Anul 2022 a fost unul foarte bun pentru SC Oţelul. Băieţii conduşi de Dorinel Munteanu au reuşit mai întâi promovarea în eşalonul secund, iar aici s-au simţit foarte bine reuşind să ocupe după primele 16 etape locul 3 cu 31 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 2, Poli Iaşi, şi la două lungimi de liderul CSA Steaua. Un atuu important pentru obţinerea acestor rezultate a fost publicul gălăţean, Oţelul fiind neînvinsă în campionat pe stadionul propriu de un an şi jumătate. Roş-alb-albaştrii vor mai juca trei meciuri în prima fază a campionatului: CSM Slatina, în deplasare, FK Csikszereda, acasă, şi CS Dumbrăviţa, în deplasare, şi au şanse foarte mari să continue lupta pentru promovarea în Liga 1. „Publicul nostru are un aport aparte, atât galeria cât şi ceilalţi suporteri îşi aduc un aport consistent, mai ales când umplu stadionul. Clar este al 12-lea jucător, în orice moment al jocului suporterii au fost lângă noi. Galeria a fost lângă echipă, a fost chiar şi în meciurile disputate în deplasare. Îmi doresc ca în următoarea fază a campionatului, după ce vom obţine calificarea acolo, să fie stadionul plin la fiecare meci, pentru că fiecare joc este important. Trezirea la fotbal a oraşului mă bucură cel mai mult”, a declarat Dorinel Munteanu la Oţelul TV. Roş-alb-albaştrii se vor reuni pe 9 ianuarie şi după câteva zile de reacomodare la efort vor pleca în cantonamentul montan de la Vatra Dornei. Se intenţionează şi un al doilea cantonament în Antalya unde vor fi programate mai multe amicale.

Publicat în Sport

Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că arenele sportive vor fi deschise în procent de 25% spectatorilor vaccinaţi sau testaţi negativ la coronavirus începând de joi. Novak a explicat că pentru competiţiile în aer liber, organizatorii nu vor trebui să trimită solicitări scrise către MTS şi Ministerul Sănătăţii. Această condiţie se va aplica însă organizatorilor care doresc să permită accesul spectatorilor la competiţii în săli de sport.
„A trecut un an şi ceva în care sportul românesc a suferit mult, a fost realmente închis, mii de sportivi nu au putut să se antreneze. Iar sportul nu există fără suporteri. Suporterii aşteaptă, din păcate, de un an şi jumătate o nouă şansă de a intra iarăşi pe stadioane pentru a fi alături de echipele lor. Echipe care au pierdut financiar enorm de mult din cauza acestei pandemii. Azi, 19 mai, e o zi în care anunţăm că 25% din capacitatea arenelor va fi liber pentru intrarea spectatorilor fără birocraţie. Adică organizatorii trebuie să respecte acele proceduri şi reglementări, dar fără să mai trimită cereri către MTS, iar noi către Ministerul Sănătăţii. Pentru toate competiţiile sportive care se desfăşoară în aer liber, acest procent de 25% pentru spectatori se poate aplica de mâine fără nicio problemă. Pentru a intra mai mult de 25% avem nevoie de aceste solicitări din partea organizatorilor către noi. Este o veste fantastică pentru sportul românesc, pentru noi toţi. Fanii trebuie să fie vaccinaţi, adică să fi trecut 10 zile de la vaccinare, sau să aibă test PCR de 72 de ore sau test antigen de 24 ore. Testele rapide se pot face şi la stadion, sigur. Vorbim de o masă de spectatori de 6 milioane şi de aproape 70.000 de sportivi care participă la competiţii“, a precizat oficialul MTS.
„Pentru competiţiile din interior este încă nevoie de aceste aprobări, dar în perioada următoare sperăm să deblocăm şi această situaţie. Deci tot 25% va fi şi în sălile de sport, dar cu condiţia solicitării către noi... birocraţia cred că durează în acest caz cam 7-10 zile. Astăzi va fi publicat acest ordin în Monitorul Oficial“, a adăugat Novak.

