În data de 13.09.2021 se vor derula lucrări de asfaltare pe strada 1 Decembrie 1918 după cum urmează: în zona parcărilor, pe partea dreaptă de deplasare, dinspre Piața Energiei; în zona de legătură dintre str. Tecuci și str. 1 Decembrie 1918, pe partea de est; în zona de legătură dintre străzile Olănești și Podul Înalt cu strada 1 Decembrie 1918, informează Primăria municipiului Galați.
Intersecțiile străzilor 1 Decembrie 1918 cu străzile Tecuci, Olănești și Podul Înalt vor fi închise circulației în zonele în care vor fi realizate lucrări de asfaltare. Intersecția străzii 1 Decembrie 1918 cu strada Aurel Vlaicu va fi deschisă circulației. În data de 11.09.2021 se vor realiza lucrări de asfaltare doar la trotuare, astfel încât pe strada 1 Decembrie 1918 se va putea circula, inclusiv în intersecțiile cu străzile Aurel Vlaicu, 9 Mai, Tecuci, Olăneși și Podul Înalt.
Nu vor exista în zonă devieri de trasee ale mijloacelor de transport în comun. Începând de luni, 13 septembrie, mijloacele de transport în comun revin la programul obișnuit de circulație, precizează municipalitatea.

Publicat în Eveniment

Pentru continuarea lucrărilor de modernizare pe strada 1 Decembrie 1918 se vor impune noi reglementări privind traficul rutier ce vor fi valabile în perioada 12.04.2021 - 30.06.2021, informează Primăria municipiului Galaţi.

Mai exact, circulaţia va fi oprită pe partea stângă a tronsonului cuprins între străzile Aurel Vlaicu şi Piaţa Energiei, pe direcţia de mers către strada Aurel Vlaicu. Se va putea circula însă pe firul drept al aceluiaşi tronson, în ambele sensuri.

Important de precizat este că autovehiculele care se deplasează pe strada 9 Mai, dinspre Drumul de Centură către strada 1 Decembrie 1918, vor avea indicatorul D3 „la dreapta” înainte de intersecţia cu str. Crinului, fiind dirijaţi astfel către strada Tecuci.

În circulaţia mijloacelor de transport în comun nu vor fi modificări, iar zona va fi semnalizată corespunzător.

Pentru desfăşurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto şi pietonii sunt rugaţi să respecte semnalizarea rutieră instituită pe durata executării lucrărilor.

Municipalitatea atrage atenţia că mutarea sau deteriorarea mijloacelor de delimitare a zonelor de lucru (garduri, balize etc.), a dispozitivelor de semnalizare rutieră în general, se pedepseşte conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

Publicat în Eveniment