Carrefour România retrage de la vânzare mai multe loturi de stafide cu pesticide. Clienţii sunt rugaţi să nu consume produsul. Rechemarea se face atât în Bucureşti, cât şi în ţară, notează b365.ro.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a transmis informarea pentru rechemarea produselor.
Carrefour România SA îi anunţă pe clienţi că a iniţiat retragerea de la vânzare şi rechemarea de la consumatori pentru mai multe loturi de stafide, cu datele de identificare de mai jos ↓. Motivul: a fost depăşită valoarea admisă de reziduuri pesticide (Chlorpirifos).
Denumirea produsului: STAFIDE JUMBO 500 G
Marca: CARREFOUR
Cod EAN: 5941764008930

stafide pesticide retrase vanzare carrefour

*sursa foto: ANSVSA

Mai multe loturi de stafide cu pesticide, retrase de la vânzare de Carrefour:
Lot: L0803227; DDM: 03.2023;
Lot: L1402227; DDM: 02.2023;
Lot: L2103227; DDM: 03.2023;
Lot: L0203227; DDM: 03.2023;
Lot: L29032210; DDM: 03.2023;
Lot: L2303227; DDM: 03.2023;
Lot: L1602226; DDM: 02.2023.
Persoanele care au cumpărat produsele din loturile menţionate mai sus, şi care încă le deţin, sunt rugate să nu le consume ci să le distrugă sau să le returneze în magazinele de unde le-au cumpărat. Clienţii vor primi banii înapoi, fără a fi necesar prezentarea bonului fiscal, potrivit ANSVSA.
Pentru informaţii suplimentare, Carrefour România poate fi contactat la adresa de mail: clienti@carrefour.com.
În Galaţi, stafidele s-au vândut în magazinul din incinta Shopping City. *sursa foto deschidere: Pexels

Publicat în National

Aurii, verzi sau brune, stafidele sunt cele mai sănătoase dintre fructele uscate şi pot fi o alternativă excelentă la consumul de bomboane, ciocolată sau alte dulciuri.

Stafidele sunt obţinute prin uscarea anumitor soiuri de struguri, în general cele fără sâmburi Sultanina şi Flame Seedless. Acestea sunt cultivate pe ţărmului Mării Mediterane, în Grecia, în Cipru şi în Turcia.Tipul de stafide depinde de soiul de struguri folosiţi. În prelucrarea strugurilor se urmăreşte obţinerea de stafide cu anumite dimensiuni şi culori, precum verde, negru, albastru, mov şi galben. Stafidele aurii sunt tratate cu dioxid de sulf după uscare, pentru a avea culoarea aurie. Stafidele de Corint sunt mai mici, mult mai închise la culoare şi au un gust picant. Stafidele Muscat sunt mari, în comparaţie cu alte stafide, şi, de asemenea, sunt mai dulci.

În compoziţia acestora se regăsesc vitaminele C, E, K, un complex de vitamina B şi minerale, precum acid ascorbic, niacina piridoxină, fier, potasiu, mangan, sodiu, zinc şi fosfor. Totodată, aceste fructe uscate conţin şi foarte mulţi antioxidanţi: flavonoide şi fenoli.

Stafidele pot fi consumate ca atare, ca o gustare sau pot fi adăugate în iaurturi, în salate, în prăjituri (fiind un foarte bun îndulcitor). De asemenea, sunt utilizate pe scară largă în gătitul tradiţional din întreaga lume.

Aceste fructe uscate prin compoziţia lor aduc corpului nostru numeroase beneficii. Unul dintre acestea este dat de cantităţile însemnate de potasiu şi de magneziu, elemente care ajută la reducerea acidităţii gastrice, prevenindu-se, astfel, riscul de boli precum artrita, guta, pietrele la rinichi sau bolile cardiace. Datorită cantităţii mari de potasiu, stafidele previn şi retenţia în organism a lichidelor, fluidizează sângele şi automat reduc tensiunea arterială. Stafidele de Corint produse din struguri uscaţi (Vitis vinifera) cultivaţi în Grecia sunt indicate pentru a fi consumate de către pacienţii cu diabet zaharat tip 2, constatându-se efecte benefice asupra celor care le-au consumat, după cum se menţionează în studiul "Nutrition" (Burbank, Districtul Los Angeles, California), publicat în martie 2014.

Conţinutul bogat de fier şi complexul de vitamina B ajută la ameliorarea anemiei, iar cuprul stimulează producerea de celule roşii din sânge, celule cu rol extrem de important, şi anume cel de a transporta oxigenul către ţesuturi. Stafidele stimulează, de asemenea, absorbţia de alte proteine, vitamine şi substanţe nutritive din alimentele consumate, întărind, astfel, sistemului imunitar.

Fitonutrienţii polifenolici, cunoscuţi ca şi antioxidanţi cu efect antiinflamator, se regăsesc şi în stafide. De asemenea, aceştia au şi proprietăţi antibacteriene şi ajută la reducerea febrei şi distrugerea bacteriilor şi a virusurilor, astfel încât ne protejează de răceli sau de alte viroze respiratorii. Antioxidanţii din stafide protejează şi vederea de radicalii liberi, diminuând riscul de afecţiuni oculare degenerative, cum este cataracta. Stafidele sunt o sursă bună de vitamina A şi de betacaroten, care sunt, de asemenea, excelente în protejarea ochilor.

Stafidele conţin acid oleanoic, substanţă esenţială pentru păstrarea sănătăţii dinţilor. În plus, antioxidanţii cu rol antibacterian împiedică dezvoltarea bacteriilor din cavitatea orală, iar calciul previne deteriorarea dinţilor, întăreşte şi dezvoltă sistemul osos. Sursa de bor, prezentă în stafide, contribuie şi ea la prevenirea deteriorării oaselor şi apariţiei artritei, potrivit site-ului bio-plafar.info.

Conţinutul mare de fibre ajută la reglarea tranzitului intestinal şi la eliminarea mai rapidă a toxinelor din corp. Antioxidantul numit catehină, prezent în stafide, care ajută la protejarea împotriva acţiunii nocive a radicalilor liberi, şi conţinutul mare de compuşi fenolici acţionează preventiv asupra celulelor care pot provoca tumori şi cancer de colon, potrivit materialului "Food & function", publicat pe 26 februarie 2013.

Stafidele sunt cunoscute pentru că ajută în încercarea de a câştiga în greutate într-un mod sănătos, fără a acumula colesterol, şi sunt indicate în perioadele de convalescenţă, de surmenaj şi de epuizare fizică şi psihică, pentru refacerea organismului.

Publicat în Sanatate