Publicat în Sport

Spiritul Oţelului nu va muri niciodată. Suporterii roş-alb-albaştrilor au demonstrat acest lucru încă o dată sâmbătă dimineaţă, pe stadionul Dunărea, la partida Oţelul - Gloria Buzău, din eşalonul secund. „Derbiul suferinţei” a avut loc pe un teren foarte greu, mai ales după ploaia abundentă ce a căzut în ajun. În faţa a circa 400 de spectatori, puştii Oţelului s-au străduit şi pe alocuri au reuşit să lase o impresie bună. Buzoienii, aflaţi şi ei în insolvenţă, au început mai bine şi au deschis scorul în min.11 prin Koprindyhiyski şi au avut şi o bară prin Bobe (min.18). Starea terenului le-a dat mari bătăi de cap oţelarilor, dar chiar şi aşa aceştia au pus presiune pe adversari în ultimele 20 de minute. Momentul psihologic s-a consumat în min.72, când Istrate a ratat egalarea după ce a reluat alături un corner. Cu şapte minute înainte de final, Gloria a închis tabela la o fază fixă prin Bobe. Rezultat final: Oţelul Galaţi - Gloria Buzău 0-2 (0-1). Oţelul a aliniat formula: Şt. Bordieanu - R.Oprea, Iorguş, Maftei, Ciurea - Chiriac (min.81 Manău), I.Codreanu - Blănaru (min.86 Lepădatu), Istrate, Sefer (min.58 Fl. Toma) - Perju. Echipa gălăţeană se menţine pe locul XII cu 12 puncte şi va juca etapa viitoare tot pe teren propriu cu ACS Berceni (9 martie). Foto: Sorin PANĂ

Publicat în Sport

Joi a fost o zi importată pentru familia Oţelul. La invitaţia reprezentanţilor Ligii Suporterilor Gălăţeni 93 a avut loc o întâlnire cu administratorul judiciar al clubului, Mihai Bojincă, în care s-au discutat problemele stringente legate de viitorul grupării roş-alb-albastre. LSG 93 a remis un comunicat cu principalele concluzii care au rezultat din discuţia ce a avut loc la Galaţi:  

- Administratorul judiciar a confirmat că există posibilitatea ca sediul social al FC Oţelul Galaţi să revină în oraşul nostru. Acesta şi-a luat angajamentul că acest fapt se va întâmpla până la finalul acestui an, noul sediu urmând a fi localizat la Baza Sportivă „Zoltan David” (Ancora);

- În urma dezbaterilor avute cu reprezentanţii ANAF, Mihail Bojincă a estimat că în acest moment şansele ca Oţelul să scape de datoriile către Direcţia de Finanţe sunt în procent de 90%;

- În perioada imediat următoare, tot personalul clubului, inclusiv jucătorii, staff-ul tehnic şi administrativ, va beneficia de plata a 3 salarii dintr-un fond de garantare ce va permite menţinerea echipei pe linia de plutire până la finalul anului calendaristic;

- În cursul acestei săptămâni s-a efectuat plata baremului restant pentru prestaţia arbitrilor la jocul precedent disputat pe teren propriu şi s-au dat asigurări că şi la următoarele meciuri se vor găsi resurse financiare pentru susţinerea activităţii sportive;

- Stadionul Oţelul va intra în conservare şi va fi astfel indisponibil pentru partidele de acasă ale echipei. Astfel, deşi existau şanse ca Oţelul să joace în alte oraşe, în urma discuţiilor avute între reprezentanţii clubului şi autorităţile locale, intermediate de Liga Suporterilor Gălăţeni, formaţia oţelară ar putea disputa jocurile de acasă pe Stadionul Dunărea, ce aparţine municipalităţii. În perioada următoare va fi iniţiat procesul de omologare pentru a se putea stabili dacă arena întruneşte condiţiile necesare de disputare a jocurilor din Liga 2.

Publicat în Sport
Vineri, 25 Septembrie 2015 00:00

„Acum, Oţelul suntem noi”

