Societatea Naţională de Medicina Familiei a transmis, joi, practicienilor în domeniu din întreaga lume felicitări şi încurajări cu prilejul Zilei Mondiale a Medicului de Familie şi şi-a arătat solidaritatea cu colegii din Ucraina, "care au trecut de la linia întâi a luptei împotriva COVID direct în linia întâi a războiului".
"Ca oameni, dar, mai ales, ca medici ştim că ororile unui război nu afectează doar starea de sănătate fizică a celor care luptă sau a celor care fug din faţa atacurilor, ci şi starea sufletească şi mentală a tuturor, indiferent de care parte a baricadei se află. De aceea, mesajul nostru principal este unul care pledează pentru pace şi pentru transferarea disputelor politice în planul negocierilor diplomatice. E dureros şi absurd ca, într-o vreme în care medicina se avântă spre tehnologii şi soluţii de îmbunătăţire a calităţii vieţii, medicii să fie nevoiţi să trateze răni de armă sau victime ale exploziilor", a declarat preşedintele SNMF, Dina Mergeani, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Potrivit SNMF, medicii de familie din România au preluat în grija lor asistenţa medicală primară a refugiaţilor, fac voluntariat în taberele de refugiaţi şi participă în campaniile de susţinere a victimelor de război şi a colegilor din Ucraina.
Organizaţia transmite, totodată, că, în plan intern, medicina de familie devine pe zi ce trece un sistem "tot mai puternic şi mai eficient", care aduce beneficii pacienţilor, structurilor de asistenţă medicală, dar şi profesioniştilor din domeniu.
"Nu trebuie să uităm că medicul de familie, în accepţiunea generală, nu e doar doctorul de la cabinet, ci întreaga echipă care se ocupă de sănătatea pacienţilor, aşa ca această zi e dedicată deopotrivă întregului personal din reţeaua primară. Cu toţii am intrat în prima line în lupta anti-COVID şi, iată, acum, când aparent această pandemie a mai scăzut în intensitate, noi am rămas în continuare pe baricade, pentru vaccinări, triaje, asistenţa la domiciliu a persoanelor infectate", a evidenţiat secretarul Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Dana Ştefana Popescu, citată în comunicat.

Publicat în Sanatate