Crăciun, Rafaela Popescu, Claudia Decianu, Emma Preda, Ana Maria Gavrilă, Andreea Albu , Adnana Ancerencu, Laura Mazilu, Mihaela Căuş.
O evoluţie meritorie a avut şi CSM Galaţi, antrenori: Miron Stanciu şi Sanda Asandei, care a terminat pe locul 4 după ce a înregistrat rezultatele: 27-36 cu ACS Lucian Bute, 28-28 (10-8, 10-12, 8-8) cu Dunărea Brăila, 44-30 (12-13, 20-11, 12-6) cu CSS 1 Constanţa, 22-31 (5-9, 12-12, 5-10) cu CSS Bacău, după un meci „cu cântec”, 35-37 (13-12, 13-9, 9-16) cu CSO Buhuşi. Lotul de jucătoare: Ana Rotaru,  Raisa Vieru - Iulia Ionescu, Gabriela Bujor, Diana Muşat, Alicia Chiscop, Maria Bucner, Raluca Ionescu, Cosmina Dănilă, Iris Baştină, Cristina Toader,  Maya Darie, Mădălina Gavril , Elena Teacă, Maria Spătaru, Maria Jora. Clasament final: 1. ACS Lucian Bute 22 puncte, 2. CSS Bacău 16 p, 3. CSS 1 Constanţa 12 p, 4. CSM Galaţi 9 p, 5. HC Dunărea Brăila 8,5 p, 6. CSO Buhuşi 7,5 p. Turneul final este programat în perioada 2-6 iunie, într-o locaţie care va fi stabilită în această săptămână. Echipele calificate sunt: ACS Lucian Bute Galaţi, CSS Bacău, ACS Corona Braşov, CSS 6 Bucureşti, CSM Bucureşti, Junior BB Buzău, CSM Tg. Jiu. CSM Slatina.

Sursa foto: Sportul Ilustrat

Publicat în Sport

Stadionul Areni a găzduit sâmbătă manşa retur dintre Foresta şi SC Oţelul. Partida a avut un ritm bun, cu numeroase ocazii la cele două porţi, pentru oţelari au ratat Neagu, Răducan şi Cîrjan, iar golkepear-ul Dinu s-a remarcat cu câteva parade importante, şi s-a terminat cu o remiză albă. Antrenorul Petre Grigoraş a început cu formula: Dinu - Farcaş, Cucu, Ghiocel, D.Popescu - Neagu, Dobre - Stoian, Nica, Răducan - Cîrjan. Au mai intrat: Sevastian, Păun, D.Cireş, Petrache.
Cu 3-0 la general, Oţelul se califică pentru finala barajului de promovare pentru Liga a 2-a unde vor întâlni în dublă manşă pe Dacia Unirea Brăila, care a depăşit cu 4-2 la general pe Bucovina Rădăuţi. Turul este programat pe 22 mai la Galaţi, iar returul, pe 29 mai la Însurăţei. Brăilenii au învins în cele două partide din sezonul regular.

Publicat în Sport
Pagina 8 din 17