La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate jocurile celei de-a V-a etape în Liga a II-a. Probabil cea mai grea săptămână din istoria Oţelului se va încheia cu emoţii la Suceava, unde roş-alb-albaştrii vor întâlni sâmbătă pe Rapid CFR. După ce procesele cu ANAF şi cel de insolvenţă au fost amânate, atenţia s-a îndreptat spre următorul joc din campionat. Directorul sportiv Cristi Munteanu a anunţat încă de săptămâna trecută că nu mai sunt deloc bani în contul clubului, care în ultima perioadă a trăit din cei 200.000 de euro încasaţi din transferul lui Tudorie la Steaua. Imediat, suporterii, care şi-au demonstrat încă odată ataşamentul s-au mobilizat şi au făcut un apel pe reţelele de socializare ca cei care pot să doneze bani. În acest sens, aseară la Casa de Cultură a avut loc o întâlnire a suporterilor, la care a fost prezent şi „Babicu”, cu scopul de a se face donaţii directe în vederea deplasării echipei conduse de Daniel Florea la Suceava. Cei care vor să contribuie cu orice sumă de bani o pot face şi în contul Ligii Suporterilor Gălăţeni. O dovadă de ataşament în contrast cu nepăsarea patronului Dan Adamescu. „Problema e că pentru anul ăsta ne-ar trebui un buget de supravieţuire de 500 şi ceva de mii de euro. Deci doar buget de supravieţuire în Liga a II-a, nu pentru promovare. Nu cred că pentru d-l Adamescu banii ăştia erau mulţi. Nu cred! Nu cred, dar asta e situaţia. Băieţii deştepţi se descurcă şi fără bani, dar la fotbal sunt cheltuieli zilnice şi oricât de deştept ai fi, poţi să ai Harwardul făcut, că tot nu ai cum să te descurci”, a declarat cu năduf Cristi Munteanu. Celelalte meciuri ale etapei sunt: SC Bacău - Gloria Buzău, Bucovina Pojorâta - ACS Berceni, Dunărea Călăraşi - Farul Constanţa, Academica Clinceni - Farul Constanţa, Dacia Unirea Brăila - CS Baloteşti. După patru runde, Oţelul se află pe locul VII cu şase puncte.

 

Publicat în Sport
Luni, 21 Septembrie 2015 00:00

„Oţelul nu moare”

Asta a fost scandarea preferată a galeriei sâmbătă la finalul partidei Oţelul - Bucovina Pojorâta, din cea de-a IV-a etapă a Ligii a II-a. Chiar dacă sunt în pragul falimentului, decizia finală a Tribunalului urmând să fie pronunţată pe 23 septembrie, fotbaliştii lui Daniel Florea, îmbrăcaţi cu un echipament nou, au încercat să se gândească doar la meci şi au reuşit în cele din urmă să-şi mai adauge trei puncte în clasamentul. Partida a început tare şi Cârjan a fost foarte aproape să deschidă scorul, după ce l-a presat pe portarul oaspeţilor Puianu şi i-a blocat degajarea. Oaspeţii puteau să deschidă scorul în min.16 dar şutul lui Coman a nimerit bara. Prima repriză a fost una modestă, Bucovina având o posesie mai bună. Muştruluiţi la cabine, roş-alb-albaştrii au intrat motivaţi pe teren şi au deschis scorul în min. 47, Chipirliu a centrat perfect de pe dreapta, iar Cârjan, din 6 metri a reluat în plasă. Oţelarii au prins curaj şi în min. 73 au majorat diferenţa de pe tabelă: Chipirliu a făcut o cursă temerară, a şutat puternic, golkeperul Bucovinei a respins în faţă, iar Miron l-a taxat pentru 2-0. Abia repusă mingea de la centru, Buhăianu a profitat de o gafă şi l-a surprins pe Grecu cu un lob. Oaspeţii au prins curaj şi au forţat egalarea, dar reduta gălăţeană nu a mai cedat. Rezultat final: Oţelul Galaţi - Bucovina Pojorâta 2-1 (0-0). Echipa gălăţeană a folosit formula: Grecu - Marus, Cojoc, Asanache, Murgoci - V.Ştefan (min.71 Tătar), Dajbog - Chipirliu, Istrate (min.85 Codreanu), Miron - Cârjan. Mai trebuie precizat faptul că meciul a început cu aproape 15 minute întârziere din cauza unor probleme cu viza medicală a lui Asanache rezolvate în timp regulamentar de oficialii gălăţeni. La final, jucătorii au sărbătorit alături de suporteri şi s-a scandat la unison „Oţelul nu moare”. Să sperăm că Tribunalul va avea urechi să audă şi va lua cea mai înţeleaptă decizie. Oţelul a urcat pe locul VII cu şase puncte.

 

Publicat în Sport
Luni, 27 Iulie 2015 08:00

“Oțelul nu moare”

Acesta este mesajul cu care au ieșit, duminică după amiază, suporterii gălățeni, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde, ignorând căldura extremă de afară, au protestat în încercarea de a transmite Clubului de Fotbal Oțelul mesajul lor de susținere. 

“Am ieșit pentru a trage un semnal de alarmă, pentru că se știu vinovații și ce s-a întâmplat de la o echipă care s-a transformat din una campioană în una în faliment... Alt mesaj pe care vrem să-l transmitem este acela că noi nu vom susține altă echipă cu același nume, deci nu susținem proiectul Metalosport–Oțelul Galați”, a spus George Munteanu, unul dintre suporteri. 

Cei aproximativ 100 de suporteri ai Clubului de fotbal Oţelul au scandat mai multe lozinci de susținere a Clubului de fotbal Oțelul, dar și mai multe mesaje îndreptate împotriva celor pe care suporterii îi consideră vinovați de situaţia în care a ajuns clubul în doar 4 ani: de la a avea zeci de milioane de euro în conturi, spre faliment - fostul președinte al Clubului Oțelul, Marius Stan, actual primar al municipiului Galați, și Dan Adamescu, omul de afaceri care deține în prezent clubul. 

În timpul protestului, suporterii au scandat: “Oțelul nu moare!”, “Oțelul suntem noi”, “Ne vom uni/ suporteri toți/ Și vom scăpa clubul de hoți”, “Ole ole/ ole, ola/ Oțelul e viața mea/ Ole, ole/ole, ola/ Primăria nu ne vrea”, “Adamescu, du-te, lasă-ne!” și au afișat bannere cu diverse mesaje, precum: “Stan, Borș, Adamescu – groparii Oțelului" sau “Cât timp noi vom trăi, Oțelul nu va muri”.

Suporterii spun că au organizat această acțiune de protest în speranța că se vor găsi, măcar în al 12-lea ceas, soluții pentru salvarea Clubului de Fotbal Oțelul Galați. 

“Salvarea poate veni de la Primărie, dacă se va implica în sprijinirea clubului sau de la cei care iubesc fotbalul… mă refer la foști jucători de glorie, ca Popescu, Vali Ștefan sau Viorel Tănase, că ăștia care sunt acum nu au ce căuta în fotbal, nu au habar și au dus echipa unde au dus-o... ”, a spus și Cosmin Enache, un alts uporter. 

Clubul de fotbal Oţelul, deţinut de Dan Adamescu se află îninsolvenţă, urmând ca pe 27 septembrie să prezinte, în instanţă, planul de reorganizare judiciară, iar dacă acesta nu va fi aprobat de magistraţi, clubul va intra în faliment. 

În prezent, jucătorii de la Oţelul se antrenează pe o jumătate de teren de fotbal al stadionului "Zoltan David" (fost Ancora), după ce unei persoane fizice i s-a retrocedat o parte din terenul de sport şi tribună, proprietate care acum este delimitată cu gard. Totodată, echipa de fotbal Oţelul Galaţi s-a înscris în Liga a II-a, dar va juca meciurile la Slobozia, întrucât nu mai are acces pe singurul stadion omologat din Galaţi, stadionul Oţelul, pe care l-a folosit în ultimii 30 de ani. Luna trecută, Clubul de Fotbal Oţelul a fost evacuat de pe  Stadionul Oţelul şi din sediul administrativ pe care îl folosea, de către proprietarul bazei, combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi, care, potrivit directorului general Bruno Ribo, are de recuperat de la Oţelul peste 500.000 de euro - chiria terenului de joc dar şi pentru fostul sediu administrativ . 

 

Publicat în Sport

Corabia Oţelului, aflată în derivă de mai multă vreme, a început deja să se scufunde. Colacul de salvare este aşteptat de oficialii clubului din partea patronului Dan Adamescu, aflat după gratii, dar şansele sunt aproape inexistente. „Este puţin probabil să mai rămân dacă nu vine finanţarea. Acum poate mulţi o să spună că suntem laşi. Trebuie să se ştie că eu am refuzat oferte de la alte echipe din Liga I pentru a rămâne la Oţelul. Nu-mi pare rău, a fost alegerea mea, dar la cum decurg lucrurile... Şi este foarte păcat, pentru că în oraşul ăsta doar echipa asta este. Mulţi spun că e echipa lui Adamescu, sediul în Bucureşti, însă se lucrează să vină sediul înapoi, dar nu putem funcţiona fără bani. Atât timp cât echipa este patronată de un om, cred că acel om trebuie să susţină financiar echipa. E momentul să vină lângă noi la greu, pentru că practic abia mai respirăm şi dacă nu vine să ne susţină riscăm să nu mai existăm”, a declarat, la emisiunea Lider Sportiv, team-managerul Cristian Munteanu.

Altfel, suporterii Oţelului, nemulţumiţi pe bună dreptate de situaţia dezastruoasă în care a ajuns clubul, la patru ani de la câştigarea campionatului Ligii I şi a Supercupei României şi participarea în Liga Campionilor, performanţe ce au adus vreo 12 milioane de euro în vistieria clubului, bani despre care nu se ştie cum s-au volatilizat între timp, au decis să ceară socoteală tuturor celor implicaţi. Primăria a aprobat luni cererea şi pe 26 iulie, între orele 16.00 -19.00, se va organiza un miting de protest pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.

Publicat în Sport

Iubitorii fotbalului din oraşul nostru trăiesc o adevărată tragedie. Sâmbătă, 18 iulie, s-au împlinit patru ani de când Oţelul a câştigat Supercupa României (1-0 cu Steaua), după ce devenise şi campioana României la finalul campionatului 2010-2011. Acum, echipa noastră de suflet este atacată din toate părţile şi primeşte lovitură după lovitură. Aşa cum au mai făcut-o de nenumărate ori în tumultoasa existenţă a clubului, suporterii oţelari trag un semnal de alarmă şi cer explicaţii despre situaţia în care se află Oţelul în acest moment. 

„Liga Suporterilor Gălăţeni se arată îngrijorată de situaţia incertă a clubului pe care îl susţinem, FC Oţelul Galaţi, incertitudine ce s-a adâncit, cronicizat în ultimii 4 ani şi solicităm public, în numele tuturor fanilor roş-alb-albaştri, ca cei care conduc destinele grupării oţelare să ofere răspunsuri la câteva chestiuni primordiale ce ţin de viitorul echipei-fanion a oraşului Galaţi.

Astfel, întreaga comunitate doreşte să fie clarificate subiecte de maxim interes şi cerem, în primul rând, oficialilor echipei noastre prezentarea transparentă şi reală a situaţiei financiare şi juridice a clubului, stadiul în care se află procesul de reorganizare şi ce soluţii se vor implementa pentru buna desfăşurare a activităţii clubului. Suporterii sunt intrigaţi de faptul că managementul sportiv încă nu dispune de o strategie de abordare a următorului sezon. 

O altă problemă arzătoare pentru susţinătorii FC Oţelul Galaţi o reprezintă locaţia unde îşi va desfăşura clubul activitatea sportivă în stagiunea ce urmează. Liga Suporterilor Gălăţeni consideră că o eventuală disputare a meciurilor oficiale în altă localitate trebuie să fie doar una temporară şi că disputarea meciurilor de pe «teren propriu» în alte localităţi reprezintă o ofensă şi o formă de degradare adusă suporterilor gălăţeni, o măsură aberantă ce nu va permite realizarea obiectivului dorit de fani şi asumat până acum prin declaraţii de oficialii clubului, acela de a promova în prima ligă. Oţelul a fost, este şi va fi dependentă de suporterii ei unici şi minunati şi numai împreună cu ei poate face performanţă. Oţelul este Galaţi, Galaţiul este roşu-alb-albastru, Oţelul este simbolul gălăţenilor şi trebuie să îşi desfăşoare activitatea atât sportivă, cât şi administrativă în oraşul nostru. În plus, solicităm prezentarea soluţiilor pe care clubul le va adopta după ce în 2016 va expira perioada prin care FRF permite clubului să dispute meciurile la Galaţi. De asemenea, tragem un semnal de alarmă asupra faptului că lipseşte cu desăvârşire o strategie de comunicare, interacţionare şi marketing pe axa club-suporteri şi sperăm ca această problemă să fie remediată cât mai curând. Avem speranţa că factorii de decizie ai FC Oţelul Galaţi vor prezenta un plan concret şi argumentat de susţinere a activităţii sportive şi administrative şi că vor face toate demersurile pentru asigurarea unui viitor a celui mai galonat club de fotbal din Moldova. Noi, suporterii, vom fi aceeaşi «cavaleri de neuitat» devotaţi spiritulului Oţelului şi vom reprezenta cu onoare culorile roş-alb-albastre”, se arată în comunicatul remis de Liga Suporterilor Gălăţeni 1993.

Publicat în Sport